7,645 matches
-
avea caligrafia executată de Kaisen, marele preot al Templului Erin. — Ah, cât e de trist că însuși sufletul acelui stindard părăsește astăzi Castelul Tsutsujigasaki, îndreptându-se spre alte meleaguri. Toți oamenii din vechea capitală păreau întristați. De fiecare dată când drapelul cu cuvintele lui Sun Tzu și flamura cu cele treisprezece ideograme chinezești erau desfășurate și luate în luptă, vitejii soldați se întorseseră cu ele. În acele vremuri, ei și orășenii răgușiseră strigând, din toată inima, victoria împărtășită de toți. Asemenea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
de corn răsunau înalte și joase, unul după altul. Militarii, care nu făcuseră mai nimic altceva decât să se înghesuie prin felurite campamente, se ridicară imediat pentru a se dispune în coloane. Rânduindu-se pe trei șiruri, se aliniară cu drapelele sus. Verdeața munților înconjurători și frunzișul verde pal din apropiere foșneau înmiresmate în timp ce briza ușoară a serii plutea peste nenumăratele chipuri. Cornul sună iarăși - de data asta, din pădurea îndepărtată. Din curtea capelei închinate lui Hachiman, zeul războiului, Mitsuhide și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
o încordare febrilă, ca și cum ar fi intuit că bătălia spre care se îndreptau era ieșită din comun. Fiecare om simțea că pornise pe un drum fără întoarcere. Acea intuiție generală umplea tot locul ca o negură sumbră, astfel încât cele nouă drapele cu blazonul de campanule albastre, fluturând deasupra fiecărei divizii, păreau să se agite pe fundalul unui zid de nori. Mitsuhide îi struni calul, se întoarse spre Saito Toshimitsu, care călărea alături, și întrebă: — Câți oameni avem în total? — Zece mii. Dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
se reflecta în toți ochii. Însă chiar și aceia care aveau bănuieli înaintau grăbiți. Oamenii din spate nu făceau decât să ridice privirea spre stindardele care fluturau în fața lor; nu încăpea nici o îndoială că acela era drumul pe care avansau drapelele. Copitele cailor tropăiau pe pantele abrupte. Din când în când, zgomotul bolovanilor rostogoliți devenea aproape asurzitor. Armata semăna cu o cascadă ce nu îngăduia să-i stea în cale nimic. Atât oamenii, cât și caii erau leoarcă de nădușeală și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
se ridică în scări, înălță brusc cravașa în aer și strigă: — La atac, spre Templul Honno! Cotropiți-l cu totul! Dușmanii mei sunt la Templul Honno! Înainte! Înainte! Cine rămâne îl urmă, îl tai! Sosise momentul luptei și cele nouă drapele cu blazonul campanulei albastre se despărțiră în trei companii a câte trei steaguri fiecare. Atacând intrarea Străzii a Șaptea, năvăliră prin porțile orașului, una după alta, invadând capitala cât ai clipi. Armata clanului Akechi se repezi prin porțile străzilor a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
roșie ca focul începuse să infiltreze cerul de peste munți și, ca de obicei, porțile de răchită erau deschise pentru ca trecătorii să circule încoace și-ncolo. Oamenii se înghesuiau prin porți, iar lăncile și puștile roiau într-o învălmășeală nemaipomenită. Numai drapelele erau ținute în jos, pe când soldații se buluceau să treacă. Nu vă împingeți! Nu vă pierdeți firea! Ariergarda să aștepte un moment în fața porții. Văzând toată confuzia, unul dintre comandanți încercă să facă și el ce putea pentru a organiza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
construiseră bărci ușoare, cu care să atace corăbiile de război ale lui Hideyoshi. Două sau trei dintre micile nave se scufundaseră, dar supraviețuitorii înotaseră până înapoi la castel și declanșaseră un al doilea atac. Când sosi armata clanului Mori, iar drapelele și flamurile începură să se vadă din castel, apărătorii crezură că erau salvați. Dar, nu peste mult, înțeleseră imposibilitatea situației. Distanța dintre salvatori și ei înșiși, precum și dificultățile de acțiune care decurgeau de aici, nu permiteau salvarea. Deși erau descurajați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
una câte una, siluetele brazilor de pe marginea drumului deveneau vizibile. La răsărit, un soare roșu ca sângele se înălța peste orizontul Mării Harima, printre norii dimineții, ca pentru a-i zori pe oameni înainte. — Priviți! strigă Hideyoshi. Avem vânt bun. Drapelele și stindardele noastre flutură spre răsărit. Știu că soarta omului e nesigură. Nu știm dacă vom apuca să vedem zorii zilei de mâine, dar cerul ne arată calea înainte. Să scoatem un puternic strigăt de război și să dăm de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
ibrice cu ceai de orz. În timp ce forțele lui Hideyoshi se îmbulzeau pe ulițe, prin mulțimea sătenilor apăreau chiar și femei, cu urări de bine. N-a mai rămas nici un soldat inamic pe-aici? Hideyoshi nu descălecă, ci doar privi fix drapelele soldaților săi, care se vedeau acum pe muntele din apropiere. — Nici unul, răspunse Hikoemon. Adunase toate rapoartele despre starea luptei primite de la diversele unități, judecase situația generală, iar acum îi raportă lui Hideyoshi: — Compania lui Matsuda a rămas fără comandant chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
La răsărit era Kuga Nawate; la miazănoapte, munți, la apus, Râul Enmyoji. Dar, în întuneric, numai licărirea palidă a stelelor strălucea peste câmpul de luptă. Nu trecuseră decât trei ore între Ora Maimuței și a doua jumătate din Ora Cocoșului. Drapelele lui Mitsuhide umpluseră toată câmpia. Acum unde erau? Toate fuseseră doborâte. Ascultase numele morților până nu le mai putuse ține socoteala. Nu durase mai mult de trei ore. Nu încăpea nici o îndoială că Yojiro tocmai primise încă o veste proastă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
de muschete să se prezinte la cartierul general, unde le ascultă, atent, rapoartele despre pozițiile inamice. — Ați văzut vreo urmă a trupelor lui Sassa Narimasa? întrebă Hideyoshi. Hideyoshi voia să se asigure, dar toți cei trei comandanți dădură același răspuns: — Drapelele lui Sassa Narimasa nu se zăresc nicăieri. Hideyoshi încuviință din cap, recunoscând că putea fi adevărat. Chiar dacă Shibata Katsuie venise, n-ar fi putut-o face fără a fi neliniștit de prezența lui Uesugi în spatele lui. Hideyoshi credea că Sassa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Drumul spre provinciile din miazănoapte, care șerpuia printre munți, făcând legătura între câteva sate, semăna cu o panglică. — Care e Muntele Nakao? — Cel de-acolo. Hideyoshi privi în direcția indicată de soldat. Acolo se afla tabăra principală a inamicului. Multe drapele urmau contururile muntelui, coborând până la poale. Recunoscură o singură unitate. Dar, privind mai departe, se observa că steagurile aparținând forțelor din miazănoapte acopereau munții din zare, ocupând zonele strategice de pe piscurile mai apropiate și pe toată lungimea drumului. Era ca și cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
o ofensivă combinată din față și spate. — Să ne întoarcem, spuse Hideyoshi, pornind în jos. Mai e și o altă cale de coborâre? — Da, stăpâne, răspunse mândru un paj. Ajunseră la o tabără aliată, între munții Tenjin și Ikenohara. După drapele, știură că era postul lui Hosokawa Tadaoki. — Mi-e sete, spuse Hideyoshi, după ce se prezentă la poartă. Tadaoki și vasalii săi crezură că Hideyoshi venise într-o inspecție neanunțată. — Nu, le explică Hideyoshi. Nu fac decât să mă întorc de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
pe propriii săi oameni: — Restul, veniți cu mine. Forțele lui Nakagawa n-au fost învinse niciodată, de când au ieșit din Ibaraki, în Settsu. Nu faceți nici un pas înapoi din calea inamicului aflat acum în fața noastră! În fruntea stindardelor ce înconjurau drapelul de comandant, Nakagaba Sebei luă conducerea și-și îndemnă calul spre poala muntelui, cu toată viteza. * * * În dimineața aceleiași zile, șase sau șapte corăbii de război pluteau spre miazănoapte peste Lacul Biwa ca un stol de păsări de apă. Pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Soarele strălucea în înaltul cerului. Era aproape de Ora Dragonului. Se luptaseră pe malul lacului Yogo, dar armata clanului Shibata fugise din nou, regrupându-se în zona Moyama și a Trecătorii Sokkai. Acolo, aveau tabăra Maeda Inuchiyo și fiul său, cu drapelele fluturând pașnic. Foarte pașnic. Așezat pe taburetul său de campanie, Inuchiyo observase calm împușcăturile și scânteile care se răspândiseră peste Shizugatake, Oiwa și Shimizudani, începând din zorii zilei. Inuchiyo comanda o aripă a armatei lui Katsuie, ceea ce-l punea într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
înfrunta năvala inamică, dar acum o luă, din nou, la fugă, după stăpânul său, strigându-l din urmă: — Stindardul de comandant... vă rog... dați-mi-l să-l port eu! Tocmai ieșiseră din Yanagase. Katsuie își opri calul și luă drapelul auriu al comandantului din mâna omului de lângă el. Păstra atâtea amintiri - îl ridicase în taberele sale, odată cu reputația de „Demonul Shibata“. Poftim, Shosuke. Du-l în mijlocul luptătorilor mei! Și, cu aceste cuvinte, îi aruncă brusc steagul lui Shosuke. Shosuke se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
finală și este pregătit să moară. Așa cum era de așteptat, trupele din urmărire ale lui Hideyoshi se încurajau să gonească înainte. Vom lua capul lui Katsuie! Fiecare se străduia să ajungă în frunte, pe când începeau să urce Muntele Tochinoki. Fâlfâind drapelul auriu pe piscul muntelui, războinicii clanului Shibata priveau, cu răsuflarea tăiată, cum numărul luptătorilor dușmani - care se cățărau chiar și prin locuri pe unde nu era cărare - creștea clipă de clipă. — Mai e timp să împărțim între noi o ceașcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
stindardul de comandant îl urma, oamenii rămași făcură același lucru. — Se spune că legătura ficărui deget în parte nu e la fel de puternică precum lovitura unui singur pumn. Dacă mica noastră forță se împrăștie, efectele ei vor fi slăbite. Rămâneți sub drapel, fie că înaintăm sau ne retragem. Primind acest sfat, se repeziră din nou. Răsucindu-se într-o parte, tăiară, cu furie, în rândurile inamicilor; întorcându-se în cealaltă, împunseră cu lăncile. Apoi, ca vântul, se retraseră spre fortificația lor. Astfel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
dușman respectabil și faceți-vă un splendid renume. Lsați-mă pe mine să fiu primul, murind în locul stăpânului nostru. Nu lăsați stindardul comandantului să cadă. Țineți-l sus, unul după altul! Astfel pregătiți să moară, războinicii aceia mânjiți de sânge înălțară drapelul spre inamicul care se apropia prin iarba de bambus. Luptătorii care veneau în direcția lor pesemne că erau oameni de o ferocitate negrăită. Înaintau neabătuți, demonstrând jurămintele pe care le depuseseră cu lăncile. Shosuke stătea cu fața spre ei, strigând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
lui! I-am luat capul! UN PRIETEN ADEVĂRAT Katsuie abia scăpase cu viață, dar armata lui fusese zdrobită. Până în acea dimineață, stindardul clanului Shibata, cu emblema sa aurie, fluturase în apropiere de Yaganase, însă acum nu se mai vedea decât drapelul lui Hideyoshi. Strălucea viu în lumina puternică a soarelui, impresionându-i pe toți cei ce-l vedeau, ca simbol al unei realități ce transcendea înțelepciunea și puterea obișnuită. Steagurile și flamurile armatei lui Hideyoshi - care se întindeau de-a lungul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
armura; doar stătea în fața castelului. Pajii săi erau și ei prezenți, aliniați în spatele lui, așteptând, cu solemnitate. În sfârșit, subunitățile de războinici începură să intre, în pas vioi, pe poartă, unele după altele, purtând trupurile camarazilor căzuți, peste care așternuseră drapelele. În continuare, răniții fură aduși pe brațe sau intrară pe picioarele lor și rezemându-se de umerii celor de-alături. Cele circa treizeci de victime pe care le suferise clanul Maeda nu se comparau cu pierderile clanurilor Shibata și Sakuma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
agitație în capitală. Regret că port un veșmânt de mătase mizerabil ca acesta, dar, dacă e vorba să îmbrac unul mai bun, doresc să fie asemenea hainelor viu colorate pe care le-am avut pe câmpul de luptă, cu un drapel fluturându-mi la spate. În plus, ca dovadă că nu mă deranjează să fiu legat, aș dori să mă lege în fața tuturor, când mă urc în căruță. Franchețea era, într-adevăr, una dintre cele mai agreabile trăsături ale lui Genba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
petiția mea de anul trecut către Împărat pentru promovarea dumitale, îmi vei înțelege caldele sentimente față de dumneata. Există vreun movit ca să ne luptăm? În genere, toată țara știe că Seniorul Nobuo e slab de minte. Oricât de mult ai agita drapelul datoriei morale și oricât ai îmbrățișa rămășițele clanului Oda, lumea nu-ți va admira eforturile ca pe acelea ale unui om virtuos în fruntea unei armate drepte. În cele din urmă, lupta dintre noi doi nu ar avea nici o valoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
următoare, cei treizeci de mii de oameni își continuară drumul spre răsărit, urmând o cale șerpuitoare, de-a lungul Râului Yodo. Când ajunseră în Fushimi, cam patru sute de oameni le ieșiră în întâmpinare la trecerea râului. — Ale cui sunt aceste drapele? întrebă Hideyoshi. Generalii își îngustară ochii, bănuitori. Nimeni nu putea identifica uriașele steaguri cu ideograme chinezești negre pe fond roșu. Mai erau și cinci flamuri aurii și un stindard de comandant cu blazonul format din cinci cerculețe în jurul unui cerc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
mare dezavantaj, aici, la Fujigane. Unul dintre samurai arătă cu degetul către piscurile dinspre sud-est, răspunzând: — Dacă hotărâți o bătălie decisivă cu lupte corp la corp, cred că poalele colinelor de-acolo ar fi mult mai potrivite ca să vă înfigeți drapelele. — Bine! Să mergem. Atât de repede se decisese. Schimbarea de poziție a armatei se efectuă imediat. De la poalele dealurilor, platoul ocupat de inamic era atât de aproape, încât păreau să-l poată atinge cu mâna. Despărțiți doar de o mlaștină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]