7,900 matches
-
familială, conștiința profesională, prieteniile, așteptarea, rutina, speranța, mila, bunul simț, precum și senti mentul unei ușoare superiorități, toate acestea sunt mai prețioase decât restul lumii pentru omul mărunt [...] fiecare dintre voi este un astfel de om (p. 16). Chemat să dea lămuriri asupra unor realități prea îndepărtate în timp pentru a fi accesibile spectatorilor actuali, Petronius ajunge să pună în cauză capacitatea acestora de a înțelege lecțiile trecutului și de a reacționa la anomaliile prezentului. Din poziția sa de intermediar între Antichitate
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
Prieteni, suntem cu toții rezultatul unui incest (I, p. 8). Confruntat cu profeția monstruoasă, eroul e cuprins de stupefacție și revoltă : Încerc să înțeleg de ce mi s-a pregătit tocmai mie crima asta (I, p. 37). Incapabilă să-i ofere alte lămuriri, ea nefiind decât gura prin care vorbește zeul (I, p. 36), Pythia înclină să creadă că fiecăruia i se pregătește tocmai crima lui (I, p. 37). După ce se lansează în insulte la adresa divinităților care au înnebunit (I, p. 37), Oedip
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
Sau poate că Apollo a încurcat crimele... O fi fost pur și simplu neatent. M-a confundat cu altcineva... (II, p. 58). Încredințat că dacă nu ne cunoaștem viitorul, murim fără să înțelegem de ce am trăit, Oedip caută să afle lămuriri suplimentare cu privire la soarta lui și cere o nouă profeție, rostită de data aceasta clar și răspicat (II, p. 59). Îi oferă vin și droguri Pythiei pentru a o determina să intre cât mai grabnic în transă, însă ea nu-i
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
Își somă fiul să arate invitația. Din nerorocire, cînd cu dresul veșmintelor, cartonașul cu prinica rămăsese pe masa de cusut a doñei Yvonne. Franciso Javier Încercă să explice situația, dar se bîlbîia, iar rîsetele celor doi servitori nu ajutau la lămurirea neînțelegerii. Fură trimiși la plimbare. Doña Yvonne, aprinsă de mînie, Îi anunță că nu știau cu cine se jucau. Servitorii Îi replicară că postul de spălătoreasă la bucătărie era ocupat. De la fereastra camerei sale, Jacinta văzu cum Francisco Javier se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
și sinceritate, privirea îi era cam prea fixă și iscoditoare. „Probabil că, atunci când e singur, nu are deloc privirea aceasta și poate că nu râde niciodată“, își spuse prințul, simțind ceva. Îi explică repede tot ce se putea, aproape repetând lămuririle pe care le dăduse valetului și, mai înainte, lui Rogojin. Între timp, Gavrila Ardalionovici părea că se străduiește să-și aducă aminte ceva. — Nu cumva dumneavoastră, întrebă el, ați binevoit, acum un an sau poate mai puțin să-i trimiteți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
mod evident, prințul era prezentat aici drept ceva rar (și util tuturor ca ieșire din situația falsă), mai că nu era împins cu forța spre Nastasia Filippovna; prințul auzi chiar clar cuvântul „idiot“, șoptit din spatele lui probabil de Ferdâșcenko, drept lămurire pentru Nastasia Filippovna. — Spuneți-mi, de ce nu mi-ați deschis ochii adineaori, când m-am... înșelat atât de îngrozitor în privința dumneavoastră? continuă Nastasia Filippovna, cercetându-l pe prinț din cap până în picioare în modul cel mai lipsit de delicatețe cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
cap, pe baza unui testament indiscutabil al unei mătuși, primiți un capital extrem de mare. — Imposibil! exclamă generalul, parcă ar fi tras cu tunul. Toți rămăseseră din nou cu gurile căscate. Adresându-i-se în special lui Ivan Feodorovici, Ptițân dădu lămuriri că prințului, cu vreo cinci luni în urmă, îi murise o mătușă, pe care acesta n-o întâlnise niciodată personal, soră mai mare a mamei prințului, fiica lui Papușin, negustor care făcuse parte din cea de-a treia breaslă a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
de a nu alunga pe nimeni. În primul rând, nu v-ar arăta nici urmă de respect, dacă i-aș lăsa să-și facă de cap; în al doilea rând, ar fi chiar necuviincios din partea lor... dădu el, în sfârșit, lămuriri la întrebarea directă a prințului. — Dar de ce? îl dojeni prințul. Zău, nu reușești decât să mă chinuiești cu supravegherea și paza asta. Mi-e urât stând singur, ți-am mai spus de câteva ori, însă dumneata, cu datul permanent din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
de format mare, deschis, îl aruncă pe masa de lângă prinț. — Iată banii!... Să nu îndrăzniți... să nu îndrăzniți!... Banii!... Cele două sute cincizeci de ruble pe care ați îndrăznit să i le trimiteți prin intermediul lui Cebarov, sub formă de pomană, dădu lămuriri Doktorenko. În articol se zice că au fost cincizeci! strigă Kolea. Sunt vinovat! spuse prințul, apropiindu-se de Burdovski. Sunt foarte vinovat față de dumneavoastră, domnule Burdovski, dar, credeți-mă, nu i-am trimis ca pomană. Și acum sunt vinovat... și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
De altminteri, poate că înțelege absolut totul în sinea lui, însă nu vrea să se pronunțe și de aceea dă în mod intenționat explicații eronate.) Cel mai limpede era că fusese vizitat (și anume de prințul Ș.) în speranța unor lămuriri; dacă e așa, înseamnă că îl consideră de-a dreptul părtaș la intrigă. Pe lângă aceasta, dacă totul e într-adevăr atât de important, înseamnă, deci, că ea are un scop teribil; care să fie, deci, scopul? Îngrozitor! „Și cum s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
altfel ce s-ar întâmpla? Așa am putea deruta pe oricine în timp ce enunță o idee superioară, o idee profundă... — Vorbiți, vorbiți: nu vă întrerupe nimeni! se auziră voci. — Vorbiți, dar nu bateți câmpii. — Ce-i cu „steaua Pelin“? ceru cineva lămuriri. — Habar n-am! îi răspunse generalul Ivolghin, ocupându-și, cu un aer plin de importanță, locul de președinte, care i se oferise de puțin timp. — Prințe, mă mir și eu ce mult îmi plac aceste polemici ori șicane, erudite, desigur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
independentă, neavând nici cele mai infime mijloace pentru a deveni independentă. Acestei categorii a oamenilor „obișnuiți“ sau „de rând“ îi aparțin și unele persoane din narațiunea noastră, persoane despre care până acum (recunosc) cititorului i s-au oferit prea puține lămuriri. Așa sunt tocmai Varvara Ardalionovna Ptițâna, soțul ei, domnul Ptițân, precum și fratele ei, Gavrila Ardalionovici. Într-adevăr, nu e nimic mai regretabil, de pildă, decât să fii bogat, de familie bună, cu înfățișare plăcută, cultivat, inteligent, chiar bun la suflet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
spuse nimic deosebit prințului. Dacă pe atunci prințul nu ar fi fost prea distrat și ocupat cu alte impresii importante pentru el, ar fi putut observa curând că nici în următoarele două zile Lebedev nu-i dăduse nici un fel de lămuriri, ci, dimpotrivă, parcă evita, cine știe de ce, să-l întâlnească. Remarcând, în sfârșit, acest lucru, prințul se mirase că, în decursul celor două zile, când se întâlnea întâmplător cu Lebedev, nu și-l amintea decât în cea mai bună stare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
educație, întrucât dacă-l ții numai în bătăi cu nuiaua pe un copil bolnav, asta-i... fiți și dumneavoastră de acord...“; mai pomeni că, dimpotrivă, verișoara mai tânără, Natalia Nikitișna, era foarte blândă cu bietul băiat... „Acum amândouă, dădu el lămuriri suplimentare, locuiesc în gubernia X. (nu știu numai dacă mai trăiesc), unde s-au ales de pe urma lui Pavlișcev cu o moșioară foarte, foarte bună. Mi se pare că Marfa Nikitișna voia să ia calea mânăstirii; de altminteri nu sunt sigur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
mobilă a vieții. Eroismul este ascensiunea spiralei, sinuozitățile în înălțimi. Prin dor nu exprimăm mai mult decât nesiguranța în fluctuațiile clipelor și o chemare spre vag. De ce ne e dor? Întrebați pe orice român și nu-ți va da o lămurire asupra acestui infinit al sufletului său. Toată problema este ca într-o Românie scuturată de o dictatură și de un elan colectiv, infinitul negativ al acestei psihologii să fie convertit în infinitul pozitiv care este eroismul. Duioșia și visarea prelungită
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
profesorul din predarea cursului și provoacă discuții. Ce mi-a plăcut mult este faptul că studenții dacă nu cunosc tema la scris, nu copiază și dau hârtia goală. Am urmărit atent acest lucru. A copia sau a cere unui coleg lămuriri e dezonorant. Sunt cursuri la care profesorul expune tema fundamentală, restul urmând a fi completat de studenți la bibiotecă, din literatura indicată. Studenții pot consulta biblioteca fară buletin de identitate. Cărțile consultate rămân pe masă in bibliotecă. În alte părți
30.000km prin SUA. 1935-1936 by Prof. dr. Nicolae Corn??eanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83483_a_84808]
-
I se păreau niște semne cabalistice și se mira cum le-a putut înțelege până azi. Și, în același timp, îi încolți în minte o întrebare, ca un cîrlig: ce caută el aici? Pe urmă, împrejurul întrebării se adunară răspunsuri, lămuriri, alte întrebări și alte răspunsuri, care însă, cu cât se înmulțeau, cu atât îl nemulțumeau mai rău, fiindcă toate împreună nu-i deschideau nici o punte de mântuire. " Ce ridicol am fost cu concepția de viață ― se gândi apoi deodată. Cum
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Doamna însă se încălzise la vorbă și nu mai voia să știe de mâncări, spre fericirea avocatului, care, devenind mai elocvent, cerea mereu lui Apostol îndeosebi "cauzele și motivele" unei fapte atât de inexplicabile... Apostol rămase neînduplecat, refuză dârz alte lămuriri, mulțumindu-se să repete că nu mai iubește pe Marta. Astfel, în cele din urmă, Domșa, perplex, abătut, fu silit să se întoarcă acasă precum venise, cu mâinile goale, fără vreo speranță de împăcare. În realitate și Domșa observase și
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
hârtii indiferente, nu-l ascultă deloc, fiindcă toate gândurile îi fugeau înapoi, în odaia unde rămăsese Ilona și de unde Petre nu se mai urnea, ca și cum anume n-ar fi vrut să-i lase singuri. Apoi, înainte ca sergentul să sfârșească lămuririle, se întoarse dincolo și, fără să se uite la Ilona, zise nerăbdător către ordonanța zeloasă: ― Bine, Petre... ajunge... Lasă că mai faci și altă dată... Acuma... ajunge... ― Apoi am și isprăvit, don' locotenent, răspunse Petre, ușurat, ieșind îndată, să-și
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
însă deunăzi, la popotă, aghiotantul, prietenul tău... ― Mie aghiotantul îmi spuse, adineaori, la telefon, că nu știe nimic! făcu iar Bologa cu puțină îngrijorare în glas. Gross strânse din umeri, disprețuitor, acuma cu spatele la Bologa, care, din ce în ce mai tulburat, ar fi dorit lămuriri și nu cuteza să i le ceară. După un răstimp, locotenentul de pionieri se întoarse și continuă liniștit, mîngîindu-și barbișonul retezat: ― Ș-apoi, dragul meu, te-aș jigni dacă aș lua în serios metamorfoza ta religioasă, fiindcă, pentru mine, adevărații
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
o iau de nevastă, dacă vrea și ea și dacă mi-o dai și dumneata! Groparul Vidor se uită lung în ochii lui, fără să clipească, și nu răspunse, parcă n-ar fi înțeles nimica sau ar mai fi așteptat lămuriri. ― Îmi trebuie răspunsul acuma, numaidecît! continuă Apostol, enervat puțin de tăcerea bănuitoare a țăranului. Să nu crezi că mi-a trăsnit prin cap așa... M-am gândit bine și am cumpănit... Vidor întoarse ochii spre ferestrele dinspre ogradă, oftă, se
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
din Făget și acolo a aflat că azi-noapte au fost prinși, nu se știe unde, trei bieți țărani, despre care se zice că sunt spioni și că au trimis anume știri de însemnătate vrăjmașilor, prin front. Groparul interveni degrabă cu lămuriri mai complete: el a văzut cu ochii pe cei arestați. Generalul cel mare șade doar în casa cumnatului din Făget și cumnatul, fiind și primar, știe tot ce se face și ce se petrece. Adevărul este că de acum două
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
să se tocmească cu un sergent și să-i arate pentru ce trebuie să-i cedeze o căruță până la Făget... Sergentul fusese odinioară în bateria lui Bologa și, văzând pe fostul său comandant între baionete, se zăpăci, nu înțelese deloc lămuririle sublocotenentului și bolborosi: ― Noi, mă rog cu supunere... ordinul, mă rog cu supunere... Sublocotenentul se înfurie și îl luă la înjurături pentru că "nu se poate să fie un sergent așa de prost și să nu priceapă că..." Atunci se apropie
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
birou mai multe coli de hârtie velină și mi-am încărcat stiloul. În clipa următoare, a pătruns în birou locțiitorul șefului direcției care, după ce a invitat înăuntru o doamnă, mi-a ordonat sec: „Ancheteaz-o!”. Apoi, nu fără absolut o minimă lămurire, ci fără un cuvânt în plus, a dispărut. Am invitat-o să ia loc pe scaunul din spatele mesei de anchetă. În general, nu puteam (și nu pot) efectiv să studiez o femeie necunoscută, din cap până în tălpi, cum se
ANCHETE ALE SECURIT??II by GHEORGHE COTOMAN () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84041_a_85366]
-
televiziune oferite de reacția bolnavă a telecomandei mele. Și-atunci, vă veți Întreba, dacă sunt atât de pe lângă subiect, de ce m-am apucat să scriu despre acest caz? Păi, vă răspund chiar acum: din două motive. Primul e de fapt o lămurire: nu despre cazul În sine sunt tentat să scriu, ci despre cum Îl poate vedea din afară un om detașat de el. Al doilea motiv e că, de vreme ce noi, cei din presă, fie ea presă culturală sau generalistă, scriem de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2197_a_3522]