8,221 matches
-
indica rolul său in ansamblarea virală. Pol codează proteinele de mare importanța p11 (proteaza virală), p32 (integraza), p51(revers transcriptaza), si proteina p66. Env codează: glicoproteina gp120 aflată in membrana externă, si gp41(derivată din gp160 glicoproteina precursoare), aflată în membrana intermediară. Aceste 2 proteine formează un compus noncovalent; o cantitate substanțiala de gp120a fost depistată in zona de pătrundere a virusului; se pare ca această protein constituie situsuri de legare pt receptorii CD4, precum și pentru alți receptori transmembranari. Proteinele p24
HIV () [Corola-website/Science/299911_a_301240]
-
ridicată, determină rezistența HIV-ului la atacul sistemului imunitar, capacitatea sa citotoxică este crescută și poate rezista la terapia medicamentoasă]] După intrarea în corpul uman, particulele virale sunt atrase datorită tropismului către cel mai apropiat receptor CD4, de a cărui membrană celulară se atașează prin fuziune sau prin endocitoză, după care are loc intrarea în celulă. Probabilitatea infectării la ambele tipuri de HIV este determinată de capacitatea de legare cât mai rapidă de CD4, dar și de numărul de receptori CD4
HIV () [Corola-website/Science/299911_a_301240]
-
geometrice ale corpurilor în senzații vizuale. Din punct de vedere al opticii geometrice, el constituie un sistem optic format din trei medii transparente: "umoare apoasă", "cristalinul" și "umoarea sticloasă". Acestea se găsesc în interiorul "globului ocular", mărginit în exterior de o membrană rezistentă numită "sclerotică", opacă peste tot, exceptând o porțiune din față, care este transparentă și de formă sferică, cunoscută sub numele de "corneea transparentă". Pe planul opus corneei se află o membrană cu celule senzoriale numită "retină". Lumina pătrunde prin
Cameră obscură () [Corola-website/Science/299398_a_300727]
-
în interiorul "globului ocular", mărginit în exterior de o membrană rezistentă numită "sclerotică", opacă peste tot, exceptând o porțiune din față, care este transparentă și de formă sferică, cunoscută sub numele de "corneea transparentă". Pe planul opus corneei se află o membrană cu celule senzoriale numită "retină". Lumina pătrunde prin cornee și cade pe retină, unde formează o "imagine reală și răsturnată" a obiectelor privite, transmisă prin nervul optic la creier. Prin analogie camera obscură este asemeni ochiului omenesc, aceasta fiind formată
Cameră obscură () [Corola-website/Science/299398_a_300727]
-
și terminând cu sistemul de redare Dolby. Scott, în anul 1857, constată că timpanul urechii în urma oscilațiilor aerului, produse de o sursă sonoră, oscilează și el. Construiește un aparat, care constă dintr-o pâlnie care la capătul îngust are o membrană din mică pe care este fixat un ac îndoit în unghi drept. Acesta prin vibrațiile aerului produs de un sunet în fața pâlniei, scrie pe un cilindru îmbrăcat cu o hârtie pe care este aplicată funingine, o curbă în zig-zaguri, aceasta
Film sonor () [Corola-website/Science/299446_a_300775]
-
hârtie pe care este aplicată funingine, o curbă în zig-zaguri, aceasta fiind scrierea grafică a sunetului emis. De aici și până la descoperirea inventatorului Thomas Alva Edison nu a fost mult. Acesta în anul 1877 inventează fonograful. Folosește pâlnia de la fonoautograf, membrana o confecționează din metal, iar acul este așezat astfel încât să vibreze pe verticală. Acul, inițial din safir, vibrează vertical pe un cilindru acoperit cu o foiță de staniol cu canale trasate. Ulterior, înlocuiește acest tip de cilindru, cu cilindrul de
Film sonor () [Corola-website/Science/299446_a_300775]
-
citirea se face cu un traductor perfecționat și ușor de folosit. Acul traductorului este dintr-un un oțel special. Înregistrarea atât la fonograf, cât și la gramofon se făcea astfel: se vorbea în fața pâlniei, aerul vibra în interiorul ei făcând ca membrana elastică să vibreze, iar acul să facă diferite denivelări în canalul trasat. Aceasta constituie scrierea mecanică a sunetului, care ulterior poate fi citită de traductor (ac) și redată prin pâlnia aparatului. Primele încercări de combinare a sunetului cu filmul îi
Film sonor () [Corola-website/Science/299446_a_300775]
-
a transformat astfel: corzile, despre care se presupunea că stau la baza materiei din univers, s-au extins și s-au combinat. Concluzia extraordinară a fost aceea că toată materia din univers era conectată la o singură structură imensă, numită membrană. Această nouă teorie a primit numele "Teoria M", de la cuvântul "membrană", și a impulsionat din nou căutarea explicației pentru toate lucrurile din univers. Ce se știe însă despre a 11-a dimensiune? S-a descoperit repede că ea se lungește
Teoria M () [Corola-website/Science/298801_a_300130]
-
baza materiei din univers, s-au extins și s-au combinat. Concluzia extraordinară a fost aceea că toată materia din univers era conectată la o singură structură imensă, numită membrană. Această nouă teorie a primit numele "Teoria M", de la cuvântul "membrană", și a impulsionat din nou căutarea explicației pentru toate lucrurile din univers. Ce se știe însă despre a 11-a dimensiune? S-a descoperit repede că ea se lungește la infinit, dar este foarte mică în lățime, mai precis ea
Teoria M () [Corola-website/Science/298801_a_300130]
-
11-a dimensiune? S-a descoperit repede că ea se lungește la infinit, dar este foarte mică în lățime, mai precis ea măsoară un milimetru împărțit la un 1 urmat de 20 de zerouri, după cum spune Burt Ovrut. Universul nostru membrană plutește în acest spațiu misterios. Dar curând după emiterea teoriei M a apărut iarăși o nouă idee, aceea că la capătul opus al dimensiunii 11 se află un alt "univers-membrană", care pulsează. Cea care a deschis calea către această idee
Teoria M () [Corola-website/Science/298801_a_300130]
-
fixa bilețele); atunci forța magnetică va învinge forța gravitațională), doar că ea se scurge în aceste dimensiuni pe care nu le putem observa. Ecuația însă nu funcționează din această perspectivă. La auzul ideii că s-ar putea să existe altă membrană în dimensiunea 11, Randall a schimbat perspectiva asupra problemei gravitației și a găsit o altă soluție: gravitația nu se scurgea din universul nostru spre alte dimensiuni, ci invers, din alte dimensiuni în universul nostru. Și astfel s-a ajuns la
Teoria M () [Corola-website/Science/298801_a_300130]
-
de cercetători este cea a universului multiplu - în engleză: „"multiverse"” ("multivers"). Acesta „ar putea conține un număr infinit de universuri, fiecare cu legi diferite ale fizicii. Probabil că în fiecare moment au loc Big Banguri. Universul nostru coexistă cu alte membrane, alte universuri care sunt de asemenea în expansiune. S-ar putea ca universul nostru să nu fie decât un balon plutind într-un ocean de alte baloane.” (cf. Michio Kaku). Fizicienii mai fac încă un pas înainte și își propun
Teoria M () [Corola-website/Science/298801_a_300130]
-
lichidian al organismului. Prin intermediul său se realizează schimburile de substanțe dintre sânge și celule. Homeostazia constă în menținerea constantă a proprietăților mediului intern pentru a permite activitatea normală a celulelor. Cronomul definește structura temporală a sistemelor biologice care este variabilă. Membrana celulară are o structură complexă lipido-proteică cu o permeabilitate selectivă și cu importante funcții în transportul substanțelor, recepția unor semnale sau activitatea enzimatică. Canalele membanare sunt structuri proteice care ajută la transferul substanțelor prin membrană. Activitatea lor este dependentă de
Diabetul zaharat gestațional - ghid clinic [Corola-website/Science/91975_a_92470]
-
sistemelor biologice care este variabilă. Membrana celulară are o structură complexă lipido-proteică cu o permeabilitate selectivă și cu importante funcții în transportul substanțelor, recepția unor semnale sau activitatea enzimatică. Canalele membanare sunt structuri proteice care ajută la transferul substanțelor prin membrană. Activitatea lor este dependentă de încărcarea electrică a membranei, de prezența unui ligand sau de distensia mecanică. O serie de substanțe pot bloca funcționarea unui canal. Pompa de Na+-K+ este o proteină membranară transportoare pentru schimbul împotriva gradientelor de
Diabetul zaharat gestațional - ghid clinic [Corola-website/Science/91975_a_92470]
-
structură complexă lipido-proteică cu o permeabilitate selectivă și cu importante funcții în transportul substanțelor, recepția unor semnale sau activitatea enzimatică. Canalele membanare sunt structuri proteice care ajută la transferul substanțelor prin membrană. Activitatea lor este dependentă de încărcarea electrică a membranei, de prezența unui ligand sau de distensia mecanică. O serie de substanțe pot bloca funcționarea unui canal. Pompa de Na+-K+ este o proteină membranară transportoare pentru schimbul împotriva gradientelor de concentrație a 3 Na+ contra 2 K+ cu consum
Diabetul zaharat gestațional - ghid clinic [Corola-website/Science/91975_a_92470]
-
neurală prin neurotransmițători -comunicarea endocrină prin hormoni -comunicarea paracrină prin substanțe care acționează asupra celulelor învecinate -comunicarea autocrină prin substanțele eliberate care acționează asupra aceleiași celule. Potențialele electrice celulare se datoresc repartizării ionilor de o parte și de alta a membranei și mișcărilor acestora prin canale. Potențialul de repaus cu o valoare în jur de -90 mV se datorește în special K+ pentru care membrana este mai permeabilă, iar cel de acțiune se datorește Na+ care după excitarea celulei pătrunde masiv
Diabetul zaharat gestațional - ghid clinic [Corola-website/Science/91975_a_92470]
-
aceleiași celule. Potențialele electrice celulare se datoresc repartizării ionilor de o parte și de alta a membranei și mișcărilor acestora prin canale. Potențialul de repaus cu o valoare în jur de -90 mV se datorește în special K+ pentru care membrana este mai permeabilă, iar cel de acțiune se datorește Na+ care după excitarea celulei pătrunde masiv în interiorul acesteia producând depolarizarea. Refacerea electrică (repolarizarea) are loc prin activitatea pompei de Na+-K+. Transportul prin membrană poate fi pasiv în sensul gradientelor
Diabetul zaharat gestațional - ghid clinic [Corola-website/Science/91975_a_92470]
-
datorește în special K+ pentru care membrana este mai permeabilă, iar cel de acțiune se datorește Na+ care după excitarea celulei pătrunde masiv în interiorul acesteia producând depolarizarea. Refacerea electrică (repolarizarea) are loc prin activitatea pompei de Na+-K+. Transportul prin membrană poate fi pasiv în sensul gradientelor electrochimice (difuziunea simplă și facilitată sau prin proteine canal) sau activ împotriva acestor gradiente și care este posibil numai prin mecanisme consumatoare de energie. 1.1.1.Homeostazia celulară. Celula este unitatea funcțională a
Diabetul zaharat gestațional - ghid clinic [Corola-website/Science/91975_a_92470]
-
ale cronomilor sunt studiate de cronobiologie, știința care cuantifică și investighează mecanismele biologice ale structurilor temporale, inclusiv manifestările ritmice ale vieții. Intre celule și mediul intern, reprezentat de lichidul extracelular, există un permanent schimb de substanțe ce are loc prin intermediul membranelor celulare. 1.1.1.1.Membrana celulară are o grosime de 7-10 nm și o structură complexă lipidoproteică având o funcție aparent contradictorie, aceea de a separa și de a uni în același timp celulele între ele. Componentele principale ale
Diabetul zaharat gestațional - ghid clinic [Corola-website/Science/91975_a_92470]
-
știința care cuantifică și investighează mecanismele biologice ale structurilor temporale, inclusiv manifestările ritmice ale vieții. Intre celule și mediul intern, reprezentat de lichidul extracelular, există un permanent schimb de substanțe ce are loc prin intermediul membranelor celulare. 1.1.1.1.Membrana celulară are o grosime de 7-10 nm și o structură complexă lipidoproteică având o funcție aparent contradictorie, aceea de a separa și de a uni în același timp celulele între ele. Componentele principale ale membranei sunt lipidele și proteinele a
Diabetul zaharat gestațional - ghid clinic [Corola-website/Science/91975_a_92470]
-
celulare. 1.1.1.1.Membrana celulară are o grosime de 7-10 nm și o structură complexă lipidoproteică având o funcție aparent contradictorie, aceea de a separa și de a uni în același timp celulele între ele. Componentele principale ale membranei sunt lipidele și proteinele a căror proporție și dispoziție sunt variabile. Conform modelului mozaicului fluid, descris în anii ‘70 de către Singer și Nicholson, proteinele membranare se inseră și plutesc în stratul dublu lipidic de care sunt legate prin legături covalente
Diabetul zaharat gestațional - ghid clinic [Corola-website/Science/91975_a_92470]
-
proteinele a căror proporție și dispoziție sunt variabile. Conform modelului mozaicului fluid, descris în anii ‘70 de către Singer și Nicholson, proteinele membranare se inseră și plutesc în stratul dublu lipidic de care sunt legate prin legături covalente. Suprafața externă a membranei este învelită de mucopolizaharide ce formează glicocalixul cu proprietăți electrice negative. Stratul lipidic este reprezentat de fosfolipide, glicolipide și colesterol, moleculele putânduși schimba locul doar cu moleculele învecinate lateral, nu și în sus și în jos. Moleculele lipidice sunt amfipatice
Diabetul zaharat gestațional - ghid clinic [Corola-website/Science/91975_a_92470]
-
schimba locul doar cu moleculele învecinate lateral, nu și în sus și în jos. Moleculele lipidice sunt amfipatice având o regiune polară hidrofilică spre partea ce se învecinează cu interiorul și exteriorul celulei și o regiune hidrofobică orientată spre interiorul membranei. Stratul lipidic este foarte stabil și dacă este întrerupt are tendința rapidă de a se reface. Stratul lipidic dublu se poate închide el însuși formând o veziculă sferică denumită lipozom. In interiorul celulelor există o rețea tridimensională de proteine ce
Diabetul zaharat gestațional - ghid clinic [Corola-website/Science/91975_a_92470]
-
de proteinele membranare contribuind la stabilitatea mecanică a celulei. Citoscheletul este alcătuit din 3 rețele independente: microtubulii, filamentele de actină și cele intermediare. El participă la menținerea formei celulelor, la transportul intracelular, la mișcarea celulară și la dispunerea organitelor celulare. Membrana celulară nu este o structură rigidă ea având o fluiditate deosebită ce poate varia în funcție de stările fiziologice, regimul alimentar, administrarea unor medicamente, factori fizici și chiar în funcție de diferitele zone ale membranei. Modificările fluidității pot influența activitatea celulară prin afectarea funcției
Diabetul zaharat gestațional - ghid clinic [Corola-website/Science/91975_a_92470]
-
intracelular, la mișcarea celulară și la dispunerea organitelor celulare. Membrana celulară nu este o structură rigidă ea având o fluiditate deosebită ce poate varia în funcție de stările fiziologice, regimul alimentar, administrarea unor medicamente, factori fizici și chiar în funcție de diferitele zone ale membranei. Modificările fluidității pot influența activitatea celulară prin afectarea funcției unor componente membranare (enzime, canale, receptori). Din punct de vedere funcțional membrana celulară este o structură foarte dinamică datorită mai ales componentelor sale proteice. Unele proteine, în majoritatea cazurilor glicoproteine, sunt
Diabetul zaharat gestațional - ghid clinic [Corola-website/Science/91975_a_92470]