8,125 matches
-
Treimi”. Da, i-am uitat pe zeii Grecilor, strămoșii noștri spirituali, dar... ei nu ne-au uitat, nu ne-au părăsit și ne apar În momentele cele mai neașteptate - nepotrivite?! - ale diurnului nostru care ne mână, ne macină și ne obosește fără milă și Încetare. (Poeții, cei mari, Își mai amintesc de ei, de la Hölderlin până la Lucian Blaga, cu ciclul său din tinerețe al zeului cîmpiei, Pan, ce, retras În grotă, ca un alt Zamolxe, primește vizitele micilor animale și reptile
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
dar și lucruri pozitive, fără Îndoială. Am devenit cumva „mai bătrâni”, mai sceptici față de propriile noastre puteri sau energii, dar, după cum o aminteam mai sus, acest „simț realist” a degenerat până acolo Încât cortegii de tineri iau calea străinătății, când obosesc a injuria, În țară, valorile reale și efortul făcut În acești cincizeci de ani pentru păstrarea vechilor valori, criterii, și a „amintirii” celor care ne-au fost Înainte. Deoarece această luptă s-a dus; În forme, e drept, mai puțin
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
mai este același! A uitat sau s-a „despărțit” de elanurile, de credințele tinereții noastre „genialoide” - orice tinerețe a unui individ dotat, curat În intenții și dornic de expresie Într-o zonă specifică este genialoidă; maturitatea, apoi, pe cei mai mulți Îi „obosește”, Îi „cumințește”, Îi cinizează, ba, poate, Îi și „detrachează”, În multe moduri - prin eșecuri sau succes, prin false ambiții și false prietenii... Oare, America, solul cultural american, aspru și complexant pentru un intelectual și artist care poposește poate prea târziu
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
acea „post-adolescență” eternă, tipică unui sangvino-coleric. Sufăr din „ambele”; așa cum adesea mă „nemulțumește” stilul meu literar, criticat nu de puține ori, zeflemisit chiar, și care, el Însuși, a devenit o mică legendă - „Breban scrie neîngrijit!” -, Încât cei mai mulți nu se mai obosesc să verifice ei Înșiși sau să argumenteze. Excesul de subordonate, frazele „kilometrice”, arborescente, prea dense adeseori, Într-o literatură care, după modelul francez, apreciază stilul concis, limpede, transparent. Precum un Mérimée și Stendhal, dar și Balzac sau Proust, care au
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
marelui poet, Ion Luca Caragiale (1852-1912) nu are cum aspira la postura de sfânt și nici de reprezentant etern al românismului. El este Însă un simbol complementar care, alături de Eminescu, Întregește profilul spiritual al României. Numai cu Eminescu, românii ar obosi. Din fericire, Îl au și pe Caragiale, pentru a-i destinde. Eminescu reprezenta România rurală și patriarhală. Caragiale este un citadin, am spune un citadin „Înrăit“, exact la antipodul lui Eminescu. Este și un balcanic, atât prin origine (are mai
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
mult și lui Terence pur și simplu nu i-a mai păsat („Omule, dacă placi droguri, bagă droguri“, mi-a spus Terence cu un aer obosit în timp ce se juca cu o codiță de păr. „Terence nu vrea știe. Terence? E obosit, omule.“) și curând am început să prizez din zece în zece minute în timpul interviurilor dintr-un bar de hotel în Cincinnati, dând peste cap cocteiluri duble la doi după-masa. Ascundeam arzătoare cu propan și mari cantități de cocaină în avioanele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
ceva pozitiv. Nu puteai să nu fii înspăimântat și în același timp fascinat. Citind aceste articole aveai sentimental că supraviețuirea omenirii nu apărea ca foarte importantă în economia de lungă durată a timpului. Eram condamnați. O meritam. Iar eu eram obosit (Ce o îngrijora pe Jayne în afara acelor scene care trebuiau filmate din nou? Copiii ne imitau expresiile faciale, care în ultima lună fuseseră grimase agasate.) Și atâția copii erau dați dispăruți, încât tindea să devină o epidemie. Aproximativ doisprezece băieți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
să remarce cât era de aproape de pământ. Jayne le explica părinților fascinați de ce trebuia să plece la Toronto săptămâna viitoare, iar eu a trebuit să-mi cer scuze, dar trebuia să plec. Pur și simplu le-am spus că sunt obosit. Pavajul se clătina sub mine, iar pielea îmi era leoarcă de sudoare. Jayne tocmai voia să zică ceva când o văzu pe Sarah încercând să facă roata și îi strigă să fie atentă. Mi-am luat rămas-bun de la toată lumea, i-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
nu Michael Jackson, prostuțule. Apoi, brusc, a încetat să mai chicotească. Făcu un gest larg cu mâinile, imitând o pasăre mare, beată. Se aplecă și începu să vâslească. Neverland...ca în Peter Pan. Acolo-s băieții furați. Imitatul păsării o obosise considerabil, așa că se rezemă de zid fără să se uite spre mine. Fața ei - pierdută și puternic machiată, cu ochii migdalați lipsiți de expresie în seara asta - Era pe jumătate verde în lumina lămpii de la nivelul solului. - Și...care-i
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
ora asta și atunci am oftat și am plecat de lângă computer fără să-l sting și tocmai mă îndreptam spre patul care-mi devenise atât de familiar când, dintr-o dată, am auzit niște sunete provenind din camera media. Eram prea obosit ca să-mi mai fie frică de ceva, așa că, foarte calm, m-am îndreptat în direcția din care veneau sunetele. Marele televizor cu monitor din plasmă era aprins. Din nou 1941 - John Belushi pilotând un avion deasupra celebrului Hollywood Boulevard, cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
pat, bifând fiecare articol de pe o listă. Păstra tot ce avea de spus pentru ședința din cabinetul doctoriței Faheida. (Consilierea matrimonială îmi amintea întotdeauna ce lucru îngrozitor era optimismul.) Am făcut un duș și m-am îmbrăcat, fiind atât de obosit încât mă îndoiam serios că voi fi fost în stare să rezist pe tot parcursul ședinței - m-au trecut fiorii gândindu-mă la energia pe care o necesita. Cum aceste ore îngrozitoare sfârșeau de regulă în lacrimi în ceea ce o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
mi-o pun și eu. Emise un fel de plescăit care amenda lipsa mea de responsabilitate. Aveam nevoie de fiecare celulă din mine ca să distrug (doar astă seară) toate lucrurile care bântuiseră prin mintea mea, iar în final eram prea obosit și prea distras pentru a o lua razna. Venise timpul să mă concentrez asupra acestei seri. Și pentru că eram foarte atent, ceva s-a destins în timp ce treceam prin parcare. Am făcut o glumă care i-a furat un zâmbet, apoi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
N-am vrut. Dar... acum... Trebuia să mă opresc. Se strângea un laț în jurul meu, pieptul mă strângea atât de tare încât pe moment am plutit în întuneric. - Acum...ce, Bret? Vorbise dr. Faheida. - Dar acum vreau... Eram atât de obosit încât nu m-am putut stăpâni și am izbucnit în plâns. Jayne se uita la mine dezgustată. - Există ceva mai patetic decât un monstru care continuă să cerșească te rog? te rog? te rog?... - Dar ce altceva...vrei de la mine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
a face cu Jayne. - Cum poți să spui una ca asta? mă întrebă Jayne plângând cu suspine, pe un ton ascuțit. - Fiindcă nu cred că Robby mă vrea. Nu cred că Robby m-a vrut vreodată. Am devenit atât de obosit când am afirmat asta că vocea mi s-a transformat în șoaptă. Nu cred că tatăl e necesar să fie prezent. Ochii îmi erau din nou plini de lacrimi. Toți ceilalți o duc mai bine fără el. Jayne nu mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
îi va impresiona și fascina pe prieteni. Coșmarul devenise o aventură. Erau zdruncinați dar în același timp tari și rezistenți. (Era singura undă de ușurare pe care am resimțit-o vizavi de noaptea aceea.) Sarah și Robby fuseseră plictisiți și obosiți după drumul până la hotel, continuând să cască în ascensor și nu va trece mult și se vor trezi și vor comanda micul dejun de la room service înainte de a fi duși la școală de Marta (cu toate că va depinde de ei dacă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
își făcu apariția, întâi burta, îmbrăcat în blugi roși și o haină de blugi pe măsură, purtând pe dedesubt o cămașă turcoaz: un bărbat voluminos trecut de cincizeci, cu mustață și părul lung și cărunt legat în coadă de cal. Obosit și tras la față, s-a uitat la ceasul de la mână, ceea ce m-a determinat instinctiv să-mi strâng încheietura mâinii (era amorțită). Intră în restaurant ținând în mână un carnețel și în primul moment n-aveam nici o idee cine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
ar fi aruncat la vreo zece metri și pe urmă ar încerca să te taie în bucăți. Mi-a luat din nou mult timp să pot respira regulat. Am fost redus la: - Ai dreptate. Îmi pare rău. Sunt extreme de obosit. Nu mai știu nimic. Și nu râd de tine. Miller continua să mă fixeze, ca și cum ar fi încercat să decidă ceva. Mă întrebă dacă aveam diagrama casei. Schițasem una aproximativă pe o coală de corespondență de la Four Seasons și când
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
pentru care mă aflam în L.A.) În plus, curtea casei mă stresa; piscina, șezlongurile, veranda - identice celor din Elsinore Lane. Când m-am ridicat să plec, surorile mele au comentat cât de misterios eram. Le-am spus că eram doar obosit. Nu vroiam să-l resuscitez pe tata, ceea ce se întâmpla ori de câte ori aveam aceste conversații inevitabile. Nu le-am povestit nimic din ceea ce mi se întâmplase săptămâna trecută. Nu era suficient timp pentru asta. Ajuns sus, m-am oprit în capul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
cei tineri de atunci subscriau la tradițiile noastre aviatice, tot ce se cheamă că are legătură cu Fălticenii. Sunt curios să știu dacă am făcut bine că l-am scos de la „naftalină”. Lăsându-vă acum să respirați după ce v-am obosit cu descifrarea unor rânduri scrise la o oră târzie și tot În mare viteză, vă rog să transmiteți D-nei Dimitriu respectuoase sărutări de mâini. Cu aceleași sincere gânduri, Ovidiu Ionescu </citation> <citation author=”IONESCU Ovidiu” loc="București" data =”3.11
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1279]
-
așa ceva, vreau să găsesc și sprijinul matale, psihic. Directorul Casei de Cultură de aici, mi-a spus că Ustencu, totuși, i-a transmis că Încă mai vrea să facă expoziția. Pipăie, dacă ești drăguț, situația și scrie-mi. Nu te obosi, când te plimbi. Sărutări de mâini mamei matale, soției. Cu sentimente de prietenie și afecțiune, Todirel Tatos </citation> <citation author=”ȘERBAN Mihail” loc=”Fălticeni” data =”9 oct. 1967” desc=”C.P.”> Stimate domnule Eugen, Mi-a venit În gând după ce ai
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1279]
-
răspuns: „Tov. profesor, era Într-adevăr vorba, dar tov. Dimitriu este bolnav și eu voiam să facem această temă, Împreună. Așa că a rămas baltă. Dar iată că prietenul meu a revenit. Numai dacă mata ești de acord, dacă nu te obosește (e vorba de ceva foarte ușor, fără concept și fără bătăi de cap), voi da un răspuns afirmativ. Ai autoritatea să o faci, pentru că nu mă pot adresa altcuiva, care desigur nu mă va Înțelege. Este o subtilitate (este un
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1279]
-
Astăzi, 6 iunie, Vitalie ar fi trebuit să fie la București pentru a primi Premiul pentru eseu al Uniunii Scriitorilor din România. Iată un motiv de solidaritate între patru scriitori români aflați departe de țară, rătăcind în amurg pe străzile obosite de căldură ale Lisabonei. Pe la jumătatea drumului, până să ajungem în vale, profităm de o altă terasă pentru a admira râul Tajo, mai aproape de coastă, și un velier-restaurant care se acoperă încet-încet cu lumini multicolore. În întâmpinare ne vin alte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
am prea auzit râsul...). Pentru un public eterogen ca al nostru, s-ar fi potrivit un muzical sau o dramă; nu toți înțeleg la fel de bine franceză, spre a suplini, printr-un text împroșcat ca din mitralieră, cvasiinexistenta acțiune scenică. Sunt obosit, derutat și dezamăgit - și de spectacol, și de aspectul exterior al orașului: excesiv de sobru, gri, lipsit de atractivitate. Ziua vizitasem un uriaș complex comercial, Euralille, organizat în jurul noii gări pentru primirea TGV-urilor internaționale și interregionale, pe o suprafață de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
Peste 60 la sută din text este autobiografie topită artistic”, îmi răspunde Fatos Kongoli, într-un limbaj de critic literar, și zâmbește jenat... VITALIE CIOBANU: Se anunță niște ședințe literare în vagonul-restaurant, dar se pare că nimeni nu s-a obosit să meargă la ele. O stare de dizolvare și lehamite. Dincolo de geam - nori negri aplecați deasupra câmpiilor, păduri de brazi cu tulpinile subțiri și ude de ploaie. Pe culoar, Andras Ferenc Kovacs contemplă la rându-i împrejurimile pluvioase. Îmi spune
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
la ele. O stare de dizolvare și lehamite. Dincolo de geam - nori negri aplecați deasupra câmpiilor, păduri de brazi cu tulpinile subțiri și ude de ploaie. Pe culoar, Andras Ferenc Kovacs contemplă la rându-i împrejurimile pluvioase. Îmi spune că a obosit, drumurile îl deprimă. Andras e mare, „învelit” bine cu carne, și scâncetul de copil despre dorul de casă, pe care l-a tot reluat încă de la Paris, mă face să zâmbesc. Are privirea mereu melancolică și se ține mai mult
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]