18,249 matches
-
va face apariția în Apus. Domnia sa va sta sub semnul jefuirilor, al nelegiuirilor și al crimelor nemaivăzute (cap. 5). Haosul va cuprinde întregul cosmos (cap. 6). Semne uluitoare vor preceda venirea Anticristului: „Și vor fi semne pe pământ: din neamul omenesc se vor naște balauri și fiare sălbatice; din fecioarele curând căsătorite se vor naște prunci care vor vorbi fără cusur; aceștia vor vesti vremurile din urmă și vor cere să fie omorâți. Chipul lor va fi ca cel al bătrânilor
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
spus: «Eu sunt Fiul lui Dumnezeu», înmulțind pâinile și prefăcând apa în vin” (4, 27). Ezdra îi cere atunci călăuzei sale să‑i descrie acest personaj (ca și când acela nu s‑ar fi aflat în fața lui), pentru a putea înștiința „neamul omenesc” de primejdia care îl paște. Iată portretul zugrăvit de Mihail (4, 29‑33): ϑ∈ γ⊃∗≅Η ϑ≅¬ ΒΔ≅ΦφΒ≅Λ ∀⇔ϑ≅¬ 〉Φγℜ (Δ≅¬ ® ∉ν2∀8:∈Η ∀⇔ϑ≅¬ ® ∗γ>4∈Η 〉Η Φϑ←Δ ϑ∈ ΒΔΤ⊕ <∀ϑΞ88Τ<, 6∀ℜ ® ♠ϑγΔ≅Η
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
de copil, când în chip de bătrân. Credem că în alcătuirea acestui portret, autorul a avut în minte capitolul 7 al cărții Daniel și că el nu face altceva decât să adapteze trăsăturile celei de‑a patra fiare unui corp omenesc. Monstrul care apare astfel este în același timp înfricoșător și respingător; are un chip de „fiară sălbatică” (cf. Dan. 7,3). De vreme ce cornul cel mic crescut pe capul fiarei „avea doi ochi” (Dan. 20), și Anticristul‑om are ochi, dar
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
care Salmanasar, regele Asiriei, le‑a luat în puterea‑i. El le va lua dincolo de fluviu și [le va] duce în pământ străin. Dar ele hotărăsc să părăsească mulțimea popoarelor și să plece într‑un ținut mai îndepărtat unde neamul omenesc n‑a locuit vreodată, ca să respecte, măcar acolo, rânduielile pe care nu le‑au respectat în țara lor. Au pornit deci prin trecătorile înguste ale Eufratului. Căci Cel Preaînalt a făcut atunci o minune pentru ei și a secat izvoarele
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
iudiciale), iar această putere atrage după sine dreptatea (iustitia), pentru ca examenul să fie făcut cu dreptate. Astfel, dreptatea cheamă judecata, iar judecata mai departe, atunci când este făcută cu dreptate, înțelepciunea. Dacă, așadar, Părintele tuturor lucrurilor întrece în înțelepciune toată înțelepciunea omenească și îngerească, este tocmai pentru că el este Domnul, dreptul Judecător și Stăpânul tuturor. Dar el este în egală măsură milostiv, bun și răbdător și mântuiește pe cei pe care îi știe. Astfel, nici bunătatea nu îi lipsește, din pricina dreptății, nici
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
fiecare lacrimă din vis se zbate / Chemarea înălțimilor nemuritoare”. Unele poeme anticipează patosul vânătorilor de himere din baladele poeților Cercului Literar de la Sibiu. Poezia - tematizată în câteva piese cu aspect de artă poetică - e transcendere a „umanei făpturi” sau a „omeneștilor ape”, o „sete mai mare, mai pură”, care „ne arde, ne arde, ne arde”. Sau: „O fugă tot mai aspră după cerul pur, / În suflet ca un roșu trandafir ardea. / Și cântecul nepământean crescut din ea / Era balsam și hrană
SIUGARIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289711_a_291040]
-
el ar fi „poetul autarhic”. Originalitatea îi este definită, pe de o parte, de nonconformism, iar pe de altă parte, de „grandoarea” proiectului, de „excesivitatea” viziunii și a dicțiunii. Programul său poetic este maximalist, vădește aspirații către îmbrățișarea atotcuprinzătoare a omenescului, fără a eșua în vreun fastidios „enciclopedism” liric. Poezia nu este un joc futil, ci o rostire trăită cu intensitate, el fiind cu adevărat un vates, un poet cu dominantă vizionar-oraculară. Viguros, blazat, parcă vindicativ față de omenirea întreagă, de un
SIMIONESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289685_a_291014]
-
tari ale satirei menippee. Cu obstinație și aplicație - demersul poetic pare a fi un nesfârșit maraton, cum sugerează și titlul unui volum - livrează, într-o enunțare neconvențională, productiv contrariantă, un mesaj de un umanism autentic, asumat prin aprofundarea lucidă a omenescului, până la sondarea ascunzișurilor abisale. S-a vorbit, între altele, de compatibilitatea unor abordări ale lui S. cu patrimoniul psihanalizei, dar și de un discurs descriptiv, narativ, uneori greoi, chiar „hirsut” (Al. Cistelecan), aproape prozastic. Bogata imagerie pusă în operă este
SIMIONESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289685_a_291014]
-
recunoscându-i, în general, și alte „remarcabile calități” - „o poezie de fantezie și umor”, „lucrată cu artă”. Aventurile din Str. Grădinilor (1933) este titlul unei culegeri de proză, despre care S. afirmă că „nu va fi «literatură», ci simplu document omenesc”. În povestirile despre locatarii de pe Strada Grădinilor, ale căror interese sau atitudini interferează uneori, se creează o anume atmosferă. Apar tipuri, comportamente, care vin să ilustreze mai ales defecte și apucături, întâmplări neplăcute, uneori tragice. Relatările sunt în cheie voit
SEVASTOS-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289650_a_290979]
-
întâmplări de o forță străină, asemenea unui simplu operator cinematografic, neimplicat, interesat doar ca toate secvențele înregistrate să se rânduiască cronologic, exact. După o colecție de miniaturi despre animale - Istorisiri adevărate (1961) - S. alcătuiește în 1970 o serie intitulată Documente omenești, care conține scurte povestiri, observații, luări de poziție, critici ale unor întâmplări, specifice mai degrabă unui jurnal mai extins sau gazetăriei (de unde au și fost selectate unele) decât prozei scurte. S. a fost și un redutabil traducător, activitate ce datează
SEVASTOS-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289650_a_290979]
-
de la „Viața românească”, pref. Dumitru Micu, București, 1956; ed. București, 1966; Istorisiri adevărate, București, 1961; ed. București, 1970; Din copilăria lui Ionel, București, 1962; Cronici rimate, pref. Al. A. Philippide, București, 1963; Versuri, pref. Al. A. Philippide, București, 1967; Documente omenești. Amintiri, București, 1970. Ediții: În amintirea profesorului Fr. J. Rainer, București, 1946. Traduceri: Voltaire, Micromégas, pref. Jean Boniface Hétrat, București, 1910; Gleb Uspenski, Lăcustele, București, 1924; A. P. Cehov, Dragostea, București, 1926, Ivanov, București, 1972 (în colaborare cu Mihail Calmâcu); Vitali
SEVASTOS-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289650_a_290979]
-
socio-moral-profesional-artistice publicate ani de-a rândul în „Vatra” - numai în parte reunite în volumul Cestiuni secundare, chestiuni principale (1983) - dovedesc forța unei priviri de-a dreptul satirice, gogoliene chiar, laolaltă cu profunzimea reflexivă a unui autor pentru care nimic din omenescul aflat la răscruce nu este străin. Morocănos, sucind și răsucind fără încetare frustrări și nostalgii țepoase, omul la S. este în chip constant convins că „dincolo de adevărul faptelor există și un alt adevăr, și acesta îmi scapă. Poate e doar
SIN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289693_a_291022]
-
Șilași ține un ciclu de conferințe intitulat Despre originea poeziei populare românești (1876-1877), Petre Dulfu citește versuri proprii (Speranța, Jalea unei florioare, Rugăciunea), cât și traducerile făcute din Horațiu, Schiller, Petőfi. Teodor Mihali își alege subiectul Influența civilizațiunii asupra societății omenești, Andrei Micu - Rolul industriei mari în economia națională și Legislațiunea lui Iustinian și însemnătatea ei în dreptul roman, Silvestru Moldovan prezintă lucrările Românii sub fanarioți și Are românul drept a se mândri cu numele națiunii sale?, iar Macedon Rotaru ține conferința
SOCIETATEA DE LECTURA „IULIA”. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289750_a_291079]
-
în economia națională și Legislațiunea lui Iustinian și însemnătatea ei în dreptul roman, Silvestru Moldovan prezintă lucrările Românii sub fanarioți și Are românul drept a se mândri cu numele națiunii sale?, iar Macedon Rotaru ține conferința Despre procesul materiilor în corpul omenesc. În ședințele publice, la care puteau participa și intelectuali din oraș, se recită poezii patriotice de Vasile Alecsandri și Andrei Mureșanu, se execută piese corale (Deșteaptă-te, române, Cântecul gintei latine ș.a.), dansuri populare în costume tradiționale românești. Societatea primea
SOCIETATEA DE LECTURA „IULIA”. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289750_a_291079]
-
cu totul diferită. Alcătuită din inși șterși, cărora S. le închină prima lui carte inspirată de monotonia vieții lor, Floare ofilită, acest mediu închipuie o lume fără orizont, condamnată la un trai rutinier, strivind, sub tirania mecanismului său repetitiv, aspirațiile omenești autentice. Narațiunile, cehoviene, dar cu trimitere și la Maupassant, părăsesc povestirea pentru schiță (O zi ca altele, Câinele, Balta liniștii), nuvelă (Haia Sanis, Faceri de bine, Însemnările lui Neculai Manea, 1907) sau romane (Floare ofilită, Apa morților, 1911, Locul unde
SADOVEANU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289422_a_290751]
-
cuvânt. Haia Sanis, personaj memorabil prin obstinația disperată de a refuza o atare soartă, plătește cu viața împotrivirea. Se întâlnesc aici și intelectuali care caută anestezierea în alcool a ambițiilor spirituale descurajate, ca Neculai Manea. Dramele surprinse sunt ale sensibilității omenești rănite de ambianța înăbușitoare și chiar titlurile sugerează înnămolirea și degradarea lentă. Locul unde nu s-a întâmplat nimic, cu personaje ceva mai numeroase și recuperând o tipologie socială și psihologică aparte, realizează sinteza literaturii sadoveniene de inspirație provincială. În
SADOVEANU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289422_a_290751]
-
și o inimă sănătoasă (ultima mărită), „ca de giuncul interțiu”) clar o fiere și un rinichi plini de calculi. în plus, „plămânele cele albe au fost arse de sete...”. Un sfârșit care scriitorului i se pare ilustrativ pentru vanitatea eforturilor omenești: „Deci așa plătește această lume celora ce vor să o cuprindă cu toate desfătările și cu averile și cu stăpânirile ei”. Doamna - cea iubitoare de curățenie - Anastasia (fiica marelui vistier Dumitru Buhuș, care fusese însurat și cu Dafina, fiica lui
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
Pentru care lucru ia foarte să bucură, și a doua oară întări făgăduiala lui Mercurie”. „Darul Afroditei” („plata”) va veni către Paris în „ostrovul Sitarilor”, unde „era o capiște a Dñnezoaei Afroditei, dirijat ca de un flux aflat dincolo de puterile omenești: „Pentru care auzind și împărăteasa Elena, pohti să vază frumuséțea lui [a lui Paris]. Deci, făcându-se și ia că vrea să meargă să să închine Afroditei cu daruri, îndată porunci slugilor și boierilor să să gătească de cale, și
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
haine de doliu, un doliu ce trimite poate și către noua condiție a monahiei Platomida. îngenunchiate la picioarele sfinților, femeile declară curajul de a (fi) prezente într-o imagine din registrul Sacrului. Lacrimile - semn al durerii Lacrimile, emblemă a tristeții omenești, lacrimile din care Părinții Deșertului făcuseră un centru al „vieții spirituale”144 (Sfântul Antonie cel Mare le transformase într-o marcă esențială a renunțărilor pe care trebuie să le accepte monahii) și al penitenței, iar teologii occidentali, vorbind în „grația
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
aceasta o numesc nu nuntă ci poligamie...”198, și, prin canonul 50, propunea o epitemie de cinci ani, iar căsătoria a patra o socotea, prin canonul 80, mai gravă decât desfrâul, o faptă cu adevărat animalică) pornind de la datele firii omenești și de la trebuințele rezolvării unor situații speciale. Un conflict al Patriarhiei Ecumenice cu împăratul Leon al VI-lea Sophos, aflat în situația de a pierde trei soții în câțiva ani și de a se căsători a patra oară (legalizându-și
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
și vidè niscaiva oameni săraci dvorând prin ogradă, învăța de lua câte doua, trii blide de bucate din masa lui și pâine și vin și le trimitè acelor oameni acolo în ogradă, de mânca acei oameni”), și-a plătit „datoria” omenească și a fost înmormântat la Mănăstirea Bârnova, terminată de el. împlinindu-și obligația, văduva a avut grijă de mormântul soțului : (trad.) „Această piatră a făcut-o și împodobit-o Doamna Dafina Domnului ei, răposatului înainte de dânsa Io[an] Eustratie Dabija
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
I, p. 48. 92. Inscripțiile medievale ale României. Orașul București, p. 237, inscripția nr. 87. Vezi și inscripția (din 1750) de pe mormântul lui Grigore Matei Ghica din biserica Mănăstirii Pantelimon (Ghica este ctitorul lăcașului): „Datoria cea obștească De pre firea omenească împlinind preafericitul, De-a pururea pomenitul Grigore cel preaînalt Ghica Vodă încoronat, Domn în țara Românească Și în cea moldovenească Care cu minte-naltă domnind Și cu dreptate cârmuind De pre vrema ce-aceste țăr Cu nțelépte îndreptăr, La a doaolea
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
moment de «dépressionț au cours duquel Jésus pleur sur sa propre Passion, pensaut qu’il peut être abandonné par son père” (Jacques Le Goff - Nicolas Truong, op. cit., p. 78). Luca (22, 44) vorbește despre „sudoare” (tot un „lichid” propriu corpului omenesc): „Și fiind în zbucium, cu mai mare stăruință se ruga. Iar sudoarea Lui s-a făcut ca picături mari de sânge care picurau pe pământ”. 149. Vezi Ștefan D. Grecianu, în Radu Greceanu, Viața lui Constantin Vodă Brâncoveanu, București, 1906
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
cină, l-au omorât în trapezăriia mănăstirii”. Faima individuală și onoarea familiei Stoica Ludescu, în urma uciderii postelnicului Constantin Cantacuzino din porunca Voievodului Grigore I Ghica, se lamentează (declanșează un fel de „plângere universală”) și blesteamă: „O, diavole, rău pizmaș neamului omenesc, cum prelăstiși tu pre Gligorie-vodă de omorî pre Costandin fără judecată, fără vină nimic? Iar țara toată plângea pre Costandin postelnicul, că au pierdut un stâlp mare, care au sprijinit toate nevoile țării. Plângându-l și săracii, că ș-au
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
pre David din mâinile lui Saul...” etc.), aliat permanent al postelnicului, „întărește inima robului său Costandin” și ne sugerează desfășurarea ulterioară a evenimentelor. Apariția postelnicului în fața vizirului, act de „vitejească cutezanță” - socotește, pe bună dreptate, cronicarul - este însoțită de o omenească spaimă, secvența cu pricina desprinzându-l pe Ludescu dintre autorii de letopisețe și așezându-l printre condeierii de vocație: „și vitejaște cutează de intră tocmai la viziriul. Și cu mare groază deșchise buzele lui, și cu multe lácrămi i să
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]