7,756 matches
-
fie rușine să se arate altora exact așa cum este, și să evite mereu examenul propriei conștiințe! CAPITOLUL XIII [Despre trupe auxiliare, mixte și proprii] Machiavelli împinge hiperbola pînă la un punct extrem, susținînd că un principe prudent ar prefera să piară cu trupele sale, decît să învingă cu ajutor străin. Cred că un om în pericol de a se îneca nu mai apleacă urechea la cei care-i spun că ar fi nedemn de el să-și datoreze viața altora decît
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
omoare virtutea, poate pentru a face din toți locuitorii acestui continent semenii lui. Machiavelli spune că nu este posibil ca cineva să fie cu totul bun în această lume, așa corupt și ticălos cum e genul uman, fără ca el să piară. Iar eu spun că, pentru a nu pieri, trebuie să fii bun și prudent. De obicei, oamenii nu sînt nici în totalitate buni, nici cu totul răi; dar și cei buni, și cei răi, și cei mediocri vor fi toți
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
locuitorii acestui continent semenii lui. Machiavelli spune că nu este posibil ca cineva să fie cu totul bun în această lume, așa corupt și ticălos cum e genul uman, fără ca el să piară. Iar eu spun că, pentru a nu pieri, trebuie să fii bun și prudent. De obicei, oamenii nu sînt nici în totalitate buni, nici cu totul răi; dar și cei buni, și cei răi, și cei mediocri vor fi toți de acord să respecte un principe puternic, drept
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
înmulțește necesitățile celor bogați, pentru a-i lega, prin chiar aceste necesități, de cei săraci. Dacă vreun politician abil s-ar apuca să blameze luxul unui mare imperiu, acest imperiu ar cădea în suferință; dimpotrivă însă, luxul ar face să piară un stat mic; banii care ar ieși prea abundent și n-ar intra în aceeași proporție ar face să paralizeze acest organism delicat în structura sa și n-ar putea evita desființarea lui etică. Este, deci, o regulă indispensabilă oricărui
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
grosolană. Pentru a evita o astfel de contradicție, Biserica romană a fixat, foarte înțelept, celor pe care-i plasează în rîndul sfinților, un noviciat de o sută de ani după moartea lor: mod în care amintirea defectelor și extravaganțelor lor piere odată cu ei; martorii vieții lor și cei care ar putea depune mărturie împotriva lor nu mai există; nimic nu se mai opune ideii de sfințenie pe care vor să o dea publicului. Să ni se ierte această digresiune. Recunosc, altfel
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
Egipt, ienicerii în Turcia, streliții la Moscova. Constantin a distrus cu abilitate pe pretorieni; mai pe urmă, însă, greutățile imperiului i-au expus și mai mult pe conducători la asasinate și otrăviri. Voi observa doar că împărații cei răi au pierit de morți violente; un Theodor însă, muri în patul lui, iar Justinian a trăit fericit 84 de ani. Lucrul asupra căruia vreau să insist este următorul: aproape nu există un principe rău, fericit; Augustus și-a găsit liniștea doar atunci
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
a putut să reziste tocmai din pricina cruzimii sale. Alexandru Sever a fost trădat și ucis de Maximin de Tracia, iar acesta din urmă, după ce a indignat toată lumea cu barbariile lui, a fost ucis și el. Machiavelli susține că acesta a pierit din cauza disprețului pe care lumea-l avea pentru originea sa joasă. Autorul greșește însă foarte mult: un om care ajunge împărat grație curajului său nu mai are părinți: toți se gîndesc la puterea lui, iar nu la extracția socială. Pupian
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
luptele; acest roman nu ignora faptul că adversarii lui cartaginezi duceau lipsă și de bani și de recruți; fără a recurge la luptă, era de ajuns, deci, să vezi liniștit cum se descompune această armată, pentru a o face să piară, ca să zicem așa, de inaniție. Politica lui Hannibal era, dimpotrivă, să lupte; puterea sa nu era decît una ocazională și din care trebuia să obțină cu promptitudine toate avantajele posibile, în scopul de a-i conferi soliditate prin entuziasmul pe
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
o păstreze. Această imprudență a fost, apoi, pedepsită prin înfrîngerea totală suferită de francezi și bavarezi, prin pierderea Bavariei și a întregului ținut aflat între Palatinatul de sus și Rhin. De obicei nu se aduce vorba despre temerarii care au pierit, nu se vorbește decît de cei care au fost favoriții Fortunei. E la fel cum se întîmplă în cazul viselor și profețiilor; dintre o mie care au fost false, nu ne reamintim decît pe acelea, foarte puține, care s-au
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
Am stat acolo și am mai stat la Pavilion Henri-Quatre din St. Germain. Mereu spuneai că-ți place acolo. — Dragostea-i un morman de bălegar. Și eu sunt cocoșul care se urcă pe el ca să facă cucurigu. Dacă trebuie să pieri tu, ți se pare necesar să ucizi și tot ce lași În urmă? Adică, chiar trebuie să iei totul cu tine? Tre’ să-ți omori calul și nevasta și să dai foc șeii și armurii? — Da. Banii tăi Împuțiți au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
puse ceva În lighean. Nick nu se uită. — Așa, acum trebuie să-i fac niște copci. Nick, uită-te dacă vrei, dacă nu, nu te uita. O să cos incizia pe care i-am făcut-o. Nick nu se uită. Îi pierise demult curiozitatea. Tatăl termină și se ridică-n picioare. La fel făcură unchiul George și cei trei indieni. Nick duse ligheanul În bucătărie. Unchiul George Își privi brațul. Indianul tânăr zâmbi, amintindu-și ce se-ntâmplase. — O să-ți pun niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
lungi, gri-albicioase, moi și curate de lapți. Toate măruntaiele, curate și compacte, ieșeau În masă. Nick aruncă resturile pe mal pentru nurci. Spălă păstrăvii În apele râului. Cum Îi ținea În apă cu spinarea-n sus, păreau vii. Nu le pierise culoarea. Se spălă pe mâini și uscă peștii pe buștean. Apoi băgă peștii În sacul care stătea deschis pe buștean, Închise sacul și-l puse În minciog. Cuțitul era Încă Înfipt În buștean. Îl curăță frecându-l de lemn și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
Ploua cu găleata când am trecut prin mahalalele Genovei și, oricât de Încet am fi mers În spatele tramvaielor și al camioanelor, tot stropeam trotuarul cu noroi, așa că oamenii se fereau când ne vedeau, băgându-se sub tocul ușilor. În San Pier d’Arena, un cartier industrial de la marginea Genovei, există o stradă largă , cu două sensuri, așa că ne țineam pe mijloc ca să nu-i stropim pe muncitorii care se-ntorceau acasă. În stânga noastră se vedea Mediterana. Marea era agitată, valurile se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
te la lumină, că chiar mi se pare că ești pârlit. Ești negru ca un harap. Cred că-i funinginea de la căpița Dochiței, că focul nu m-o ajuns. Bine că nu ți s-o întâmplat cine știe ce. Lucrul rău nu piere, Marandă. Lasă vorbele de șagă și mănâncă ce ți-am pus pe masă. Cred că s-o răcit ca gheața... În ziua plății din săptămâna ce a urmat, șeful magaziei l-a luat de-o parte: Toadere, șeful gării și
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
vreodată, și la acest din urmă gînd, răsărit În legănarea șaretei, Lung zîmbi În somn, revăzu ședința de la primărie cu primarul și cei doi de la oraș, ce e val ca valul trece, iar cei ce-o convocaseră sau ordonaseră vor pieri și ei În vîntul și cernoziomul cîmpiei, uitarea se va așterne peste toți, iar cîmpia va trăi mai departe În Înflorirea, germinația ei fără sfîrșit. Lung picotea, zîmbea, răzbunat, pe capra șaretei proaspăt vopsită, lustruită, iar calul alerga, singur, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
acolo, numele i-a rămas scris pe crucea de marmură: «Locotenent colonel Viaceslav Ladislau», iar dedesubt precizarea: «ofițer În Armata Poloniei Libere», apoi anul nașterii și al morții. Eu m-am măritat cu un ofițer francez de aviație care a pierit Într-un accident deasupra Mediteranei, Îmi cresc fiica, locuiesc la Paris. Mi-aduc aminte de multe ori de tine și de țara ta atît de ospitalieră, de mătușa ta, mă Întreb dacă mai trăiește, și despre tine, m-a, Întrebat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
societăți Întregi s-ar fi prăbușit. Este greu după atîția ani să refaci timpul În toate fibrele lui, nimeni nu le va mai putea aduce la lumină pentru că au căzut În adîncimi neprevizibile, dincolo chiar de zona subconștientului, fără a pieri Însă, ivindu-se foarte rar, mai ales În somn, zvîcniri ale spaimei uitate, care se transmit generațiilor asemeni spaimelor de la Maidanek sau Auschwitz. Ce va urma? Nici un răspuns. Nici măcar posturile de radio străine, pe care cei mai mulți le ascultau În taină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
comenta. - Nu vedeți dumneavoastră? mi se adresă, toate s-au făcut un talmeș-balmeș, nemaipomenit. Manierele, mai ales manierele, au dispărut. - Adevărul e că se naște o societate fără Dumnezeu, fără strămoși. - Nu se știe, domnule Pavel, rostii, un popor nu piere cu una cu două. Ce vedeți nu e pădurea ci uscăturile, scoase acum la lumină de uraganul care bate. La plecare, domnișoara Marga Popescu poposi la mine, dar cînd deschise ușa grea de la intrare... ...mîinile ni se suprapuseră pe clanța
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
profesiei le-ar fi imposibilă - asta-i contradicția - din care cauză nu sînt Întrebați, nu sînt trași la răspundere, altfel ar fi un infern, un obstacol de netrecut, or fără medici și fără judecători o societate nu poate exista. Ar pieri. - Și-atunci care sînt limitele? Întrebai. - Cele ale conștiinței, Îmi spuse. Legile sînt schimbătoare, iar multe din ele imperfecte. Totul e să nu ai nimic a-ți reproșa, necum ceva grav sau ireparabil cînd ești chemat să-ți faci datoria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
ea nu răspunse, mă fixă În schimb cu o anume adîncime a privirii pe care nu o credeam posibilă, pentru că aducea la suprafață, sau sugera, intensitatea unui timp revolut de care aproape uitasem, un timp care se născuse cîndva și pierise prin voita mea ignorare (o autocenzurare absurdă), În chiar clipa ivirii lui. Și fără vreo altă deschidere verbală, Îmi prinse mîna stîngă În palmele ei mici, după care se agăță de privirea mea contrariată: - Ce repede uităm! spuse. Eu n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
nu mai au ce face, că energiile lor se topesc În van. Amurgul intra În cenușiu. - Am venit să-ți vorbesc, reluă el, pentru că te aflai În cumpănă, iar eu, la toate răscrucile tale de viață... Nu-l mai auzii. Pieri În semiîntunericul odăii, dar nu Înainte de a-i simți ocrotitoarea mînă pe umărul drept: ultima dovadă a prezenței lui În seara aceea. 4. Într-o după-amiază dinspre mijlocul toamnei acelui an, venind acasă și văzînd toate luminile aprinse În apartamentul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
ce-i mai deschidea ușa și care-i amintea Împămîntenirile spiței ce-i urca, sub control pînă spre mijlocul veacului trecut, rînduitori de cherestea sau cereale și negustori modești, toți de aici din părțile Levantului, cît despre spița soțului, nici unul - pieriseră mult Înainte În pulberea cîmpiei răsăritene. Era acum veselă de primirea Întîii vești de la ea. - Dar se Întoarce, Îi spusei. - Neamul nostru a avut Întotdeauna oameni imprevizibili, răspunse, deși vorbea Margăi; la vîrsta asta nu poți să mai iei viața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
a vrut să mă ucidă. Din câte știu, ai venit aici ca ambasador, cu puțini oameni. Puterea mea e blestemul care te va urmări pe tine, pe mama ta, pe copiii și pe fratele tău până în groapa în care vei pieri. Antonius ridică mâna, arătând spre ziduri. Trei corbi se roteau prin văzduh. — E puterea care va duce corbii aceia spre apus... Știi bine ce reprezintă un astfel de semn. Antonius gâfâia, încercând să-și stăpânească furia. — Vreau ca fratele tău
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
dedicată și că se afla în locuința ei de la Brixia, unde se ridica, maiestuoasă, pe pardoseala din mozaic reprezentând cele patru anotimpuri, prin care trecuse și Antonius în acel teribil an de război civil, ajuns acum la final. Mesagerul Calviei pieri însă în furtuna de zăpadă cu care se lupta și armata lui Antonius Primus, în încercarea de a trece peste Appenninus. Erau primele zile ale lui decembrie, și iarna se anunța foarte grea. Armata flavienilor își croi drum prin furtună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
și armata lui Antonius Primus, în încercarea de a trece peste Appenninus. Erau primele zile ale lui decembrie, și iarna se anunța foarte grea. Armata flavienilor își croi drum prin furtună, afundându-se în zăpadă la fiecare pas. Mulți soldați pieriră în avalanșe; alții, având mâinile și picioarele înghețate, se aruncau în propriile săbii, nefiind în stare să îndure gerul. Antonius Primus, neobosit, mergea înainte și înapoi de-a lungul coloanei soldaților săi, încurajându-i și ajutându-i. Era un exemplu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]