8,185 matches
-
Ți-este lacrima sihastră Pentru al nostru suflet pierzător. Te biciuim și Te lovim cu sete, Nelegiuiți, punem cununi de spini. Când pentru ură nu avem regrete, Mâhnire-s ochii Tăi, cu milă plini. Pe lemnul sfintei cruci duci grea povară, Pentru păcatul nostru simți dureri, Când Te hrănim cu fierea cea amară, Tu ne-nvelești cu blânde mângâieri. Te osândim de-o neagră veșnicie, Miel blajin purtat spre junghiere, Dar Tu ne ierți cu-aceeași dărnicie Să trăim prin moarte
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
să găsească o modalitate supraomenească de a duce totul la bun sfârșit. Așa făcea întotdeauna. După care, la următoarea carte, Vivian avea să încerce să radă și mai mult din perioada de producție. Competența lui Dawn părea să-i facă povara și mai grea... dar, pe de altă parte, a o refuza pe Vivian nu era o opțiune. În orice caz, aveam nevoie disperată de Carl, ca să scrie cartea. Fără el, nu aveam prea multe șanse de a o finaliza la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
că vin din mintea unui tînăr de douăzeci de ani, adaugă, în timp ce Poștașul își soarbe ultima înghițitură de cafea de pe fundul ceștii, se ridică de la masă, își aranjează pe umăr geanta închipuindu-și că tocmai a scăpat de o mare povară. Vasăzică, toți sînt o apă și un pămînt, dom’ Colonel, zice Poștașul în loc de la revedere. Nu uita s-o iei ca pe o consolare, n-ai nimic de pierdut, îl sfătuiește Bătrînul, închizînd ușa în urma sa, lăsînd să i se
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
ca un pietroi, fără nici o șansă să-și rupă din timp, să stea puțin de vorbă despre viața lor de cuplu, să-și spună unul altuia ce aveau pe suflet. Urca pînă la etajul doi pufăind ca un animal de povară, abia tîrîndu-și bagajele imense care-i tăiau palmele, frecîndu-se de pereți, izbindu-se de balustrade. Se oprea în fața ușii, le trîntea scîrbită pe jos, răsufla ușurată și își căuta cheia prin buzunarele pantalonilor. Înainte să o răsucească în broască, trăgea
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
cuprins de tristețe. Trăise mereu de unul singur micile sau marile evenimente din viața sa, oricum una oarecare. La serbările de sfârșit de an Își purta premiul cu cunună printre copii Înconjurați de părinți, rude și prieteni, ca pe o povară, În cele din urmă ca pe o infirmitate. Ani În șir, ai săi s-au dus la băi la Sovata cu exact o săptămână Înainte de Încheierea anului școlar. Așa erau seriile prin sindicat. La Întoarcere, Îi aduceau de fiecare dată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
cu etaj si bonă la copil. La aceeași vârsta, fiica Alidei trăia din orele de germană și Își creștea singură fiica. Pe ajutorul soțului ei nu putea conta decât Într-un singur fel: să accepte ideea că Îi era o povară și să ia singura decizie Înțeleaptă. După justificate ezitări, Werner Filcz s-a hotărât. I-au trebuit două lame pentru ca totul să se sfârșească cu bine. Protezele au fost vândute măcelarului din colț. Domnul Giosan n-avea nevoie de ele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
Începutul iernii cu bilete pentru “Bulandra”, “Național” și “Mic”. Diminețile le petrecea În sălile de cinema, iar serile În cele de teatru. Până la cină mânca doar sandvișuri În pasajul de la Arhitectură. În felul acesta cheltuia puțin și nu era nici o povară pentru gazdele sale cărora le ducea de fiecare dată trei litri de țuică și o uriașă șuncă afumată din porcul cumpărat pe din două cu Agatha, croitoreasa teatrului și iubita sa, o rafinată mezelăreasă. Lucru firesc de altfel pentru toți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
pe cal și, luându-l cu el pe Lykios cu călăreții lui, porni În ajutorul lor. Dar deodată Îi auzi pe soldați strigând: Marea, marea! Aceste cuvinte trecură din gură În gură, Încât toți cei de la ariergardă, cu caii de povară și carele, alergară acolo. Când ajunseră În vârf se Îmbrățișară unii cu alții cu lacrimi În ochi de bucurie, și comandați și lohagii.” Lohagiii erau un fel de comandanți de companie. Acesta e ultimul vis al lui Petru. Fără mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
și fără vaiete - , cu atât fata e mai puternică. Sigur, în cazul meu e mai complicat, pentru că eu am avut patru mame, fiecare dintre ele interzicându-mi, învățându-mă sau lăudând altceva, dându-mi fiecare daruri diferite sau lăsându-mi povara altor frici. Lea mi-a dat naștere și totodată superba ei aroganță. Rahela mi-a arătat unde se pun cărămizile de moașă și cum să-mi aranjez părul. Zilpa m-a făcut să gândesc. Bilha, să ascult. Nici una dintre mamele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
o sursă de fericire deplină. Tatăl meu era foarte mândru de tribul lui gălăgios și femeile îi iubeau pe frați mei, dar duceau dorul fiicelor și se plângeau între ele de sămânța atât de bărbătească a lui Iacob. Fiicele ușurează povara mamelor - le ajută cu torsul, cu măcinatul grâului, cu sarcina istovitoare de a avea grijă de bebelușii-băieți, care mișunau peste tot, făcând pipi prin colțurile corturilor, indiferent cât le-ai fi spus că n-au voie. Dar celălalt motiv pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
chiar așa a zis când a ieșit din cort. - Am s-o iau pe Zilpa fecioara ca zestre pentru Lea, așa cum Bilha va fi zestre pentru Rahela. O să mai iau încă o zecime din turma ta pentru că te scap de povara acestor fiice mai năpăstuite. Și ca să fie totul cinstit, o să mai muncesc pentru tine încă șapte luni, ca preț de mireasă pentru Lea. Acestea sunt condițiile mele. Iacob a spus toate acestea în fața tuturor în ziua în care el și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
dintre cei pe care îi așteptam eu și care m-ar fi liniștit. Cei doi erau fiii dezgustători ai lui Ruti. Au aruncat o pătură peste trupul mamei lor, aproape fără să se uite la ea. Beor a ridicat mica povară care fusese mama lor pe umăr, ca și cum ar fi luat un ied rătăcit. M-am ținut după el. Lui Kemuel îi păsa încă și mai puțin, iar pe drumul de întoarcere a fost preocupat să urmărească un iepure sălbatic. „Ha
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
picioarele în praf și ziceau că sunt destul de mari ca să li se dea o sarcină mai serioasă decât să aibă grijă de un măgar blând și de un bou înjugat la căruța mare. Imediat în spatele nostru și al vitelor de povară, Ruben conducea turmele, împreună cu Zabulon și Dan, Gad și Asher și cu servitorii Nomir, soțul lui Zibatu și Zimri, tatăl copiilor Uznei. Cei patru câini alergau și ei în jurul turmelor, cu urechile fluturând. Își ridicau ochii lor maronii de la oi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
fratelui meu se pare că-i plăcea să fie singur. Eram impresionată de grupul nostru mare și de ceea ce părea a fi averea noastră. Iosif zicea că nu e mare lucru de capul nostru, că aveam doar două animale de povară care ne cărau toate lucrurile, dar eu eram în continuare cât se poate de mândră de tatăl meu și de tot ce avea și mi se părea că mama pășea în fruntea noastră ca o regină. Nu mergeam de prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
e nimic altceva de adăugat. Rahela a sărutat mâna lui Iacob și preț de o clipă a dus-o la pieptul ei, în dreptul inimii. Apoi a dus-o pe Inna cu măgar cu tot în grupul nostru, lângă animalele de povară, acolo unde femeile puteau vorbi în voia lor. - Soră a mea, a zis Rahela, ce e cu tine aici? Inna a început să-i povestească cu voce scăzută despre o naștere grea, un copil malformat, cu capul foarte mic și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
soț. Trăia singură de când murise mama ei. Moștenind căsuța familei, nu avea nevoie de adăpost, iar moșitul îi aducea suficiente venituri cât să-și ia grâu și ulei și chiar lână pe care o revindea apoi. Cum nu era o povară pentru nimeni, nimeni nu avea grijă de ea. Dar acum, acest străin plin de furie îi stârnise pe locuitorii orașului împotriva situației ei „de netolerat”. „O femeie singură e un pericol, urlase el în urechile vecinilor ei, unde sunt judecătorii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
ca un copil mic, dar ea ținea un coș plin pe cap. Toate mamele mele aveau mâinile ocupate și eram prea mândră ca să-i cer lui Iosif să mă țină de mână. Dar nu era timp pentru frică. Animalele de povară erau în spatele meu și mă împingeau înainte, așa că m-am încumetat și am intrat în apă, am simțit cum îmi trece de glezne. Apoi curentul mi-a mângâiat genunchii și coapsele. Într-o clipă, pântecul și pieptul mi s-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
rădăcină necunoscută, m-a apucat de încheietură și s-a uitat fix în ochii mei: - A, tânăra domnișoară vrea ceva pentru iubitul ei! Ceva magic care să i-l aducă în pat pe tânărul domn, așa încât ea să scape de povara urâcioasă a fecioriei! Mi-am tras mâna, speriată că vrăjitoarea văzuse atât de adânc în inima mea. Era probabil ceva ce spunea tuturor fetelor tinere care se apropiau de ea, dar servitoarea lui Re-nefer văzuse deja că mă pierdusem și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
fața îi arăta zbuciumul inimii, oroare, furie, simpatie și compasiune. Când am terminat, a dat din cap: - Acum înțeleg de ce nu mi-ai povestit mai demult, a spus ea cu tristețe. Aș fi vrut să te fi ajutat să duci povara asta de la bun început. Dar acum că mi-ai încredințat trecutul tău, să știi că aici va rămâne închis. Știu că n-ai nevoie de nici o promisiune, pentru că altfel nu mi-ai mai fi povestit. Draga mea, a mai zis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
niciodată recunoștința față de micile plăceri. Mă trezeam înaintea lui Benia, îi urmăream fața și mă rugam în tăcere, plină de gratitudine. În drum spre fântână sau plivind buruienile în grădină, eram copleșită de faptul că petrecusem o zi întreagă fără ca povara trecutului să mă apese. Cântecele păsărilor mă făceau să plâng și fiecare răsărit mi se părea un cadou desenat doar pentru ochii mei. Când mesagerul vizirului a venit la ușa noastră, așa cum știam că avea să vină într-o zi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
lui și o implora să-l lase să moară în pace. Nici n-a simțit când am plecat cu fiii mei. Cu cât Iosif vorbea, cu atât simțeam o greutate veche cum mi se întoarce în inimă și am recunoscut povara pe care o purtasem în timpul anilor petrecuți în casa lui Nakht-re. Povara nu era făcută din tristețe, așa cum crezusem eu. Era furia care striga în mine și-și regăsea vocea pierdută. - Dar de mine, am zis, de mine a pomenit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
n-a simțit când am plecat cu fiii mei. Cu cât Iosif vorbea, cu atât simțeam o greutate veche cum mi se întoarce în inimă și am recunoscut povara pe care o purtasem în timpul anilor petrecuți în casa lui Nakht-re. Povara nu era făcută din tristețe, așa cum crezusem eu. Era furia care striga în mine și-și regăsea vocea pierdută. - Dar de mine, am zis, de mine a pomenit ceva? Pentru ce mi-a făcut mie se căiește? A zis ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
de care aș fi fost capabil s-a mutat în dorința ca tata să mă deteste. Nu trecea o zi fără să-i înveninez viața și fără să-l exasperez. Cred că am fost pentru el mai mult decât o povară. Bănuiesc că am fost tragedia lui. Mai ales că-mi făceam treaba metodic, nu-i dădeam nici un răgaz și nici o speranță și nu m-am lăsat până ce n-am simțit că răceala tatei, apoi antipatia lui s-au schimbat în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Zeu al Puterii. Sclavul avea o înfățișare liniștită de om înțelept și bun. Totuși, câți robi cinstiți și înțelepți văzuse, fără să fie socotiți de stăpâni ca un fel de sfetnici! Iar acest rob niciodată nu căra în spinarea lui poveri și drumul până aici îl făcuse nu pe jos, ca soldații, ci călare pe un taur. Era în oastea lor un sutaș cumsecade, singurul care nu bătea pe soldați și cu care se putea sta de vorbă. Întîlnindu-se cu el
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
cort uitîndu-se uimit afară: era beznă. Sau visase? Dar toți soldații alergau pe câmp adunîndu-se în șiruri. Alergă și el să-și caute locul. Sutașii treceau în fugă pe lângă corturi, trezind cu varga pe cei care mai dormeau. Corturile și poverile fură strânse în grabă și încărcate pe robi și pe tauri. În jurul armatei stăteau robi cu facle aprinse în mână. Patru robi aduceau pe umeri scaunul cu umbrar și spetează înaltă, făcut din lemn negru și încheiat cu colțare de
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]