7,323 matches
-
realismului tradițional, romanul își ia ca model creațiile lui Liviu Rebreanu, de care vrea să se apropie prin unele detalii ale conflictului și prin tipologie. Saga Cordovanilor este de fapt o rescriere a dramei pământului din Ion: întors de pe front, protagonistul încearcă să recupereze prin acte nebunești de violență partea lui de pământ pe care și-o însușise propria familie. Pe de altă parte, autorul dorește să surprindă ieșirea din matcă a satului tradițional, provocată de evenimente de neînțeles - reforma agrară
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287743_a_289072]
-
de comunitate, cutreierând munții alături de un grup de legionari, se hotărăște totuși să se înscrie în colectivă din rațiuni pragmatice. Romanul este rebarbativ la lectură, mai ales din pricina stilului, fie prea reportericesc (în consemnarea unor fapte), fie liricoid (în exaltările protagonistului sau în elogiile bombastice aduse clasei țărănești). Reușite sunt figurile satului de odinioară (strămoși ai eroului) și personajele feminine. Speciale au fost și unele circumstanțe legate de receptarea cărții, nu doar aspru primită de critica de întâmpinare din cauza neajunsurilor ei
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287743_a_289072]
-
de soluționare a conflictului, precum și puternica figură a mamei amintesc de tiparele tragediei. Următorul roman, Caloianul (1975), face figură aparte în proza lui L. prin problematică, prin formula narativă și prin arhitectură: este un roman social camuflat într-un metaroman. Protagonistul, Dumitru Ghețea, un scriitor bătrân și ratat, își rememorează viața și compromisurile sociale sau politice săvârșite de-a lungul carierei; țelul său este conceperea unei cărți mântuitoare, Caloianul. Dorindu-și înfrigurat identificarea cu eroul mitic din titlu, simbol al fertilității
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287743_a_289072]
-
le atrăsese din varii motive. Suferința urmașilor reia schema monografică a romanului social, înrudindu-se cu Cordovanii mai mult decât s-ar bănui. Suferința... pare o rescriere mai fericită a romanului de debut, nemaifrizând lipsa de adevăr a acestuia. Monu, protagonistul de acum, este un Lae revoltat împotriva tuturor. Conflictul și mediul sunt cele cunoscute: sistemul lumii funcționează după legi maniheiste, în care axa eroilor pozitivi (ca Monu) este contrabalansată de cea a personajelor negative (ca Ionel al lui Țâncuș). Din cauza
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287743_a_289072]
-
al cărui nume În hitită este Iștanuxe "Iștanu", și un zeu-Lună Kașkuxe "Kașku", eroul principal al unui mit care povestește căderea sa din cer (Kammenhuber, 1955). Fiul lui Taruxe "Taru" este Telipinuxe "Telipinu", un zeu al furtunii și al vegetației, protagonist al unui mit legat de dispariția sa, soț al zeiței ¾atepinuxe "H~atepinu", fiica Mării. Mai sunt cunoscute două divinități hatice ale războiului, ale căror funcții nu pot fi diferențiate clar, Wurunkattexe "Wurunkatte" și Șullinkatte; zeița magiei, Kata¿zipurixe "Katah
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
În urma Îndepărtării divinității căreia Îi revine respectiva sferă de influență; zeul se Îndepărtează pentru că s-a mâniat, magia Îl domolește, iar el se Întoarce pentru a-și Îndeplini funcția protectoare. Celxe "Cel" mai vestit dintre aceste texte Îl are ca protagonist pe Telipinuxe "Telipinu", vechiul zeu anatolian al furtunii și al vegetației. Zeul Înfuriat se retrage și totul este acoperit de negură; el se ascunde Într-o pădure, luând cu el fertilitatea și, drept urmare, zeii, invitați la o petrecere de zeul-Soarexe
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
dintre care unele ocupă probabil un rol de prim-plan. Kuraxe "Kura" și Baramaxe "Barama" constituiau o perechea centrală a devoțiunii regelui, probabil În calitate de divinități dinastice. Aceștia Îndeplinesc un rol central Într-o serie de ceremonii care Îi au ca protagoniști pe rege (e n) și pe regină (m³liktum, foarte activă În cult), sărbătoriți de-a lungul mai multor zile și În cadrul unor procesiuni sacre În regiunea din jurul Eblei, interpretate de unii cercetători ca rituri de succesiune la tron care comportă
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
divinitatea (chiar dacă lipsesc indiciile unei hierogamii propriu-zise). Era vorba de o mare sărbătoare populară, care implica și alte divinități Împreună cu locurile lor sacre (printre care NIN.KIR, zeiță a bocetelor funebre) și În care regele rămânea În plan secund, În timp ce protagoniști erau Bătrânii din Emar și toți locuitorii. Textele menționează personalul sacru cu diferite Însărcinări, printre care iese În evidență preotul sacrificator, numit „Stăpânul casei”. Trebuie amintit că aici, ca și În alte mărturii religioase, consoarta lui Baal este Khebatxe "Khebat
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
nu ar putea să guverneze singur fără forța, curajul și spiritul Întreprinzător al lui Baal, căruia zeul cel mai bătrân Îi va Încredința regalitatea pe pământ după o serie de lupte purtate și câștigate de cel din urmă. Zeul Baal, protagonist al unei dispariții și Întoarceri la viață, va obține astfel o mare familiaritate cu strămoșii, Rapi/aumaxe "Rapi/auma", cărora le va deveni căpetenie În dublul său rol de rege al celor vii și al celor morți. În ceea ce Îl
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
acestuia; este Însă prezent cu aceeași funcție În fiecare nucleu familial, bucurându-se de mari onoruri. Narațiunile mitologice ajunse până la noi au În vedere mai degrabă aventurile zeilor, chiar dacă În două dintre texte, cele de la Keretxe "Keret" și Aqhatxe "Aqhat", protagoniștii sunt doi străvechi regi legendari. Miturile zeilor Îl au ca personaj principal pe zeul poliad Baalxe "Baal", În centrul luptelor cosmogonice pentru ordinea și suveranitatea universală. După ce El, tată a oricărei creaturi, a creat și a dat o primă organizare
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
deasupra munților pentru a recădea providențial În anotimpul ploios, redând viață pământului și reactivând procesele vitale. O astfel de interpretare, arbitrară În parte și discutabilă metodologic, e În mare parte reducționistă și nu ține cont nici de personalitatea variată a protagoniștilor (de exemplu, Baal nu poate fi banalizat ca „ploaie”, după cum Shapashxe "Shapash" nu poate fi redus la un astru etc.), nici de complexitatea și profunzimea valorilor exprimate de eveniment, care folosește codul natural pentru a se referi la o realitate
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
un cult de o importanță asemănătoare cu cel al oricărei alte divinități. Tematica regalității și importanța socioreligioasă și politică de a avea o descendență care să perpetueze și să cinstească amintirea mortului sunt În centrul altor două texte mitologice cu protagoniști umani: cea a lui Keretxe "Keret" și al lui Aqhatxe "Aqhat". Keretxe "Keret" e un rege mitic care, după ce rămâne fără familie din diferite motive (boală, război, accidente), este ajutat de El și Baalxe "Baal" să-și găsească o nouă
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
identifice cu zeița egipteană Hathorxe "Hathor" și, mai târziu, cu Isisxe "Isis". Elementul masculin al perechii poliade se numește aici Adonisxe "Adonis", În izvoarele clasice, din fenicianul ’ad½n, denumire care acoperă o figură tipică de Baalxe "Baal" local. Acesta este protagonistul unei istorisiri tragice: după moarte este trimis În lumea de „dincolo”, după care i se Îngăduie totuși o Întoarcere parțială la viață. În cinstea sa se organizau ceremonii numite „Adonii”. În panteonul din Biblos se mai aflau și Baal Shamemxe
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
local, numit și „Principe Sfânt”, un zeu cu accentuate trăsături de tămăduitor. Acesta era venerat În mod deosebit Într-un sanctuar extraurban, așezat pe o colină, În apropierea unui izvor și caracterizat de prezența unei dumbrăvi sacre. Și Eshmun este protagonist al unei aventuri dramatice asemănătoare celei a lui Adonisxe "Adonis", chiar dacă nu identică, de vreme ce acesta, un tânăr misogin, se va castra pentru a scăpa de iubirea lui Astarte; aceasta reușește Însă să-l salveze În ultimul moment. La Tir, Baalxe
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
devine zeu național, pe comunitatea de limbă, obiceiuri și cutume. Regele statului național este un vechi șef de trib care dovedește supușilor săi cu atașament patern, revendicând virtuți tipice celui care conduce o comunitate de persoane Înrudite Între ele. Între protagoniștii mai importanți ai acestor Înnoiri (alături de Israel) sunt arameenii, reuniți Într-o entitate politică de tip nou, centrată pe vechile valori tribale. Sub aspect istoric, arameii se evidențiază În prim-plan după criza care Închide epoca bronzului, dar deja, de
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
materială și culturală. Totuși nu este posibil să reducem doar la această categorie istorico-religioasă Întreaga și complexa morfologie a eroilor greci, a cărei reconstrucție este dificilă din cauza unei multitudini de povestiri, superioară din punct de vedere cantitativ miturilor ale căror protagoniști sunt zeii. Dacă Pindar, În I Olimpice (vv. 1-2), distingea Între zei, eroi și oameni, iar Platon, În Cratylos (397 C399 C), Îi așeza pe locul al treilea, după zei și demoni, dar Înaintea oamenilor, Hesiod (Munci și zile, 156-160
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
mitului, În care „bărbații eroi” se Întâlneau cu zeii, și Începe prezentul oamenilor, fără alte contacte, cu zeitățile În afară de cele rituale. 4. Formele mitului și „vremea dinainte”tc "4. Formele mitului și „vremea dinainte”" Zeii, dar mai ales eroii sunt protagoniștii mitului, mythos, povestirea, termen ce a fost adoptat de istoria religiilor și extins la expresiile unor populații cu tradiție orală sau scrisă. Dar În Grecia, și mitul, prezintă trăsături caracteristice atât de specifice Încât nu poate fi omologat pur și
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
decât În Bacantele lui Euripide și În Broaștele lui Aristofan, mai multe elemente formale par să conducă la Dionysos. Masca, prosopon, era imaginea cultuală a zeului, după cum tot o mască purtau actorii și după cum „măști”, prosopa, erau personajele. Mai mult, protagoniști ai Întâmplărilor tragice erau niște eroi, după cum Dionysos era zeul-erou (subcapitolul 1.3.b). În sfârșit, Dionysos era un zeu metamorfic, iar tragediile aduceau pe scenă transformările ordinii din care izvorâse prezentul. Este ceea ce se petrece și În Orestia lui
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
pare să derive din etruscul culs-, „poartă”, este o zeitate cu două fețe, asemănătoare lui Ianusxe "Ianus" latin, pus și el În legătură cu latinescul ianua, „poartă”; Laranxe "Laran" este o zeitate cu caracter războinic, poate echivalent al latinului Quirinusxe "Quirinus" și protagonist al mai multor mituri locale; Caluxe "Calu" este un zeu al infernului, iar Peqanxe " Peèan" ar putea fi perechea lui; Caqaxe "Caèa" (sau Cauqaxe "Cauèa") este o divinitate solară, dar având conotații infernale, asemănătoare latinului (Sol) Indiges, chiar dacă panteonul latin
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
cea etruscă și cea greacă, ne este dată de Înflorirea tradițiilor locale ce privesc personaje ale mitului grec, În special Herakles, care, În Etruria, este prezentat ca alăptat de Unixe "Uni"-Heraxe "Hera", episod necunoscut În lumea greacă, sau ca protagonist al unui neclar mit care Îl pune În legătură cu un copil pe nume Epiurxe "Epiur", singur sau În prezența Menervei și a unor lase, sau al unei lupte Împotriva zeiței Mlacucxe "Mlacu÷". Rămâne, În sfârșit, de subliniat puternica elenizare a cultului
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
În documentele mai vechi referitoare la cultul Mamei În Grecia. Ele reflectă o perspectivă de tip mistic sau, În accepția În care folosim acest termen (Sfameni Gasparro, 1985), relativă la un complex mitico-ritual centrat pe o figură divină „În acțiune”, protagonist al unei serii de evenimente dramatice care privesc dispariția/moartea, Întoarcerea/subzistența În moarte și celebrarea unei asemenea acțiuni de către credincioși, În adâncă sintonie cu suferințele zeului. Într-adevăr, Attisxe "Attis", În ciuda trăsăturilor foarte umanizate ale mitului său, este o
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
zoroastriene ale purității rămase În vigoare până În secolul trecut (Duchesne-Guillemin, 1962a, p. 378), fie că este vorba despre unul dintre cei trei regi Vologases (Duchesne-Guillemin, 1983, p. 867; Frye, 1984, p. 231) care a rămas În amintire ca unul dintre protagoniștii transmiterii Avestei, conform celei de-a IV-a cărți din D¶nkard (cf. Zaehner, 1955, pp. 8, 31). În perioada partă, zoroastrismul a rămas viu În Persia propriu-zisă, În care un anumit tip de semi-independență politică a dinaștilor locali, Fratarak³
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Gofannon" poate fi identificat cu irlandezul Goibniuxe "Goibniu", meșterul divin. Dar, după cum se vede, nu se poate merge mai departe de recunoașterea unor nume divine și epitete. Desigur, foarte puțin se poate recupera și din povestirea Barnwenn fiica lui Llyr. Protagonistul este Bendigeidfranxe "Bendigeidfran" („Brânxe "Brân" cel binecuvântat”), fratele lui Manawydanxe "Manawydan" și nepotul lui Beli Mawr. Acesta o dă pe sora sa Branwenxe "Branwen" de soție lui Matholwchxe "Matholwch", regele Irlandei, Însă ea este tratată atât de rău de către soț
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
este vorba despre o divinitate. Numele de Manawydanxe "Manawydan" sună, fără Îndoială, foarte asemănător cu cel al lui Manannánxe "Manannán", o divinitate irlandeză marină. Brânxe "Brân" are același nume ca și irlandezul Bran care, Însă, nu este un zeu, ci protagonistul unei călătorii În ținutul Fericirii, despre care am mai vorbit. Ne putem gândi deci că la baza textului galez stă călătoria mitică a unui erou, Brân, În ținutul nemuririi, care, legat la vest de Britania, ar putea fi reprezentat În
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Fomoirexe "Fomoire", care cer tributuri grele În hrană și copii. Are loc o răscoală, dar oamenii lui Nemed sunt Înfrânți și doar câțiva dintre ei supraviețuiesc, plecând, unii În Grecia, iar alții În nordul lumii. Descendenții fugiți În Grecia sunt protagoniștii celei de-a patra invazii; de la aceștia Își trag originea Fir Domnann, Gailioin și Fir Bolg. Cei din urmă vor Împărți Irlanda În cinci provincii istorice (Ulster, Leinster, Munster, Connacht și Meath); se naște o mare monarhie sacră și se
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]