8,941 matches
-
o povară tot mai grea și generală, omul avea nevoie de asigurarea logisticii. Avea plante selecționate de bine de rău. Și-mi aduc aminte de obiceiul coloniștilor greci care duceau din patrie și o mână de pământ dar și un pumn de grâu. Cum fac și românii tradiționali, la care mireasa duce la casa mirelui simbolul câtorva boabe de grâu. Dar nu Întotdeauna omul găsea și un ogor pe potriva plantelor duse cu sine. Să-l ameliorăm și pe el deci. Rămân
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
din perioada neagră a dezmembrării statului român, atrași numai de setea puterii și înavuțirii. Nici aceștia nu s-au ridicat la tăria și vrednicia marilor români de altădată și nu s-au încumetat să ceară, la nevoie chiar bătând cu pumnul în masă, anularea urmărilor criminalului Pact Ribbentrop Molotov și lichidarea definitivă a consecințelor acestui act odios, de aceea nimic n-a fost schimbat pe pământul românesc. S-au mulțumit doar să condamne, fără nici o reparație pentru poporul român, înțelegerea criminală
Înstrăinata noastră Basarabie by Ion Lupu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/833_a_1563]
-
Am trecut munții în Moldova, să aflu altă viață. Am stat la o stână. Câtăva vreme m-a uitat făcătura nenorocirilor. Ci într-o zi trecând spre munte cu turma, văzut-am un poteraș ticălos, batjocuirind o muiere tânără. Doi pumni în fălci, i-am smuls flinta, i-am rupt-o în genunchi și i-am aruncat-o în cap. Musai ca să-mi sting mânia. Așa am deschis iar vrana nenorocirilor. Fugind de răul poterilor mi-a ieșit în cale buluc
Cârțișoara: monografie; vol. II - OAMENII by Traian Cânduleå, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/412_a_1339]
-
În vara lui 1865 pleacă de la Ipotești cu Matei, fratele său, să viziteze Dumbrăvenii pe care-i știa mai mult din povestirile părinților. În iarnă e din nou la Cernăuți, având grijă de biblioteca gimnaziștilor, stând în gazdă la Aron Pumnul. Dorul îi cutremura sufletul. Mai târziu îi va zdruncina nervii. Cu gândul la Ipotești, scrie Din străinătate. În anul următor a fost o secetă cumplită. În iarnă, împinși de foame, Ioan Iminovici și cumnatul său, Procop Smocot, vin să ceară
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
bine ca alții, nutrind încă speranța că totul se va îndrepta și că va putea descurca ițele datoriilor, numai de el știute. Lui Mihai, soarta nu-i lasă răgaz și-l încearcă din nou. Pe 11 ianuarie 1866, moare Aron Pumnul. Se sfârșise o legătură spirituală profundă. Ce să mai caute de acum înainte la Cernăuți? Jumătățile de măsură nu i-au plăcut niciodată. Gimnaziul superior va spune Aglaia într-o scrisoare către Maiorescu nu l-au terminat [...] din disperare că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
sfârșise o legătură spirituală profundă. Ce să mai caute de acum înainte la Cernăuți? Jumătățile de măsură nu i-au plăcut niciodată. Gimnaziul superior va spune Aglaia într-o scrisoare către Maiorescu nu l-au terminat [...] din disperare că murise Pumnul. Îmi aduc aminte că după înmormântarea lui [...] și-au depus cărțile sub un scaun în grădina publică, și-au plecat spre casa părintească. Întrebat de părinți de ce au fugit de la școală, el, plângând răspunse: "Mai mult n-am ce face
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
aminte că după înmormântarea lui [...] și-au depus cărțile sub un scaun în grădina publică, și-au plecat spre casa părintească. Întrebat de părinți de ce au fugit de la școală, el, plângând răspunse: "Mai mult n-am ce face în Cernăuți Pumnul nu mai este au murit". Părinții, în loc să-l mustre, au plâns și ei; noi copiii, văzând că plâng părinții, începurăm și noi79. Deși căminarul s-a împotrivit la început plecării la Blaj, a cedat apoi la insistențele mamei, care intuia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
lecturi și, poate, i-a dat explicații în acest sens. Se spune despre Mihai că, abia ieșit din copilărie, cu o râvnă uimitoare la vârsta lui (10-12 ani), îl găsești ceasuri întregi în biblioteca tatălui său sau a lui Aron Pumnul de la Cernăuți. Ambii au sesizat această predispoziție a copilului și i-au permis accesul în bibliotecă, îndrumându-i lecturile. La 10 februarie 1878, Gheorghe Eminovici îi vinde lui Cristea Marinovici partea de moșie care-i aparținuse, cu tot ce se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
și fotografii, precum și câteva volume. Prima încăpere înfățișa un arbore genealogic al familiei, cu portretele părinților și fraților, apoi date privitoare la nașterea poetului, la anii de școală de la Cernăuți, portretele profesorilor (dintre care se detașa, cum e firesc, Aron Pumnul), în sfârșit, documente și cărți din timpul cât a fost privatist și salariat al Comitetului Permanent la Botoșani. A doua încăpere reprezenta activitatea teatrală: erau expuse imagini din orașele prin care trecuse Eminescu cu trupa Tardini-Vlădicescu, portrete de actori și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
implică situarea poetului în centrul unui vast sistem muzical, imagine revelată a armoniei universului și a legilor ce îl guvernează 152. Muzica sferelor se iscă în auzul fin al poetului odată cu debutul; o atestă cunoscutul poem, La mormântul lui Aron Pumnul, unde se află versurile: Colò unde te-așteaptă toți îngerii în cor,/ Ce-ntoană tainic, dulce a sferelor cântare 153. Pe tot parcursul creației, apa sună-ncetișor, un freamăt lin trece din ram în ram, totul este Blând îngânat de-al valurilor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
În cimotia sfinților s-a strecurat și baronul de Gorj Morega. Oare, postarea pozelor îmbogățiților de război alături de galeria sfinților nu contrazice chiar învățătura creștină, care spune că facerea de bine nu se cuvine însoțită de trâmbițare și bătăi cu pumnul în piept? Sigur că orice bisericuță are nevoie de fonduri, dar dac-o ținem tot așa, ne-om trezi cu reclame pentru detergenți pe catapeteasmă! Oricum, concluzia e tristă: Morega da, Eminescu, nu. printre cărți C ei care cred că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
Novicov et co. "Reacțiunea" cvasi-permanentă a grupării scriitoricești de la Iași, fățișă ori numai sugestivă. A doua: perioada emancipării, nu ocazionale, ci neîntrerupte, curajoase, subtile, de sub tutela uniformizatoare, abuzivă. Concepțiile novicoviene, strâmte, bolșevice, criticate deschis. Dogmatismul "antidogmatic" rămâne insistent și bătaia pumnului în masă nu dispare. Se continuă cultivarea intensivă, cu mândrie acum, a tradițiilor naționale și a unei literaturi de vocație larg europeană, specifică. Documentele din carte se constituie ca argumente în ambele sensuri. Teroarea indicațiilor de partid se încerca a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
că ai înțeles Viața mea are alt sens. Este dureros, acest mare cântăreț Cornel Constantiniu, știu că zace singur în casă, s-a făcut ceva pentru el, dar destul de puțin. Spune poetul: Să fii un munte de voinic Oricât un pumn să fii de mic Cărarea mea și-a tuturor E tot nimic. Adriana. Cântecul care urmează, Șatra, l-am învățat de la o colegă tare drăguță, Veronica, prin anii 1942. În anul 1947 eram la niște cursuri la Oradea și pe
ADRIANA Cuvinte din iarna vie?ii by ION N. OPREA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83160_a_84485]
-
de ani și este una din simpatiile doamnei Andreia Andreiaș In ce mă privește, eu renunț la mâncare dar la carte nu. Mai hrană-mi este cartea decât mâncarea ! Azi, ieri duminică, am avut câteva ore bune, iau pastilele cu pumnul numai să vă pot scrie câte ceva, chiar pentru mine o fac, să-mi desmorțesc mintea și mâna. Scrisul îmi dă o liniște și îmi descoperă gândurile, îmi întărește memoria, ideile, și cu aceasta am o mare preocupare, să caut și
ADRIANA Cuvinte din iarna vie?ii by ION N. OPREA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83160_a_84485]
-
Bărbatul avea lângă vatră o căldare cu apă limpede, în care pluteau încă vii răcușori, melcușori și tot felul de vietăți oceanice. Luă dintr-un cuier un fel de polonic mare, găurit; îl introduse în căldare și pescui ca un pumn de gângănii oceanice pe care apoi le presără și răsfiră, în mod egal, în brânza clocotindă din mijloc; unele din acestea se înecară pe loc, altele n-avură vreme decât să facă două-trei mișcări disperate și rămaseră ca niște bâzdâgănii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
hainele de lucru ale părințelului Andrei, oh, dintotdeauna l-am știut pe Laur preocupat de ținută și de impresia artistică. E văr-miu, e fii-miu, nu contează. Uite-l băgându-și amândouă mâinile În găleată și dându-și cu pumni de apă pe față și pe păr. Își potrivește freza cu pieptănul, iar Andrei trântește țeava de ciment. — Aia-i apă pentru băut! Nu-i troacă de porci acolo! Laur se face că nu-l aude și Andrei scuipă scârbit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
câte un pachet. Se vădeau prospere și pisicile uitându-se a milă la capetele de pește risipite prin toată camera pe coli de hârtie. Blana le făcea ape-ape, străluceau de sănătate și li se bălăngăneau Între picioare niște burți cât pumnul, ai fi zis că din zi În zi stau să nască, ba doar că s-au Îngrășat, Motănica le-a castrat pe toate, În afară de Gilbert, desigur, el e tartorul, bestia asta neagră, la care Laur spuse că s-ar putea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
Păreau două surori costumate la fel pentru serbarea de sfârșit de an școlar, doar că părul ei era de un castaniu mai Închis, și era mai Înaltă cu aproape două palme decât el. Blugii Îi jucau pe niște buci cât pumnul, iar șoldurile Înguste Îi desăvârșeau o conformație cumva virilă. O arăta mai matură decât Viorel figura aia asiatică, cu ochii trași spre tâmple. Luase un știulete de porumb din cei risipiți prin iarbă și răsucea după degete mătasea crudă, ca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
Doi, Adjunctul deci. — El a studiat și teologia. Ce dracu’ n-a studiat ăsta, Ortanso? Tresări și se trase puțin Înapoi din calea șoaptei mele și a privirii ochilor mei dați peste cap, evaluând niște sâni nu mai mari decât pumnii lui Viorel, ițindu-și sfârcurile prin tricou. — A studiat de toate, spuse iritată. Dar cel mai bine văd că se pricepe la camioane. Remarca răutăcioasă a acestei femei-șnur nu-l descumpănește Însă pe tovarășul meu. — Mă pricep, deoarece am studiat și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
Gomoiu, dă o șurubelniță să i le scoatem. Sunt pentru conservare. L-au pus la murat, da’ bine c-au lăsat uleiu-n el... Am io cu ce să-l Înfundăm. Scoase din buzunar niște dopuri cu cap hexagonal și un pumn de cânepă din care trase o șuviță lungă. O Înfășură strâns sub hexagon și scuipă pe ea și pe buricele degetelor În timp ce-o răsucea, pentru a asigura etanșeitatea. Strânse apoi dopurile pe rând cu cheia, păi Ortansa... — Mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
o sută cincizeci de saci? — Vino să-ți arăt! Când aprinde becul de deasupra ușii pivniței, văd În mâna lui reteveiul de țeavă care mi se pare pe moment un avertisment pentru cei doi șoferi. După cum izbește În lacătul cât pumnul, zburându-l din belciuge din a doua lovitură, rănguța asta-i În mâna părințelului ca și o armă pe care știe s-o folosească cu o dibăcie exemplară. Degeaba s-a asigurat moșu' și cu yala, că uite așa sărind
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
tot așa cum procedase mai devreme cu ușa pivniței. Trebuia să se convingă pentru ultima dată, cu ochii lui, și Într-adevăr casa de bani era descuiată și plină de tot felul de bonuri și formulare Îngălbenite de vreme. Mototoli În pumn o hârtie d-aia și se cocoță pe biroul de placaj băițuit, cu pantalonii În vine. — O faptă creștinească, Relule. Să și-l găsească aicea pe masă dacă nu-și ține banii unde trebuie. Și tot mai ținea În mână
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
o rasă cu totul diferită, așa Îmbujorată și blondă-roșcovană-aurie și cu ochii ăia mari și verzi de femeie-pisică. Era zveltă și arcuită trainic, era chiar așa cum spusese părințelu’, și tocmai că ne răzbise setea și beam apă pe rând cu pumnul de la chiuveta care țârâia continuu. Robinetul, da, n-are cine să-i pună o garnitură, și n-are altceva pentru băut În afară de cana asta bâzâită de muște, pe fundul căreia s-a Închegat un rest din ciulamaua lui Florinel. A
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
și trage ușa după noi. N-apucăm să ne așezăm, că-n spatele nostru se deschide iarăși ușa. Știu prea bine cine e. Nici nu trebuie să mă uit unde dau. Vere, atâta zic, și de data asta dau cu pumnul. N-a avut timp să se ferească, dar n-am fost atât de iute cât ar fi trebuit. Lovitura nu l-a prins nepregătit și uite-l Îndoindu-se de mijloc, deși după cât de tare am dat, acum trebuia să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
ține de mâini. N-am să Încetez să-l lovesc până nu-l văd căzut și uite-l cum s-a ghemuit și s-a cocoșat și mi s-a tăiat respirația izbindu-l În creștet și-n coaste cu pumnii și picioarele. Să-l lovesc undeva să cadă, nu mai găsesc locul ăla și dobitocu’ ăsta mi se tot agață de mâini și de cămașă și deja sunt vlăguit, sunt terminat, sunt bătrân, mi s-au tăiat picioarele respirația și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]