7,838 matches
-
Kalahari, Africa de Sud) demonstrează că nu este vorba despre o particularitate a societăților indiene tradiționale. De exemplu, săptămîna de lucru a boșimanilor (timpul dedicat pe săptă-mînă culesului și vînătorii) este de aproximativ 15 ore. Cifrele se referă la populațiile nomade de vînători și culegători dintre cele mai sărace, trăind în zone dintre cele mai dificile. Etnologii, exploratorii, misionarii au constatat-o adesea: "sălbaticii" își petrec o groază de timp pierzînd vremea pe cîmp, flecărind, sărbătorind, făcînd vizite, lenevind, dormind. Ne gîndim și
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
ar fi putut să producă (să vîneze, să culeagă) mult mai mult. Muncesc puțin și se opresc din vînat și cules îmediat ce au strîns cele necesare hranei. Sunt numeroase credințe și practici care limitează timpul de lucru: de exemplu, vînătorul care e convins că forțele magice îi sunt potrivnice, poate aștepta mai multe săptămîni în șir înainte de a porni iar la vînătoare. Organizarea primelor societăți e în defavoarea muncii. Sunt "mașini antiproducție", explică Sahlins. E o lume care se înfrînează să
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
comandat de constrîngeri interioare, aparținînd ideologiei generale." "Ideologia economică" creează "realitatea economică", gîndirea lui Marx este inversată: suprastructura explică infrastructura societății. Să revenim la primele societăți. În cartea lui Marshall Sahlins găsim următoarele comentarii 74: "Suntem tentați să spunem că vînătorul este "omul non economic"; A vorbi însă de "economia" unei societăți primitive este un exercițiu de irealitate. În mod structural, economia nu există"; "Nu există "economie", nu există "guvern" socialmente distincte; există doar grupuri și raporturi sociale cu funcțiuni multiple
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
Bucșa, țărani. A frecventat cursul gimnazial al Liceului „Regele Ferdinand” din Turda, apoi Școala Normală, la Abrud, Cluj și Deva, până în 1941. Combatant în cel de-al doilea război mondial (în 1944 era sublocotenent de rezervă în Batalionul 12 de vânători de munte din Câmpina), rănit pe front, la Banská Bistrica, se afla, la sfârșitul conflagrației, în Spitalul Militar de la Făgăraș. Se stabilește la Cluj și se înscrie la Facultatea de Drept. În 1954, după licență, este numit inspector-șef al
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285899_a_287228]
-
călătorie prin Timișoara, Pesta - unde merge la „comèdie”, adică la teatru -, Viena și Praga, ajunge, în fine, la Karlsbad. Se va întoarce în țară în 1797, dedându-se, iarăși, ocupației preferate, citirea de gazete, de astă dată și nemțești, precum și vânătorii, distracție învățată în Apus. În timpul războiului dintre ruși și turci (1806-1812) se refugiază la Brașov. Întocmite într-o limbă cu o anume savoare arhaică, scrisorile lui Ș. către negustorul sibian Hagi Pop, trimise din Karlsbad, sunt interesante și ca document
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289935_a_291264]
-
Saab, de trei ori mai bună și mai ieftină decât aranjamentele cu americanii, care ne bagă pe gât rebuturi scumpe numai pentru a-și mai prezerva dreptul ca pușcașii lor marini de la ambasadă să mai poată face, nestingheriți și nepedepsiți, vânători de aborigeni cu Jeep-ul, la București!), că vine campania electorală și numai avioane vom vedea pe cerul televizoarelor. Dom'le, dar cu cifra 13 chiar că nu mai reușesc să înțeleg! Ce pisica neagră la români sau șoșoiu la
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
ci doar am vrut să spun că percepția sa negativă după revoluție are, în mare măsură, o componentă resentimentară, datorată succesului, talentului și atitudinii sale superioare, distante (semn tipic al omului timid!) sau bășcălioase față de confrați. Bine branșat la București, vânător și pescar pasionat, autor plătit regește de Fondul Literar, membru în Marea Adunare Națională, lăsând în acele vremuri să se înțeleagă - zice-se - că ar fi fost rudă cu prim-ministru Dăscălescu (vorba unui personaj din roman, "lași așa un
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
parte dintre cei care apăreau În acele fotografii se estompau În gloata de trăsături comune, pe fundalul unei succesiuni de scenarii imposibil de lămurit fără un efort de memorie: Cipru, Vietnam, Liban, Combodgia, Eritreea, El Salvador, Nicaragua, Angola, Mozambic, Irak, Balcani. Vânători solitare, călătorii fără Început și sfârșit, peisaje devastate din geografia Întinsă a dezastrului, războaie care se confundau Între ele, oameni care se confundau unii cu alții, morți care se confundau cu alți morți. Negative fără număr, Își amintea doar unul
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
care Îi lăsa descoperiți, când liniile curbe deveniseră tangente cu dreptele ostile și deasupra capetelor lor trecuse la limita Îndemânii lor șuierul a două gloanțe pierdute, Faulques o văzuse oprindu-se, ușor adusă de spate, privind jur-Împrejur cu prudența unui vânător În apropierea prăzii, chiar Înainte de a se Întoarce spre el, zâmbind cu o gingășie feroce, ușor distrată și parcă absentă, cu nările dilatate și ochii sclipind, gata să plângă adrenalină. Musafirul a luat paharul de pe masă și, ținându-l ridicat
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
de vânătoare, blocau podurile cu tractoarele și-i priveau trecând din Înălțimea trecătorilor, ca În filmele cu indieni. Două zile mai târziu, pe când familiile morților săpau cu pickhamere automate pământul Înghețat din cimitire, Faulques observase că Olvido pășea precaut, ca vânătorii, printre crucile și pietrele peste care se așternea zăpada, fotografiind coșciuge mizere, Întocmite din cutii de ambalaj, picioare aliniate lângă gropi deschise, lopeți de gropari puse grămadă peste bulgări Înghețați de glod negru. Și, când o biată femeie În doliu
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
zveltă, mlădie, de căprioară cu mișcări subtile, a cărei privire, pe de altă parte, nega inocența. Fiindcă ea avea un mod caracteristic de a privi, lăsând nițel capul În jos și ridicând ochii, jumătate ironic, jumătate insolent. O privire de vânător primejdios, gândise imediat Faulques. Diana cu o tolbă de fotograf și două camere foto. Luaseră masa Împreună Într-un restaurant din apropierea pieței Santo Domingo, după ce se plimbaseră prin zarva tiparnițelor artizanale instalate sub portalurile de acolo. Pe la mijlocul după-amiezei, În fața marilor
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
Poate că da. Și pictura din turn. M-a mirat, Într-adevăr. Cred. Sau poate că nu m-a mirat chiar cât spun că cred. Acum se uita iar cu prudență la pictor. - Dar știi ce cred, totuși? Că orice vânător e marcat de soiul de vânat după care umblă. Iar eu am umblat pe urma dumitale vreo zece ani. Te-am vânat. Faulques i-a Înfruntat privirea fără să deschidă gura. Era fascinant de precizia comentariului. Vânători, soiul de vânat
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
totuși? Că orice vânător e marcat de soiul de vânat după care umblă. Iar eu am umblat pe urma dumitale vreo zece ani. Te-am vânat. Faulques i-a Înfruntat privirea fără să deschidă gura. Era fascinant de precizia comentariului. Vânători, soiul de vânat, marcat. Olvido spusese asta aproape cu aceleași vorbe. Într-o zi de primăvară, după primul război din Golf, văzuseră un grup de copii care așteptau În fața muzeului Luvru, aliniați pe jos, sub un cer negru și ploios
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
prizonieri irakieni de război, spusese Faulques. Și Olvido rămăsese cu ochii la el, amuzată, Înainte să se apropie și să-l sărute pe obraz, un sărut sonor și puternic, și să-i spună că existau vânaturi care Îl marcau pe vânător pe viață. Da. Existau meteorologi care se uitau la cer și nu vedeau decât izobare. - Delfini, cimpanzei și șerpi, a șoptit Markovic. Așa vezi dumneata? Chiar În acea zi, ea scrisese un poem, a continuat să-și amintească Faulques. Nu
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
cu o tăcere tactică impecabilă, În timp ce Olvido șoptea nu face nimic, te rog, stai aici și nici nu te mișca), milițianul somalez făcuse un gest fanfaron, ținându-și pușca cu ambele mâini, punând un picior pe pieptul cadavrului, ca un vânător ce poza cu trofeul său. Meik mi uan foto. Zâmbet și relaxare. Și Faulques, ridicând iar aparatul, se prefăcuse că fotografia și acea imagine, deși n-o făcuse. Mai avea o imagine identică din Tessanei, Eritrea: doi luptători din FEE
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
după provizii. - Și crezi că nu există nici o scăpare? a Întrebat croatul de jos. Că pe noi ne guvernează aceste legi inevitabile? Regulile oculte ale universului? - Spus așa, sună exagerat. Dar asta cred. - Inclusiv urmele care Îi servesc de indicii vânătorului? - Cu siguranță. Aplecat peste balustradă, Faulques i-a arătat lui Markovic o cutie cu sardele și un pachet cu pâine coaptă pe vatră, iar celălalt a Încuviințat din cap. După ce a mai luat o cutie, două farfurii și tacâmuri, pictorul
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
două farfurii și tacâmuri, pictorul de război a coborât și a aranjat totul pe șervețele de hârtie Într-un colț liber al mesei, punând lângă sardele celelalte două beri aduse de croat, care Încă mai erau reci. - În ceea ce privește urmele și vânătorii, a adăugat Markovic Între două Înghițituri, poate că, În felul lui, franctirorul era și el un artist. Faulques a izbucnit În râs. - De ce nu? În artă, munca originală a eului are mai mare importanță socială decât filantropia. Ori, cel puțin
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
la fereastră Îmbrăcată Într-o cămașă a lui Faulques, cu un aparat de fotografiat În mâini, și privea orașul), și mi-a luat timp, sărutări, priviri ca să aflu. Să te privesc cum te miști printre catastrofe, cu precauția ta de vânător, atât de demn de Încredere, atât de sigur de ceea ce faci și nu faci, taciturn ca un soldat bătrân. Pregătind fiecare fotografie cu ochii, Înainte de a face vreo mișcare, socotind În zecimi de secundă dacă merită osteneala ori nu. Nu
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
distanța. Lua În considerare, fără patos, distanța cea mai potrivită, gestul care punea lucrurile la locul lor. În acest punct al istoriei, Faulques știa prea bine că Între a face o fotografie - un balet mecanic pe un eșichier, care apropia vânătorul de pradă ori prada de vânător - și a ucide un om existau minime diferențe tehnice. Dar și-a lăsat gândul să moară. A rămas rezemat cu indolență de copac, cu spatele murdar de rășină. Își strica ultima cămașă curată, a
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
distanța cea mai potrivită, gestul care punea lucrurile la locul lor. În acest punct al istoriei, Faulques știa prea bine că Între a face o fotografie - un balet mecanic pe un eșichier, care apropia vânătorul de pradă ori prada de vânător - și a ucide un om existau minime diferențe tehnice. Dar și-a lăsat gândul să moară. A rămas rezemat cu indolență de copac, cu spatele murdar de rășină. Își strica ultima cămașă curată, a gândit În chip absurd. - Există vreo
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
În care citește) aventurile conștiinței dornice să se mărturisească. Instantaneității și solidității autoportretului din artele plastice, jurnalul le opune consistența moale, suavă, a unei țesături dintr-un material vaporos. O țesătură-capcană, În care autorul de jurnale intime se proiectează ca vânător, dar În care sfârșește ca vânat. Aceasta e probabil contradicția majoră a unui procedeu, dar, În același timp, punctul de maximă altitudine și ambiguitate creatoare a jurnalului. Abia În clipa În care creează personaje valabile, jurnalul intim poate emite pretenția
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
existe pe parcursul a mai multe mii de ani, posibilitatea ca tendința de a minți să se reducă este destul de mică. În trecut, mulți scriitori au crezut că modul de viață al societăților contemporane lipsite de scriere, în special acelea de vînători și agricultori, oferă informații asupra felului în care întreaga umanitate, inclusiv strămoșii noștri, trăiau în vremurile preistorice. În ziua de azi, aceste informații sînt folosite cu mai multă prudență, deoarece ne dăm seama că pînă și cele mai izolate comunități
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
utilizării acestei abilități în scopuri negative nu sînt distribuite uniform. În absența unei abilități machiavelice, societatea umană pe care o știm astăzi nu ar exista. Bineînțeles, eu nu încerc să spun că societățile complexe sînt întru totul preferabile societăților de vînători și nici nu neg faptul că mulți membri ai unui sistem complex de organizare ar fi dus o viață mai fericită dacă, în loc să fie sclavi sau șerbi sau chiar sclavi plătiți, s-ar fi confruntat cu greutățile, însă și cu
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
neg faptul că mulți membri ai unui sistem complex de organizare ar fi dus o viață mai fericită dacă, în loc să fie sclavi sau șerbi sau chiar sclavi plătiți, s-ar fi confruntat cu greutățile, însă și cu libertatea vieții de vînător; societățile complexe au inegalitatea ca trăsătură specifică. Totuși, chiar din perspectiva unei lumi poluate și suprapopulate, nu putem trece cu vederea avantajele și realizările pe care le-au adus sistemele sociale complexe, în ultimii zece mii de ani. Chiar dacă abilitatea machiavelică
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
Numărul de execuții este egal pentru ambele echipe. Câștigă echipa care reușește să ajungă cu cât mai multe mingi la echipa proprie. Indicații metodice: Se mărește distanța dintre echipe în funcție de vârsta și nivelul de pregătire al elevilor. 2. Rațele și vânătorii Vârsta elevilor: 7-9 ani; Obiective instructive: dezvoltarea vitezei de deplasare, orientării spațiale, atenției și inițiere în lovirea mingii cu piciorul. Organizarea jocului: Elevii împărțiți în mod egal pe două echipe (de exemplu: roșie și albă), se așează pe două rânduri
Metodica predării fotbalului în gimnaziu by Gheorghe BALINT () [Corola-publishinghouse/Science/1663_a_3119]