10,163 matches
-
fantomei e întotdeauna o mărturie a imposibilei, inacceptabilei separări de ființa iubită, dar și de lume, de viață. Forța mereu prezentă a dragostei - pentru un bărbat sau pentru o femeie, dar și a dragostei de viață - condamnă fantoma la o veșnică rătăcire, la o neîntreruptă căutare și nu îi îngăduie nici o clipă de odihnă. Scena teatrului no, răspântie a trei memoriitc "Scena teatrului no, răspântie a trei memorii" Dacă în no fantoma se întoarce să bântuie prin anumite locuri, asta se
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
în căutarea unui copil pierdut, copilul cu un papagal pe mâneca hainei. Dansul lui shite, cu nesfârșitele sale rotiri amețitoare, nu izbutește să-l facă pe copil să apară și, astfel, în cele din urmă, „zadarnicul vis se curmă în veșnica absență”. Numai regăsirea copilului pierdut ar putea pune capăt istovitoarelor rătăciri ale mamei. Rătăciri a căror țintă e aflarea liniștii, a odihnei finale dobândite străbătând calea durerii, metaforă a vieții omenești însăși. Piesa se va încheia nu cu alinarea sufletului
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
și de nelipsitul dans al zeului care își manifestă prezența, a fost nevoie de o lungă călătorie. Pinul, puntea, călătoria, luntrea, veritabile elemente structurale ale oricărui no, sunt intim asociate în această piesă, în care dansul lui shite, sub cetina veșnic verde a pinului, dobândește întreaga sa valoare de revelație a unui invizibil devenit preț de o clipă vizibil, un invizibil al zeului sau al fantomei pe care doar muzica, însoțitoare a dansului, îl poate ritma și pe care doar poezia
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
moare, Aufidius își pune piciorul pe cadavrul lui, așa cum l-ar fi pus pe stârvul unui leu ucis la vânătoare. Și totuși trupul neînsuflețit al lui Coriolan nu va fi pângărit. În memoria lui va fi înălțat un monument, întru veșnică cinstire. Aici, sălbăticia își dezvăluie pe deplin ambivalența: ea poate fi atroce sau plină de noblețe. Fără îndoială că unul dintre cele mai dramatice momente ale piesei (în actul al doilea) este cel al întoarcerii acasă a lui Coriolan, cuceritorul
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
o expresie indirectă mai întâi în spaima ucigașului la auzul bătăilor în ușă, mai apoi în obsesia sângelui ce nu se mai șterge de pe mâinile somnambulei Lady Macbeth. Prezența lui Duncan se face simțită tocmai în această neodihnă, în această veșnică teroare la care sunt osândiți soții criminali. Oare lui Macbeth nu i-a pierit pentru totdeauna somnul de teamă că, adormind, îl vor tortura în vis fantomele victimelor lui? Lady Macbeth, mai dârză și mai rezistentă la început, nu devine
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
un corp îmbălsămat ce răspândește doar arome și a cărui pregătire înaintea coborârii lui în pământ la apusul soarelui va fi însoțită de evocarea, într-un lung bocet, a întoarcerii în țărână, dar și a morții ca repaus definitiv și veșnică rămânere în amintirea celorlalți. Un bocet din care nu lipsesc formulele de exorcizare, menite să alunge toate relele ce ar putea veni fie din partea unor vrăjitori, fie din aceea a spectrelor celor rămași neîngropați: Vrăjitor să nu te-atingă! Nici o
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
un preot bătrân le e paznic și totodată ghid. Ce se întâmplă cu oamenii aceștia? Sunt morți? Își așteaptă moartea? S-au resemnat cu o viață care e pe jumătate moarte? Orbii lui Maeterlinck prefigurează în mod explicit indeterminarea beckettiană, veșnica pendulare între certitudinea morții și/sau așteptarea ei, între definitiv și/sau „nu încă”. Despre bătrânul preot, călăuza lor, care, la începutul piesei, sprijinit de trunchiul unui stejar imens și scorburos, li se înfățișează spectatorilor cu „paloarea-i neschimbată, ca
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
sălbatic, a alterității, a metamorfozei). Uimitoare figură de magiciană rătăcitoare, cu priviri aspre și pătrunzătoare și care, printr-un ritual al cercului săvârșit de trei ori la rând în sunetele muzicii, atrage șobolanii spre mare, spre pieire, spre odihna cea veșnică din întunecatele adâncuri. Pe vremuri atrăsese astfel bărbații. Își atrăsese chiar și iubitul, care zace acum pe fundul mării, alături de șobolani. N-am putea oare vedea în ea figura geamănă, dar răsturnată a Ellidei? Căci și Ellida l-ar fi
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
un cuvânt-cheie pentru teatrul lui: ceremonial. Făcând o paralelă între scris și sculptură și subliniind strânsa lor legătură, dramaturgul constată: Desprinse din limbaj cu dalta mea cea rece, cuvintele, blocuri netede, sunt și ele niște morminte. În cuvinte stă închisă, veșnică prizonieră, o nostalgie tulbure, nedeslușită, după faptele de odinioară ale oamenilor, fapte cărora morții însângerați de atunci ar ști să le dea un nume. Aici, pe hârtie, morții tac. Faptele s-au săvârșit altundeva și în alte vremuri, mitice, iar
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
și randamentalizarea tuturor instinctelor într-o lume de obiecte pentru care însuflețirea ar fi „pneuma” pietrei în cădere liberă. A doua modernitate, ca universul chintesențial sugerat de a doua metaforă rațională - sistemul - după metafora mecanismului, care a dislocat supremația dorită veșnică a metaforei credinței în supranatural ca ordonatoare de semne și semnificații ale gândirii umane, denotă depășirea prin asumare a riscului conștienței condamnate la apocalipsă. „A doua” ca atribut al noii metafore cognitive invită la diminuarea fatalității supreme, lăsându ne să
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
prost: durează ani de zile, sfârșindu-se invariabil cu moartea; sau că normalitatea este un defect constituțional general; sau că omul este un animal cu un creier care a crescut fatal și peste măsură. Acest tip de gândire este prerogativul veșnicului cârcotaș cu digestie proastă. (pp. 64-105, para.167Ă. Chestiunile discutate și problemele legate de stres care au fost descrise în carte au fost alese în primul rând deoarece sunt o reflectare a propriei mele munci clinice cu pacienții pe o
Hipnoza și stresul. Ghid pentru clinicieni by Peter J. Hawkins () [Corola-publishinghouse/Science/2003_a_3328]
-
un fel de sfinți! În sens strict, e clar că Epicur nu poate fi inclus în categoria ateilor, dat fiind că el afirmă fără ocolișuri existența zeilor. Scrisoarea către Menoiceus explică și cum trebuie priviți ei: ca niște persoane vii veșnice și preafericite. Singurul lucru care contează este planul imanenței; zeii pot foarte bine să existe, ei evoluează în același univers ca oamenii și nu prezintă niciun pericol pentru aceștia. În metafizică, riscul vine nu atât dinspre ateism sau dinspre existența
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
culturile avansate. În cazul comportamentului de izolare, prin care se refuză contactul social cu semenii, „simularea” și „disimularea” reprezintă formele principale de exteriorizare a atitudinii de infatuare și dispreț pe care individul respectiv o manifestă față de sine și față de semeni. Veșnicul camuflaj, continua preocupare de a se preface, de a face să pară adevărat ceva inexistent, la care se asociază, de regulă, suspiciunea, neîncrederea, manifestată față de semeni, duce la încordare în raporturile sociale, la apariția diferitelor conflicte interpersonale. 3). Efecte nu
Psihologia frustrației by Tiberiu Rudică () [Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
și „delirul de filiație sau genealogic”. Primul constă în elaborarea unor planuri reformatoare a unor domenii de activitate, sau chiar a societății, prin imaginarea unor sisteme filosofice sau politice (care au virtutea de a asigura, de exemplu, pacea universală și veșnică). Astfel de oameni, consumă mult timp și energie pentru a convinge, pentru a-și impune proiectele, iar în situația în care sunt priviți cu ironie pot deveni fie agresivi în cadrul revendicărilor lor, fie profund depresivi, realizând chiar suicidul. În delirul
Psihologia frustrației by Tiberiu Rudică () [Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
-i tăia - să i-l arunce În văzduh, Într-o versiune actualizată - capul. Voia să prelungească lumina orașului incendiat până În zorii cenușii de pe plaja care, cu peisajul ei ploios și marea drept fundal, murea, la rândul său, Într-un amurg veșnic, preludiu al aceleiași nopți ori al oricărei alteia, identică, o buclă interminabilă ce ducea centrul roții și pendulul oscilant al Istoriei până sus, În ceruri, la nesfârșit, ca să-l facă să cadă iar. Un pictor cunocut, afirmase vocea. Spunea mereu
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
mâinii de lângă față, liniile frunții, ușoara insinuare a sprîncenelor, fondul țesăturii romboidale a micuței rogojini păreau să se unească În lumina ochilor, În licărul luminii din pupilele negre, În resemnarea ei neclintită și disperată. O mască emoționantă, nespus de veche, veșnică, unde se Întâlneau toate liniile și unghiurile. Geometria haosului pe chipul senin al unei tinere muribunde. 2. Privind pe fereastra ce dădea spre uscat, Faulques l-a văzut pe necunoscut Între pini, uitându-se spre turn. Mașinile nu puteau ajunge
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
a ochiului... nu divin, ci politic. Arătând cu degetul, divulgând, marcând pe o hartă focarele de rezistență cuibărite în cotloane crezute sigure sau în adăposturi răzlețe, puterea le dezintegrează inoculând spaima și nesiguranța în conștiințe și ținându-le sub o veșnică amenințare. Supravegherea ostentativă are un rol profilactic, de prevenție. Este o armă a puterii totalitare. O altă practică, încă și mai utilizată, constă în plasarea explicită a unor „informatori” pe lângă persoanele sau în mediile vizate. Oamenii se văd astfel constrânși
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
de mîntuire, inclusiv cele care au fost duse pe căi greșite de spiritul lor contrafăcut, acestea Însă numai după ce vor fi fost instruite de alte suflete, aflate În posesia Spiritului Viu78. Numai blestemul sacrileg Împotriva Spiritului atrage după sine pedeapsa veșnică. Spiritul contrafăcut mai este reprezentat și sub forma Arborelui Nedreptății, chintesența legăturilor Fatalității astrale și, În același timp, ca factorul cel mai puternic În determinarea destinului personal. El poate fi recunoscut cu ușurință În spatele „accesoriilor”, „apendicelor” (prosartemata) la care se
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
compromisuri față de Demiurg. Nu numai că acceptă martiriul, dar Îl și caută. Libertatea lor va fi definită abia o dată cu judecata ultimă a Demiurgului (a cărui lume se va sfîrși), după care supușii Tatălui celui bun vor fi ridicați la viața veșnică a Îngerilor din Înaltul cerurilor, pe cînd păcătoșii vor fi lăsați În seama Demiurgului, care Îi va alunga În focul nimicirii. În această conflagrație eschatologică Demiurgul se va autodistruge, căci existența sa nu e de conceput În afara lumii sale. Deasupra
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
și pustietoare Întinări care stătea să țîșnească din Întuneric asupra sfinților săi eoni (saecula), dacă nu i-ar fi pus Împotrivă o divinitate Însemnată și ilustră, mare În putere, care să supună și să distrugă uneltirea Întunecimii, aducînd astfel pace veșnică locuitorilor Luminii 1. Aceste pasaje provin dintr-o traducere latină a Genezei maniheiste de care s-a folosit Augustin, Epistula Fundamenti (Scrisoarea despre Întemeierea lumii) a lui Mani. Dintre numeroasele prelucrări ale acestui mit maniheist, narațiunea din cartea a XI
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
cer nu-l va Întrece pe cel al locurilor rămase goale În urma căderii Îngerilor. Scenariul eschatologic se bazează pe Apocalipsa lui Ioan. Cristos urmează să vină, Împreună cu apostolii, să judece universul; demonii și Închinătorii lor vor fi azvîrliți În focul veșnic, Cei Drepți vor moșteni Împărăția Cerurilor. „Iar atunci, la Îngăduința Tatălui, o ceață Întunecoasă și o gheenă de foc (obscuritas tenebrosa et geenna ignis) vor țîșni din adîncul pămîntului pînă la văzduhul firmamentului”50. Sathanas și oastea lui demonică vor
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
parte: unii dintre ei sînt traducianiști, asemeni bogomililor, iar alții cred În preexistența sufletului (ca și Origen). Se presupune că Dumnezeu a creat o serie de suflete noi pentru a compensa pierderea celor care nu vor avea parte de mîntuirea veșnică. „Sclavinii” și bulgarii au un număr de credințe În comun, se afirmă În De heresi: Diavolul a fost cel care a trimis potopul și 1-a cruțat pe Noe, tot el i-a vorbit lui Avraam, a distrus Sodoma și
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
faptului că aceia care declanșau această stare erau grupați Într-un comitet de tortură sau cerc de reeducare. Vișovan nu ajunge torționar și mărturisește că din pricina aceasta crede că Dumnezeu nu l-a părăsit („Aceste torturi se arată a fi veșnice, (ă) dar eu nu sunt veșnic. (ă) I-am mulțumit lui Dumnezeu că n-a făcut omul veșnic”37); pe de altă parte, el consideră că la Pitești legionarii mai cu seamă au fost pedepsiți pentru mândria lor, Dumnezeu vrând
Comunism și represiune în România. Istoria tematică a unui fratricid național by Ruxandra Cesereanu () [Corola-publishinghouse/Science/1909_a_3234]
-
lui Iisus din Nazaret, fiul Domnului, așa cum ne sunt înfățișate în Noul Testament. Împlinind profeția din Vechiul Testament, venirea lui Mesia pe pământ reconciliază omenirea cu dumnezeirea, salvând-o de păcatul originar și oferindu-i, prin moartea și învierea lui Iisus, viață veșnică. Ridicat la Ceruri, așezat de-a dreapta Domnului, Iisus se va întoarce pentru a da viață celor din morminte și pentru a săvârși Judecata de Apoi instaurând împărăția lui Dumnezeu pe pământ. Credința în Iisus le aduce oamenilor iertarea păcatului originar
Cum gîndesc și cum vorbesc ceilalți. Prin labirintul culturilor by Andra Șerbănescu [Corola-publishinghouse/Science/1922_a_3247]
-
păcatului originar și îi salvează de la moarte spirituală. Un bun creștin trebuie să urmeze învățăturile lui Iisus, să respecte cele 10 porunci, să se roage pentru a se pătrunde de spiritul sfânt și a accede, cu voia Domnului, la viața veșnică. Cuvântul este darul făcut oamenilor de Dumnezeu și modul în care Divinitatea comunică cu pământenii; prin predică, preotul le face oamenilor înțeles cuvântul și învățăturile Mântuitorului. Crucea, amintind de răstignirea lui Iisus, este cel mai cunoscut simbol creștin. HYPERLINK "http
Cum gîndesc și cum vorbesc ceilalți. Prin labirintul culturilor by Andra Șerbănescu [Corola-publishinghouse/Science/1922_a_3247]