73,403 matches
-
Criticul consideră că romanul e o reconstrucție biografică scrupuloasă, asistată de o memorie acută, aproape de verva detaliilor și a preciziei, și proiectată în convenția unui dialog introspectiv, un fel de divan, doar că nu al sufletului cu trupul, ci al poetului cu propria conștiință (sau, cum zice autorul, cu propriul ”gînd” ca daimon). Referindu-se la subiectul cărții și la modul în care a fost scrisă, criticul mai spune că este vorba de o confesiune de sine cu miză decisivă pe
Ionuț Caragea () [Corola-website/Science/334112_a_335441]
-
de seară, Observatorul din Toronto, LitArt. Ionuț Caragea a realizat în 2009 un interviu intitulat "Literatura virtuală și Curentul Generației Google", publicat în volum. În cadrul acestui interviu la care participă cu răspunsuri și opinii critice, alături de autorul cărții, mai mulți poeți și filologi, Ionuț Caragea propune un nou curent literar intitulat " Curentul Generației Google". Un articol despre acest nou trend literar a fost prezentat în cadrul simpozionului cu participare internațională „Lectura - calea spre tărâmurile artei” ( București, 9 aprilie 2011) iar peste un
Ionuț Caragea () [Corola-website/Science/334112_a_335441]
-
de acei reprezentanți, anume în sensul că a fi „Moldovean” înseamnă a face parte dintr-o „etnie” diferită de cea a (celorlalți) Români. Cu toate acestea, atât „Moldovenii români” cât și cei din zona de influență geopolitică a Rusiei socotesc poeții și scriitorii născuți în teritoriul istoric al Moldovei ca fiind o parte esențială din patrimoniul lor cultural comun: Pictori cu origini moldovene sunt: Octav Băncilă, Victor Brauner, Nicu Enea, Ștefan Luchian, Camil Ressu, Theodor Pallady, Gheorghe Petrașcu, Glebus Sainciuc, Arthur
Moldova () [Corola-website/Science/334107_a_335436]
-
Sharia, acceptate în alte madh’haburi sunite, și anume: Istihsan (deducția logică sau preferința personală a teologilor islamici) și Istislah (interesul public). Lui Al-Shafi'i îi sunt atribuite mai mult de 100 de lucrări. Adițional, Al-Shafi'i a fost un poet elocvent, care a compus multe poeme scurte abordând subiecte precum morala și comportamentul adecvat.
Al-Shafi‘i (Imam) () [Corola-website/Science/334119_a_335448]
-
de domeniul feericului și al utopicului plac. Se adaugă un umor fără cute de zâmbet, englezesc, făcut din enormități și fantezii”". Criticul Pompiliu Constantinescu, un alt contemporan al autorului, preciza că Felix Aderca, "„acel spirit viu, lucid, de analist și poet, în continuă metamorfoză”", a realizat un roman fantastic cu "„egală izbândă și cu o artă a scrisului încântătoare”". Lipsa de interes a criticii literare față de literatura științifico-fantastică românească din prima jumătate a secolului al XX-lea s-a datorat, după cum
Orașele scufundate () [Corola-website/Science/334109_a_335438]
-
(pseudonim al lui Ion Ghel; n. 5 mai 1922, Stelnica — d. 17 decembrie 2001, Bacău) a fost actor, regizor , dramaturg și poet, profesor de teatru la Școala Populară de Artă din Bacău. Născut din părinți agricultori (tatăl său, Johan Ghel, fiind etnic neamț), a absolvit în 1949 Institutul de Artă din Iași, facultatea de teatru, clasa de actori; iar în 1950 a
Ion Ghelu Destelnica () [Corola-website/Science/334146_a_335475]
-
Eneida"” II, 65 de Vergilius, și care poate fi tradusă „După unul îi poți judeca pe toți” sau „"după unul cunoaște-i pe toți"”. Vorbind despre grecii care s-au introdus în Troia prin faimosul vicleșug al calului de lemn, poetul subliniază perfidia grecului captiv Sinon, care i-a convins pe troieni să primească în cetate calul, obiectul pierzaniei lor, susținând că era o ofrandă adusă zeilor. Cu alte cuvinte: cum era acel om prefăcut, erau toți! Devenite cu timpul o
Ab uno disce omnes () [Corola-website/Science/334158_a_335487]
-
vreme. După divorț ea s-a mutat la Ierusalim, unde a studiat pedagogia și literatura ebraică și a terminat titlurile de licențiată și master în arte la Universitatea Ebraică din Ierusalim. A frecventat acolo și atelierul de scriere creativă al poetului Yehuda Amihay. La Ierusalim a făcut cunoștință cu Giora Mishol, care lucra la Ministerul Integrării Imigranților, și cu care s-a căsătorit. Perechea s-a stabilit în moșavul Kfar Mordehay, de lângă Gedera, unde ei cresc piersici, hurma și rodii. Li
Agi Mishol () [Corola-website/Science/334211_a_335540]
-
Tel Aviv, unde a predat în cadrul mai multor ateliere de scriere creativă. De asemenea a ținut cursuri si a predat scriere creativă la Universitatea Ben Gurion, la Universitatea Tel Aviv și la Universitatea Ebraică din Ierusalim, în anul 2007 fiind poetul rezident al acesteia din urmă. Agi Mishol a scris 16 volume de versuri. Prima ei carte „Kodem tafasti rega” a publicat-o pe propria ei cheltuială la 18 ani, dar apoi a adunat toate exemplarele din librării și le-a
Agi Mishol () [Corola-website/Science/334211_a_335540]
-
poetă care se situează în prezent cu toate puterile la marele ei zenit poetic... Agi Mishol aparține, fără îndoială, dinastiei marilor poete ebraice - Rahel Bluwstein, Yoheved Bat-Myriam, Lea Goldberg,Dalia Ravikovich și Yona Wollach”. Au fost și unii critici precum poetul Itzhak Laor și Gavriel Moked care au exprimat despre opera ei opinii mai rezervate. Așa cum apreciază Joanna Chen, care a tradus poezii ale lui Mishol în engleză, poezia acesteia este „evocativă, accesibilă, ancorată în prezent, dar și în trecutul personal
Agi Mishol () [Corola-website/Science/334211_a_335540]
-
„” (în ) este un poem al scriitorului american Edgar Allan Poe, publicat pentru prima dată în volumul "Al Aaraaf, Tamerlane, and Minor Poems" (1829). Poe întreabă știința de ce îl persecută pe poet. Știința este scrutătoare, distructivă și interesată doar de realitățile reci. Ea nu va permite poetului să se înalțe pe aripile fanteziei sau chiar să stea liniștit visând sub un copac. "„”" este o lamentație a poetului asupra pericolelor dezvoltării științifice și
Sonet — Către știință () [Corola-website/Science/334224_a_335553]
-
scriitorului american Edgar Allan Poe, publicat pentru prima dată în volumul "Al Aaraaf, Tamerlane, and Minor Poems" (1829). Poe întreabă știința de ce îl persecută pe poet. Știința este scrutătoare, distructivă și interesată doar de realitățile reci. Ea nu va permite poetului să se înalțe pe aripile fanteziei sau chiar să stea liniștit visând sub un copac. "„”" este o lamentație a poetului asupra pericolelor dezvoltării științifice și a implicațiilor sale negative asupra poeziei și creativității. Poe a trăit și a scris în
Sonet — Către știință () [Corola-website/Science/334224_a_335553]
-
știința de ce îl persecută pe poet. Știința este scrutătoare, distructivă și interesată doar de realitățile reci. Ea nu va permite poetului să se înalțe pe aripile fanteziei sau chiar să stea liniștit visând sub un copac. "„”" este o lamentație a poetului asupra pericolelor dezvoltării științifice și a implicațiilor sale negative asupra poeziei și creativității. Poe a trăit și a scris în secolul al XIX-lea în care revoluția industrială europeană traversa Atlanticul și transforma din punct de vedere tehnologic peisajul din
Sonet — Către știință () [Corola-website/Science/334224_a_335553]
-
promovării progresului tehnico-științific. Membrii acestei mișcări au încercat să se întoarcă la o stare naturală mai pură și mai inocentă, deoarece au simțit că societatea a corupt bunătatea înnăscută a omului. Poe a fost membru al mișcării romantice americane, iar poetul din sonetul lui Poe explorează în consecință ciocnirea inevitabilă dintre perspectivele romantice asupra vieții și lipsa de chibzuință a industrializării. Poetul din sonetul lui Poe este îngrijorat și respinge dogmatismul științific pentru că îl consideră prea lipsit de imaginație si stagnant
Sonet — Către știință () [Corola-website/Science/334224_a_335553]
-
au simțit că societatea a corupt bunătatea înnăscută a omului. Poe a fost membru al mișcării romantice americane, iar poetul din sonetul lui Poe explorează în consecință ciocnirea inevitabilă dintre perspectivele romantice asupra vieții și lipsa de chibzuință a industrializării. Poetul din sonetul lui Poe este îngrijorat și respinge dogmatismul științific pentru că îl consideră prea lipsit de imaginație si stagnant. Pentru el, știința este un prădător sau, ca un vultur, un mâncător de hoituri și i-a paralizat distrugător imaginația cu
Sonet — Către știință () [Corola-website/Science/334224_a_335553]
-
iar atunci când este combinată cu o dicție arhaică, naratorul încearcă să arate frumusețea formelor vechi ca un contrast structural față de urâțenia realităților științifice. În ciuda mesajului aparent al sonetului, unele detalii din "„Sonet — Către știință”" ar putea servi pentru subminarea cuvintelor poetului. El personifică ironic știința în primul vers, ceea ce ar putea sugera că recunoaște inconștient o oarecare umanitate a acesteia, chiar și în ceea ce percepe ca influența ridiculizată a științei. Pe de altă parte, personificarea sa poate evidenția incompatibilitatea sa fundamentală
Sonet — Către știință () [Corola-website/Science/334224_a_335553]
-
sa poate evidenția incompatibilitatea sa fundamentală cu știința, deoarece el nu o poate ajuta, ci poate doar poetiza lumescul. În plus, utilizarea unei forme rigide de sonet poate, de asemenea, indica faptul că poezia nu are o formă liberă așa cum poetul o caracterizează sau, alternativ, ar putea sugera că unele constrângeri nu indică neapărat distrugerea imaginației. Poemul a fost publicat pentru prima dată în volumul "Al Aaraaf, Tamerlane, and Minor Poems" (1829). La mijlocul lui noiembrie 1829, Poe s-a înțeles cu
Sonet — Către știință () [Corola-website/Science/334224_a_335553]
-
Poe de a se referi la Ulalume ca „lucrul” și „secretul” nu pare să menționeze termeni duioși. Într-o viziune posibilă, Ulalume ar putea reprezenta moartea însăși. Trecerea bruscă de la speranță la tristețe și remușcare în finalul poemului reflectă gândurile poetului ce nu mai credea că are îngăduința de a fi fericit, fiind întâlnit și în povestirea „Morella”. Cercetătorii au realizat o activitate intensă pentru a identifica toate aluziile lui Poe, în special Thomas Ollive Mabbott, deși alți savanți sugerează că
Ulalume () [Corola-website/Science/334232_a_335561]
-
referi la doi contemporani ai lui Poe: Daniel François Esprit Auber, un compozitor de melodii de operă triste, și Robert Walter Weir, un pictor al Hudson River School, faimoasă pentru peisajele sale. Povestea scrierii acestui poem i-a fost relatată poetului și traducătorului francez Stéphane Mallarmé într-o scrisoare trimisă de Sarah Helen Whitman, una dintre femeile pe care Poe le-a iubit, și care a fost publicată de Mallarmé în anexele traducerii franceze a operei poetice a lui Poe: „Mărturisesc
Ulalume () [Corola-website/Science/334232_a_335561]
-
in Literature”, numește „Ulalume” „o carapace de un sunet nestemat”, implicând că este lipsită de substanță. Huxley folosește poemul ca un exemplu al poeziei lui Poe care este „prea poetică”, echivalentă cu purtarea unui inel cu diamant pe fiecare deget. Poetul Daniel Hoffman spune că citorul trebuie „să-și supună propria sa voință” „vrajei hipnotice” a poemului și „ritmului de o precizie mecanică” al lui. „Citind „Ulalume” este ca și cum ai face o mâncare de marțipan”, a spus el. „Ar putea fi
Ulalume () [Corola-website/Science/334232_a_335561]
-
„Către Helen” (în ) este primul din cele două poeme cu acest titlu scrise de poetul american Edgar Allan Poe. Poemul cu 15 versuri a fost scris în onoarea lui Jane Stanard, mama unui prieten din copilărie. El a fost publicat pentru prima dată în volumul "Poems of Edgar A. Poe" din 1831. A fost apoi
Către Helen (1831) () [Corola-website/Science/334217_a_335546]
-
inclusiv T.O. Mabbott, credeau că Annabel Lee era doar produsul imaginației sumbre a lui Poe și că Annabel Lee nu a fost o persoană reală. O iubită din copilărie a lui Poe pe nume Sarah Elmira Royster credea că poetul a scris poemul în timp ce se gândea la ea și că însuși Poe a spus asta. Sarah Helen Whitman și Sarah Anna Lewis au susținut, de asemenea, că au fost surse de inspirație a poemului. O legendă locală din Charleston, Carolina
Annabel Lee () [Corola-website/Science/334233_a_335562]
-
„” (în ) este un poem al scriitorului american Edgar Allan Poe. O versiune timpurie a fost publicată în 1831 sub titlul "Irene". Aceasta a fost refăcută de poet, iar versiunea modificată a fost publicată la 3 mai 1845 în "Broadway Journal". Este un poem de dragoste pentru o femeie decedată și a fost, probabil, inspirat de poemul "Cristabel" (1797-1800) de Samuel Taylor Coleridge (1772-1834). Poe a considerat-o
Adormita () [Corola-website/Science/334262_a_335591]
-
existența prin simbol, așa cum șade bine în orice lucrare de artă, abia se ghicește, pe întâiul plan al compunerii fiind maestria aliterațiilor și a rimelor interioare, cu care ni se sugerează chiar calitatea de sunet a metalelor respective”, completează el. Poetul Horia Stamatu adăuga că „sub o aparentă virtuozitate (formală) Poe pune în această poezie... o tema foarte gravă, acea splendidă temă a vârstelor omenirii”. Excesul de muzicalitate face ca acest poem al lui Poe să aibă o valoare artistică indiscutabilă
Clopotele (poem) () [Corola-website/Science/334225_a_335554]
-
Horia Stamatu adăuga că „sub o aparentă virtuozitate (formală) Poe pune în această poezie... o tema foarte gravă, acea splendidă temă a vârstelor omenirii”. Excesul de muzicalitate face ca acest poem al lui Poe să aibă o valoare artistică indiscutabilă, poetul exprimându-și uneori bucuria față de muzică. Serghei Rahmaninov (1873-1943) a compus o simfonie corală intitulată "Clopotele", Op. 35, bazată pe o adaptare rusească a poemului de către Konstantin Balmont. Simfonia urmează forma clasică de sonată: prima mișcare, mișcare lentă, scherzo și
Clopotele (poem) () [Corola-website/Science/334225_a_335554]