73,403 matches
-
finanțe al României (1926-1927) și guvernator al Băncii Naționale a României (1944-1945), membru de onoare al Academiei Române (din 1936). a fost fiul lui Ioan Alexandru Lapedatu, reputat profesor de limbi clasice la Gimnaziul Superior Greco-ortodox Român din Brașov (azi Colegiul Național „Andrei Șaguna”), poet, prozator și publicist român transilvănean. A avut un frate geamăn, pe Alexandru I. Lapedatu, istoric, politician și președinte al Academiei Române. Gemenii au ramas orfani de tată la vârsta de un an și jumătate. În martie 1907 Ion I. Lapedatu s-
Ion I. Lapedatu () [Corola-website/Science/335360_a_336689]
-
(n. 30 mai 1883, Sebeșul Săsesc - d. 15 iunie 1979, Ciucea) a fost o cântăreață română de operă. A fost întâi soția lui Lazăr Triteanu și apoi a poetului Octavian Goga. Veturia a avut o educație aleasă, în particular sau la pensionul săsesc din Sibiu. La 14 ani era deja o poliglotă fluentă în germană, franceză, maghiară. Veturia a crescut și s-a format în familia preotului Zevedei (Zacheiu
Veturia Goga () [Corola-website/Science/331550_a_332879]
-
Maria Antonescu, acestea au fost acuzate și de furtul bunurilor din Legația Sovietică în vara anului 1941, constând din mobilier, covoare, veselă. În 1967 Veturia a donat proprietatea statului cu condiția înființării unui complex muzeal memorial, care să poarte numele poetului, iar ea să poată locui aici până la moarte. În plus, a pretins și obținut acordarea unei pensii de merit, precum și retribuirea ei ca director al respectivului muzeu. Astfel a luat naștere Muzeul Memorial „Octavian Goga” unde Veturia, gazdă fiind, a
Veturia Goga () [Corola-website/Science/331550_a_332879]
-
se știe - 3329 de versuri. François Villon născut ca François de Montcorbier, Des Logos sau Des Loges (n. 1 aprilie 1431 pe stil vechi/19 aprilie 1432 pe stil nou, Paris - dispărut în ianuarie 1463) a fost unul dintre marii poeți ai Franței evului mediu. Născut ca François de Montcorbier, François Villon și-a preluat pseudonimul, cu care a devenit celebru, după susținătorul și tutorele său, Guillaume de Villon, profesor de drept canonic la Sorbona și capelan la biserica Saint-Benoît-le-Bétourné. A
Opera lui François Villon () [Corola-website/Science/331553_a_332882]
-
ani de vagabondaj Prin decembrie 1457 - ianuarie 1458 Villons s-a aciuit la Blois, la curtea "prințului-poet" ducele Charles d'Orléans care i-a acordat protecția și i-a cuprins trei balade într-un manuscris de-al său dar răzvrătítului poet i-a repugnat comoda viață de la curte și a fugit spre noi aventuri. După ce s-a alăturat bandei coquillarzilor, Villon a fost închis la închisoarea Meung-sur-Loire, de unde a fost grațiat de regele Louis XI. Revenit la Paris, spre sfârșitul lui
Opera lui François Villon () [Corola-website/Science/331553_a_332882]
-
repugnat comoda viață de la curte și a fugit spre noi aventuri. După ce s-a alăturat bandei coquillarzilor, Villon a fost închis la închisoarea Meung-sur-Loire, de unde a fost grațiat de regele Louis XI. Revenit la Paris, spre sfârșitul lui noiembrie 1462, poetul s-a văzut implicat, deși pasiv, într-o altercație de stradă după care a fost arestat, judecat și condamnat la moarte prin spânzurătoare. În urma apelului, Curtea supremă pariziană ("Le Parlement de Paris") i-a comutat condamnarea la expulzarea pe o
Opera lui François Villon () [Corola-website/Science/331553_a_332882]
-
Paris, în urma căreia, la vârsta de 31 de ani (1463) François Villon a părăsit orașul și a dispărut definitiv. Biografia lui Villon a rămas, în general, incertă atât din carența de documente, cât și datorită eforturilor de dezinformare strecurată de poet în operele sale. Villon și-a folosit biografia ca sursă de inspirație evident, fără să se simtă obligat să respecte corectitudinea datelor. Din opera sa literară reiese că Villon a avut o viață aventuroasă (el însuși și-a creat un
Opera lui François Villon () [Corola-website/Science/331553_a_332882]
-
de ma jeunesse folle" "Et a bonnes meurs dedié," "J'eusse maison et couche molle." "Mais quoy ! je fuyoië l'escolle" "Comme fait le mauvaiz enffant" "En escripvant cette parolle" "A peu que le cueur ne me fent !" </poem> Activitatea poetului între anii 1452-1455 a rămas incertă dar se știe că în epoca respectivă Franța de la finele razboiului de 100 de ani nu era capabilă să angajeze un număr așa de mare de intelectuali așa că majoritaea a ajuns să șomeze și
Opera lui François Villon () [Corola-website/Science/331553_a_332882]
-
soția sa, sau pe Regnier de Montigny, tatăl a doi preoți la Saint-Benoît care au avut neșansa să fie spânzurați împreună cu Colin de Cayeux, sau preotul de la Saint-Benoît, Guy Tabarie care-l va denunța ulterior de furtul de la coleguil Navara). Poetul i-a persiflat pe acești căpătuiți, „galanții grațioși” (în ), cei care În seara zilei de 5 iunie 1455, cu ocazia sărbătorii "Corpus Domini" poetul, care continua să locuiască într-o chilie de la biserica Saint-Benoît, chefuia cu un preot, Gilles, și
Opera lui François Villon () [Corola-website/Science/331553_a_332882]
-
sau preotul de la Saint-Benoît, Guy Tabarie care-l va denunța ulterior de furtul de la coleguil Navara). Poetul i-a persiflat pe acești căpătuiți, „galanții grațioși” (în ), cei care În seara zilei de 5 iunie 1455, cu ocazia sărbătorii "Corpus Domini" poetul, care continua să locuiască într-o chilie de la biserica Saint-Benoît, chefuia cu un preot, Gilles, și cu o domnișoară, Isabelle, când a fost atacat de un alt preot, Phillippe Chermoye (sau Sermoise) care l-a tăiat pe față cu un
Opera lui François Villon () [Corola-website/Science/331553_a_332882]
-
Villon a fugit din Paris, spre locul de origine a familiei sale, Bourbonnais și a fost condamnat în contumacie. În ianuarie 1456 regele Carol al VII-lea și-a petrecut un concediu la curtea sa din localitate, ocazie folosită de poet pentru a cere și a obține - pe baza a două mesaje care susțineau legitima apărare a poetului, unul, din partea protectorului său, G. de Villon și un al doilea, de la avocatul întocmit de acesta, Pierre Fournier („Semincerul” - 165, „Testamentul” - 1030) - o
Opera lui François Villon () [Corola-website/Science/331553_a_332882]
-
în contumacie. În ianuarie 1456 regele Carol al VII-lea și-a petrecut un concediu la curtea sa din localitate, ocazie folosită de poet pentru a cere și a obține - pe baza a două mesaje care susțineau legitima apărare a poetului, unul, din partea protectorului său, G. de Villon și un al doilea, de la avocatul întocmit de acesta, Pierre Fournier („Semincerul” - 165, „Testamentul” - 1030) - o scrisoare de grațiere cu care s-a putut reîntoarce în Paris (Pinkernell lansează și supoziția unei posibile
Opera lui François Villon () [Corola-website/Science/331553_a_332882]
-
amăgitoare") ea va căpăta diferite nume: Denise, Roze, Katherine de Vauzelles. <poem> "Et se j’ay prins en ma faveur" "Ces doulx regars et beaux semblans" "De tre decevante saveur" "Me tresperans jusque aux flans" ("Le Lais", 26-30) </poem> Răzbunarea poetului a fost nemiloasă, în câteva rondeluri și balade picante, răutăciose, virulente, adesea pe fond religios, fapt de care s-a folosit respectiva pentru a se plânge forurilor religioase care l-au condamnat pe Villon la biciuire. Datorită sărăciei, în disperare
Opera lui François Villon () [Corola-website/Science/331553_a_332882]
-
pariziană Châtelet. Respins de femeia pe care o iubea și care i-a refuzat avansurile <poem> "Puis qu’el ne me veult impartir" "Sa grace, il me convient partir.", (Le Lais, octetul VI, 44-45) </poem> și de teama consecințelor jafului, poetul a evadat și a fugit din Paris, posibil, spre Angers, ("„pentru a evita aceste pericole/ este mai bine pentru mine, cred, să abandonez./ Adio!, mi-am luat calea spre Angers.”") <poem> "Pour obvier à ces dangers" "Mon mieulx est, ce
Opera lui François Villon () [Corola-website/Science/331553_a_332882]
-
d’Angiers." "Je ne craignoye que les dangiers,(...)" (Poezii atribuite lui Villon, 153) </poem> Ca un gest de recunoștință (sau de lingușire, pentru a-și redobândi simpatia și protecția dezamâgitului său tutore și binefăcător după o omucidere și un jaf) poetul a renunțat în 1456 la numele său de familie pentru a-l împrumuta pe cel al protectorului său, devenind "François Villon". Schimbarea de nume apare în poemul "Semincerul" ("Le Lais"), împreună cu alte flatări <poem> "(...)Je laisse, de par Dieu, mon
Opera lui François Villon () [Corola-website/Science/331553_a_332882]
-
en l’honneur de son nom bruit," "Mes tentes et mon pavillon." (Le Lais, octetul IX) </poem> care, s-ar părea, nu și-au atins ținta deoarece părintele Guillaume de Villon nu a mai apărut în documentele referitoare la biografia poetului. Prin decembrie 1457 - ianuarie 1458 Villon se nimerește la Blois, unde participă la „Concursul de la Blois” de poezie () de la curtea ducelui-poet Charles d’Orléans, care i-a acordat adăpost, clemența și protecția sa și i-a publicat trei balade într-
Opera lui François Villon () [Corola-website/Science/331553_a_332882]
-
Pichiart, care a izbutit să fugă cu ajutorul unor călugări franciscani. Alți trei arestați cu această ocazie au fost eliberați, dar asupra lui Villon apăsau antecedentele care au fost decisive în condamnarea sa la moarte prin spânzurare. După condamnarea la spânzurare poetul a scris în închisoare, în așteptarea execuției, un epitaf, un testament lăsat în umbra morții, cinicul „Catrenul lui Villon când a fost condamnat la spânzurătoare” (vezi cap. Stilul villonian), în și, poate cea mai celebră baladă a sa, „Balada spânzuraților
Opera lui François Villon () [Corola-website/Science/331553_a_332882]
-
Deși „Semincerul” ("Le Lais") este considerat ca poemul său de debut, Pinkernell consideră că Villon a scris după revenirea sa la Paris, în anul 1456, prima sa operă databilă, „Balada adevărurilor false” (), o parodie ironică la o baladă moralistă a poetului Alain Chartier (1385-1433), ca o antiteză adresată anturajului său de "tineri delicvenți cultivați". Laitmotívul care conclude fiecare strofă, „Nici înțelepciunea îndrăgostiților” ("il n’y a bien conseillé que l’amoureux") sugerează preocupări amoroase ale poetului la vremea respectivă. François Villon
Opera lui François Villon () [Corola-website/Science/331553_a_332882]
-
la o baladă moralistă a poetului Alain Chartier (1385-1433), ca o antiteză adresată anturajului său de "tineri delicvenți cultivați". Laitmotívul care conclude fiecare strofă, „Nici înțelepciunea îndrăgostiților” ("il n’y a bien conseillé que l’amoureux") sugerează preocupări amoroase ale poetului la vremea respectivă. François Villon a scris - în total și după căt se știe - 3329 de versuri. Ocultată de istoria literaturii franceze de după 1542, opera sa a fost reabilitată cu fervoare pe la jumătatea secolului al XIX-lea. În 1923 Louis
Opera lui François Villon () [Corola-website/Science/331553_a_332882]
-
pe un ulițar chefliu. „Semincerul” („Le Lais”) este o colecție de versuri - mai ales, balade și rondeluri - scrisă în anul 1456 cu titlul inițial „Micul testament al maestrului François Villon făcut în 1456” (în ), sub semnătura "François de Montcorbier", deși poetul se recomandă din capul locului: „În o mie patru sute cinci zeci și șase / eu, François Villon, învățăcel...”: <poem> "Mil quatre cens cinquante six," "Je, François Villon, escollier..." ("Le Lais", 1-2). </poem> „Semincerul” este o operă de tinerețe, efervescentă, caustică, sarcastică
Opera lui François Villon () [Corola-website/Science/331553_a_332882]
-
cel mai important compozitor de opere italiene din Viena și liderul activităților muzicale de la curtea imperială. Dar Salieri era prea ocupat și a refuzat comanda, deși a participat la încoronare. Libretul a fost editat într-o versiune mai utilă de poetul de curte Caterino Mazzolà pe care, în mod neobișnuit, Mozart l-a creditat pentru revizuirea sa din propriul său catalog al compozițiilor sale. Mazzolà a adăugat mai multe numere de ansamblu și un final concertistic pentru actul 1 la forma
La clemenza di Tito () [Corola-website/Science/331586_a_332915]
-
de medicină din România. Nanu Muscel s-a născut la Câmpulung din părinții Ghiță Nanu și Zoe (născută Enache Hristudor), au avut șase copii, din care au trăit patru: Ion Nanu, renumit medic, Costică Nanu (medicul Teatrului Național din București), poetul Dimitrie Nanu și Maria Nanu, căsătorită cu Milan Tănăsescu Moșandrei. A studiat la clinica medicală a Spitalului Colțea, apoi, între 1885-1889, la Paris, unde a fost extern al spitalelor între 1887-1891. Întorcându-se în București nu a putut obține un
Ion Nanu-Muscel () [Corola-website/Science/331608_a_332937]
-
am cunoscut poezia română și am îndrăgit-o și mai mult prin regretatul Marin Sorescu și prin Adrian Păunescu, pictura prin Sabin Bălașa, muzica prin Tudor Gheorghe. L-am cunoscut anul acesta, la Chișinău, pe Florin Preda Dochinoiu - fratele minunatului poet Constantin Preda. Am primit în dar de la el un album cu picturi. Linii sobre, mai mult ascuțite, aparent fragmentate și despărțite, dar unite în interior în adâncul lor într-o sugestivă lumină poetică, așa cum sunt și unele plaiuri românești vitregite
Florin Preda-Dochinoiu () [Corola-website/Science/331700_a_333029]
-
și talent, care, deși aparent trăiește într-un mediu nepropice creației, el o realizează.” Tudor Gheorghe Motru, 26 octombrie 2000 “În toate ipostazele și în toate speciile abordate - portrete, autoportrete, alegorii, acuarele, ilustrații - artistul plastic colaborează, în mod exemplar, cu poetul și ne încântă printr-o varietate de forme, linii, tonuri și culori. Dar ceea ce frapează - în compozițiile lui - este îndrăzneala imaginistică. Aceasta reprezintă punctul său forte. O imaginație dezlănțuită, debordantă își spune cuvântul peste tot. De fapt, este vorba mai
Florin Preda-Dochinoiu () [Corola-website/Science/331700_a_333029]
-
O familie de țărani olteni din prea puțin cunoscutul Damian al Sadovei, de Dolj, a comis păcatul benefic de a scoate în lume doi copii însemnați. Zicem însemnați, fiindcă atât CONSTANTIN, cât și FLORIN, ambii frați, ambii patronimic PREDA, unul poet de har, celălalt pictor de vocație, au bulversat, pentru o clipă viața spirituală a Craiovei. Cum rareori se întâmplă, complexul OEDIP. A funcționat altfel în prea creștineasca familie țărănească de la Damian, decât după prea tenebroasele precepte freudiene. Pentru oamenii oarecum
Florin Preda-Dochinoiu () [Corola-website/Science/331700_a_333029]