8,716 matches
-
unora dintre creațiile clasice, dincolo de schimbările inerente de gust și de mentalitate ale publicului. Ceea ce ne propunem să arătăm în această lucrare este că, alături de confrații lor de pretutindeni, destui autori dramatici români au găsit că merită să revină la Antichitate ca la un izvor fecund de inspirație. Bătrânețea și moartea unui poet Mulți comentatori ai operei lui Alecsandri au remarcat anacronismul din piesa acestuia Fântâna Blanduziei : scenariul imaginat de autorul român presupune tentativa lui Horațiu de a obține - prin intermediul versurilor
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
e vorba de o contradicție asumată de dramaturg, iar nu de o probă a ignoranței sale în materie de istorie romană. Dincolo de acest aspect, se poate susține, dimpotrivă, că dramaturgul român avea o bună cunoaștere a lumii clasice. Atras de Antichitate în ultimii ani ai vieții, acesta a oferit o imagine senină a epocii augustane în Fântâna Blanduziei (1884) și o imagine dramatică în Ovidiu (1885), el proiectând să scrie și tragedia Virgiliu pentru a întregi o trilogie închinată marilor poeți
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
din opera marilor înaintași momente dramatice, ulterior comasate sau lărgite, și chiar unele replici menite să redea climatul spiritual al vremii (p. 249). Dramaturgul român se întoarce la izvoarele tragediei eline pentru a evidenția în felul său valorile perene ale Antichității. După cum declară în finalul prefeței la Thebaida, el închină astfel celor de mâine lucrări cu oameni de ieri și cu învățături din vecii vecilor (p. 139). Intriga simplă a tragediilor grecești nu-l mai satisface pe autorul modern care simte
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
un răstimp redus a unor evenimente ce se succedau pe vaste întinderi și transformarea corului antic în două personaje vii, participând la acțiune (p. 251). Considerațiile sunt valabile și pentru Thebaida. Dramaturgul român recurge la un procedeu folosit încă din Antichitate de scriitorii latini care adaptau un model elin - contaminarea, adică îmbogățirea intrigii principale prin întrebuințarea unor elemente preluate dintr-o sursă secundară. Combinând un număr mare de opere dramatice eline, Victor Eftimiu complică excesiv firele narative. În Thebaida, el întrebuințează
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
și în prima sa tragedie elină, autorul se oprește asupra unei figuri antice înzestrate cu idealurile altei epoci din istoria umanității : Alături de Prometeu, Antigona ni se pare figura cea mai măreață - în sensul eroic-creștin - pe care ne-a dat-o Antichitatea (p. 138). În interviul din Rampa, el stabilește și alte analogii între personajele sale și figuri importante ale Vechiului și Noului Testament : prorocul Tiresias, vestitorul nenorocirilor Tebei, aduce cu Irmiah care deplânge viitoarea cădere a Ierusalimului, în timp ce suferințele lui Oedip
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
Testament : prorocul Tiresias, vestitorul nenorocirilor Tebei, aduce cu Irmiah care deplânge viitoarea cădere a Ierusalimului, în timp ce suferințele lui Oedip sunt menite să aducă civilizația ateniană după cum martiriul lui Isus a născut creștinismul. Chiar dacă apropierile sunt uneori forțate, Victor Eftimiu privește Antichitatea prin prisma valorilor creștinismului. Ca și Thebaida, Atrizii reprezintă o contaminare a mai multor izvoare grecești. Varianta lui Eftimiu oferă un rezumat al Orestiei lui Eschil, de la vestea întoarcerii lui Agamemnon la primele remușcări ale matricidului Oreste. Modelul principal este
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
descifrează principiile închegării și organizării tragediei : într-un spațiu încărcat de energii latente intervine ca factor decisiv spiritul dramei care structurează și dinamizează tragicul, accentuează și limpezește conflictele și mai ales produce revelația destinului. Dat fiind interesul său constant pentru Antichitate, nu este deloc surprinzător că Dan Botta se inspiră din surse eline în creația teatrală proprie. În drama Alkestis (1939), el pornește de la un model antic pentru a-l prelucra în felul său. Autorul român împrumută de la Euripide subiectul mitologic
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
lucrări nu intenționează să fie nici biografii filosofice, nici biografii sentimentale, ci metafore ale omului universal și contemporan, ale spiritului uman în luptă cu el însuși : se pot regăsi în aceste drame ale căutării, în acest dialog al Prezentului cu Antichitatea, întrebările și dilemele de azi și de totdeauna ale existenței . În toate cele trei cazuri, materialul documentar antic servește drept punct de plecare al unor meditații actuale sintetizate în considerațiile teoretice din preambul. De fiecare dată, intriga este construită în
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
autorul le adaugă și o comedie S.F. inspirată din lumea antică, Arma secretă a lui Arhimede (reprezentată pentru prima oară în stagiunea teatrală 1982-1983, inclusă în volumul Beția de cucută din 1984). Din nou, protagonistul este un bărbat ilustru al Antichității eline, din nou se pune problema confruntării dintre intelectual și putere și aceea a aplicabilității plăsmuirilor sale : ultima descoperire a omului de știință, scoica de citit gândurile, se poate dovedi o armă primejdioasă. Invenția este râvnită de toți - familia savantului
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
moartea și că altcineva primește aplauzele cuvenite lui (I, p. 350). El îi întinde regelui o sticlă pătrată cu băutura noilor zei, dar îl avertizează să nu o țină totuși prea mult la vedere, deoarece ei se află încă în Antichitate (I, p. 350). Confruntarea lui Agamemnon cu intendentul oferă premisele întregului conflict în care eroul încearcă fără succes să-și impună autoritatea și prezența asupra celor de acasă, intrați de mult în jocul scenic. Revederea dintre Agamemnon și Clitemnestra e
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
folosește de un procedeu de limbaj sugestiv : atribuie unora dintre personaje, lui Marian în primul rând, un fel de a vorbi mai elevat decât acela frust pe care îl presupune mediul căruia îi aparțin și totodată specific altei epoci decât Antichității. În felul acesta, autorul obține o mediere, o tranziție între piesa sa și modelul cu care - fără a-l lua drept simplu pretext - a dialogat, interpretându-l în spirit modern. Dramatizarea istoriei În programul de sală al spectacolului cu piesa
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
lămuriri asupra unor realități prea îndepărtate în timp pentru a fi accesibile spectatorilor actuali, Petronius ajunge să pună în cauză capacitatea acestora de a înțelege lecțiile trecutului și de a reacționa la anomaliile prezentului. Din poziția sa de intermediar între Antichitate și modernitate, între oamenii din vechime înfățișați pe scenă și publicul contemporan, Petronius asistă la toate întâmplările și formulează aprecieri asupra lor adresându-se când personajelor implicate în acțiune, când spectatorilor din sală. Angajați într-o crâncenă luptă pentru putere
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
fără nume care l-a învăluit pe Platon când a început să scrie „Symposion” (I, p. 44). Venit din epoca lui Nero, ca și din lumea cărților, ca martor al întâmplărilor de pe scenă, Petronius este familiarizat cu conflictele politice ale Antichității, dar poate privi cu detașare frământările care au însoțit instalarea republicii romane. În calitatea sa de complice pasiv al unei dictaturi, acest mediator născocit de Doinaș este îndeajuns de apropiat de spectatorii din sală pentru a le tălmăci pe înțelesul
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
tălmăci pe înțelesul lor evenimentele trecutului, și a le înlesni, eventual, în pofida declarațiilor inaugurale, sesizarea unor reverberații actuale ale acestora. Toate acestea probează felul dezinvolt în care Doinaș, ca și majoritatea dramaturgilor studiați în lucrarea noastră, s-a inspirat din Antichitate, adică în așa fel încât să poată da o interpretare nouă, conformă propriilor sale preocupări, faptelor petrecute cu două milenii în urmă. Mit și actualitate Ștefan Zicher a scris piesele Oreste în străinătate și Aglaia în 1969 și 1970, dar
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
definirea condiției umane la autorii în cauză. Studiile lor situându-se la un nivel incontestabil elevat și aducând puncte de vedere proprii, putem considera fără emfază că există o contribuție românească notabilă la exegeza tragicilor greci. Postfață Dramaturgii români și Antichitatea Fără ca vreun curent literar din secolele al XIX- lea și al XX-lea să-și fi înscris în program cultivarea temelor și valorilor antice, cum s-a întâmplat în Renaștere și în clasicismul francez, mai mulți dramaturgi ai epocii se
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
cauză au aceeași disponibilitate de a explora o lume apusă. Prezent în mai multe literaturi, fenomenul revenirii la izvoarele antice apare, sporadic, dar nu inconsistent, și în dramaturgia română. În general, scriitorii români care se inspiră în piesele lor din Antichitatea greco-romană își cunosc bine sursele. Unii dintre ei traduc din elină și latină, ca Victor Eftimiu, Dan Botta și Nicolae Ionel, alții au o cultură clasică solidă. Aluziile livrești, reluarea cadrului, a personajelor, a argumentelor și chiar a replicilor originale
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
reflectă exegeza autohtonă asupra tragediei eline relația dintre om și soartă, cu afirmarea progresivă a individului conștient și răspunzător pentru propriile fapte. Dramaturgii români cercetați în lucrarea de față nu aderă la o mișcare literară care să-și propună revigorarea antichității. Își teoretizează rareori opțiunile în scurte texte conexe, prefețe ca cele scrise de Victor Eftimiu sau articole ca ale lui Radu Stanca. Acționează sporadic și disparat, nu imprimă o schimbare de direcție în teatrul românesc. Cu toate acestea, operele lor
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
stăpân” (du Rèau, 1995, 18). Referindu-se la greci, Herodot arată că aceștia împart pământul în trei părți: Europa, Asia și Libia (Africa de azi). El fixează limitele estice ale Europei pe Tanais (Don). Conturându-se la primul istoric al Antichității, dimensiunea geografică va căpăta o descriere din ce în ce mai complexă la Strabon, Plinius cel Bătrân și Ptolemeu, care vor preciza cu acuratețe frontierele sudice și vestice ale continentului, mai puțin cele estice și nord-estice care rămân, multă vreme, obiect de controversă. Însă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2349_a_3674]
-
va căpăta o descriere din ce în ce mai complexă la Strabon, Plinius cel Bătrân și Ptolemeu, care vor preciza cu acuratețe frontierele sudice și vestice ale continentului, mai puțin cele estice și nord-estice care rămân, multă vreme, obiect de controversă. Însă treptat, din Antichitate și până în epoca modernă, au fost determinate limitele exacte ale continentului nostru, ajungându-se la cele pe care le are astăzi Kilometrul 1777 al transsiberianului, care marchează la est direcția Asiei și la vest pe cea a Europei. Munții Urali
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2349_a_3674]
-
model de întreaga lume. Englezii au pus bazele primei societăți europene care a realizat trecerea de la un stil de viață agricol și aristocratic la un stil de viață industrial și democratic, izbutind să extindă sistemul democratic al orașului-stat din epoca Antichității la scară națională. Aici se află, în opinia marelui istoric englez Arnold Toynbee, originalitatea structurilor politico-juridice pe care le-a construit Anglia în epoca modernă și care au devenit o particularitate specifică a Europei (Toynbee, 1997, 324), lăsată moștenire întregii
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2349_a_3674]
-
Europa medievală creștină se desăvârșește în jurul secolului al X-lea și-și afirmă propria identitate în lupta cu Islamul. Creștinismul a îndeplinit un rol esențial în transmiterea valorilor culturale civilizatoare romane către Occidentul și Orientul medieval. Europa occidentală conservă moștenirea Antichității romane, prin intermediul instituțiilor creștinismului, la care se adaugă apoi influențele germanice și ulterior bizantine și islamice. Vechea legătură juridică proprie Romei se substituie unei legături religioase, la fel de puternică. Trecerea de la Republica Romană la Respublica Christiana a fost favorizată de două
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2349_a_3674]
-
că, dincolo de disputele politice și religioase, a existat un spațiu european comun pe plan cultural. În sânul comunităților creștine medievale, cultura clericală își reînnoiește sursele și formele odată cu afirmarea orașelor medievale (secolele XII-XIII), prin înglobarea tot mai largă a valorilor Antichității. Dezvoltarea remarcabilă a arhitecturii romanice și apoi gotice, precum și difuzarea modelelor în întreaga Europă latină ilustrează circulația ideilor și a reprezentărilor tehnice în interiorul aceleiași arii culturale. Astfel, „arta, arhitectura, sculptura, pictura au fost elementele de bază ale fondului spiritual comun
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2349_a_3674]
-
și a reprezentărilor tehnice în interiorul aceleiași arii culturale. Astfel, „arta, arhitectura, sculptura, pictura au fost elementele de bază ale fondului spiritual comun al creștinătății europene” (Duroselle, 1990, 232-233). Mănăstirile au jucat apoi un rol important în transmiterea moștenirii culturale a Antichității. Ele cuprindeau laolaltă locuitorii din diverse părți ale Europei, monarhismul oferind un tip de cultură comună. Unele dintre universitățile medievale își au originea în școlile mănăstirești și episcopale. Universitățile s-au constituit sub formă corporatistă, grupând totalitatea (universitas) profesorilor (magistrilor
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2349_a_3674]
-
și curente. Aspectul cel mai evident al existenței celor două straturi de cultură, vizibil chiar și pentru un nespecialist, îl constituie îmbrăcămintea. În timp ce portul țărănesc continuă să urmeze o tradiție arhaică, ale cărei rădăcini trebuie căutate, după unii specialiști, în Antichitate, hainele boierilor și ale negustorilor sunt mai întâi croite după moda venită din Răsărit, de la Istanbul, iar mai apoi, după cea venită din Apus, în special de la Paris și Viena. Diferențele și contrastele sunt cu atât mai izbitoare în orașele
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2349_a_3674]
-
Presses Universitaires de France, 146. În încercarea de configurare a unui caracter național, romantismul german și-a căutat, într-o primă fază, sursele de inspirație în Evul Mediu și Renaștere, distanțându-se astfel de clasici, cărora le reproșa ancorarea în Antichitate. Constatându-se însă că operele literare din aceste epoci istorice nu erau reprezentative pentru marea masă a populației, ci erau în realitate creația cercului restrâns al claselor privilegiate, a doua generație de romantici și-au reorientat atenția spre creația populară
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2349_a_3674]