7,377 matches
-
mod deosebit măiestria cu care artistul medalier redă pe chipul doctorului Cantacuzino concentrarea caracteristică savantului cercetător. Impresionează, de asemenea, felul în care sunt surprinse și alte elemente de specificitate ale chipului părul bogat cârlionțat, căzut pe frunte și pieptănat cu cărare în stânga, mustața și barbișonul care-i dau o alură inconfundabilă. Modelul medaliei este realizat în 1918 la Iași, după o fotografie pe care o găsim reprodusă în monografia consacrată doctorului Cantacuzino, de Petre Tăutu, sculptorul înlocuindu-i, după cum se vede
Alma Mater Iassiensis în imagini medalistice by Andone Cumpătescu () [Corola-publishinghouse/Science/812_a_1787]
-
niște percepții, planuri sau spontaneități mentale care formează în cazul tău începutul fiecărui text: odată ce începi să transformi în cuvînt embrionul textului, te supui unor reguli care bulversează acel embrion, care îi propun să crească, să devină text publicabil urmînd cărări pe care le numim cuvinte și care, în mod bizar, se articulează între ele fără a forma intersecții, piețe, trotuare. Genele literaturii, ale unui text publicat, ale poeziei sau prozei, nu sunt cuvintele; cuvintele reprezintă doar unul din mijloacele pe
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
e ca un tată pentru mine, în sensul de creator", îi definește el rolul central în viața sa. Alături de Foucault, Lindon simte că-și poate reechilibra viața și înfrunta tatăl. În acest al nouăsprezecilea roman al său, fiul umblă pe cărări complicate, încurcă ițele și o ia adesea pe arătură, un mod personal de a regăsi, oblic, o tandrețe refuzată prin intermediul relației pasionale cu un alt bărbat. Nuanțele iubirii se combină cu șiretenii și subterfugii menite să frîngă, ușor, tabuuri și
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
e meritul scriitorului de a fi țesut pînă la capăt pînza strălucitoare a unei enigme indescifrabile. De data aceasta, pleacă drept înainte și își interzice întoarcerea. Înaintează călare cît se poate de bine, pentru a evita lipitorile, conduce caii pe cărări, apoi ia caii de căpăstru pentru că nu mai sunt cărări. Din urmă vin elefanții greoi și, pentru ei, trebuie tăiați cu macheta bambușii și tufișurile. E multă vreme de cînd războinicii Moi au făcut cale-ntoarsă. De haine, i se agață
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
pînza strălucitoare a unei enigme indescifrabile. De data aceasta, pleacă drept înainte și își interzice întoarcerea. Înaintează călare cît se poate de bine, pentru a evita lipitorile, conduce caii pe cărări, apoi ia caii de căpăstru pentru că nu mai sunt cărări. Din urmă vin elefanții greoi și, pentru ei, trebuie tăiați cu macheta bambușii și tufișurile. E multă vreme de cînd războinicii Moi au făcut cale-ntoarsă. De haine, i se agață insecte despre care nici măcar tatăl său nu știa că există
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
treacă călare, își lăsă acolo iubitul său cal, pe care nimenea altul nu încălecase, și, pătrunzând pe niște căi nepătrunse de oameni și locuite numai de fiare sălbatice și printre piscuri înalte, gol, rănit la mâini și desculț, mergea pe cărări aspre și neumblate, marele în vitejii și furiosul ca un leu în luptă..." etc. Adevărata istoriografie moldoveană începe cu Grigore Ureche († c. 1647). Cronica lui românească mergând până la 1594 e doar o prelucrare de izvoare, fără experiență directă, însă într-
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
vesperale, "armonia" naturii: Un clopot ce seara s-aude la turme, Ce stă, reîncepe, abia răsunând, Cu glas care moartea-i aproape să-l curme, Când viața-ncetează treptat înghețînd; Un greier ce cântă, o iarbă, răsura, Stufoasă pădure, pierdute cărări, Adânca murmură ce-nvie natura Ca geniuri tainici ascunse prin flori. Tot mișcă, încîntă a noastră gândire; Tot are un farmec, tot este mister. Abundența și prozaismul strică operei poetice a lui Alecsandrescu. În Umbra lui Mircea la Cozia a
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
într-o geografie fabuloasă, făcută din pustiuri, din prăpăstii, în care călugărița lunatecă se înfundă în mari păduri la chemarea iubitului anonim: Hai cu mine-n codrul verde S-auzi doina cea de jale Când plăieșii trec la vale Pe cărarea ce se pierde. Să vezi șoimul de pe stâncă Cum se-nalță, se izbește Peste corbul ce zărește În prăpastia adâncă. Hoțul lui Alecsandri e cam în stilul piraților romantici, grandilocvent, teatral, omorâtor de ciocoi (genul lui Ed. About pare evident
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
colosal. Eroicul acestor lungi narațiuni puternic oratorice, presărate cu liste lungi de nume proprii cărora le lipsește rezonanța orchestrală, este cam fanfaron și sadic. Dar se întîlnesc fragmente remarcabile. Iată o pădure crispată, dementă: În cea pădure veche, grozavă, infernală, Cărarea-i încîlcită și umbra e mortală, Și arbori, stânci, prăpăstii și oricare făptură Iau forme uriașe prin negura cea sură, Aspecturi fioroase de pajuri, de balauri, De zmei culcați pe dâmburi, de șerpi ascunși în găuri, De toate-acele fiare povestice
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
Era un vis misterios Și blând din cale-afară, Și prea era detot frumos De-au trebuit să piară. Altă romanță exprimă fatalitatea erotică atunci când luna de primăvară ocupă cerul: A noastre inimi își jurau Credința pe toți vecii, Când pe cărări se scuturau De floare liliecii. Pe lângă plopii fără soț pornește pe o idee sentimentală populară. Bărbatul trecea neînțeles de femeia pe care o iubea (e tema sonetului lui Arvers): Pe lângă plopii fără soț La geamul tău ce strălucea Adesea am
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
fără spor, Legănîndu-se călare... Interesante și înrudite cu poeziile în ton popular ale lui Eminescu sunt tablourile de viață pastorală, pline de senzația învălmășirii animale și a plăcerilor aspre: S-au ivit pe rând în soare El se pleacă din cărare Jos, la capătul potecii, Și tot leagă și dezleagă, Turma albă de mioare, Cumpănește pe samare Noatinele și berbecii. O gospodărie-ntreagă: Sunet de tălăngi se-ngînă Subt poiana din Fruntarii, Zăbovește-n deal la stână Baciul Toma cu măgarii. Maldăr
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
și industria, au fost distribuite opt tipuri de medalii (argint și bronz), realizate după machete relativ asemănătoare{\cîte 82}. Aversul medaliilor respective prezintă bustul lui Cuza în profil spre stânga, în uniformă, cu fruntea înaltă, având părul ondulat pieptănat cu cărare în stânga și purtând mustață și barbișon. Bustul domnitorului este încadrat de inscripția circulară ALECSANDRU IONA I PRINCIPELE ROMÂNII și anul respectiv (fig. 72 av). Reversul cuprinde un motiv ornamental și o inscripție circulară care sugerează domeniul expoziției și locul de
ALMA MATER IASSIENSIS ?N IMAGINI MEDALISTICE by ANDONE CUMP?TESCU () [Corola-publishinghouse/Science/84295_a_85620]
-
Această apare doar pe medaliile din perioada 1859-1862. Portretul medalistic care s-a impus este cel de pe medaliile expozițiilor din anii 1864-1865, în care Cuza apare în profil cu privirea spre stânga, cu fruntea înaltă, cu părul ondulat pieptănat cu cărare în stânga, cu mustață și barbișon. Partea vizibilă a bustului este îmbrăcată în tunica cu guler înalt cu broderii, fără epoleți. Acest portret medalistic va fi reluat pe medalia Saraga din 1906, iar apoi în viziunea lui St.Grudinschi pe medalia
ALMA MATER IASSIENSIS ?N IMAGINI MEDALISTICE by ANDONE CUMP?TESCU () [Corola-publishinghouse/Science/84295_a_85620]
-
mod deosebit măiestria cu care artistul medalier reda pe chipul doctorului Cantacuzino concentrarea caracteristică savantului cercetător. Impresionează, de asemenea, felul în care sunt surprinse și alte elemente de specificitate ale chipului - părul bogat cârlionțat, căzut pe frunte și pieptănat cu cărare în stânga, mustață și barbișonul - care-i dau o alura inconfundabila. Modelul medaliei este realizat în 1918 la Iași, după o fotografie pe care o găsim reprodusa în monografia consacrată doctorului Cantacuzino, de Petre Tăutu, sculptorul înlocuindu-i, după cum se vede
ALMA MATER IASSIENSIS ?N IMAGINI MEDALISTICE by ANDONE CUMP?TESCU () [Corola-publishinghouse/Science/84295_a_85620]
-
litera textelor. Întoarcerea la opera eminesciană poate părea fie un act desuet, fie o întreprindere temerară, dar încercările de a identifica răspunsuri la întrebările pe care le formulează scrisul jurnalistului se modelează odată cu lectura care oferă interpretului promisiunea unor noi cărări. Rezultat al unei cercetări realizate în cadrul unui doctorat în cotutelă, științele comunicării și informatică, lucrarea de față propune o abordare interdisciplinară a publicisticii lui Mihai Eminescu, aflată la confluența dintre domeniul semioticii și cel al prelucrării limbajului natural. Obiectul analizei
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
prin jurnale, nu mi-am putut netezi simțământul sub vorbe linse și lucii"256. Este exprimată în aceste rânduri una dintre primele profesiuni de credință pe care poetul le face în spațiul gazetăriei, dar și promisiunea unui verb care părăsește cărările bătute în favoarea unei expresii obiective și curajoase. Distanțarea de stilul gazetăresc cultivat de generația pașoptistă se face simțită, atât la nivelul temelor abordate, dintre cele mai variate și atingând probleme esențiale pentru politica țării, cât și la nivelul expresiei jurnalistice
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
cuvânt născută spune despre devenirea ființei celei care scrie, actul poetic fiind calea de acces la lucrurile învăluite în mister: „Sunt olarul,/ Roată în cuvânt născută./ Pe uliți strig/ Ca darul să se-mpartă./ Cine-mi cere prețul?/ Eu leg cărări...”. Se remarcă totodată o îndulcire a rostirii lirice, preferința pentru pastelurile anotimpurilor, dar se păstrează tonul confesiv tare, expresionist („Dați-mi cuvinte/ Să nu mă pot ucide/ Niciodată în ele!”), care, paradoxal, tinde să evite autobiograficul și să scoată din
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289610_a_290939]
-
de voioșie, concretețe și discreție ce-și lasă amprenta asupra relatării respective (nr. 47 și 49). Parcurge întregul său itinerariu franciscan: tânăr întreprinzător și curios, la Assisi; încă diacon (nr. 18), misionar inventiv și cerșetor răbdător de-a lungul anevoioaselor cărări din Alpi și din temuta și necunoscuta Germanie (însă teama de germani, atât de bine evocată în scena finală a Capitulului Rogojinilor, pare să fie depășită în curând de urgentele nevoi de hrană și de adăpost, nr. 21 și 22
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
se rătăcească. Poetul pare a fi mereu tulburat, mirat de ceea ce vede și-i place să se Înfățișeze ca atare: „Pe cîmpul norocirei objectele În sfadă, Spini, flori, verdeaț-amestec se-nfâțișa grămadă, Cuvînt, vedere, cuget... În tot mă rătăceam Plecam pe cărări netezi și foarte-ntortochiate; Știam să-mi mai iau odihnă și gînduri mestecate Mă Îndrepta-n picioare, m-oprea... și iar porneam.” Versurile sînt din Visul, poem contestat de critică pentru didacticismul și incongruența lui, Însă interesant pentru că retoricul Heliade vrea
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
grămadă) și, față În față cu această priveliște, spiritul creatorului e În derută: limbajul Îl trădează, simțurile (vederea) și rațiunea (cugetul) Își pierd, cel puțin pentru un moment, prospețimea și claritatea, Însușirile lor fundamentale. Urmează un vers teribil: „Plecăm pe cărări netezi și foarte-ntortochiate”, demn de Heliade. Netezi și-ntortochiate totodată arată, În confuzia gramaticii, o confuzie mai mare, posibila În ordinea scriiturii: sentimentul informului și, simultan, imperios, nevoia de ordine, spaima de rătăcire. Este spaima omului clasic de a părăsi „drumul
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
antitezele, să ajungă la echilibru și, te plan liric, acest lucru se traduce prin dorința de a depăși starea de „volbură”: „Ce-amestec și Într-Însa și-n mine volbora”. Condiția este ca volbora, delirul să nu țină prea mult, cărarea dreaptă să fie aflată, cutremurul din tării să aibă un sfîrșit, o vreme, cel puțin, pînă ce spiritul Își recapătă suflul și un nou delir se naște. Heliade adoră, pe scurt, obiectul liric indiferent de natura lui. Ceea ce spune Într-
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Dar veacul te-a ajutat: În vremea cînd te-ai născut, Stilul era curățit și drumul era făcut. Altfel e-n țară la noi: noi trebuie să formăm, Să dăm un aer, un ton limbii În care lucrăm; Pe nebătute cărări loc de trecut să găsim, Și nelucrate cîmpii de ghimpi să le curățim.” Trăind Într-o epocă de Întemeiere a poeziei, Grigore Alexandrescu n-are propriu-zis psihologia unui Întemeietor. E doar un plivitor În lanurile limbii, un pălmaș harnic și
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
peste lume aruncînd. Lumină adînci prăpăstii, mănăstirea Învechită, Deodală cetățuie, ce de turnuri ocolită. Ca de lună colorată și privită de departe, Părea unul din acele osianice palate, Unde geniuri, fantome cu urgie se izbesc; Și pustiul fără margini, și cărarea rătăcită, Stînca, peștera adîncă, În vechime locuită De al muntelui sfînt pusnic ce sîrmanii Îl iubesc. Erau dulci acele ceasuri de extaz și de gîndire, Șoptele, adînci murmure ce iau viața În pustii, A mormintelor tăcere ce domnea În mănăstire
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
zgomot departe, În vesela vale, A cării verdeață ades am călcat, În liniștea nopței, privirile tale Se-nalț, se ațintă pe cer luminat.” Apar, numaidecît, elementele pastoralei: clopotul turmelor, greierul ce cîntă, tainici „geniuri” ascunși prin flori, iarba, pădurea stufoasă, cărările pierdute și, bineînțeles, cerul, Într-o figurație mai inspirată. Grigore Alexandrescu, care ridică rareori ochii de pe mizeriile lumii comune, privește cerul și gîndește (filozofie elementară) la legătura dintre individ și prototipul ideal, fixat undeva „mai sus de pămînt”. Sufletul nostru
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
de o măreție, de regulă, statică. Bucuroasă, privirea trece, apoi, la alt grup de elemente, altă scenă, alt tablou... În Grui-SÎnger, Alecsandri cultivă fiorosul din natură, măreția lirică În orgia vegetală. Elementele materiale alcătuiesc un grandios tablou de Întunecimi sublime: cărări Încîlcite, neguri sure, umbre mortale, fiare „povestice”, peșteri negre și amenințătoare, arbori cu ramurile Încrucișate ca niște spînzurători, stînci „fantasme pleșuve, mute, oarbe” etc. Toate semnele infernului din natură sînt convocate pentru a zugrăvi un „cuib al spaimei”, spectacol de
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]