7,565 matches
-
responsabilă de atitudinea negativă a personalului și de lipsa de autoritate a ierarhiei. Riscul intervenției secvențiale este deci acela de „a cârpi un sac” ce ar trebui mai degrabă să fie schimbat. În aceste situații, ea poate avea o funcție conservatoare, sprijinind menținerea artificială a unor modalități de organizare structural deficitare sau chiar dezvoltarea aberantă a unor sisteme pe căi care, în principiu, nu au nici o speranță. Deasemenea, poate duce la conservarea unor iluzii ale sistemelor sociale particulare. De exemplu, iluzia
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
să genereze reacții de respingere. Atitudine utopică. Adesea, sistemele sociale acuză sociologul că furnizează soluții nepractice, utopice. Uneori, așa cum am văzut mai înainte, această acuzație își are originea în faptul că sociologul este orientat spre explorarea alternativelor structurale, contrariind tendințele conservatoare ale sistemelor practice. Alteori însă, acuzația este îndreptățită. Se întâmplă adesea ca sociologul să judece sistemele reale de pe poziția unor „modele ideale” care nu sunt realizabile fie dincauza lipsei unor condiții obiective, independente de respectivul sistem, fie a inconsistențelor lor
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
un factor de ponderare a entuziasmului raționalist, mai ales că ele au, În sensul lui Mircea Florian, un caracter recesiv și sunt rezultatul unei Înțelepciuni colective Îndelung exersate. Iar În fața exuberanței este mereu necesar un filtru al unei atitudini mai conservatoare. S-au exprimat și puncte de vedere extreme privind situația actuală din această disciplină: „Sociologia nu este decât un cuvânt, sub care se plasează diferite activități eterogene: frazeologia și topica istoriei, filosofia politică a săracului sau istoria lumii contemporane; (ă
[Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
și, În ultimă instanță, de creștere a statutului său social În relația cu clasa politică. Și clasa politică a văzut În sociologie o resursă de modernizare a societății socialiste și, unii, chiar de utilizare a ei În lupta Împotriva grupurilor conservatoare din partid. Mecanismele relansării sociologiei. Spre sfârșitul anilor ’50 și În prima parte a anilor ’60 activitatea sociologică Începuse să se dezvolte. În primul rând, s-au publicat lucrări de sociologie - de regulă, produse tot de sociologii formați Înainte de război
[Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
petrecut În toate țările comuniste. Liberalizarea lansată inițial se Înscrisese, inevitabil, pe drumul unei reforme profunde a sistemului - eventual, al schimbării sale. „Comunismul cu față umană” din Cehoslovacia a fost vârful procesului de reformă, fiind Înăbușit cu tancurile de către forțele conservatoare. Procesul de reformă din România nu a Început, În primul rând, de la vârful partidului, ci mai mult din masa de intelectuali, sociologia având și ea o contribuție importantă. Conducerea partidului a creat o anumită permisivitate confuză care a oferit doar
[Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
temă curentă pentru Bisericile creștine, chiar dacă elanul lui de la mijlocul secolului XX s-a birocratizat, chiar dacă Bisericile Ortodoxe îl promovează mai mult în discurs decît îl tematizează creator, chiar dacă, față de Conciliul Vatican II, oficialii Bisericii Catolice adoptă astăzi poziții mai conservatoare. Dar deschiderea spre diversitate nu se limitează la domeniul propriei credințe : există teologi creștini care tematizează metodic întîlnirea religiilor ; există teologii ale dialogului interreligios, precum cea propusă de Claude Geffré, bazată pe un adevăr relațional, care pune în legătură adevărul
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]
-
iubirii și cea a dreptății. între cele nouăzeci și nouă de nume divine pe care le celebrează islamul se află o serie de contrarii, care, dominate de Unitate, acoperă aspectele realului : Exteriorul și Interiorul sau Vizibilul și Ascunsul, înnoitorul și Conservatorul, întîiul și Ultimul, Cel ce dă și Cel ce ia. Dincolo de ele și de Unitate, rămîne numele inefabil, pe care divinul și-l comunică, poate, în experiența mistică, atunci cînd ființa e zdrobită și realcătuită de cunoașterea lui. în Omul
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]
-
constituțională), care este un sistem mult mai complicat. Deoarece este aproape imposibil să găsim o definiție care să fie mai presus de orice dispută, ne vom ajuta de opera seminală a lui Robert Dahl. Chiar dacă a fost criticat ca fiind conservator (Skinner, 1973) sau prea minimalist (Merkel, 2010: 30), conceptul de democrație propus de Dahl nu este doar elaborat, ci și suficient de parcimonios pentru a sprijini cercetări empirice și comparate. Nu este deci o coincidență, că această direcție este considerată
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
aflată în opoziție în Parlamentul Federal, între 1993 și 2000, de Canadian Reform Conservative Alliance - Alianța Reformist Conservatoare Canadiană (CRCA) sau Canadian Alliance - Alianța Canadiană (CA), formațiune aflată în opoziție între 2000 și 2003 și Conservative Party of Canada - Partidul Conservator al Canadei (CP), formațiune aflată în opoziție între 2003 și 2006, apoi la guvernare. Doar Reform Party poate fi clasificat ca partid populist, mesajul inițial al formațiunii constând în recursul la "popor" în opoziție cu "elita". În discursul Partidului Reformei
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
cu sensul pe care acești termeni l-au avut în cea mai mare parte a istoriei populismului nord-american. Partidul Reformei a fost înființat în noiembrie 1987, alegându-l în fruntea sa pe Preston Manning. Privind retrospectiv, din perspectiva guvernării Partidului Conservator care își are rădăcinile în cei 13 ani de activitate ai Partidului Reformei, este ușor să se afirme că acesta din urmă a avut un impact uriaș asupra politicii canadiene și a vieții publice, comparat cu dimensiunile sale limitate și
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
limitate și succesul său electoral, relevant doar la nivel regional. Acest capitol argumentează că succesul și moștenirea Partidului Reformei se datorează mai degrabă filonului populist decât celui conservator. Și asta în ciuda faptului că Partidul Reformei a transmis succesorului său, Partidul Conservator, o moștenire mai apropiată de conservatorism decât de populism. În plus, pentru a rămâne în linia ipotezelor propuse în introducerea acestui volum, mă voi concentra pe modalitatea în care populismul Partidului Reformator s-a combinat cu unele teme conservatoare, în
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
Partidul Conservator, o moștenire mai apropiată de conservatorism decât de populism. În plus, pentru a rămâne în linia ipotezelor propuse în introducerea acestui volum, mă voi concentra pe modalitatea în care populismul Partidului Reformator s-a combinat cu unele teme conservatoare, în efortul de a altera democrația canadiană și de a polariza sistemul de partide. Pe alocuri, amestecul de elemente populiste și conservatoare va fi măsurat, referindu-ne la continuitatea temelor populiste între Partidul Reformei și cele două partide conservatoare. 3
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
teme conservatoare, în efortul de a altera democrația canadiană și de a polariza sistemul de partide. Pe alocuri, amestecul de elemente populiste și conservatoare va fi măsurat, referindu-ne la continuitatea temelor populiste între Partidul Reformei și cele două partide conservatoare. 3.1 Partidul Reformei într-un nou sistem de partide Partidul Reformei a avut o experiență puțin promițătoare cu politica națională a Canadei. Întemeiată după un congres în 1987, această formațiune a obținut 2,1% din voturile exprimate la nivel
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
nivel național. Partidul nu a reușit să obțină nici măcar un loc în la alegerile federale din 1988. Această situație a făcut ca Partidul Reformei să fie obligat să aibă o atitudine de acceptare față de acțiunile Progressive Conservative Party - Partidul Progresist Conservator. Apariția Partidului Reformei se datorează, într-o mare măsură, efortului lui Preston Manning, un consultat de afaceri din Alberta și fiul unui populist de dreapta, care a ocupat funcția de premier al provinciei Alberta din 1943 până în 19681. Manning a
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
sau a unor șefi de partide naționale, care preiau revendicările locului (Carty et al., 2008; Laycock, 1990). În ciuda faptului că, între 1984 și 1993, au reușit să ocupe majoritatea fotoliilor parlamentare destinate provinciilor din Vest, guvernul federal, condus de Progresiștii Conservatori, nu a acordat aceeași atenție intereselor economice ale Vestului, așa cum o făcuse cu cele ale provinciilor Ontario și Québec. De asemenea, această guvernare a mai eșuat și în a satisface dorințele conservatorilor de dreapta, care cereau reducerea taxelor, a chetuielilor
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
alte opinii contrare, Partidul Reformei a fost singurul în măsură să susțină că, în această chestiune, s-a situat de partea poporului. Alegerile din 1993 au zguduit din temelii coaliția pe care, timp de 10 ani, se sprijinise succesul Progresiștilor Conservatori. Partidul Reformei a obținut 52 de fotolii de parlamentar, fiind a doua formațiune clasată după numărul de voturi naționale obținute, adică 17%. Astfel, Partidul Reformei a surclasat Progressive Conservative Party din poziția de partid dominant în Canada de Vest, devenind
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
progres electoral lipsit de dificultăți. La alegerile din 1997, sprijinul popular pentru această formațiune a cunoscut o creștere timidă, și asta ca urmare a percepției alegătorilor din afara regiunilor vestice ale Canadei, care au considerat că Partidul Reformei era fie prea conservator, fie mult prea atașat de ideologia regionalistă pentru a merita un suport mai larg. Populismul regionalist al Reformiștilor a fost cel care a contribuit decisiv la intrarea spectaculoasă a partidului pe scena electorală națională, și totodată cel care a aplicat
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
mai larg. Populismul regionalist al Reformiștilor a fost cel care a contribuit decisiv la intrarea spectaculoasă a partidului pe scena electorală națională, și totodată cel care a aplicat o lovitură mortală partidului de dreapta care odinioară dominase scena politică (Progresiștii Conservatori). Însă regionalismul și izul de "extremism"2 conservator a făcut ca Reformiștii să nu reușească să clatine poziția Progresiștilor Conservatori, în Ontario și în alte provincii anglofone. Cu toate acestea, alegerile federale din 1997 au mai adus Partidului Reformei încă
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
electorală națională, și totodată cel care a aplicat o lovitură mortală partidului de dreapta care odinioară dominase scena politică (Progresiștii Conservatori). Însă regionalismul și izul de "extremism"2 conservator a făcut ca Reformiștii să nu reușească să clatine poziția Progresiștilor Conservatori, în Ontario și în alte provincii anglofone. Cu toate acestea, alegerile federale din 1997 au mai adus Partidului Reformei încă 8 locuri în Parlament și statutul oficial de "partid principal de opoziție". Scorul Reformiștilor de 19,4 % a fost aproape de
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
asemenea, mesajul Reformiștilor: "mai multă severitate pentru criminali", a avut un ecou puternic, mai cu seamă în rândul votanților cu o slabă educație, din Ontario și din provinciile Canadei de Vest. Deja, în 1993, mulți dintre cei cu viziuni morale conservatoare, provenind din provincile vestice ale Canadei și din Ontario, își găsiseră, în Partidul Reformei, un domiciliu politic. La fel ca și tatăl său, premierul provinciei Alberta, Preston Manning s-a prezentat ca un predicator creștin fundamentalist îmbrăcat în haine civile
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
adresate instituțiilor economice și politice centrale (CA, 2000). Acest troc cu revendicările populiste originare ale Partidului Reformei a fost necesar pentru a asigura succesul electoral al formațiunii. Trei ani mai târziu, fuziunea între Alianța Reformist Conservatoare Canadiană și Partidul Progresist Conservator a adâncit și mai mult această distanțare față de principiile și practicile populiste. După anul 2000, spre frustarea nucleului dur de susținători ai Partidului Reformei, pentru care regionalismul vestic, poziția anti-partide și populismul democrației directe reprezentau fundamentul acestei adeziuni, niciun partid
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
cel puțin nu pot fi investite cu încredere, tocmai pentru că nu acționează în interesul oamenilor de rând. Câteva exemple pot ilustra caracteristicile moștenirii populiste a Partidului Reformei și modalitatea în care acestea sunt reflectate în acțiunile actualului Conservative Party (Partidul Conservator). Aceste exemple vizează în mod direct efectele pe care le-au avut Reformiștii, ca partid populist, asupra practicilor ulterioare ale politicii democratice în Canada. Stephen Harper, fostul consultant politic al lui Manning și Prim-ministru al Canadei din partea Partidului Reformei
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
mod direct efectele pe care le-au avut Reformiștii, ca partid populist, asupra practicilor ulterioare ale politicii democratice în Canada. Stephen Harper, fostul consultant politic al lui Manning și Prim-ministru al Canadei din partea Partidului Reformei, a câștigat conducerea Partidului Conservator, în 2004, promițând "taxe mai mici pentru cei mulți, nu avantaje materiale speciale pentru cei puțini". Harper le-a cerut membrilor Partidului Conservator, dar și publicului larg, să-și imagineze "o țară a libertăților și a drepturilor pentru oamenii de
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
consultant politic al lui Manning și Prim-ministru al Canadei din partea Partidului Reformei, a câștigat conducerea Partidului Conservator, în 2004, promițând "taxe mai mici pentru cei mulți, nu avantaje materiale speciale pentru cei puțini". Harper le-a cerut membrilor Partidului Conservator, dar și publicului larg, să-și imagineze "o țară a libertăților și a drepturilor pentru oamenii de rând, pentru plătitorii de taxe și pentru familiile lor, o țară nu doar pentru criminali, pentru elita politică sau pentru anumite grupuri de
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
orice alte minorități rasiale sau etnice care solicită extinderea programelor guvernamentale. Se poate trasa cu ușurință o paralelă între dimensiunea populist antielitistă a discursului electoral aparținând Partidului Reformei din 1993 și 1997 și temele din 2004 și 2006, aparținând Partidului Conservator, sub conducerea lui Harper. În primul său Discurs de pe tron, primul-ministru Harper i-a caracterizat pe cetățeni drept plătitori de taxe asediați, ale căror adevărate doleanțe au fost ignorate de grupurile de interese, de birocrații și de un un guvern
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]