8,426 matches
-
putere în urma unei răscoale, s-a oferit să renunțe la pretențiile ce îi rămăseseră asupra unor locuri din Sicilia, ca și la o parte din Calabria. În schimb, Roger a traversat Strâmtoarea Messina pentru a-l supune pe vasalul ducelui, contele Iordan de Ariano. Pentru aceasta, el a pătruns în Basilicata și a cucerit Montescaglioso. Când Guillaume al II-lea de Apulia a murit fără a avea moștenitori în iulie 1127, Roger a emis pretenți asupra tuturor posesiunilor dinastiei Hauteville din
Roger al II-lea al Siciliei () [Corola-website/Science/328265_a_329594]
-
vreme reticențe față de creșterea puterii normande în sudul Italiei, drept pentru care în decembrie al aceluiași an, la Capua suveranul pontif a predicat o cruciadă împotriva lui Roger, incitându-i pe principele Robert al II-lea de Capua și pe contele Rainulf al II-lea de Alife (propriul său cumnat) împotriva sa. Însă, după înfrângerea acestei coaliții, în august 1128, Honoriu al II-lea i-a acordat lui Roger învestitura ca duce de Apulia, la Benevento. Rezistența baronială, în spatele căreia se
Roger al II-lea al Siciliei () [Corola-website/Science/328265_a_329594]
-
armata regală a lui Roger a invadat Principatul de Capua, cu intenția precisă de a evita o bătălie în câmp deschis și de a dispersa armata lui Rainulf printr-o serie de marșuri de-a lungul unor terenuri strâmte. În timp ce contele de Alife părea lipsit de decizie, Roger, având acum și sprijinul celor din Benevento, a distrus toate castelele rebelilor din regiune, capturând o pradă imensă. Rainulf însuși, care se refugiase în Troia, reședința sa, a căzut răpus de o febră
Roger al II-lea al Siciliei () [Corola-website/Science/328265_a_329594]
-
copii: A treia căsătorie a avut loc în 1151, cu Beatrice de Rethel, o nepoată a regelui Balduin al II-lea al Ierusalimului. Cei doi au avut o fiică: Roger a mai avut cinci copii ilegitimi: Cu o fiică a contelui Ugo I de Molise. Potrivit surselor, aceasta ar fi putut fi soția lui Roger, o căsătorie fiind posibil să fi avut loc în 1141, înainte de cea de a doua căsătorie a regelui. Cu amante necunoscute:
Roger al II-lea al Siciliei () [Corola-website/Science/328265_a_329594]
-
Tancred (n. 1138 - d. 20 februarie 1194), membru al dinastiei normande Hauteville, conte de Lecce, a devenit rege al Siciliei între 1189 și 1194. El a moștenit titlul de "conte de Lecce" de la bunicul său, regele Roger al II-lea, fiind mai cunoscut în literatura de specialitate drept Tancred de Lecce. Tancred era
Tancred al Siciliei () [Corola-website/Science/328297_a_329626]
-
Tancred (n. 1138 - d. 20 februarie 1194), membru al dinastiei normande Hauteville, conte de Lecce, a devenit rege al Siciliei între 1189 și 1194. El a moștenit titlul de "conte de Lecce" de la bunicul său, regele Roger al II-lea, fiind mai cunoscut în literatura de specialitate drept Tancred de Lecce. Tancred era un fiu nelegitim al ducelui Roger al III-lea de Apulia, la rândul său fiul mai vârstnic
Tancred al Siciliei () [Corola-website/Science/328297_a_329626]
-
fiind mai cunoscut în literatura de specialitate drept Tancred de Lecce. Tancred era un fiu nelegitim al ducelui Roger al III-lea de Apulia, la rândul său fiul mai vârstnic al lui Roger al II-lea, cu Ema, fiică a contelui Achard al II-lea de Lecce. În 9 martie 1161, Tancred s-a raliat unchiului său, Simon de Taranto, cei doi luând cu asalt palatul regal, capturând pe regele Guillaume I "cel Rău", ca și pe soția acestuia, regina Margareta
Tancred al Siciliei () [Corola-website/Science/328297_a_329626]
-
a fost un stat care a existat în sudul Italiei de la întemeierea sa de către contele Roger al II-lea din 1130 până în 1816. Din 1442-1443, prin unirea cu Regatul Neapolelui sub Alfonso al V-lea al Aragonului, noul stat a fost cunoscut sub titulatura de Regatul celor Două Sicilii. a fost un stat succesor al
Regatul Siciliei () [Corola-website/Science/328296_a_329625]
-
care guverna în ca rege al Aragonului, rege al Spaniei sau împărat romano-german. Începând din secolul al XI-lea, puterile din sudul Italiei angajau mercenari normanzi; la inițiativa ducelui Robert Guiscard de Apulia și sub conducerea fratelui său mai mic, contele Roger I de Sicilia, normanzii au cucerit Sicilia, preluând-o de la musulmanii. Astfel, a fost ocupată Messina cu o armată de 700 de cavaleri. În 1068, Roger Guiscard însuși i-a înfrânt pe musulmani în bătălia de la Misilmeri, momentul crucial
Regatul Siciliei () [Corola-website/Science/328296_a_329625]
-
și sprijinul împăratului bizantin Ioan al II-lea Comnen. Cele două armate ale lui Lothar, una condusă de împărat personal, iar cealaltă de către ducele Henric "cel Mândru" de Bavaria, au invadat partea continentală a Regatului Siciliei. Pe malul râului Tronto, contele Guillaume de Loritello s-a predat lui Lothar și a deschis acestuia porțile din Termoli. Defecțiunea a fost urmată de cea a contelui Ugo al II-lea de Molise. Cele două armata invadatoare au făcut joncțiunea la Bari, de unde au
Regatul Siciliei () [Corola-website/Science/328296_a_329625]
-
ducele Henric "cel Mândru" de Bavaria, au invadat partea continentală a Regatului Siciliei. Pe malul râului Tronto, contele Guillaume de Loritello s-a predat lui Lothar și a deschis acestuia porțile din Termoli. Defecțiunea a fost urmată de cea a contelui Ugo al II-lea de Molise. Cele două armata invadatoare au făcut joncțiunea la Bari, de unde au continuat campania și în 1137. Roger s-a oferit să acorde Apulia ca fief al Imperiului, lucru pe care Lothar l-a refuzat
Regatul Siciliei () [Corola-website/Science/328296_a_329625]
-
Frederic prin numirea ca regent al său, în 1198, a lui Markward de Anweiler, markgraf de Ancona. Între timp, papa Inocențiu al III-lea reafirmase autoritatea papală asupra Siciliei, recunoscând însă drepturile lui Frederic. Puterea Hohenstaufenilor nu era însă sigură. Contele Valter al III-lea de Brienne se căsătorise cu fiica lui Tancred de Lecce. Aceasta era sora și moștenitoarea regelui depus Guillaume al III-lea al Siciliei. În 1201, Guillaume a hotărât să pretindă domnia asupra regatului. În 1202, o
Regatul Siciliei () [Corola-website/Science/328296_a_329625]
-
degrabă atitudinea ostilă a cronicarului Hugo Falcandus și a clasei baroniale împotriva regelui. Guillaume a fost cel de al patrulea fiu al regelui Roger al II-lea cu prima sa soție, Elvira de Castilia. Pe linie paternă, el era nepotul contelui Roger I de Sicilia, înrudindu-se cu ceilalți membri ai familiei normande Hauteville. El a crescut având puține șanse de a ocupa tronul regal. Însă decesele mai timpurii ale celor trei frați ai săi mai vârstnici, Roger, Tancred și Alfons
Guillaume I al Siciliei () [Corola-website/Science/328286_a_329615]
-
a fost luat cu asalt de către două rude ale lui Guillaume: Simon, fratele său vitreg și fiu ilegitim al lui Roger al II-lea, pe care Guillaume îl deposedase de stăpânirea asupra Principatului de Taranto la începutul domniei sale, și Tancred, conte de Lecce și fiul bastard al fratelui său mai mare, Roger. Regele a fost capturat împreună cu întreaga sa familiei, viața sa fiind cu greu cruțată de către Richard de Mandra, conte de Molise. Cu acea ocazie, Roger a făcut paradă pe
Guillaume I al Siciliei () [Corola-website/Science/328286_a_329615]
-
stăpânirea asupra Principatului de Taranto la începutul domniei sale, și Tancred, conte de Lecce și fiul bastard al fratelui său mai mare, Roger. Regele a fost capturat împreună cu întreaga sa familiei, viața sa fiind cu greu cruțată de către Richard de Mandra, conte de Molise. Cu acea ocazie, Roger a făcut paradă pe străzile din Palermo, anunțând că va fi încoronat în catedrală în numai trei zile. Pentru o vreme, Guillaume a rămas în mîinile conspiratorilor, care aveau de gând fie să îl
Guillaume I al Siciliei () [Corola-website/Science/328286_a_329615]
-
consideră că regele i-ar fi pricinuit fiului său o lovitură cauzatoare de moarte). Eliberat astfel de revoltele feudale, Guillaume a încredințat guvernarea regatului oamenilor crescuți la "școala" lui Maio, creând un fel de triumvirat: marele protonotar, Matei de Ajello; contele Silvestru de Marsico, care și moștenise proprietățile lui Maio; și episcopul Palmer de Siracusa, ales, dar neconsacrat. Acești din urmă ani domniei au decurs în liniște; Guillaume era acum principalul apărător al cauzei papale împotriva împăratului romano-german, iar Papa Alexandru
Guillaume I al Siciliei () [Corola-website/Science/328286_a_329615]
-
de Antiohia se supunea Imperiului Bizantin până la moartea lui Bohemund; de altfel, Bohemund promisese încă din 1097 ca orice teritoriu cucerit de către cruciați (cu excepția Palestinei) să fie retrocedat Bizanțului. De asemenea, Bohemund a atacat Alepul alături de Balduin I și de contele Josselin I de Edessa; atunci când Balduin și Josselin au fost capturați, Tancred a devenit regent și în Edessa. Bohemond l-a lăsat pe Tancred ca regent încă o dată și a revenit în Italia, unde a murit în 1111. Împăratul Alexios
Principatul de Antiohia () [Corola-website/Science/328302_a_329631]
-
Edessa. Bohemond l-a lăsat pe Tancred ca regent încă o dată și a revenit în Italia, unde a murit în 1111. Împăratul Alexios dorea ca Tancred să restituie integral Principatul de Antiohia Bizanțului, însă Tancred avea de partea sa pe contele de Tripoli și pe regele Ierusalimului; de fapt, Tancred fusese unicul conducător cruciat care refuzase în 1097 să jure retrocedarea teritoriilor cucerite către Alexios (cu toate că niciunul dintre ceilalți cruciați, cu excepția lui Raimond de Saint-Gilles, nu și-a ținut promisiunea). Tancred
Principatul de Antiohia () [Corola-website/Science/328302_a_329631]
-
deși resturile armatei împăratului Frederic Barbarossa s-au oprit pentru scurtă vreme în Antiohia în 1190, însă doar pentru a-l înmormânta pe acesta. După bătălia de la Hattin, fiul mai vârstnic al lui Bohemund al III-lea, Raimond a devenit conte de Tripoli (ca și un alt fiu, Bohemund), și s-a căsătorit cu o prințesă armeană, Alice în 1194. Bohemund al III-lea a murit în 1201. Acest eveniment a condus la o luptă pentru controlul în regiune între Antiohia
Principatul de Antiohia () [Corola-website/Science/328302_a_329631]
-
Sirie de nord a fost imediat pierdută; 21 de ani mai târziu, Acra a fost și ea pierdută, iar statele cruciate au încetat să mai existe. Titlul de principe de Antiohia, lipsit acum de conținut, a trecut, cu extinderea asupra conților de Tripoli, asupra regilor din Cipru, fiind uneori acordat ca demnitate membrilor mai tineri din casa regală a Ciprului.
Principatul de Antiohia () [Corola-website/Science/328302_a_329631]
-
(Foulques de Guînes) (d. înainte de 1125) a fost un participant la Prima cruciadă, devenit primul senior de Beirut (1110-cca. 1117). Fulc era originar din Guînes, așezare situată în apropiere de Boulogne-sur-Mer, fiind cel de al doilea fiu al contelui Balduin I de Guînes și rudă îndepărtată a conților de Boulogne. Fulc, alături de frații săi Guy, Ugo și Manasse Robert, și-a dat consimțământul față de un privilegiu pe care tatăl lor îl acordare fundației sale monahale din Saint-Médard de Andres
Fulc de Guînes () [Corola-website/Science/328281_a_329610]
-
fost un participant la Prima cruciadă, devenit primul senior de Beirut (1110-cca. 1117). Fulc era originar din Guînes, așezare situată în apropiere de Boulogne-sur-Mer, fiind cel de al doilea fiu al contelui Balduin I de Guînes și rudă îndepărtată a conților de Boulogne. Fulc, alături de frații săi Guy, Ugo și Manasse Robert, și-a dat consimțământul față de un privilegiu pe care tatăl lor îl acordare fundației sale monahale din Saint-Médard de Andres în 1084. Fulc și Ugo, pe atunci arhidiacon, a
Fulc de Guînes () [Corola-website/Science/328281_a_329610]
-
și-a dat consimțământul față de un privilegiu pe care tatăl lor îl acordare fundației sale monahale din Saint-Médard de Andres în 1084. Fulc și Ugo, pe atunci arhidiacon, a fost martori la o diplomă emisă de Manasse, la acea vreme conte, pentru aceeași mănăstire, în 1097. În 1117, Fulc și Guy au subsacris privilegiul prin care același Manasse a întemeiat o mănăstire dedicată Sfântului Leonard în suburbiile din Guînes. Fulc i-a însoțit pe conții Eustațiu al III-lea de Boulogne
Fulc de Guînes () [Corola-website/Science/328281_a_329610]
-
emisă de Manasse, la acea vreme conte, pentru aceeași mănăstire, în 1097. În 1117, Fulc și Guy au subsacris privilegiul prin care același Manasse a întemeiat o mănăstire dedicată Sfântului Leonard în suburbiile din Guînes. Fulc i-a însoțit pe conții Eustațiu al III-lea de Boulogne și Robert al II-lea de Flandra în prima cruciadă din 1096, alături de cei trei frați ai săi și de tatăl lor. El a obținut senioria asupra Beirutului după ce ruda sa, regele Balduin I
Fulc de Guînes () [Corola-website/Science/328281_a_329610]
-
iluștrii bărbați din dioceza de Thérouanne care au mers în Sfânta Expediție": Fulc era deja decedat în 1125, atunci când Valter de Brisebarre figurează ca senior de Beirut. Potrivit cronicii lui Lambert de Ardres, el a fost înmormântat în Palestina: "Fulc, conte în fața Beirutului în Țara Făgăduinței [a fost] înmormântat acolo" ("Fulconem in terra promissionis comitem apud Baruth, ibique demum sepultum").
Fulc de Guînes () [Corola-website/Science/328281_a_329610]