9,371 matches
-
doză de erotism, căci este și aici o sugestie a îmbrățișării, a contopirii: "- Ei, Tonegaru, alhimist al clarurilor de platină,/ amintește-ți de dansul de peste vămi, peste zodii.../ dincolo de pulpe ferigele creșteau miraculos/ până la pieptul unde săltau două rodii". Se conturează astfel câteva imagini obsedante ale liricii tonegariene. Evadarea în vis, evadarea în trecut, în cosmos, în mitologie, în literatură, în dragoste sunt, rând pe rând, încercate și totul pare să se sfârșească în același univers putând pecetea tristă și galbenă
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
unui peisaj aparent exterior deschide un astfel de poem: "Marea și vântul fugeau/ Spre tainicele orizonturi;/ Fugea vântul cu capul gol -/ Marea vânătă de mânie/ În urma lor stelele mureau..." (Apele morții). Puterea apelor abisale de a schimba fața lumii se conturează într-un joc al semnificațiilor, eul se proiectează în ipostaza celui ce deține puterea de a modifica, după propria voință, cursul stihiilor ("Mare! te voi blestema,/ Valurile tale vor căuta odihnă pe țărmuri/ Dar țărmurile se vor ascunde;/ Te vei
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
poemului: "Nu întrebați de cetățile albe/ Porțile lor se deschid o singură dată/ Și armonia străbate flăcările", căci nu există o cale unică pentru toți și nicio știință a cunoașterii, altfel spus a întâlnirii cu ilimitatul sau cu inspirația. Se conturează astfel nimicnicia omului, a creatorului care nu-și poate alege momentul evoluției. Feminitatea se caracterizează prin aceleași contururi difuze. Uneori femeia nu capătă nume, alteori numele, fie că reflectă realitatea sau domeniul ficțional, rezonează cu ciudata rețea de simboluri în
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
nume, alteori numele, fie că reflectă realitatea sau domeniul ficțional, rezonează cu ciudata rețea de simboluri în care este integrată proiecția lirică a acesteia. Sub impactul tragediilor individuale, al obsesiei (deloc nejustificate) a bolii care se dovedește adesea mortală, se conturează portretul celei care e aproape trecută într-o altă lume. Nu apar trăsături fizice. Accentul pare să cadă mai mult pe elementele decorului ca și cum privitorul ar căuta să privească dincolo de imaginea trupului cuprins de febră: "Erau flori roșii, galbene și
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
fluidizarea materiei, alunecarea spre moarte. Ecourile romantice au fost remarcate și titlul volumului Noaptea geniului se poate înscrie în această direcție. Noaptea geniului este o exaltare a sfârșitului romantismului cu tot ceea ce poate să însemne acest fapt. Emfaza acestor trăsături conturează un univers halucinant și decadent. Stilul incantatoriu amintește însă mai mult de Blaga decât de romantism. E o mitologizare a lumii, realizată însă prin refacerea sensurilor elementelor arhetipale. Călătoria eului liric are similitudini și cu cea prezentată de imagistica suprarealistă
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
geniului e o sondare a abisului sufletesc. Sub "zodia morții" e așezat, de altfel, întregul volum, e o zodie caracterizată prin adormirea rațiunii. Eumene are ambivalența unei făpturi desprinse dintr-un asemenea haos ("stăpâna" și "roaba" totodată). Portretul ei e conturat de "pensula unui pictor" care trebuie să-și întrezărească modelul printr-un văl (de aici abundența termenilor care-i sugerează diafaneitatea și caracterul fragil al imaginii sale, vedenie sau subiect al unei reverii solitare, Eumene e o proiecție a unei
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
e cel al angoasei care își ia libertatea să capete proporții "cosmice". Lumina este "închisă", "asediată", pentru a avea acces la ea trebuie să se deschidă "porțile" turnului, un simbol ascensional, dar și unul al sinelui care încearcă să se contureze ("Ah! În noaptea aceea căutam zorile,/ În turnul norilor, pe stânci,/ Vântul îmi destrăma chemările/ Și jarul ochilor se topea în lacul negurilor adânci. (...)// Atunci porțile zorilor s-au deschis/ Și glasul Eumenei peste turnurile norilor a strigat:/ "A fost
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
revalorizării ludice a acestor elemente de către postmoderniști 228, decât cultului romantic al Evului Mediu. Nostalgia, care însoțește motivul amintirii, este și ea prezentă. Construcțiile sunt inedite, demitizante, refuzând să închege o poezie elegiacă, deși sonoritățile amintesc de tonurile simboliste. Deicticele conturează un spațiu-timp al ezitărilor ("Astăzi, mâine (sau poate niciodată)", "Odată o să-mi ceri mai mult", Poem final), al pendulării continue între dorință și realizare, între vis personal și ideal colectiv sau între eros și thanatos ("Dar n-o să ne putem
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
poet mulți ani. Deși influența bacoviană se poate sesiza cu ușurință, există aici o pierdere într-un ținut al groazei permanente care depășește universul obsesiv al lui Bacovia. În cazul acestuia din urmă, versificația tradițională din primele volume, muzicalitatea voită conturau o tonalitate melancolică, un ritm care nu sugera doar monotonia unei astfel de existențe, ci o anumită voluptate a damnării. La Caraion, fiecare vers este scrâșnet de fiare, materie în descompunere, disonanțele, ruperea de ritm conturează o lume a torturii
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
primele volume, muzicalitatea voită conturau o tonalitate melancolică, un ritm care nu sugera doar monotonia unei astfel de existențe, ci o anumită voluptate a damnării. La Caraion, fiecare vers este scrâșnet de fiare, materie în descompunere, disonanțele, ruperea de ritm conturează o lume a torturii continue. Durerea, boala sunt părți componente ale existenței zilnice. Spațiul citadin devine unul infernal în care omul este condamnat să-și ispășească o pedeapsă neștiută. Repetiția obsedantă a termenului "oraș" în poemul Cangrenă pare desprinsă dintr-
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
al descoperirii rămâne doar un palid regret, aproape nerostit în acest univers sufocant al extincției. Ca și în ciclurile de poeme ulterioare, și aici stihiile se unesc pentru a contribui la tabloul acesta apocaliptic, pentru a accentua durerea și a contura imaginea unei împietriri universale, a unui refuz de a exista: "Desenat pe liziere -/ Caru-Mare varsă fiere,/ iarba morții reci și-absente/ doarme între-amplasamente", "palmieri de cauciuc", "ochiul ăsta n-o mai bate,/ grâul n-o mai coace pâine" (Elegie). Universul
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
pornind de la existența de zi cu zi. Nu devin tribuni ai maselor, dar reflectă uneori un refuz al iluzionării caracteristic întregii generații. Ancorarea în cotidian semnifică introducerea în spațiul poeziei a elementor de limbaj așa-zis nepoetic, a elementelor ce conturează universul citadin. Însă nu vom avea niciodată o copie fidelă a realității. Tocmai pentru că poezia estetizase, până la acel moment, urâtul existenței, poeții aceștia se distanțează de lumea reflectată și o recompun spasmodic din memorie. La Geo Dumitrescu, poezia se constituie
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
Tocmai pentru că poezia estetizase, până la acel moment, urâtul existenței, poeții aceștia se distanțează de lumea reflectată și o recompun spasmodic din memorie. La Geo Dumitrescu, poezia se constituie ca fals dialog, eul poetic suferă un proces de disociere, totul se conturează în jurul unui tu virtual, transformat într-un adevărat obiect al observației, al analizei lirice. Pus la microscop, acesta își dezvăluie structura violent dizarmonică. Ceea ce este o imagine ideală, la o privire panoramică, devine, atunci când apropierea se face excesiv, un puzzle
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
și să ia parte la asaltul asupra convenționalizării. Universul citadin e prezentat secvențial în aceste texte, imaginea tramvaiului, a biliardului ezită între concretețe și volatil. Din dialogul acesta imaginar nu lipsesc retorismele, adresările directe, exclamațiile, interogațiile, invocațiile sau invitațiile. Se conturează o ipostază a circarului care strigă/ invită adunarea la un spectacol care se vrea apropiat de cel al bâlciului, e o alunecare voită spre derizoriu. În mod paradoxal însă renunțarea la idealizarea trăirilor, a experienței are ca efect desprinderea de
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
și discutam, și ziceam, și vorbeam/ și eu ziceam dacă, tu spuneai poate,/ și el zicea cât de cât". Structurile disjunctive (" Și-apoi/ a mai zis cineva ceva, un cuvânt tremurat,/ ori un cuvânt obligatoriu, mâine, ori pâine, sau așa ceva...") conturează și ele acest univers al ezitării. Omul plecat în căutarea neștiutului înaintează printr-un labirint al posibilităților încercând să descopere, dincolo de aparențe, dincolo de urâtul/ de mizeria cotidiană, frumusețea, adevărul, valorile imuabile ale universului: "Și umblu de-atunci mereu cu ochii
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
regăsi vârsta inocenței, se simte și aici apăsarea unui sentiment tragic, a disperării, a singurătății ("Se va aprinde o lampă și-n depărtare/ va striga un copil", În singurătatea luminii). Grotescul, țipătul, stridențele introduse în cadența versului, toate disonanțele acestea conturează un univers al decăderii, postapocaliptic (contextul istoric - perioada celui de-al Doilea Război Mondial - justifică aceste imagini, ele însă rămân și în lirica ulterioară ca semn al unui spațiu coșmaresc în care poetul este prins). Gradația, acumularea de detalii, sunt
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
ordine într-o lume pe care dumnezeu și diavolul și-o dispută fără să știe că ei înșiși sunt personaje, ca în cazul lui Jose Saramago. Și aici se creează temporar iluzia sincerității, prin acumulări de elemente care par să contureze un mediu care capătă concretețe, dar apoi este făcut să-și piardă din această consistență precum un castel de cărți de joc care se dărâmă lăsând în loc o lume compusă din piesele acestui puzzle. Deși este dificil de realizat o
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
Eumenei), focul fiind o izbucnire a suferinței din adânc pentru că aprinde inima de durere. Nu e inspirație "divină", ci străfulgerare a spaimelor, a temerilor secrete, a dorințelor refulate (căci se pierde în "jocul învelit cu adânc"). Asocierile oximoronice menite să contureze universul de nedefinit în care se zbate sufletul creatorului sunt uneori facile "munții mării negre" (asociația este oximoronică, nu pentru că alăturarea munte-mare nu ar fi posibilă, ci pentru că intenția este vădit aceea de a sugera o astfel de coincidență a
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
-și asuma statutul unei divinități creatoare capabile să sfârâme, să despartă această unitate. Tensiunea lirică este asigurată însă de frângerea avântului căutătorului de ideal: "Încolo nu mai e nimic" (Eumene). Poemul, atât de citat, Înger vagabond, în care Stelaru își conturează, în același mod teatral cu care-și va obișnui cititorii, portretul, îl înscrie în linia vechilor poeți rătăcitori. Și intertextul devine evident prin sublinierea motivelor preluate de la Fr. Villon: "îngerul vagabond", ceata de "vagabonzi, hoți, nebuni", moartea prin spânzurare. Acel
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
ale universului care rămân inaccesibile profanilor. Sugestii asemănătoare se desprind și din alte metafore preferate, saltimbancul, heruvimul, șchioapa etc. Dramatizarea se realizează prin pauza discursivă în care se introduc explicații, se suspendă cronologia obișnuită, se produc lovituri de teatru, semnificația conturându-se prin răsturnări de situații, de asemenea, prin vocativele și imperative ce transformă poetul într-un vizionar care se adresează mulțimii ("Prieteni!", Lumina întunericului, " Acolo e liman veșnic: zoriți!", "Ascultă-mă, ascultă"). Structurile sunt voit oximoronice. Deși se regăsesc aici
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
exprima neliniștile omului modern, Caraion își contruiește universul literar subliniind tocmai absența lor. Se imaginează poetul în ipostază profetică, cu exacerbarea eului în Caseta cu inimi de fosfor (apropiindu-se astfel de jocul de scenă al lui Dimitrie Stelaru). Se conturează astfel chipul unui nou creator. Discursul liric se dorește a fi o confesiune directă adresată cititorului ("voi sunteți cei dintâi cărora vă dau inima mea"), poemul trebuind să depășească tot ce înseamnă convenție socială pentru a putea să-și deschidă
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
prezentată, totul se reduce la o acumulare de elemente din care se încheagă un tablou aproape abstract, foarte aproape de maniera avangardiștilor, într-un stil care frizează aproape absurdul. Totuși textul beneficiază de o coeziune aparte care-i împiedică dezmembrarea. Se conturează un tablou ezitant, în care imaginile se succed somnambulesc, "prin deșertul marilor tăceri eram trecător adormit". Nu lipsește nici de aici impresia de univers artificial "și după-un carnaval îmi tot punea pe față o mască de ghips Luna". Carnavalescul
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
să intre nesăbuit prin rană/ acolo sus se-nțepenise de-a latul un nerod". Nimic nu decurge după morala bine știută, "Era cerul o ușă puțin deschisă numai". La Geo Dumitrescu, titluri semnificative, precum Ipoteze, anunță că textul poetic se conturează pe un joc al posibilităților, e un mod de a defini sfera poeticului, ficțiunea ca oscilare între certitudinea interioară și spațiul exterior în care totul rămâne la nivelul posibilităților ("Dar cert e că aș fi tentat la maximum/ să te
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
apropiat de cele publicistice în astfel de cazuri, Dramă în parc. Cadrul e acela consacrat al întâlnirii dintre îndrăgostiți, dar datele au fost schimbate. Termenul general folosit, femeia, apoi descrierea, "avea ochi obosiți și buze de anilină", "degetele mâinii reci" conturează o întâlnire în care cei doi își sunt străini, din care comunicarea sau comuniunea lipsește. Întâlnirea se realizează noaptea, în spiritul romantismului, dar nimic nu mai impresionează și personificarea nu face decât să sublinieze banalul situației, "Era frig, târziu, minutele
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
din impresia de sinceritate, din renunțarea la pudibonderie. Lirismul este generat în consecință tocmai de această renunțare la vocabularul consacrat poetic și de confesiunea directă, lipsită de ipocrizie, de vocabularul comun, fără artificii stilistice. Ușor ironic, explicit sau implicit, se conturează în restul textului și programul poetic: Mi-au plăcut mult versurile aspre, mustoase". Universul poetic ar trebui să se compună din lucruri simple, universul imediat, familiar ar trebui să-i furnizeze subiectele cele mai multe (florile, stelele, luna - "cu ciudata lor aritmetică
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]