10,108 matches
-
dorm? N-am mai putut... Și am tot așteptat... În fine, s-o dat deșteptarea, s-o luminat, s-a făcut ora zece..., aud pași pe coridor și se deschide ușa: „Hai!”. Mă duce la camera de gardă a lor... Coridorul era foarte interesant făcut, deși era lung, avea o Întrerupere În formă de „U”. Și acolo era camera de gardă propriu-zis, și trebuia să treci prin această cameră... Mă duce acolo, Îmi dă cureaua, Îmi dă șireturile și zice: „Să
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
aud un vuiet curios, ceva ce nu exista În liniștea care domina În Gherla... Mă rog, că În interior nu era chiar liniște, că zbierau caraliii ăștia toată ziua... Domne, da’ era un vuiet... după care niște bubuituri, alergătură pe coridor. „Ce Dumnezeu o fi?” Nu puteam să-mi imaginez ce se poate Întâmpla. Trece o perioadă de timp, agitație mare prin curte, și la un moment dat văd că vine cu o scară de-asta de pompieri, o bagă prin
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
acolo cu ei. După un timp vine ofițerul de serviciu și zice: „Unde-s ăia?”. „Acolo!” Erau după perdea. „Haideți!” Și-i scoate afară și-i duce. Eu rămân acolo, În chirurgie, și după vreo oră aud iar gălăgie pe coridor și afară tot vuiete... Și la un moment dat vine după mine și-mi spune: „No, hai!”. „Unde?” „Hai la cameră!” Cum era obiceiul mai demult, că trebuia să-ți pui mantaua În cap, de data asta nu mi-a
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
moment dat vine după mine și-mi spune: „No, hai!”. „Unde?” „Hai la cameră!” Cum era obiceiul mai demult, că trebuia să-ți pui mantaua În cap, de data asta nu mi-a spus așa ceva... Am ieșit și acolo, În mijlocul coridorului, era comandantul Goiciu, care zice: „Auzi, mă! Tu i-ai pansat pe-ăștia?”. Zic: „Da, eu”. „No, uite, sunt la izolare acolo”... - nu mai știu, la 2 sau la 3 erau băgați - ... „de-acuma, cât vor sta acolo, tu te
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
astupate cu scânduri, una lângă alta... N-aveai nici o vedere, doar puțină lumină care venea printre scânduri... Izolarea era totală și mai ales lipsa de aer era teribilă... Și, ca să avem totuși puțin aer, gardianul mai deschidea câteodată ușa dinspre coridor. Inuman. Comuniștii au știut un singur lucru: să aplice forța răului fără limită... Descrieți cum s-a desfășurat procesul! Deci procesul a fost la sfârșitul lui mai și a fost foarte simplu: noi am recunoscut, da’ pe față, că suntem
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
nu semnezi?” Eu știam că se dă hârtia asta, care nu-i hârtie de informator..., că totu-i secret. Da’ de ce nu vreau să semnez? Banditul tot bandit Îi... Știți? Curios, mai ridicam capul pe geam din celulă și vedeam coridorul... Și Într-o zi am auzit pași, tocuri de femeie, și, curios, m-am uitat să văd unde merge. A doua celulă, a treia, a patra și vedeam cum Înconjoară coridorul... și ajunge chiar la celula din spatele meu. Și-n
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
mai ridicam capul pe geam din celulă și vedeam coridorul... Și Într-o zi am auzit pași, tocuri de femeie, și, curios, m-am uitat să văd unde merge. A doua celulă, a treia, a patra și vedeam cum Înconjoară coridorul... și ajunge chiar la celula din spatele meu. Și-n decurs de trei zile am luat legătura cu ea, prin alfabetul cel mai simplu, din alfabetul grec: alfa, beta, gama, delta. Alfa este 1, beta este 2 și așa mai departe
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
a bătut În gratii, pe urmă șeful de cameră a raportat câți suntem, prim-gardianul a notat și chiar a vrut să plece, când din rând a sărit Alexandru Munteanu și a fugit, pentru că ușa era deschisă. A fugit pe coridor. Noi tare ne-am speriat și, după ce a fugit vreo trei metri, nu mai mult, a strigat că: „Să știți că aicea zi și noapte se bate. Mă bate Îngrozitor!”. Asta am auzit eu, dar n-am putut să văd
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
după ce a fugit vreo trei metri, nu mai mult, a strigat că: „Să știți că aicea zi și noapte se bate. Mă bate Îngrozitor!”. Asta am auzit eu, dar n-am putut să văd ce este acolo la balustradă, pe coridor. Dar ulterior așa am auzit, că s-a prins de balustradă și n-a vrut să se desprindă de-acolo. Acum, chiar Buracu așa a scris, că prim-gardianul i-a spus că: „Eu jur pe familia mea că nu
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
bine că poți să mănânci supă.” Când Îi vine iară tura, el avea grijă de mine să-mi deie mâncare de la restaurant, nu mâncare cum o fost... La restul le dădea mâncare ca la penitenciare, varză acră, de mirosea tot coridorul... Și zice către mine: „Am un piure de cartofi și Îți aduc, da’ nu mult, și două bucățele de carne”. Zic către el: „O, Dumnezeu vă deie sănătate!”. Odată, zice către mine: „Auzi, la ce condamnare te aștepți?”. „Da’”, zic
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
zi era ceartă. „Oameni buni, ce e de făcut, să măsurăm la fiecare cât ne ajunge?” Fiecare s-o grăbit ca să apuce un loc unde era mai Îndosit. Eu am zis că mie mi-e bine la ușe, că dupe coridor tot vine puțin aer curat... Păi, eu n-am fost sătul de aer... Închipuiți-vă cum era, cu jaluzele făcute șablon, Închise din toate părțile, lipite de părete, și aerul vinea numai pe sus și soarele... dacă era, Încolo, nimic
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
de Antichități era instalat în palatul Universității. De cu ziuă un tânăr numit Pantazescu s-a ascuns într-una din sălile Senatului, situată tocmai deasupra sălii în care se afla vitrina Cloștii cu pui. O santinelă se plimba întotdeauna în coridorul de jos, pe dinaintea ferestrelor acestei săli. Pantazescu începu operația când viscolul sufla mai tare: tăie tavanul și făcu o gaură atât de mare cât să poată intra o umbrelă închisă. Din cauza viscolului, santinela nu auzi căderea micilor bucăți de tencuială
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
Musil, sînt aplicat, sincer, afabil etc. Însă doar cu asemenea însușiri nu se poate reuși, iar cine nu reușește e un „nimeni”. Cineva mi-a și zis astfel, și în clipa aceea m-am simțit obiect, cîrpă de șters colbul coridoarelor, preș. Disprețul celorlalți îmi inspiră disprețul de mine însumi. Dar și pofta de a demonstra contrariul!... * Diminețile scriu ce pot, ce-mi iese. Scriu ca să-mi amintesc, scriu ca să mă curăț. După amiezile fac „croitorie”, adică decupez pasajele asupra cărora
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
a poruncit să ies afară. Protopopii înfuriați au sărit și s-au... scoțându-mă afară în huiduieli: „Ce vin eu abia preoțit să le dau lecții de conduită! Asta-i ofensă adusă preoțimii! Să fie dat în judecata Mitropolitului!” în coridorul Prefecturii mă aștepta Hondrea, care coborâse de la galerie de unde a asistat la scenă. Eu plângeam de revoltă. Lăcrima și el de indignare: „Atâta inconștiență e dincolo de orice înțelegere.” A doua zi în Glasul Strămoșesc, Banea a dat loc mâhnirii lui
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
închisoarea mare, de unde am fost și eliberat după 13 ani de detenție, înainte de Crăciunul lui 1961. După ce se intră în curtea Jilavei, se străbat cei vreo 15-20 metri până la poarta de intrare în celularul dispus circular. Se traversează acest lung coridor, la capătul lui de la intrare unde se găsesc: baia, spațiile de percheziție, precum și niște camere fără lumină, fără paturi, cu apă, urină și fecale pe jos (camerele de izolare). După traversarea coridorului se ajunge la poarta, care te conduce în
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
în celularul dispus circular. Se traversează acest lung coridor, la capătul lui de la intrare unde se găsesc: baia, spațiile de percheziție, precum și niște camere fără lumină, fără paturi, cu apă, urină și fecale pe jos (camerele de izolare). După traversarea coridorului se ajunge la poarta, care te conduce în curtea „reduitului”, nucleul central al fortului cândva, și acum al închisorii. Mergând spre dreapta pe lângă peretele opus reduitului se ajunge după vreo 20-30 m la un gard de lemn de cca, 3
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
m înălțime, care împrejmuiește o suprafață aproximativ pătrată cu latura de cinci metri, care este betonată. Aceasta este curtea de plimbare aferentă celor „cazați” în secția ultrasecretă a Jilavei. Traversând această curticică se ajunge la ușa de intrare într-un coridor lung de cca. 11 m, în care pe partea stângă sunt șase celule și un WC turcesc, în capătul opus intrării. Cândva, aici fusese potcovăria fortului, care nu se știe dacă a funcționat vreodată ca atare, iar acum prin amenajările
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
și este prevăzută cu o fereastră mare spre curticică, celelalte cinci au uși grele de stejar, cu trei zăvoare masive de închidere și cu o ferestruică de aerisire de cca. 30 cm x 30 cm, deasupra ușii. Aerisirea în acest coridor era extrem de defectuoasă datorită în primul rând faptului că ferestruicile de la celule nu aveau comunicare cu exteriorul ci doar cu acel culoar de unde primeau aerul așa zis proaspăt. Această defecțiune a făcut ca umezeala în celule să fie permanentă, ceea ce
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
aburi datorită căldurii, care producea evaporarea umezelii permanentă de pe veșminte. În celulă acest lucru se producea consumând căldura corpului, care era singura sursă caldă, căci nici sobe, nici calorifere nu existau. Temperatura era permanent, (vară și iarnă), rece. Paza pe coridor era făcută, în trei schimburi, de gardieni de la școala de la Râmnicul Sărat. Toți erau selectați din oameni cu predispoziție spre crimă, lipsiți de sentimente umane și cu reflexe de fiare. În aceste celule nu avea voie să intre decât Locotenentul
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
goală. Totuși fiind lângă W.C. când se executa programul se puteau face câteva comunicări prin bătăi morse sau chiar prin voce foarte scăzută, când se trecea prin fața celulei, căci gardianul, din cauza mirosului înțepător de cloruri, stătea în capătul celălalt al coridorului și la 10 11 metri distanță nu putea percepe o comunicare scurtă din celulă sau din coridor, spre celulă. Bineînțeles că nu erau scutiți nici aici de umilitoarele percheziții inopinate, deși fiecare intrase în celulă în pielea goală și tot
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
sau chiar prin voce foarte scăzută, când se trecea prin fața celulei, căci gardianul, din cauza mirosului înțepător de cloruri, stătea în capătul celălalt al coridorului și la 10 11 metri distanță nu putea percepe o comunicare scurtă din celulă sau din coridor, spre celulă. Bineînțeles că nu erau scutiți nici aici de umilitoarele percheziții inopinate, deși fiecare intrase în celulă în pielea goală și tot ce avea era dat de administrație, deci respectând cu strictețe secretul. Pedepsele erau ucigătoare, de o bestialitate
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
și m-a surprins cineva cu mâna întinsă spre peretele vecinilor. Probabil fusese ofițerul politic. Peste câteva zile am fost scos din celulă fără nici un bagaj și dus „la tun”. Acest loc era la ultimul etaj al imensului reduit, un coridor lat de 2-3 metri, umed, fără lumină și fără aerisire. Bâzâiau încontinuu niște muște mari, negre în jurul unei ținete din lemn, fără capac, cu fecale umane, în care cădeau din când în când șobolani; îi auzeam, nu-i vedeam, în
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
chiar amândoi, nu era posibil. Desigur că după pedeapsă au fost izolați și ei „la tun”, de care povestise Popicul sau în cornul de capră; sau să-i fi mutat în altă secție. După câteva zile se aud pași pe coridor și vocea mai slabă dar neâmblânzită a lui Grimalscki. Deci i-au adus îndărăt? Ce or fi întâmpinat nu avea cum să se afle. Din tot ce recepționa Popicul prin morse și din ce se auzea la program părea că
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
medicală și acum și cu lipsa de alimentație autoimpusă, sfârșitul nu putea să fie departe. La vreo câteve zile s-a auzit o izbitură grea în pardoseala de beton. Probabil cineva căzuse. Alarmarea gardienilor prin bătăi în ușă, mișcările de pe coridor, o voce care constata: „a murit banditul!”, alta: „scoateți-l din celulă!”, apoi hârșâitul unui trup dus târâș spre ieșire i-a lămurit pe Petrașcu și pe toți ce se întâmplase. Vică Negulescu plecase dintre noi, spre un alt orizont
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
de mică parte”. Cu asta, Domnul Pătrașcu a tăcut, și noi deasemeni, meditând asupra celor ce ne relatase dânsul. Zilele treceau mai ușor cu tot felul de evenimente, care se petreceau la noi în celulă sau la vecini sau pe coridor, dar nopțile veneau cu tot cortegiul lor de gânduri și uneori cu amintiri frumoase, care aveau darul să ne îndurereze și mai mult: „Ne sun maggior dolore che ricordarsi da tempi felici nella mizeria” vorba lui Dante Aligheri. După câteva
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]