9,239 matches
-
linie dreaptă se poate obține constanta de viteză de ordinul întâi din panta dreptei (vezi punctul 2). Atunci când nu este posibil să se determine direct constanta de viteză pentru o temperatură dată, de obicei aceasta se poate estima prin folosirea ecuației lui Arrhenius, care exprimă constanta de viteză ca funcție de temperatură. Se extrapolează valoarea constantei de viteză care nu a putut fi determinată direct din dreapta care reprezintă logaritmul constantei de viteză determinate la temperatura corespunzătoare ca funcție de inversul acestei temperaturi exprimată
by Guvernul Romaniei () [Corola-other/Law/87087_a_87874]
-
kobs ale reacțiilor de pseudo-ordinul întâi pentru fiecare valoare de pH și de temperatură din teste se obțin din graficele logaritmul concentrației versus timp, folosind expresia: kobs = - panta x 2,303 [7] Mai mult, t1/2 se poate calcula conform ecuației (6). k25oC se evaluează prin aplicarea ecuației Arrhenius după caz. Pentru reacțiile de non-pseudo-ordinul întâi, vezi 3.1. 3. RAPORT 3.1. Protocol de test Protocolul de test cuprinde, dacă este posibil, următoarele informații: * specificațiile substanței, * toate rezultatele obținute cu
by Guvernul Romaniei () [Corola-other/Law/87087_a_87874]
-
fiecare valoare de pH și de temperatură din teste se obțin din graficele logaritmul concentrației versus timp, folosind expresia: kobs = - panta x 2,303 [7] Mai mult, t1/2 se poate calcula conform ecuației (6). k25oC se evaluează prin aplicarea ecuației Arrhenius după caz. Pentru reacțiile de non-pseudo-ordinul întâi, vezi 3.1. 3. RAPORT 3.1. Protocol de test Protocolul de test cuprinde, dacă este posibil, următoarele informații: * specificațiile substanței, * toate rezultatele obținute cu substanțele de referință, * principiul și detaliile metodei
by Guvernul Romaniei () [Corola-other/Law/87087_a_87874]
-
Organic Compounds in Water Under Environmental Conditions", J. Phys. Chem. Ref. Data, 1978, vol. 7 (2), 383-415. Apendice AMESTECURI PENTRU SOLUȚII TAMPON A. CLARK ȘI LUBS Valorile pH consemnate în aceste tabele s-au calculat din măsurătorile de potențial, folosind ecuațiile standard Sorensen. Valoarea pH-ului reală este cu 0,04 unități mai mare decât valorile din tabel. Compoziție pH 0,1 M ftalat acid de potasiu + HCl 0,1 N la 20oC 2,63 ml HCl 0,1 N + 50
by Guvernul Romaniei () [Corola-other/Law/87087_a_87874]
-
II la prezenta secțiune din anexă. Acestea au fost calculate din Tabelele Internaționale ale Tăriei Alcoolice publicate în 1972 de Organizația Internațională de Metrologie Legală în Recomandarea nr. 22 și adoptate de OIV (Adunarea generală din 1974). Tabelul I prezintă ecuația generală dintre tăria alcoolică volumică și masa volumică a amestecurilor hidroalcoolice, în funcție de temperatură. 3. METODA DE OBȚINERE A DISTILATULUI 3.1. Aparat 3.1.1. Aparat de distilare alcătuit din: - balon cu fund rotund de 1 litru, cu gât din
by Guvernul Romaniei () [Corola-other/Law/86816_a_87603]
-
de absorbție a testului (AB) din diferența absorbției probei (AS): A = AS - AB 6. EXPRIMAREA REZULTATELOR Concentrația de acid D-lactic se exprimă în g/l cu o cifră zecimală. 6.1. Calculare Conform formulei generale de calculare a concentrației, ecuația este: (g/l) unde: V = volumul final (ml) v = volumul probei (ml) M = masa moleculară a substanței analizate d = drum optic (cm) = coeficientul de absorbție la NADH la 340 nm Hg 365 nm Hg 334 nm = 6,3 (mmol-1 1
by Guvernul Romaniei () [Corola-other/Law/86816_a_87603]
-
unde F = factorul de diluare. 36. FLUORURI 1. PRINCIPIUL Conținutul în fluoruri al vinului, adăugat într-o soluție-tampon, este determinat folosind un electrod selectiv cu membrană solidă. Potențialul măsurat este proporțional cu logaritmul activității ionilor în soluția analizată, după următoarea ecuație: E = E0 ± S log aF (1) unde: E = potențialul electrodului selectiv la ioni din soluția analizată, măsurat în raport cu electrodul de referință; E0 = potențialul standard al senzorului; S = panta electrodului selectiv la ioni (factorul lui Nernst). La 25° C, panta teoretică
by Guvernul Romaniei () [Corola-other/Law/86816_a_87603]
-
de combustibil care permite menținerea unei reacții nucleare în lanț se numește concentrație critică; dacă concentrarea de material este formată în totalitate de nuclee de combustibil avem de a face cu masa critică. Cuvântul „critic” se referă la extremul unei ecuații diferențiale care guvernează numărul de neutroni liberi prezenți în combustibil; dacă sunt mai puțini decât masa critică, atunci numărul de neutroni este determinat de dezintegrarea radioactivă; dar dacă sunt mai mulți neutroni sau cel puțin masa critică, atunci numărul neutronilor
Fisiune nucleară () [Corola-website/Science/304270_a_305599]
-
critică) poate să conducă la o eliberare explozivă de energie, acesta fiind, de altfel, modul de funcționare al armelor nucleare. Reacția în lanț poate fi, însă, controlată în mod adecvat și folosită ca sursă de energie (în reactoarele nucleare). Intuitiv, ecuațiile de fisiune s-ar putea scrie: •U-235 + 1 neutron = fragmente de fisiune +2,52 neutroni + 189 MeV •Pu-239 + 1 neutron = fragmente de fisiune +2,95 neutroni + 200 MeV Nu s-au luat în calcul cei 10 MeV corespunzând greu-detectabililor (și
Reacție nucleară în lanț () [Corola-website/Science/304271_a_305600]
-
a cel puțin o fisiune, atâta timp cât nici unul dintre cei trei neutroni produși nu cauzează o reacție în lanț. Ultima are probabilitatea de "k" / 3 ori cubul primei probabilități menționate că un neutro liber nu cauzează o reacție în lanț. Această ecuație poate fi rezolvată ușor și se găsește că probabilitatea unei reacții în lanț este "1,5 - 0,5[ (12/k)-3 ]" care variază de la 0 pentru "k" = 1, la 1 pentru "k" = 3. Pentru valori ale lui "k" puțin mai
Reacție nucleară în lanț () [Corola-website/Science/304271_a_305600]
-
la data de 30 mai 1832, în urma unui duel cu pistoale și a fost înhumat într-un loc rămas necunoscut. În orașul Sartrouville din Franța există liceul „Evariste Galois”. Încă din tinerețe a determinat condiția necesară și suficientă pentru ca o ecuație polinomială să fie rezolvabilă prin formule cu radicali, reușind astfel să rezolve o veche problemă a matematicii. A fost primul matematician care a folosit termenul "grup" ca noțiune matematică de reprezentare a unei mulțimi de permutări. Lucrarea sa "Mémoire sur
Évariste Galois () [Corola-website/Science/304339_a_305668]
-
problemă a matematicii. A fost primul matematician care a folosit termenul "grup" ca noțiune matematică de reprezentare a unei mulțimi de permutări. Lucrarea sa "Mémoire sur les conditions de résolubilité des équations par radicaux" („Memoriu asupra condițiilor de rezolvabilitate a ecuațiilor prin radicali”), publicată de către Joseph Liouville abia în 1846, la 14 ani după moartea lui Galois, a fost considerată de succesorii săi din acest domeniu al matematicii (în particular de Sophus Lie) ca fiind momentul declanșator din punct de vedere
Évariste Galois () [Corola-website/Science/304339_a_305668]
-
1846, la 14 ani după moartea lui Galois, a fost considerată de succesorii săi din acest domeniu al matematicii (în particular de Sophus Lie) ca fiind momentul declanșator din punct de vedere structural și metodologic al matematicilor moderne. Cu teoria ecuațiilor algebrice a mers mai departe decât Niels Henrik Abel, dând o formă definitivă și generală problemei rezolvării ecuațiilor algebrice, construind o teorie cu totul nouă. Pentru cercetarea funcțiilor algebrice, în 1830 a creat celebra teorie a grupurilor, numite ulterior grupuri
Évariste Galois () [Corola-website/Science/304339_a_305668]
-
matematicii (în particular de Sophus Lie) ca fiind momentul declanșator din punct de vedere structural și metodologic al matematicilor moderne. Cu teoria ecuațiilor algebrice a mers mai departe decât Niels Henrik Abel, dând o formă definitivă și generală problemei rezolvării ecuațiilor algebrice, construind o teorie cu totul nouă. Pentru cercetarea funcțiilor algebrice, în 1830 a creat celebra teorie a grupurilor, numite ulterior grupuri Galois. A tratat și principiile teoriei grupurilor de substituții și s-a ocupat de reprezentarea liniară a grupurilor
Évariste Galois () [Corola-website/Science/304339_a_305668]
-
a creat celebra teorie a grupurilor, numite ulterior grupuri Galois. A tratat și principiile teoriei grupurilor de substituții și s-a ocupat de reprezentarea liniară a grupurilor. A stabilit teoria generală a grupurilor care stă la baza teoriei fundamentale a ecuațiilor de grad superior, precum și la baza anumitor probleme din teoria numerelor tratate de Gauss, la baza studiului transformărilor geometrice, la baza analizei matematice și care a dat naștere analizei metrice. În 1830, Galois realizează un salt în teoria numerelor prin
Évariste Galois () [Corola-website/Science/304339_a_305668]
-
la baza analizei matematice și care a dat naștere analizei metrice. În 1830, Galois realizează un salt în teoria numerelor prin introducerea a ceea ce ulterior vor fi denumite „imaginarele lui Galois”. În 1831 stabilește condițiile necesare și suficiente pentru ca o ecuație algebrică să fie rezolvabilă prin radicali. Contribuția lui Galois la rezolvarea ecuațiilor algebrice este importantă nu numai prin constituirea grupurilor, cât mai ales prin aprofundarea raportului care există între ideea de grup și aceea de invariant. Teoria grupurilor abstracte a
Évariste Galois () [Corola-website/Science/304339_a_305668]
-
1830, Galois realizează un salt în teoria numerelor prin introducerea a ceea ce ulterior vor fi denumite „imaginarele lui Galois”. În 1831 stabilește condițiile necesare și suficiente pentru ca o ecuație algebrică să fie rezolvabilă prin radicali. Contribuția lui Galois la rezolvarea ecuațiilor algebrice este importantă nu numai prin constituirea grupurilor, cât mai ales prin aprofundarea raportului care există între ideea de grup și aceea de invariant. Teoria grupurilor abstracte a fost reluată de: Cauchy, Betti, Cayley, I. A. Serret, Jordan, Sylow, Kronecker
Évariste Galois () [Corola-website/Science/304339_a_305668]
-
Jean Baptiste (n. 21 martie lângă Auxerre, 1768 — d. 16 mai, 1830 la Paris) a fost un matematician, fizician și filozof francez. A adus contribuții în teoria ecuațiilor diferențiale, a seriilor trigonometrice și în fizica matematică. Transformata Fourier a fost denumită în onoarea sa. Este considerat primul fizico-matematician cu adevărat tipic. Fourier s-a născut în Auxerre, ca fiu al unui croitor. A rămas orfan la vârsta de
Joseph Fourier () [Corola-website/Science/304398_a_305727]
-
care reflecta poziția sa de secretar al Cairo Institute. În orașul natal i s-a ridicat o statuie. Institutul de Matematică din Grenoble îi poartă numele. Unul dintre obiectivele importante ale operei sale se referă la teoria rezolvării numerice a ecuațiilor algebrice. Astfel, în perioada 1789 - 1830, a studiat analiza algebrică cu o deosebită perseverență, prezentând un număr mare de aplicații. A utilizat metoda exprimării funcțiilor prin serii trigonometrice (transformata Fourier). A încercat să demonstreze teorema conform căreia orice funcție poate
Joseph Fourier () [Corola-website/Science/304398_a_305727]
-
Teoria analitică a căldurii)", în care pune bazele raționamentului sau la Legea de răcire a lui Newton, adică, acela că fluxul de căldura între doua molecule apropiate este proporțional cu diferența infimă a temperaturilor lor. În această lucrare, a stabilit ecuația conductibilității termice (ecuația propagării căldurii), reprezentând pentru prima dată, în mod sistematic, soluția acestei ecuații sub formă de serii trigonometrice, ecuație care îi poartă numele. Astfel, afirmă că orice funcție de o variabilă, indiferent dacă este continuă sau discontinuă, poate fi
Joseph Fourier () [Corola-website/Science/304398_a_305727]
-
căldurii)", în care pune bazele raționamentului sau la Legea de răcire a lui Newton, adică, acela că fluxul de căldura între doua molecule apropiate este proporțional cu diferența infimă a temperaturilor lor. În această lucrare, a stabilit ecuația conductibilității termice (ecuația propagării căldurii), reprezentând pentru prima dată, în mod sistematic, soluția acestei ecuații sub formă de serii trigonometrice, ecuație care îi poartă numele. Astfel, afirmă că orice funcție de o variabilă, indiferent dacă este continuă sau discontinuă, poate fi dezvoltată în serii
Joseph Fourier () [Corola-website/Science/304398_a_305727]
-
lui Newton, adică, acela că fluxul de căldura între doua molecule apropiate este proporțional cu diferența infimă a temperaturilor lor. În această lucrare, a stabilit ecuația conductibilității termice (ecuația propagării căldurii), reprezentând pentru prima dată, în mod sistematic, soluția acestei ecuații sub formă de serii trigonometrice, ecuație care îi poartă numele. Astfel, afirmă că orice funcție de o variabilă, indiferent dacă este continuă sau discontinuă, poate fi dezvoltată în serii de sinuși. Cu toate că acestă concluzie nu este corectă, observația lui Fourier, că
Joseph Fourier () [Corola-website/Science/304398_a_305727]
-
de căldura între doua molecule apropiate este proporțional cu diferența infimă a temperaturilor lor. În această lucrare, a stabilit ecuația conductibilității termice (ecuația propagării căldurii), reprezentând pentru prima dată, în mod sistematic, soluția acestei ecuații sub formă de serii trigonometrice, ecuație care îi poartă numele. Astfel, afirmă că orice funcție de o variabilă, indiferent dacă este continuă sau discontinuă, poate fi dezvoltată în serii de sinuși. Cu toate că acestă concluzie nu este corectă, observația lui Fourier, că anumite funcții discontinue sunt sume de
Joseph Fourier () [Corola-website/Science/304398_a_305727]
-
progres. De asemenea, Fourier a dezvoltat analiza dimensională. Problemele de vibrații și ale propagării căldurii l-au condus la teoria integralelor curbilinii și la crearea funcțiilor calorice. Lucrările sale conțin o demonstrație a teoremei lui Fourier privind poziția rădăcinilor unei ecuații algebrice. François Budan, în 1807 și 1811, a enunțat teorema, cunoscuta sub numele Fourier, dar demonstrația nu era întru totul satisfăcătoare. Demonstrația lui Fournier este aceeași cu cea dată, de obicei, în cărțile de teorie a ecuațiilor. Soluția finală a
Joseph Fourier () [Corola-website/Science/304398_a_305727]
-
poziția rădăcinilor unei ecuații algebrice. François Budan, în 1807 și 1811, a enunțat teorema, cunoscuta sub numele Fourier, dar demonstrația nu era întru totul satisfăcătoare. Demonstrația lui Fournier este aceeași cu cea dată, de obicei, în cărțile de teorie a ecuațiilor. Soluția finală a problemei a fost găsita în 1829 de către Jacques Charles François Sturm. Cercetările sale au condus la dezvoltarea riguroasă a teoriei mulțimilor și a teoriei funcțiilor de o variabilă reală. Problemele coardei vibrante și ale membranei vibrante l-
Joseph Fourier () [Corola-website/Science/304398_a_305727]