KorAP: Find »[drukola/base=fotoliu & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...290 291 292 ...341 >

8,525 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602

le sugerez eu autorităților soluția. Să-și spargă singure capul. Eu mi-am făcut datoria acceptând laurii. Să-și facă și ele datoria asigurând să nu fiu călcat în picioare cu acest prilej triumfal. Așa că rămân mai departe în acest fotoliu vișiniu, mă uit la apa din piscină și caut mai departe o idee. Ce-ar fi să-mi imaginez că m-am sinucis? Ce emoție ar zgudui orașul și nu numai orașul: „Celebrul sculptor Daniel Petric s-a sinucis. Poliția

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
ultima noastră discuție, era un semn: vroia probabil să încheie cu mine un pact. Căpătasem destulă putere în noul meu rol pentru a-i deveni partener. Luase în calcul, poate, și un pericol. Dacă mă așezam de-a binelea pe fotoliul Bătrânului? Până atunci nimeni nu-i pusese vreodată în cumpănă autoritatea, însă poveștile mele puteau să-i aducă neplăceri și surprize. Mai sigur, mai prudent, mai înțelept era să împartă puterea cu mine, pentru a evita orice risc. Îmi propunea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
cunoscut niciodată oamenii. Le-am pus mereu etichete, i-am judecat după aparențe și m-am mișcat nu între oameni, ci între părerile mele despre ei. Nu bănuisem niciodată că dincolo de bătrâna cu gâtul lung și fragil, încremenită într-un fotoliu de infirm, se putea ascunde și altceva decât o suferință penibilă, o boală care reușise în cele din urmă s-o doboare. Nu-mi trecuse prin minte că o asemenea femeie își putea îngădui să dea cu tifla soartei. Îi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
oglindă”. Dar n-a văzut!, mă gândeam atunci. Acum, faptul că nu se zăpăcise dând cu ochii de atâtea oglinzi incendiate de lumina scânteietoare răspândită de masivul candelabru atârnat de tavan, mă descumpănea. Abia când m-a întrebat: „Dar cu fotoliile astea de răchită ce e?” am deslușit în glasul ei o emoție reținută. Părea ușor intimidată de nenumăratele imagini răsfrânte în oglinzi și se mișca de colo colo pentru a verifica parcă dacă imaginile se țineau după ea. În cele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
copilăroasă cu care se examina acum în oglinzi. Făcu câțiva pași de dans. Apoi, prinzându-și halatul cu mâinile ca o rochie de bal, începu să valseze de una singură, amețită și fericită. Când a obosit, s-a așezat în fotoliul Bătrânului. „Hai și stai pe fotoliul din fața mea”, mi-a strigat. M-am așezat și ne priveam unul pe altul. Ea, obosită și îmbujorată la față, eu uimit: pătrunderea Laurei acolo schimbase dintr-odată totul. Sala cu oglinzi nu mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
în oglinzi. Făcu câțiva pași de dans. Apoi, prinzându-și halatul cu mâinile ca o rochie de bal, începu să valseze de una singură, amețită și fericită. Când a obosit, s-a așezat în fotoliul Bătrânului. „Hai și stai pe fotoliul din fața mea”, mi-a strigat. M-am așezat și ne priveam unul pe altul. Ea, obosită și îmbujorată la față, eu uimit: pătrunderea Laurei acolo schimbase dintr-odată totul. Sala cu oglinzi nu mai era un deșert, ci o strălucitoare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
pe mine mă cheamă Laura și că tu ești un simplu cioplitor de cruci”. M-am sculat și i-am zis rece: „Hai să mergem”. Ea m-a întrebat dacă mă supărasem și fiindcă tăceam a adăugat, ridicându-se din fotoliu și încercând să treacă peste jena care se așezase între noi: “în definitiv, fă cum vrei”. Mă simțeam groaznic. Acum știam ce credea despre mine; eram pentru ea un simplu cioplitor de cruci. Artist? Palatul Șeherezadei? Nopțile dintre oglinzi? Realitatea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
întrebări, să mă cert în gând cu Laura. În loc să fie alături de mine, ea ținea să mă silească să-mi miros, domesticit, ratarea. Prefera o dragoste meschină și lucidă. Când puteam să stăm amândoi în sala cu oglinzi, ea pe un fotoliu, eu pe altul, bând limonada sălcie care intra în ritual și visând fiecare în voie... nu, ea prefera să mă azvârle în pulbere de pe treapta pe care mă suisem. Nu înțelegeam cum se întâmplase că într-un azil unde și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
închine. Pentru mine am rezervat obligația de a ține un discurs emoționant. După înmormântare am luat-o pe Moașa de mână, îndreptându-ne spre azil. În sala cu oglinzi m-am dus singur. Păzit de Francisc, m-am privit din fotoliul de răchită al Bătrânului multă vreme. Apoi l-am trimis pe Francisc după Moașa, s-o invite în cortul meu de tuareg... Trezindu-mă, am dat cu nasul de mărăcini. Vasăzică din frumoasele mele vise de glorie nu mai rămânea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
chiar, și care, căzând, le-ar fi dezvăluit - de asta se fereau probabil instinctiv - spaima că nu aveau de cine să se teamă, nici pe cine să arunce vina că-i uitase. Și erau atât de bolnavi de omul de pe fotoliul de răchită încât, o clipă, m-am întrebat dacă nu fusesem un instrument al bolii lor. Poate că, la început, se speriaseră auzind de sosirea mea; dacă, Doamne ferește, eram cu totul imun? îmi vorbiseră cu rețineri, în răspăr, tatonându-mă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
mai ascult avertismentele bufniței. Preferam să uit, sub lumina scânteietoare a candelabrului, atmosfera de panică din azil. Pe deasupra, trebuia să mă deprind cu noua situație, să-mi capăt curajul de a mă așeza într-o noapte, cu orice risc, pe fotoliul Bătrânului, fiindcă nu mai exista drum înapoi. Francisc m-a invitat să mă spăl, ca de obicei, pe mâini. O clipă am fost ispitit să-l reped. Apoi m-am gândit că n-avea rost să mă cobor la o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
și i-am întors spatele namilei cu oarecare ostentație, ca să vadă că nu mai eram cel dinainte. Eram și emoționat. Dacă totuși Bătrânul... Îmi bătea inima când am pătruns în sală, de parcă atunci intram prima oară. Deodată, am încremenit. Pe fotoliul de răchită al Bătrânului se afla, într-adevăr, un individ, iar acel individ nu era nimeni altul decât Arhivarul! Câteva clipe am rămas năucit de surpriză. Îmi vuia capul. Cum, el, Arhivarul era Bătrânul? Ce farsă sinistră! Din fericire, n-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
sinistră! Din fericire, n-a durat mult și am putut răsufla ușurat. Individul nu se comporta totuși între oglinzi ca un stăpân. Înghițea câte o dușcă de limonadă, după care se lingea pe buze și plescăia, se muta pe celălalt fotoliu, ridica picioarele pe masă și iarăși se scula, țopăind între oglinzi, maimuțărindu-se. De emoție, pentru că plăcerea îl emoționa vizibil, își tot fixa ochelarii pe nas și zâmbea, arătându-și dinții îngălbeniți. Pe mine nu mă observase. Nu avea ochi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
în bălării, și apoi săpasem un mormânt fals în altă parte ca să șterg orice urmă. „N-am nici o îndoială că așa s-au petrecut lucrurile, zicea indignat Mopsul. Și cu ce scop? Asta-i bună! Vrea să se așeze pe fotoliul Bătrânului, să bea din limonada lui, nelegiuitul”. — Înțelegi, Daniel, ești învinuit de crimă. Și eu alături de tine. Ce facem acum? Arăta palid. Pretinsese odată că el făcea o distincție între onoare și bunul simț și că în fața lui Dumnezeu onoarea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
al transpirației, mă obosea lumina prea multă, prea curată, prea orbitoare, strălucitoare ca în sala cu oglinzi și mi se făcuse sete, am vrut să întind mâna după carafa cu limonadă, stai nebunule, mi-am zis, aici nu ești în fotoliul de răchită pe care te-ai așezat fiindcă ai crezut, n-ai crezut așa? că nu avem decât ce dominăm. Da, așa crezusem și mai credeam încă, deși eram departe de a avea anvergura autocraților adevărați care au fost totdeauna

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
părțile se auzeau uși trântite, dar n-aveam timp să cer lămuriri nimănui. Vroiam să nu-l pierd pe Arhivar. L-am găsit stând la masă și primul lucru pe care l-am remarcat a fost că-și adusese un fotoliu în locul scaunului. Individul m-a privit prin ochelari fără smerenia de altădată, întrebându-mă cu răceală: „Ce dorești?” Era prima oară că mă tutuia. Arăta foarte sigur de sine și mulțumit, ca în sala cu oglinzi. Mi-a încolțit o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
fără smerenia de altădată, întrebându-mă cu răceală: „Ce dorești?” Era prima oară că mă tutuia. Arăta foarte sigur de sine și mulțumit, ca în sala cu oglinzi. Mi-a încolțit o bănuială: „Nu cumva...?” Și fuma, pe deasupra. Răsturnat în fotoliu, lovea cu un creion în masă și scotea rotocoale de fum din gura cu dinți îngălbeniți și mici, de rozătoare. Aștepta să-i explic de ce venisem și gusta cu plăcere, ticălosul, încurcătura în care mă aflam, intimidat de metamorfoza lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
pândi prin gaura cheii; poate că stătea afară și mă observa. M-am așezat la loc pe scaun și m-am felicitat pentru asta în clipa următoare fiindcă individul a apărut exclamând: „Ah, Doamne!” Era bine dispus. Răsturnându-se în fotoliu, m-a întrebat: „Așadar, ce dorești?”, de parcă atunci mă zărise. I-am explicat că bătrânii vorbeau despre mine vrute și nevrute, mă învinuiau chiar de crimă. „Așa?” s-a mirat el și în vremea asta se uita fix la mine. „Și cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
Va fi un paradis pe măsura lor. Îi voi lăsa să locuiască în el până când îi vor copleși bălăriile și câinii”... 40 Francisc, simțind probabil mirosul acru, de fum, dispăruse. Am pătruns în sala cu oglinzi, m-am așezat pe fotoliul liber și i-am zis Bătrânului: — Aș vrea să mai facem un joc. Cu trișorii... râse el batjocoritor... — N-am trișat, l-am întrerupt, căci n-aveam timp de pierdut. A devenit palid și buzele i s-au strâns de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
am hotărât să intru și să-l scot totuși pe Bătrânul. „Hai, ieși afară! am strigat. Ieși!”. Dar nu-mi răspundea decât un câine care urla undeva sfâșietor. „Ieși! Ieși!” am repetat, dar în sala cu oglinzi nu era nimeni. Fotoliile de răchită se aflau la locul lor, goale, cu un strat gros de praf depus pe ele. Eram din ce în ce mai nedumerit. Deodată m-am uitat cu spaimă în oglinzi. Chipul meu căpătase exact trăsăturile Bătrânului. Mi-am pipăit obrazul, cu pete

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927

să reintru în timp. Unul dintre cei doi bărbați care vorbeau întinse mâna spre butonul lămpii de pe masa de scris. Un cerc de lumină îi cuprinse pe amândoi. Unul ședea pe scaunul său de lucru, celălalt în fața mesei, într-un fotoliu. - Mă duc să fac o cafea! spuse cel de pe scaun și se sculă îndreptîndu-se spre ușă. Celălalt părea că visează. Tăcea. Aprinse o țigară, apoi privi lung fumul. Puțin mai târziu întîiul aduse cafea fierbinte. Oaspetele său părea nemulțumit de

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
bucureștene înalte. Auzi ușa, și fără să se întoarcă, întrebă amuzat: - Cred că ți-am băut toată cafeaua, dacă ai venit așa de repede. - Ba nu, am și adus-o! Era gata făcută de nevastă-mea. Oaspetele se întoarse în fotoliu, să-și ia ceașca în primire. Îi plăcea tabietul; o mirosi întîi, între două fumuri de țigară, apoi gustă îndelung, mai mult aburii decât cafeaua. Puse ceașca jos și oftă. - Știi de ce oftez? Pentru pierderea ireparabilă a documentelor... Omul se

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
Dioclețian, sau pe patriarhul Theofill Mi se pare că tocmai de aceea poporul egiptean nu și-a ținut minte strămoșii, cum se exprimă unii istorici moderni. Oaspetele zâmbi jenat. Dar gazda se sculă și veni să se așeze în alt fotoliu, în fața oaspetelui. Și zise: - Știi ce? Hai să-ți spun o anecdotă istorisită de un călător arab de acum vreo șase veacuri. Treceam odată, zice arabul, printr-un oraș străvechi foarte populat, și l-am întrebat pe unul dintre locuitorii

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
unde mai fusesem și am găsit un oraș înfloritor, mai bogat și mai întins decât fusese cel dintâi. I-am întrebat pe orășeni de când este orașul, și mi-au răspuns: " De când lumea ". Oaspetele se uită la ceas și sări din fotoliu, scuzîndu-se. Gazda îl petrecu până la ușă. Din prag, oaspetele îi mai spuse: - Când se dezgroapă Atlantida, te rog să-mi telefonezi. Victor Kernbach 2 47 Victor Kernbach -

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196

pietrele pavajului din ușa de la Lamb House, lăsată deschisă de Minnie În graba plecării. — O să plătim amendă din cauza ta, o tachină Burgess. Atragi zeppelinele. — Iartă-mă, Burgess, răspunse Minnie supusă. Eram așa Îngrijorată. Îl găsiră pe stăpân prăbușit Într-un fotoliu, În Camera Verde de la etajul Întâi, tras la față și gâfâind, cu o mână apăsată pe piept sau pe stomac (era greu de spus unde se termina unul și Începea celălalt pe sub vestă), cu hârtii Împrăștiate la picioare, unde le

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]