12,849 matches
-
Aici însă a intervenit catastrofa. Dându-și seama că nu sunt așa de spontană și de accesibilă cum a crezut, a mai făcut niște zâmbre și, exasperat, a luat cutia cu butoane în mână, a apăsat, și ecranul s-a luminat de o dezbatere focoasă între Le Pen și Beregovoie. În mine a explodat o mânie ucigătoare împotriva mea, care eram o țărancă complexată, a lui, cam sec la minte, dar care știa că acea cutie „drăcească” era o telecomandă, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
în câte o pauză. „Auzi, Tămaș, am văzut pe tablă, la a opta, scrisul tău. Nu mai preda despre iluminism că nu-i vorba despre iluminatu’ public, ci despre luminism, așa e corect. Nu știu dacă ai priceput. Te-ai luminat sau te-ai iluminat? Nu-ți spuneam, dar vreau să-i atrag atenția colegului mai tânăr, care e încă necopt la minte, să nu repete și el greșeala”, și-și lua catalogul și pleca râzând pe coridor. Ne-a apropiat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
simțeam eu față cu occidentalele (fie ele și specialiste în estul Europei) la începuturile lui ’90. Ieri am fost cu ele la Blackwell și la Bodley să le arăt cum să caute cărți up-datate. Mă simțeam ca omul alb care luminează colonizații. Uitasem de mine cea din ’91, plecată prima oară în buricul Vestului, adică la Manhattan. Atunci mi-am făcut poze și cu un frigider american. Era mai înalt ca mine. Eu stau cu genunchii ușor flectați, ținându-mă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
conspectând, citind, gătind un pic în așteptarea Călineștilor (primii mei musafiri în formă organizată). Ransel mi-a dat cartea lui despre Village Mothers. Foarte impresionantă, bazată esențial pe interviuri cu trei generații de femei din Rusia și Tătaria. Asta mai luminează o dată cum știu acești oameni să facă istorie ca știință, ce metode de cercetare au. În fine, pentru mine, cartea nu a fost poate așa de surprinzătoare, din cauza copilăriei sau fiindcă avem țigani sau fiindcă trăim într-o societate în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
cu Adina, eu cu Adi și, de bună seamă, gazda noastră Mioara. Căsuța, una din cele multe din familia condominioanelor pentru pensionari, e cea mai plăcută casă mică pe care am văzut-o. Seara a fost plină de stele și luminată de Crai Nou. Am ieșit afară și mi-am pus o dorință pentru Andrei. Mioara pregătise tot felul de bunătăți foarte rafinat aranjate, fiecare platou era o mică operă estetică, și ea o gazdă impecabilă, cu un simț european interbelic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
scârțâia sub picioare pe străzile în parte pustii; primăverile și toamnele erau scurte, irizate în culori contradictorii, și toate la un loc lângă legendele Orientului, că nimeni nu mai putea gândi la originile Dreptului și nici nu-i interesau, se luminau basmele din O mie și una de nopți, melodiile seraiului, fumul narghilelelor. Apoi, în contratimp cu vorbirea dumneavoastră însoțită de gesticulații molatece, înfățișarea de senator roman, prin chipul croit din linii precise, părul tuns foarte scurt, roba ce vă atârna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
ca dintr-un timp necunoscut. Și, în seara acelei zile, ajungând acasă mă văzui până noaptea târziu, poate era în vis, sau în vis și trezie - e greu de precizat - îmbrăcată într-o crinolină albă, dansând pe scena unei opere, luminată de reflectoare puternice în aplauzele unei asistențe elegante, în moda secolului XIX, apoi în fața oglinzii dreptunghiulare de pe ușa șifonierului sărăcăcios așezat la picioarele patului de acasă, unde dormeam cu mama, dar eu cred totuși, că era în vis, căci niciodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
sărutat umărul stâng, dezgolit sub arcuirea decolteului rochiei de mătase. O îmbrăcasem pentru prima dată, parcă anume în premoniția acelei sărbători. Întâlnirea noastră, spusei, nu a fost o întâmplare ci împlinirea legii necunoscute de care vorbeam. Dovadă că totul fusese luminat de intuițiile noastre, lucrând aidoma pentru fiecare din noi, asemeni unor ceasornice reglate pentru aceeași oră. Asta înseamnă că ne vom întâlni într-o sincronizare căreia îi suntem supuși”. 14. Bătea un vânt aspru peste acoperișuri și vânzolea zăpada în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
Pavel precum și holul în care îmi aveam biroul și biblioteca și camera de la față, pe care le ocupam - toate deschise petrecerii - se umplură de musafiri. Deasupra ușii ogivale de la intrare, sub bolta în semicerc, ardea festiv un bec puternic ce lumina curtea. Întâmplător, am fost cel care deschise ușa soților Neculce; tropăiau scuturându-și zăpada, el de pe șoșonii de modă veche, din pâslă, purtându-se încă, iar ea de pe cizmulițele cu fermoar. O ajutai să-și dea jos paltonul, le spusei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
ivi în încadratura ușii; se văzu, în străfulgerarea clipei, că încercam fiecare să ne aducem aminte de unde ne cunoaștem sau unde ne-am mai văzut. Când doamna Pavel, atentă la ceremonialul cuvenit, ne făcu prezentările ca între necunoscuți, totul se lumină, din apropiere, brusc și vădit pentru amândoi: era anonima călătoare ce se aflase lângă mine, vara, în trenul din care coborâserăm în gara municipală și cu care schimbasem, în compartiment, câteva propoziții neimportante, fără să ne fi recomandat unul altuia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
puse două cești cu cafele, ce urmam să le bem așezați în fotoliile noastre, rămase neocupate. - Ați stat cam mult singur, domnule judecător! glumi zâmbind copilărește, și-mi făcu semn să stau în fotoliu. Era într-adevăr interesantă, fața-i lumina spre inteligență, iar trupul, nedepășind granița tinereții, părea melancolia unei mari întrebări. Se făcuse târziu, invitații începuseră să plece. Nu peste mult se golise casa. Noi continuarăm să rămânem pe cele două fotolii, secționați de vraja altei lumi. Alături, numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
Doamna Pavel își scutura așternutul și-și bătea zgomotos pernele ce stătură la soare pe pervaz, fredonând o melodie din vremea tinereții ei, în admirația exclusivă a lui Rex care, sprijinit pe labele dindărăt, iar cu cele din față drepte, luminându-i pieptul înălțat, o privea ținându-și capul într-o parte și urechile ciulite, se întâmpla rar ca proprietăreasa să aibă asemenea manifestări exuberante, el îi rămăsese singurul auditor, căci soțul plecase în oraș pentru plimbarea obișnuită de dimineață, mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
și salutau plecându-și capul sau scoțându-și pălăriile; răspundeam cu mare mulțumire, iar Lung era fericit. Când am plecat am străbătut ulițele singur, apoi marginea păduricii și a iazului, până puțin înainte de lăsarea serii, când cerdacul casei învățătorului se lumină de cele două becuri cu abajururi de tablă, vopsite deasupra în albastru, atârnând de fire lungi, împletite până puțin deasupra capetelor lor. Ana, mama ei și sora se aflau în cerdac - numai ele. De aici dinspre poartă spre încadratura pomilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
că „sunt fericit pentru momentul acesta”, avui însă corectitudinea reținerii, în timp ce el, înainte ca eu să fi avut tăria de a încerca vreun gest către el, mă îmbrățișă, era poate o fire deschisă. Greu de judecat. O mulțumire calmă îi lumina fața; pentru moment avu senzația unui rătăcit în mijlocul acelei mici adunări venită să-i felicite, o anume timiditate greu de explicat la un asemenea om. Oricum, sufletul omenesc e mult prea complicat și ascuns, pentru a fi înțeles în câteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
l-am făcut și eu, din care cauză nu te învinuiesc. Atât numai: de ce a trebuit ca Dumnezeu să recreeze Raiul pentru noi, fie și numai câteva clipe, în câmpia aceea pustie?”. 30. Tata era încă în puterea vârstei, casa luminată de măreția lui ascunsă. Vorbea și acum ca în timpul războiului despre bolnavii lui; alții, acum, nu mai erau aduși în trenuri de Crucea Roșie, în înserările de vară - vara de atunci -, erau bolnavii dintotdeauna ai regimentelor din garnizoană. Acum, după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
în atâtea garnizoane din toată Moldova; renunțase, revenind la obișnuințele căpătate în micul - dar nu prea micul la vremea aceea - oraș de provincie, în care se născuse și-și petrecuse mai toată viața. Dar casa în anii aceia mai era luminată și de prezenta fratelui, primul născut după mine, care în copilărie mă întâmpina bătând din palme, îmbrățișându-mă la venirile mele în vacanțele școlare de la internatul Liceului militar din Iași. Acum timpul trecuse, era în penultima și ultima clasă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
clasă de liceu, căci o imaginație mai mare decât cea din Commedia dell’Arte îl făcuse să dea examene pentru amândouă clasele într-un an, o voință ce depășea, pentru mine, orice posibilitate de gândire, - dar prezența lui, de adolescent, lumina casa cu flacăra și vioiciunea cu care se confirmă continuitatea generațiilor, alungarea mucegaiului de pe pereții din casele stătute, locuite, îndeobște și pe nedrept, de bătrâni. Cât despre această continuitate, voioasă și zgomotoasă era, fără nici o fisură, asigurată de fratele cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
Istorie, de nerepetat, monarhia își încetă existența. Șirul marilor regi ai României, văzuți în fotografiile timpului, încetă. Tânărul Rege care adusese eliberarea cu trei ani în urmă. - Ia castane, castane calde! Castanele! Femeia care-și striga marfa pe strada vag luminată tremura de umezeala intrată în trup. Când mă apropiai, mă privi cu ochii puțini speriați: E adevărat, domnule? - Adevărat. PARTEA A DOUA 1. „Ninge. Ți-am spus că voi veni acum, în iarnă, aici pe canapea, lângă șemineu, în camera
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
fereastră, era același din primăvara trecută; îl auzeam strigând - sosea odată cu primăvara, asta era, probabil, menirea lui, să o vestească, în timp ce oamenii îl credeau un simplu căruțaș: „Pământ de flori! Pământ de flori!” părea pe jumătate că doarme, cu fața luminată de soarele Levantului ce se ivise la orizont. Venea, sigur, din O mie și una de nopți, vindea pentru serai pământ de înflorire, altfel nu se explică sosirea lui, regulată, în fiecare primăvară, lumina de pe față, mantia orizontului roșiatic pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
confirmare, doamna, intuind, dădu afirmativ din cap, apoi șoptit: - Da! Am întors privirea către bolnava din pat, și o întrebai, fără rost, năucit: - Fiica dumneavoastră? - Da, domnule judecător. Plăcerea de a-mi confirma filiația era evidentă, o surdă mândrie îi lumina fața, era o revitalizare melancolică - ea este! mai mult nu putu rosti, deși era vizibil că vroia să mai spună ceva. - Cum o chema? - Ecaterina Perussi, răspunse. - Keti, vreți să spuneți! Inima-mi ieși din loc, vorbisem mai mult decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
unui ocean; ea mă sărută. „Dacă nu ne întâlneam atunci”, spusei. - „Trebuia să ne întâlnim!” preciza pentru a nu știu câta oară. Unghiul literei nu se mai văzu, amândoi formam acum o linie dreaptă în cenușiul camerei ce era abia luminată de becul de afară. Deodată, așa cum ne aflam furăm cuprinși în unghiul stelei ce trecu peste noi prin fereastră odată cu rotirea pământului, și-n clipa aceea devenirăm nesfârșit de frumoși. Acum, la data scrierii acestei cărți, au trecut aproape cinci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
întreb. - Ați da dovada unei deformații profesionale fără noimă, e ca și cum eu aș întreba-o dacă are cazier judiciar, observai zâmbind. Căldura răsfrântă de asfaltul trotuarului larg din partea asta a străzii moleșește trecătorii, care-și pierduseră voiciunea. Tinerețea anotimpului își lumina vitalitatea prin policromia vestimentației, cu deosebire a celei feminine; rochiile în diversitatea lor coloristică dând impresia unei abundențe comerciale, contrazisă însă de primele vitrine, pline numai cu stămbării colorate; cât despre rochia de mătase albastră a profesoarei era dinainte de război
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
la ceasul din urmă care va veni, va trebui să vină - cu noi, fără noi - cei mai mulți care vor rămâne din ceasul de acum sau vor veni nu vor înțelege nimic, iar pe noi nici atât. Cum să înțeleagă paradoxul de-a lumina iadul cu mâinile în smoală, deschizând cărărui spre nădejdile din prima zi a lumii? cine a văzut îngeri în iad, și mai ales sus, acolo, lângă pupitrul de comandă? Și vom rămâne singuri, neînțeleși, noi câți vom fi, puțini-mulți ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
În finalul celor patru pagini, îl rugam să transmită salutări și lui Lung: sentimentul meu nu era unul de bucurie cum s-ar fi putut înțelege din cele trei rânduri pe care le scrisesem în încheiere, ci unul de solidaritate... Luminat de vestea primită o adusei la cunoștință domnului Pavel care se afla atunci în fotoliul lui din sufragerie. Zâmbi, superior: - Iată, domnule judecător, că în țara asta se poate sta în pușcărie și fără tribunale și judecăți. E mai simplu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
soarele în față, se auzeau broaștele în micul iaz comunal, satul nu aducea nici un zgomot, iar sora Anei nu era acolo, și iată că după douăzeci de ani peisajul rămăsese neclintit. Eu nu-mi dădusem seama, dar pentru ea timpul luminase neîncetat fiecare amănunt al acelei lumi, cu intensitatea avută, căci se mai încălzea încă la soarele uitat despre care începu să pomenească cu vioiciune. Fiica Anei - și asta fu salvator - prinse chef nestăvilit de vorbă, își rostogolea impresiile “încântătoare” spunea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]