18,249 matches
-
pre carele îl cheamă Antonie Delaefa [Antonio Dall Acqua, Profesor de drept, academicul la care cu ajutorul preasfântului și preaputernicului Dumnezeu, și cu neîncetata rugă a prefericitei lui Hs. Domnului Născătoare am înțeput a învăța cu toată a mea mică putérea omenească...”; „Iar iulie 28/18, iar joi, am început loghica a învăța la luminatul și mult știutul [Albanio Albanese], care este începătura fireștii filosofii a cărui Dumnezeu ce mai sus rog ajutoriu fie cu mine, ca să o și sfârșesc la el
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
numărul anilor acumulați, ori de vreo maladie nevindecabilă, era un semn imprescriptibil al apropiatei dispariții (moartea biologică - între formele pe care le examinează Louis Vincent Thomas 537), al instalării acelui Nimic aflat dincolo de hotarele înțelegerii, spre care gravitează toate angoasele omenești (L.-V. Thomas îl lasă să vorbească pe W. Jankélévisch: „Elle [moartea] est l’événement dépareillé par excellence, [...] sans rapport avec les autres événements qui, tous, s’inscrivent dans le temps”), care descuraja și stârnea - în omnipotența lui - depresii (zisese
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
îl vom vedea ceva mai jos pe diacul Toader din Feldru în cuvântarea rostită la înmormântarea moldovencei Sofronia Ciogolea: „Că moartea altă nemică nu mai iaste, fără numai plata păcatului și sămnul osândei lui Dumnădzău carea iaste pre tot rodul omenesc. Moartea iaste o cale pre care să petrece toată firea omenească, de domni nu să teme...”) și construiau imagini (ce porneau de la toposul „morții ca urmare a păcatului originar”), încercând, agățați de părinții Bisericii (Toader din Feldru se sprijinea, în
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
în cuvântarea rostită la înmormântarea moldovencei Sofronia Ciogolea: „Că moartea altă nemică nu mai iaste, fără numai plata păcatului și sămnul osândei lui Dumnădzău carea iaste pre tot rodul omenesc. Moartea iaste o cale pre care să petrece toată firea omenească, de domni nu să teme...”) și construiau imagini (ce porneau de la toposul „morții ca urmare a păcatului originar”), încercând, agățați de părinții Bisericii (Toader din Feldru se sprijinea, în întreprinderea sa, pe Ioan Chrisostomul), o preparare a întâmpinării creștinești a
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
cinstită cocoană” - a fost făcută de un copist familiarizat cu practica unor asemenea compuneri. Moartea ca „dulce adormire” (stare din care „trezirea - înviere” se produce firesc) - și nu ca drastică „ruptură” - era o „încheiere” cu destule încorporări în meditațiile asupra omenescului sfârșit din veacul al XVIII-lea românesc (în „consolații”, în epitafuri), pentru care Antim Ivireanul găsește suportul scripturistic (obișnuit, căci Biblia și scrierile Părinților Bisericii asigurau temeiul disertațiilor de această factură) cel mai potrivit: „Așa ni-o adeverează nemincinoasa gura
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
din scârbă la bucurie, din stricăciune în nestricăciune, din orașul lacrămilor la locul veseliei, din turburarea vieții la adăpostirea cea lină a mântuirii, din patimile Eghipetului în pământul cel fericit al făgăduinței, din robiia lumii la mântuirea cerului, din petrecaniia omenescă la ceata fericiților îngeri”. Se naște un nou „gen” literar Prima orație funebră din literatura română a fost prilejuită de înmormântarea rămășițelor pământești (de fapt era vorba de o reînhumare, căci, între timp, în 1517, Mănăstirea de la Argeș fusese terminată
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
méle. Dreptu acéia mă ertați toți părinții și frații miei, că făr’ de ertăciunea voastră nu voiu putea grăi”. Mobilul ales de Voievod pentru zidirea laudei aduse mamei sale este simplu, impunător însă prin măreția lăuntrică a esenței sale pur omenești: necurmata trudă și osteneală ale femeii mame, transfigurând, prin „umanizare” firește, sentimente și atitudini eterne precum dragostea, generozitatea și spiritul de sacrificiu. Un loc comun intrinsec recomandat de retorică, utilizat cu abilitate (și corect înțeles de traducătorul în românește din
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
621. Nu mai insist, ca urmare, și îl las pe diacul Toader să-i explice cititorului „ce iaste moartea”: Că moartea altă nemică nu mai iaste, fără numai plata păcatului și sămnul osândei lui Dumnedzău carea iaste pre tot rodul omenesc. Moartea iaste o cale pre carea să petréce toată firea omenească, de domni nu să téme, de boiari nu să stidéte, de bătrâni nu se rușinează, pre frâmséți nu caută, tineréțele nu le cruță, de unul-născut nu i-i milă
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
Toader să-i explice cititorului „ce iaste moartea”: Că moartea altă nemică nu mai iaste, fără numai plata păcatului și sămnul osândei lui Dumnedzău carea iaste pre tot rodul omenesc. Moartea iaste o cale pre carea să petréce toată firea omenească, de domni nu să téme, de boiari nu să stidéte, de bătrâni nu se rușinează, pre frâmséți nu caută, tineréțele nu le cruță, de unul-născut nu i-i milă, ce pre toți vine într-un chip. Și moartea nu iaste
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
acțiunile și relațiile sale cu ceilalți, dar și răspunderile care-i revin, atât față de sine, cât și față de ceilalți. Viața omului nu se desfășoară numai sub semnul impulsului vital, ci ea este, În egală măsură, și o creație a spiritului omenesc, expresie a tendințelor și aspirațiilor sufletești și morale ale omului. Mergând mai departe, putem afirma că, Într-o anumită privință, Însuși destinul se află la dispoziția omului, acesta putându-se realiza sau, dimpotrivă, eșua, ca modalitate de existență. Idealul vieții
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
suferință, deși el este mai apropiat de efortul de reparație prin pedeapsă, decât de suferința propriu-zisă. Formele de manifestare ale acestuia au o mare varietate de aspecte: plânsul, disperarea, izolarea și fuga, tortura fizică, remușcarea. Toate sunt, În final, chinuri omenești. Să le analizăm În continuare. 1. Plânsul Este manifestarea fizică, exterioară a durerii, a suferinței, a deznădejdei. El este Întotdeauna sincer și exprimă o stare de sfâșiere interioară, o durere sufletească sau morală, dar și o durere fizică insuportabilă. Dar
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
are dubla disponibilitate axiologică de a fi În egală măsură, și bună, și rea. Această constatare ne amintește de afirmația lui L. A. Seneca, care spunea: Binele și răul nu au sedii distincte În noi. Ele nu sunt altceva decât firea omenească Înclinată către bine sau rău”. Patologia morală Patologia morală este manifestarea răului În ființa umană. Mai exact, ea este consecința efectelor răului asupra omului sau a răului din om. Desigur că, din punctul de vedere al psihologiei morale, nu ne
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
Împlinirii omului, o dă cunoașterea de sine. Aceasta conduce În final la obținerea stării de sophrosynè, ca formă a Înțelepciunii pe care o afli prin descoperirea și stăpânirea adevărului. Ea presupune un lung și constant efort de căutare al minții omenești. Modelul moral al lui Seneca Îl reprezintă Înțeleptul, cel care a ajuns stăpân pe sine și a dobândit echilibrul interior și „liniștea sufletească” (Seneca, De tranquillitate animiă. Pe Înțelept nimic nu-l poate atinge, nu-l poate impresiona. El a
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
sau, altfel spus, al destinului ființei umane aflate În suferință. Din această perspectivă privită problema, destinul este acceptat ca fiind una dintre cele mai importante dimensiuni ale persoanei umane și nu ale vieții sale, mai exact, acea dimensiune a firii omenești de care depinde Însăși viața persoanei, felul În care aceasta se va desfășura, către ce posibilități se orientează, ce vrea, și mai ales ce poate, realiza În decursul vieții sale. Destinul nu mai este o fatalitate, ci o posibilitate de
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
morală supremă. Judecata de apoi este o confruntare a două conștiințe. Conștiința mea Îmi justifică adesea ceea ce am făcut, chiar dacă am greșit, independent de mine și Împins de circumstanțele vieții. Conștiința supremă Îmi arată Însă slăbiciunile morale, care reprezintă dimensiunea omenească a ființei mele, a etosului personal și, În final, consecințele negative ale acestuia: păcatul. În felul acesta, destinul meu este judecat nu În timpul vieții, ci după moarte. Eu, prin conștiința morală de sine, nu mă pot ridica la Înălțimea judecății
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
trata În același cadru. 1. Mitul prometeic Această temă pune, pentru prima dată În istoria culturii, problema omului ca valoare eternă și supremă În raport cu creația originară. Mitul lui Prometeu, titanul reformator, stă la baza culturii și moralei noastre europene. Acțiunile omenești, structurate după modelul prometeic, sunt orientate către realizarea unor idealuri de perfectibilitate În care este concentrată armonia lumii, de care depinde și armonia omului. Totul se concentrează În efortul creației, care Înalță persoana umană prin realizările sale. Orice creație este
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
lumii, Fie pentru țărani, curteni sau pentru târgoveți; Fără el creația Întreagă s-ar Învechi Și Moarte-ar uzurpa autoritatea oriunde; Natura-nsuflețită, Întreagă, prin ajutorul lui E Înviată și de distrugere ferită. XIV Aceasta e starea balsamică a vieții omenești, Mărind puterea și dând Întreaga sănătate; Toți cei care o desconsideră, luptă Împotriva Scopului Creatorului, În a sa bună revărsare: Te bucură de aerul Înviorător când Primăvara e În floare, Cu miresme-ntremătoare, dulcele zefir bătând; Sunt bogate rezerve de bunăstare
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
scobind mormintele cele proaspete (...) un simțiment de dezgust și de groază ne Încongioară. Cu toate acestea, mult mai nesuferită trebuie să ni să apară lăcomia omului ce turbură pacea mormintelor, ce Înfruntă majestatea lor, ca să tragă din sânul lor cadavre omenești și să le vânză pe bani! Aceasta se face neîncetat de locuitori și de călători!...” (Opere, vol. VI: Călătorii, ed. cit., pp. 247-248). 77. Ciuma e prezentă Încă din deceniile anterioare (cf. B. Le Calloc’h, Csoma de Kőrös I
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
este aceea care, aprioric, exclude miracolul din istorie. O metodă obiectivă trebuie să constate; În nici un caz ea nu poate să excludă o serie de fapte ca «imposibile». Cercetări recente au dovedit, bunăoară, «posibilitatea» șposibilitatea «teoretică»!ț a incombustibilității trupului omenesc. Sute de documente hagiografice vorbesc de această incombustibilitate. Metoda istorică le elimină, Însă, din capul locului, ca «imposibile». Iată Însă că faptul a fost verificat. Cum rămâne deci cu obiectivitatea metodei istorice?”. Nu e chiar greu de răspuns: incombustibilitatea și
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
firească, momentele ulterioare bătăliei de la Mărășești, apoi viața de zi cu zi a celor aflați în prima linie a frontului în iarna 1917-1918, cu întreg tragismul ei. Puține scrieri de război autohtone pot egala autenticitatea și relevanța, cât documentară, cât omenească, a acestor pagini, pe care le completează fericit schițe precum Încă unul, În capcană sau Bombardament obișnuit. O experiență, de asemenea nemijlocită, asigură substanța epică a nuvelelor din culegerea Seara a 13. De data aceasta, S. urmărește procesul reintegrării combatantului
SAVEL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289519_a_290848]
-
netrivială, antrenant și provocator prin asocierile neașteptate și divagațiile ce predispun la reflecție, acestea fiind favorizate de o cultură solidă și de o excepțională vivacitate a spiritului. Impresii diverse din experiențele trăite în Germania sunt adunate în Icoane fugare. Documente omenești (1916). Criticul a tradus din Honoré de Balzac (nuvele), Vicente Blasco Ibáñez (Călătoria unui romancier în jurul lumii) și Heinrich von Kleist (povestiri). Notele caracteristice ale personalității acestui critic sunt, în ordinea intelectuală, puterea de speculație și spiritul de sistematizare, iar
SANIELEVICI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289471_a_290800]
-
cu elemente de grandomanie mai curând inocente și simpatice, acordând paginilor sale mișcări de umoare care încântă. G. CĂLINESCU SCRIERI: Încercări critice, pref. C. Rădulescu-Motru, București, 1903; Cercetări critice și filosofice, București, 1916; ed. 3, București, 1925; Icoane fugare. Documente omenești, București, 1916; ed. 2, București, 1921; Studii critice, București, f.a.; Noi studii critice, București, 1920; Probleme sociale și psihologice, București, 1920; Poporanismul reacționar, București, 1921; Clasicismul proletariatului: Panait Istrati, București, 1924; Alte cercetări critice și filosofice, București, [1925]; În tren
SANIELEVICI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289471_a_290800]
-
Imaginația edifică un spațiu de coșmar, de lume întoarsă pe dos. Dacă tonul elegiac al unor versuri scrise în țara natală emană dintr-o neputincioasă exasperare a individului și a istoriei, mesajele poemelor ulterioare comunică sentimentul unei damnări inerente destinului omenesc. S. o face adoptând mijloace expresive diverse, fără obsesia sincronizării cu ultimele performanțe de limbaj. SCRIERI: Poezii - Gedichte, ed. bilingvă, Mainz, 1981; Transilvania, Rhein, 1982; Phoenix. Amintiri lirice (1959-1984), Mainz, 1984; Strigătul morților, Lünen, 1986; Omina, Dortmund, 1987; Testament, pref.
SCHENK. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289550_a_290879]
-
tonuri țărănești. Petru Dumitriu are dreptate să spună despre această carte de debut că „e de îndeajuns spre a-l clasa pe autor ca mare meșter al povestirii, al retoricii rurale [...] de asemenea, ca scormonitor încăpățânat și îndrăzneț al sufletului omenesc”. „Puterile mari” (epice, desigur) pe care i le prevedea Petru Dumitriu în 1948 se verifică după câțiva ani în Moromeții, o capodoperă de stil, unul dintre cele mai puternice romane din literatura română. Este istoria unei familii țărănești din Câmpia
PREDA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289000_a_290329]
-
în care protagonistul încearcă să-și explice această tristă înlănțuire pe deasupra voinței și înțelegerii oamenilor. E un fel de parabolă a posibilităților de existență. Ca un nou Candide (un Candide al epocii industriale), Călin Surupăceanu reface în fantezie istoria societății omenești și în această utopică derulare vrea să afle care este cea mai bună dintre existențe și în ce chip trebuie să trăiască omul pentru ca fratele să nu își omoare fratele, pentru ca ura și violența să nu triumfe în lume, împiedicând
PREDA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289000_a_290329]