7,473 matches
-
introd. Ion Pillat, București, [1936] (în colaborare). Repere bibliografice: Ovid Densusianu, „Denii”, VAN, 1919, 5-6; Perpessicius, Opere, XII, 531; N. I. Herescu, Însemnări literare (1924-1926), Arad, 1926, 65-68; Lovinescu, Ist. lit. rom. cont., III, 185-186; Mario Ruffini, Roma nella poesia del poeta romeno Ștefan I. Nenițescu, Spoleto, 1938; Călinescu, Ist. lit. (1941), 801, Ist. lit. (1982), 885; Crohmălniceanu, Literatura, II, 317-320; Piru, Ist. lit., 360-361; Sanda Radian, Măștile fabulei, București, 1983, 203-205; Edgar Papu, Scriitori-filosofi în cultura română, Craiova, 1994, 29-33; Dicț
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288422_a_289751]
-
Energie și vitalitate românească, București, 1941; Omenie românească, București, 1941; Natură și sens popular românesc, Iași, 1942; Sulla poesia popolare italiană, Iași, 1942; Vită e poesia popolare romena, București, 1943; Bălcescu, precursore del socialismo romeno, Palermo, 1946; Tudor Arghezi, îl poeta „delle sette fronti”, Palermo, 1946; „Miorița” o Îl canto della fusione con la natură, Napoli, 1958; Umanesimo romeno, Trapani, 1967; Conversazioni critiche, I, Palermo-Roma, 1967. Culegeri: Așa cântat! Cântece populare istroromane - Cânți popolari istroromeni, Susnevița-Jeiăn, 1936; Grâi și băsmuire cirebiră
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287620_a_288949]
-
începute la Suceava, traversând apoi o lungă perioadă și mai grea, când și-a câștigat existența cu slujbe umile. Nici când lucrează în redacția unor periodice ieșene - „Chemarea” (1935), „Iașul” (1938-1940), „Voința” (1941), „Cetatea Moldovei” (1942), nici după căsătoria cu poeta Magda Isanos și după apariția primelor cărți, situația nu i se schimbă, C. trăind la limita de jos a subzistenței. Începând din 1929, când a debutat cu versuri în „Moldova literară” (Mihăileni-Dorohoi), C. semnează în numeroase periodice din București și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286051_a_287380]
-
Fl. Marian din Suceava. 79. Victor Țăranu (1901), profesor în zona Dornelor, publicist, colaborator cu articole la diferite reviste pe teme de istorie și cultură națională. A redactat Bibliografia economică română (1926-1928) și revista Familia noastră. 80. Anca Țurcan (1896-1976), poetă, publicistă, institutoare la Rădăuți, debutează la Voluntarul Bucovinean, în 1935, și colaborează cu poezii și articole pe teme de pedagogie la Freamătul literar și Junimea literară. 81. Dionisie Udișteanu (1900-1984), arhimandrit, profesor la Suceava, publică studii de istorie locală. 82
[Corola-publishinghouse/Science/84940_a_85725]
-
, Elena (7.X.1918, Corița, Macedonia - 22.IX.1994, București), poetă și prozatoare. Urmează la București Școala Centrală de Fete, apoi Facultatea de Litere și Filosofie. A publicat versuri în „România literară”. Volumul de debut, Casa dintâi (1972), dedicat Cellei Delavrancea, deși prezentat elogios de Al. A. Philippide, a fost primit
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285568_a_286897]
-
, Olga (23.V.1913, Valeva-Cernăuți - 20.VII.1995, Sebeș), prozatoare și poetă. Este fiica Mariei (n. Kadar), învățătoare, și a lui Augustin Caba, inspector școlar. Absolventă a Liceului Comercial de Fete din Oradea (1929), C. își ia licența la Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din Cluj (1934). Funcționează, între 1936
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285980_a_287309]
-
clar și logic în desfășurarea narativă... Adevărul e că Emmanuelle Pireyre are o pasiune pentru titlurile surprinzătoare și provocatoare, volumul precedent spre exemplu numindu-se Cum să faci pămîntul să dispară? (Seuil, 2006), dar ea e în primul rînd o poetă, care s-a mai jucat puțin și prin teatru. Apoi, după cum singură povestește, într-o bună zi, a început să noteze mici momente, anecdote, întîmplări observate pe stradă, auzite, citite, văzute la televizor ; intenția inițială era să le lase așa
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
, Elena (28.II.1944, București), poetă, prozatoare și eseistă. Este fiica Elenei (n. Bratovici), marochineră, și a lui Gheorghe Gronov, electrician. În 1961 termină Liceul „Mihail Sadoveanu”, iar în 1966 - Facultatea de Limba și Literatura Română a Universității din București. Din 1966 lucrează ca redactor la
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287368_a_288697]
-
literară, unde, pornind de la mult dezbătuta obligație a scriitorului de a oglindi momentul istoric, Mircea Eliade răspunde la întrebarea „Cum s-ar putea angaja un scriitor, ca scriitor?” Revista publică versuri de Elena Văcărescu (însoțite de o scurtă prezentare a poetei), Vintilă Horia (Sonet la statuie, A murit un sfânt, Exil), Constantin Virgil Gheorghiu (Dorul de țară, Primăvară în surghiun), N. I. Herescu, Florin Zaharia, Alexandru Ciorănescu, sub pseudonimul Mihai Tăcutu (Dor, Dunăre, Dunăre), Horia Stamatu, N. S. Govora (Exilații), Titus Barbu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287874_a_289203]
-
-o vorbind cu luna. Vorbea încet, dar în glasul ei era căldură. Oare ce i-o fi spus lunei? ELENA FARAGO Începuturile Elenei Farago sunt coșbuciene și eminesciene, caracterizate printr-un conceptualism verbios. Când a venit în contact cu simbolismul, poeta a decolorat vechile imagini din epoca Semănătorului, dîndu-le o nuanță de vag. Adverbele, vorbele, pronumele, exclamațiile, scrise cu majusculă, devin personagii misterioase: Încotro, De unde, Ce va să fie, statornicul Este, tristul N-a fost, blândul Că n-a fost să
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
duce înapoi Că mi-i dor de acasă. Poeziile iau lungimi intolerabile, cele mai simple propoziții compli-cîndu-se printr-un cifru de convenții simbolice (azimă, vin, blid, năframă), cam în stilul liturgic al lui Claudel sau în maniera Roman de la rose. Poeta încearcă să tragă "lanțul avarelor tăceri", ca să ajungă la "crinii" care simbolizează ceva, însă e înțepată de "spinii" care și ei înseamnă ceva, intră în "cimitirul nădejdilor", unde dă de un chin ce-i prihănește "mirul prohodului din suflet", ori
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
chin ce-i prihănește "mirul prohodului din suflet", ori vorbește de "coasele toamnei" care trec prin "lunca nădejdilor", unde "floarea albaștrilor cînd" și "frunza verzuilor poate" sunt moarte. Abia când se exprimă direct și simplu, Elena Farago e o remarcabilă poetă a dragostei pudice, fie că vorbește bărbatul: Tu care vrei alături cu mine să pășești, Nu crede că sunt robul pe care-l miluiești. Cu ochii tăi cei galeși în van vei aștepta Să îmi aplec genunchii cerșind iubirea ta
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
simple prestidigitații prozodice. OTILIA CAZIMIR Influențată ușor de G. Topîrceanu, dar mai nestânjenit lirică, poezia Otiliei Cazimir are înrudiri cu sentimentalismul lui Demostene Botez, cu beția de arome a lui Pillat, cu orgia de flori a simboliștilor. Nota particulară a poetei este însă o mare prospețime de impresii în perceperea înfloririi și dezagregării materiei. Sosirea lemnelor de la pădure deșteaptă senzația esențelor: În mers greoi și clătinat, Căruțele cu lemne mi-au adus Din codrii Bîrnovei, de sus, Și în ograda mea
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
, Dorina (14.VIII.1887, Bratca, j. Bihor - 2.II.1979, Huningue, Franța), poetă și prozatoare. Debutează cu versuri publicate în revistele bănățene „Fruncea” și „Foaia diecezană”. În 1933 i se publică romanul științifico-fantastic Cataclismul anului 2000, unde se imaginează sosirea unor marțieni care determină o metamorfoză a civilizației de pe Terra. În 1960 I.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287504_a_288833]
-
trimite versuri revistelor din exil. Colaborează la toate cele trei serii ale revistei „Drum” (Pittsburg), la „Apoziția” și „Revista scriitorilor români” din München, la „Vatra” din Freiburg și la „Buna Vestire” de la Roma. Marcată de nostalgia depărtării, sensibilitatea lirică a poetei surprinde toate dorurile exilatului. Imaginația reconstituie dimensiunile spațiului originar în gesturi și atitudini altădată familiare: „Încins de focul verii / într-un ceas mic / sfârtec cămașa subțire / de borangic. / Netezesc părul / ascuns subțiori / firele una cu alta surori. / Deșir bob după
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287504_a_288833]
-
locul lor.// Morții în pământ / gândul în cuvânt. // Strânsă într-o silabă / bocește o babă. Țipă o cucuvaie / lae, lae, lae.” Cele trei plachete de versuri apărute în exil (două dintre ele în ultimii ani de viață) reunesc versurile unei poete pe care „căutarea permanentă o salvează de solemnitate și retorică și o ajută să-și distribuie sentimentele, emoțiile, într-o gamă largă de forme, în care își păstrează autenticitatea” (Aron Grămadă). SCRIERI: Cataclismul anului 2000, București, 1933; Aripi de lumină
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287504_a_288833]
-
, Angela (pseudonim al Basarabei-Angela Marcovici; 8.VII.1941, Arad), poetă, prozatoare și eseistă. Este fiica Mariei Marcovici (n. Martiș), profesoară și sportivă, și a lui Marius Marcovici, funcționar. Învață la Liceul „Moise Nicoară” din Arad (1955-1962) și se înscrie la Institutul de Medicină și Farmacie din Cluj (1963-1968). Își întrerupe
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288038_a_289367]
-
altă parte, „puritatea spirituală a actului poetic” (Nicolae Manolescu), pentru care asumarea realului devine „o simplă problemă textuală” (I. Negoițescu). Ambele direcții de lectură își găsesc un suport textual, cu condiția să fie proiectate în diacronie. Astfel, primele volume ale poetei - Sânge albastru, Ceară (1970), Poezii (1974) - se mențin în matca neomodernismului, lirica avansând pe un culoar deja străbătut de congeneri, ceea ce explică validarea sa tardivă în cadrul promoției ’70. Tentativele de fisurare a acestei formule, vizibile în Poeme albe (1978) și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288038_a_289367]
-
albe (1978) și Structura nopții (1979), conduc spre un paradox remarcat de I. Negoițescu: senzorialul se blochează în noțional, iar trăirile pe care eul liric le etalează rămân captive în crusta conceptelor. Desprinderea se realizează odată cu Blindajul final (1981), unde poeta abolește cenzura estetizantă și eliberează viziunile dictate sub imperiul traumei. Pe aceeași linie neoexpresionistă, de confesiune deturnată în pansexualism și tanatic, se desfășoară și lirismul din Var (1989), Parcul (1991) și Cocoșul s-a ascuns în tăietură (1996), pentru ca Fugi
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288038_a_289367]
-
reminiscențe intertextuale: „Vecinii, colegii, bârfa și îndrăzneala de a ți se spune că trăiești/ La periferia societății./ Dar seara-i adâncă și ploaia violetă, amurgul violet,/ Cerul violet, boala și groaza viorii violete, marea violetă...” (Provincie veche). Aidoma precursorului său, poeta își păstrează un timbru monocord, influențat doar întâmplător de diverse mode lirice, de care s-a dezis cu aceeași nonșalanță cu care le-a adoptat. Ca și în cazul lui Bacovia, scriitura ei provine din revelația neantului, iar declicul îl
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288038_a_289367]
-
care nu o/ pot descifra; din înaltul respirației plămânilor tăi alungiți coboară numai/ inițialele: RAR” (Inițialele adevărului). Dar o luptă purtată până la capăt cu o superbie nedomolită, de vreme ce, pentru a cuprinde ființa, neantul trebuie să asedieze fiecare cetate pe care poeta o abandonează în fuga sa necontenită. Refuzând evadarea iluzorie într-un univers compensatoriu, M. știe că singura soluție de care mai dispune e să amâne sfârșitul iminent. Prin urmare, eul liric își construiește o mică fortăreață de cuvinte, încercând să
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288038_a_289367]
-
înmulțind numărul sexelor: „menirea mea-i să strâng masiv în pântec/ o tragică risipă./ și ca să uit coșmarul acestei vieți/ aș vrea să-mi fie sexul o aripă” (Și ca să uit). Versurile rezumă exemplar condiția ontopoetică a eului liric: zborul poetei nu are nimic de-a face cu elevațiile „puriștilor”, fiind o levitație de-abia sesizabilă, o plutire la joasă altitudine, amenințată mereu cu prăbușirea. Iar dacă sexul poate fi o aripă e pentru că, printr-un cabotinism tragic, subiectul încearcă să
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288038_a_289367]
-
cosmic: teama de a nu (mai) fi. Tocmai de aceea singurele momente de beatitudine care apar sunt cele în care baia de sânge a corpurilor acoperă chipul - mult mai hidos - al morții: „numaivădmoarteaîntunericulesteplindesânge” (Picături de ploaie). Ce nu acceptă însă poeta e regresiunea în turnul de fildeș al propriului eu, de vreme ce sursa răului nu se află doar în lume, ci și în sine: „neant, tu îmi amintești de noaptea ce sângerează/ în ochii mei./ creierul meu este sângele tău” (Cerul este
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288038_a_289367]
-
ca o consecință firească a gravității existenței. Instrumentele poeziei încetează a mai fi metafora sau simbolul; tropii sunt niște figuri atrofiate, care nu deschid perspectiva către transcendență, ci către imanență. Acționând ciclotimic, în funcție de ritmurile interioare ale lirismului, mijloacele predilecte ale poetei sunt definiția și paradoxul. Definind lucrurile, M. sugerează că relațiile dintre cuvinte sunt atât de imobile, încât ar putea fi creditate chiar cu consistența realului: „am o singură lege: credința în umbra și/ lumina care ard împreună pe zidul descoperit
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288038_a_289367]
-
și sexul, ființa și lucrul sunt totuna și trimit la un semnificat unic: neantul. Angela Marinescu se apără în veșnicul necunoscut dând veste în zori din lira atârnată de gât ca o ghitară. În amenințarea „golului” care urcă spre cer, poeta are o sete de călătorie, căci, ca la benedictini, cerul se vede luminat, iar viața urcă cu ea prin hăuri. [...] Piramida de lumină se înalță într-o baie de lumină a cerului și a pământului. [...] Poezia este identificarea totală de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288038_a_289367]