8,185 matches
-
gândea. Sau poate dormea. Celălalt scaun era gol. Armata stătea în șiruri strânse, așteptând plecarea. Fiecare soldat avea arme sclipitoare de aramă (arcuri sau lănci); în luciul scuturilor rotunde jucau văpăile din facle. În fața oastei, stăteau două sute de robi cu poveri. Alte poveri erau încărcate în coada armatei, pe câteva sute de tauri, mânați de alți robi. Erau și câteva sute de asini cu samare grele. La lumina faclelor, armata atlantă aștepta. Puarem se sui în scaunul său ca să vorbească de
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
poate dormea. Celălalt scaun era gol. Armata stătea în șiruri strânse, așteptând plecarea. Fiecare soldat avea arme sclipitoare de aramă (arcuri sau lănci); în luciul scuturilor rotunde jucau văpăile din facle. În fața oastei, stăteau două sute de robi cu poveri. Alte poveri erau încărcate în coada armatei, pe câteva sute de tauri, mânați de alți robi. Erau și câteva sute de asini cu samare grele. La lumina faclelor, armata atlantă aștepta. Puarem se sui în scaunul său ca să vorbească de acolo soldaților
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
casele lor? spuse Mai-Baka mâhnit. - Eu am fost adus aici fiindcă știu să vorbesc graiul vostru și fiindcă sunt robul care... - Cum, tu ești rob? îl întrerupse Mai-Baka surprins. Sau minți? - Nu mint. Uitați-vă la robii lor care duc poveri. Și uitați-vă la stăpâni și la soldați. Vedeți vreun om negru printre stăpâni sau soldați? Agbongbotile clătină din cap, zicînd: - Cred că nu minte. Cred că e rob. - Atunci pe tine de ce te-au adus? întrebă arcașul. Numai ca
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Totuși, în Atlantida era statornicit de mult obiceiul de a nu despărți pe robi de femeile lor. Stăpânii țării voiau să li se înmulțească robii, ca și vitele. Aici însă Puarem era stăpân, și socotea că femeile îi vor fi povară pe drum și vor micșora iuțeala mersului armatei. De l-ar ruga pe Tefnaht, n-ar fi greu să împlinească dorința arcașului, căci o singură roabă putea fi îngăduită. Însă Auta se gândi că nu va fi bine să rămână
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
lăsa și femeia pe care au găsit-o soldații la miazăzi de oază. Este femeia lui. Tefnaht se încruntă: - Tu știi bine că nu e în gândul nostru aducerea de roabe în Atlantida. Viteazul Puarem spune că femeile ar fi povară pe drumul lung și nici nu-și pot plăti hrana cu munca lor. Mușchii feței lui Auta se încordară ușor. - Știu, stăpâne. - Și cred că știi și ce e sclavul? și Tefnaht îi aruncă o privire batjocoritoare. Unde ar ajunge
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
oază, se opri locului uimit de starea în care se găsea: orice urmă a grelei oboseli pierise. Dimpotrivă, parcă se simțea mai sănătos ca oricând. Numai gândurile îi sfâșiau mintea. În tabără era larmă. Soldații își strângeau corturile. Robii încărcau poveri pe tauri și asini și se încărcau ei înșiși cu poveri. Noaptea se lăsa repede. Zărindu-l de departe, un soldat veni la Auta cu sufletul la gură. Îi spuse gîfîind: - Unde ai fost?... Strălucitorul Puarem s-a mâniat grozav
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
orice urmă a grelei oboseli pierise. Dimpotrivă, parcă se simțea mai sănătos ca oricând. Numai gândurile îi sfâșiau mintea. În tabără era larmă. Soldații își strângeau corturile. Robii încărcau poveri pe tauri și asini și se încărcau ei înșiși cu poveri. Noaptea se lăsa repede. Zărindu-l de departe, un soldat veni la Auta cu sufletul la gură. Îi spuse gîfîind: - Unde ai fost?... Strălucitorul Puarem s-a mâniat grozav când i-am spus că nu știu unde să te mai caut. Du
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
degeaba? Mai bine le-ar tăia. Ar rămâne râul curat. Dinspre pădure veneau câteva zeci de robi și de roabe, unii tineri, cu fața neagră și dinții albi, alții cu chipurile albe împrejmuite de bărbi negre. Erau mânați cu biciul. Poverile grele din spinările lor nu-i lăsau să meargă atât de repede cât voiau slujbașii rome, care mergeau călări pe măgari îmblînziți. Slujbașii mărunți ai stăpânitorilor tuturor acestor țărișoare primiseră poruncă să nu lege nici prietenie, nici taifas cu oamenii
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
și pricepuții meșteri sau frumoasele cântărețe rome. Acum, soldații atlanți își pregăteau armele și sacii, iar scribii făceau socoteala prăzii luată pentru rege și preoți, hotărând câte vite, câți robi și câtă lână să încarce în fiecare dintre corăbiile de povară. De când se iviseră corăbiile în zare, Auta se făcu mai tăcut. Zarva oștească nu-l răscolea. Și nu știa nici el dacă tristețea așezată în sufletul lui are ca pricină părăsirea acestor locuri sau apropierea întoarcerii în Atlantida... Cu asemenea
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
stăpâne, se măsoară altfel. Dragostea nu le e măsură bună. Tefnaht începu să râdă cu poftă: - Ești prea tânăr, sau ești cu adevărat nătărău. Du-te în cortul tău. Uite, corăbiile intră în liman. Pe țărm, sclavii se îngheboșau sub poverile grele și alergau pe scândurile piezișe care legau țărmul de punțile întîilor corăbii sosite. Mugeau antilope și tauri, bice de curele șuierau prin văzduh, soldații zăngăneau din arme, strigau căpitanii, corăbierii cântau pe fiecare punte sau înjurau pe sclavi, sclavii
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
alergau pe scândurile piezișe care legau țărmul de punțile întîilor corăbii sosite. Mugeau antilope și tauri, bice de curele șuierau prin văzduh, soldații zăngăneau din arme, strigau căpitanii, corăbierii cântau pe fiecare punte sau înjurau pe sclavi, sclavii gemeau sub poveri, în timp ce dinspre deșert se zărea năvălind seara liliachie. Atlanții erau gata de drum. Țara Ta Kemet îi privea, jefuită. CAPITOLUL IX Corăbiile erau pe mare de mai multe zile. Ieșind în întîia dimineață să stea de strajă pe puntea corabiei
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
ca pe o licoare dumnezeiască. Alți sclavi, îndoiți din șale, duceau în spinările lor trunchiuri de copaci, lespezi șlefuite de piatră cenușie și galbenă sau de marmură, coșuri mari, pline cu colți de fildeș, coșuri cu pește și atâtea alte poveri câte nu se pot ține minte și număra. În fiecare zi din corăbii coborau slujbași și soldați, mânând turme de tauri și vaci sau cete de robi proaspăt aduși din țările depărtate. Alți slujbași sau sclavi mânau spre corăbii turme
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
prea mulți. Trebuie să știm cam câți pământeni sunt... - Au rămas mai puțini! spuse Nefert. Hor tresări, dar urmă: - ... și câți oameni poate hrăni planeta. Niciodată n-am îndrăzni să ne strămutăm la voi dacă am ajunge să vă fim povară. Vrem să vă ajutăm, sau cum ziceți voi să vă plătim ceea ce ne-ați da... Zborul devenise plictisitor pentru toți. Într-o zi, Nefert ciripi în limba străinilor pe care începuse s-o învețe îndată după plecarea de pe pămînt: - Cârmaciule
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
cu câte o gaură pătrată în loc de ușă și cu acoperiș drept de crengi și frunze (la urma urmei, în această țară nici nu ploua decât o dată la câțiva ani), privea trist copiii slabi și goi care alergau pe uliți cărând poveri peste puterile lor și în cele din urmă întrebă: - Auta, toate orașele pământene sunt așa? Pământeanul zâmbi amar când răspunse: - În toate găsești ce ai văzut acum, dar nu e așa peste tot. Aici stă sărăcimea. Să te uiți mai
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
butoaie de oțet și de untdelemn, oi, papagali, piei de leopard, țesături... Femei rome în veșminte lungi de mătase, cu unghiile de la mâini și de la picioare vopsite în roșu, umblau ținîndu-se măreț printre mărfuri și negustori, cu sclavele încărcate de poveri venind după ele. Alergau prin piață bărbieri, strigînd: - Cine vrea să-și radă barba? Cine vrea să-l tund? Într-un loc, stătea sprijinit într-un genunchi un ins voinic care trăgea cu cleștele măseaua unui negustor de grâu. Negustorul
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
răspunse Hor. Cercetările noastre au arătat într-adevăr că semenii noștri se vor putea deprinde bine în câteva sute de ani cu viața de pe pământ, dar au mai arătat ceva: nu avem dreptul să venim aici și să vă fim povară. Aș pleca liniștit însă numai dacă n-aș ști că din pricina noastră uscatul s-a împuținat și mai mult și unde a fost Atlantida este acum mare... Aș pleca liniștit dacă n-aș ști că din pricina aflării noastre aici suferă
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
fugă după Maat. Venind după scurt timp, Maat se uită în jur îngrozită. Se uită apoi la Hor care tăcea, cu ochii aburiți. - Auta, ce au oamenii aceștia pe spinări? Sînge? întrebă ea. - Au fost bătuți, Maat. Și au cărat poveri prea grele... - Bătuți? De cine? - De stăpâni. - Adică de oameni? Cum pot să bată oamenii pe oameni, Auta? Și Maat se duse cât putu mai repede spre luntre, să aducă cele trebuitoare pentru tămăduirea acestei mulțimi de oropsiți. Hor nu
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
nimici orașele, obișnuit de atâta vreme cu razele nevăzute ale acestor străini. Într-adevăr, după miezul nopții luntrea se îndreptă spre orășelul Țoar. Acolo coborî jos de tot și stătu atârnată în văzduh deasupra porților orășelului. Se zăreau oameni cu poveri venind dinspre miazăzi. Uh îi dădu lui Auta un ochean puternic și-l rugă să se uite la fețele lor. Nu erau încă toți, dar în zare nu se mai vedea nimeni. Oamenii mergeau cu facle aprinse și s-ar
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
și, În mare parte a timpului, chiar În pat. Îi era sincer recunoscătoare lui Henry pentru atenția pe care i-o acorda, mai ales atunci când Katharine Loring era plecată pentru a-și Îngriji sora. Nu te stânjenește faptul că ai povară o femeie neajutorată, precum Bătrânul Marinar? Îl Întrebă o dată. Iar el răspunse, cu sinceritate, că nu Îl stânjenea câtuși de puțin. Spre deosebire de majoritatea prietenilor și rudelor, Henry nu găsea ipohondria lui Alice nici exasperantă, nici tragică; o găsea interesantă. I
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
londoneze. Ce m-ar mai putea reține aici? Henry nu avea nici un răspuns. Dacă i-ar fi spus: „Eu“, nu se știa În ce direcție avea să se Îndrepte conversația. Ca și cum i-ar fi sesizat jena, Fenimore Îl scuti de povara răspunsului. — Unul dintre avantajele situației mele de femeie liberă, cu un venit propriu și fără obligații, e că pot să locuiesc acolo unde vreau. — Desigur, spuse el Înclinând ușor din cap, În semn de aprobare. Mândria ei era justificată: drepturile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
să acopere nici măcar avansul primit. Evaluându-și activitatea, de Anul Nou 1888, Henry Îi scrise prietenului și colegului său american, scriitorul William Dean Howells: „Am intrat Într-o perioadă neagră, dar aceasta este doar pentru urechile tale. Mă clatin sub povara misterioasă și inexplicabilă (pentru mine), impusă aparent de ultimele două romane asupra situației mele, romane În care mi-am pus atâtea speranțe și care mi-au adus atât de puțin.“ „Situația“ era și financiară, dar și literară, căci de drepturile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
dăduse nu de mult afacerile literare pe mâna lui Charles Wolcott Balestier, un tânăr american prietenos și energic, care abordase relativ noua meserie de agent literar la Londra. Îl simpatiza și avea Încredere În el, Încântat să scape de sordida povară a negocierilor financiare. — Când? Și unde? fură următoarele lui Întrebări. Vom da primul spectacol la Grădina de Iarnă din Southport, În ianuarie, veni răspunsul. Euforia lui Henry se mai desumflă. — Abia la anul? — Avem nevoie de timp. La o piesă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
o tumoră nu se putea pune nimeni. Se pregăti de moarte cu un curaj remarcabil și, uneori, cu un simț al umorului deconcertant de negru. — Sunt ocupată cu muritul, spunea ea, ca să-i eliberez pe Katharine și pe Henry de povară. Unicul motiv pentru care dorea să Își prelungească viața era acela de a lua parte la bucuria premierei londoneze a Americanului și recunoștea că regretă că Henry nu Își Începuse mai devreme cariera dramatică, pentru ca să poată fi dusă la teatru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
neg că au existat artiști fericiți... dar mult mai mulți nefericiți, fără Îndoială... dar chiar și așa... da, unii au fost chiar fericiți În căsnicie. Prietenul meu Du Maurier, de exemplu - dar cine știe câte alte realizări ar fi putut avea fără povara constantă a asigurării traiului unei familii din ce În ce mai mari? Acum, lucrul acesta Îl Împinge să scrie romane, ceea ce nu e deloc o métier pentru el. — Căsătoria nu presupune neapărat să ai copii, spuse Fenimore, lăsând jos furculița și cuțitul. Aparatul auditiv
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
o scrisoare atent compusă, În care Își ascundea adevăratele sentimente În spatele unei măști de amuzament civilizat și detașat. Poate era mai bine pentru bietul Symonds că se prăpădise, chiar și la tânăra vârstă de cincizeci și trei de ani, Înainte ca Întreaga povară a dezaprobării manifestate de societate să se prăbușească peste el. Henry adusese cu el la Paris o idee pentru o piesă nouă, la care Începu să lucreze În intervalele dintre Întâlnirile cu prietenii, vizitele la galeriile de artă, spectacolele de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]