7,323 matches
-
i se cruță viața după ce promite că va indica mereu momentul potrivit pentru a ara, semăna și secera. Așa cum se vede, cuceririle au o dezvoltare cu finalitate și explică geneza politică, istorică, socială, ba chiar și geografică a Irlandei. Însă protagoniștii, mai ales dacă ne referim la ultimul val, sunt În mod clar divinități. Acest lucru este foarte clar În cazul lui Lugxe "Lug" - o divinitate la care am făcut de mai multe ori referire -, În cazul lui Nuaduxe "Nuadu" (identic
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Din ce în ce mai mulți exegeți sunt convinși că întreg textul, cu diferitele sale componente, este o compoziție târzie. Israel a venit în contact cu povestirile mesopotamiene ale potopului în timpul exilului. Și le-a însușit și le-a adaptat nevoilor sale. În Biblie, protagonistul potopului este Noe, un personaj tradițional din „folklore”, cunoscut ca un om „drept”, în același fel ca Iob și Daniel (vezi Ez 14,14.20; cf. Gn 5,29), și deci cel mai potrivit să-și asume acest rol. Povestirea
Cuvântul lui Dumnezeu în povestirile oamenilor by Jean Louis Ska () [Corola-publishinghouse/Science/100975_a_102267]
-
timpul domniei regilor Ioahaz (820-803 î.C.) și Ioaș (803-787 î.C.), care au fost nevoiți să lupte împotriva arameenilor din Damasc, a căror putere creștea, în timp ce Israelul decădea (vezi 2Rg 13,3-5.22.24-25). Tradiția a făcut din Ahab protagonistul acestor două povestiri pentru că era considerat un rege nelegiuit; aceste povestiri tind să demonstreze puterea profeților (1Rg 20), în special prin pedeapsa lui Ahab anunțată de profetul Ilie după asasinarea lui Nabot (1Rg 22, cf. 1Rg 21,19 și 22
Cuvântul lui Dumnezeu în povestirile oamenilor by Jean Louis Ska () [Corola-publishinghouse/Science/100975_a_102267]
-
și-a publicat propria revistă istorică, "Revista istorică română" . Directorii ei erau Gheorghe Brătianu, P. P. Panaitescu, Scarlat Lambrino și Nicolae Cartojan 151. Confruntarea dintre Iorga și Noua școală de Istorie a căpătat proporții, punctul culminant fiind atins în 1936. Protagoniștii acestei confruntări erau (în afară de Iorga), C. C. Giurescu (1901-1978), P. P. Panaitescu (1900-1967) și Gheorghe Brătianu (1898-1953). Au mai fost și alți cîțiva istorici tineri mai puțin importanți care au participat la confruntarea aceasta și un istoric mai vîrstnic, Demosthene Russo
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
un istoric mai vîrstnic, Demosthene Russo. O parte din acești istorici tineri au devenit și ei politicieni, ca Gheorghe Brătianu sau C. C. Giurescu, care a devenit deputat liberal "gheorghist" și ulterior, în timpul dictaturii regale, o înaltă oficialitate. Toți cei trei protagoniști Panaitescu, Giurescu și Gheorghe Brătianu fuseseră studenții lui Iorga. Doi dintre ei (Panaitescu și Giurescu) au urmat cursurile școlii din Franța a lui Iorga și toți trei colaboraseră înainte de aceasta la "Revista istorică" a magistrului lor. Gheorghe Brătianu a continuat
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
științelor sociale și încerca să respingă romantismul naționalist, acordînd prioritate surselor și documentelor. Va muri tragic în 1953 în închisoarea specială pentru foștii lideri politici români de la Sighet. Cauza morții sale a rămas neelucidată 153. Familia celui de al doilea protagonist, C. C. Giurescu, provenea din Moldova. Giurescu va deveni una dintre persoanele pe care lui Iorga "îi era drag să le urască"154. Iorga i-a amintit lui Giurescu că are "o memorie bună" și că disprețul lui nu contribuia la
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
ei pentru întregirea României. Iorga a început să traducă Istoria românilor în limba franceză, dar aceasta nu a fost niciodată tradusă în întregime. Criticii acestor zece volume monumentale susțin că Iorga nu a analizat cu atenție faptele prezentate; dar, deoarece protagoniștii Școlii noi îl acuzaseră că scrie doar bazîndu-se pe intuiție, fără o documentație suficientă, Iorga și-a însoțit concluziile din cadrul acestor zece volume cu cea mai densă documentație, alcătuită din miile de documente adunate de el pe parcursul cercetărilor sale. Putem
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
ale Sămănătorismului. (Din fericire, acest lucru este mai puțin adevărat în privința istoricului Iorga). Drept urmare, cele mai grave erori pe care le-a comis Iorga sînt de domeniul criticii literare. Orice îi mirosea lui a curent modern era respins cu violență. Protagoniștii curentelor literare moderne erau persecutați de el, fiind considerați drept inamici publici nu numai ai naționalismului său cultural, ci și ai României. Critica literară sau istoriile literare ale lui Iorga care tratează subiecte ulterioare Junimii sînt lipsite de valoare. Ne
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
a lui John Osborne Look Back in Anger (Privește Înapoi cu mânie), reprezentată pentru prima dată la Londra În 1956 și transpusă doi ani mai târziu Într-o adaptare cinematografică remarcabil de fidelă. În această dramă a frustrării și deziluziei, protagonistul, Jimmy Porter, se sufocă Într-o societate și o căsătorie pe care nu poate nici să le abandoneze, nici să le schimbe. El o insultă pe Alison, soția lui, pentru originea-i burgheză, iar ea este captivă Între un soț
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Morning (Sâmbătă seara, duminică dimineața, 1960), The Loneliness of the Long-Distance Runner (Singurătatea alergătorului de cursă lungă, 1962), A Kind of Loving (Un fel de dragoste, 1962), The Sporting Life (Viață sportivă, 1963). Filmele de la Începutul anilor ’50 aveau ca protagoniști fie actori din clasa de mijloc, scorțoși și cu accent de BBC (Kenneth Moore, Dirk Bogarde, John Gregson, Rex Harrison, Geoffrey Keene), fie „tipuri” londoneze simpatice, portretizate de obicei de actori evrei (Sidney James, Alfie Bass, Sidney Tafler sau Peter
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
să nu repete violența lor. Prin urmare, „psihodrama” franceză din 1968 (Aron) a devenit pe loc obiectul nostalgiei În mitologia populară: o confruntare stilizată În care forțele Vieții, Energiei și Libertății bulversau platitudinea cenușie și plicticoasă a oamenilor din trecut. Protagoniștii principali au Îmbrățișat cariere politice convenționale: liderul charismatic al studenților troțkiști, Alain Krivine, este azi, după patruzeci de ani, liderul sexagenar al celui mai vechi partid troțkist francez; Dany Cohn-Bendit, expulzat din Franța În mai, a devenit un respectabil consilier
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ETA, IRA și epigonii lor erau organizații teroriste, dar nu iraționale. Cu timpul, toate au sfârșit prin a negocia cu adversarii lor, În speranța că Își vor atinge măcar parțial obiectivele. Dar În cealaltă serie de confruntări violente din epocă, protagoniștii erau animați de cu totul alte obiective. În mai toată Europa Occidentală, teoremele radicale fanteziste din anii ’60 s-au risipit fără urmări grave. Numai În două țări ele s-au metamorfozat Într-o psihoză de agresiune autojustificatoare. O minoritate
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
trecutul apropiat și avea rădăcini Într-o istorie mai Îndepărtată, imposibil de rememorat, dar liniștitoare ca atavism. Ecologismul (ca și pacifismul) a stârnit adesea un val de naționalism - sau regionalism -, dar cu față umană. Alternativen din Berlinul de Vest sau protagoniștii protestelor antinucleare din Austria (care au triumfat Într-un referendum din 1978, În urma căruia guvernul nu a putut inaugura centrala nucleară de la Zwentendorf) nu s-ar fi prezentat niciodată ca naționaliști sau măcar patrioți. Dar revolta Împotriva poluării mediului local
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
cel pascalian pe Dumnezeu și cel marxist pe Istorie. Ce frapează astăzi nu e conversația În sine, familiară oricărei persoane suficient de bătrâne Încât să-și amintească anii ’60 În Europa continentală, ci seriozitatea cu care era tratată atât de protagoniștii de pe ecran, cât și de milioanele de spectatori. Zece ani mai târziu, subiectul (dacă nu filmul) era deja Învechit. Recursul la Istorie În apărarea opțiunilor politice indigeste se dovedea naiv din punct de vedere moral și chiar lipsit de sensibilitate
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
au abținut cu grijă să le acorde orice fel de recunoaștere conspiratorilor, ce erau din ce În ce mai izolați 17. Rezistența nu a fost o simplă formalitate: În noaptea de 20 spre 21 august, trei demonstranți au murit În ciocnirile cu armata. Dar protagoniștii loviturii de stat - pierzând inițiativa publică - Începeau să-și piardă curajul. Nu aveau susținerea armatei, indispensabilă pentru controlarea țării, și, pe măsură ce confruntarea de pe străzile Moscovei (și Leningradului) se prelungea, Își pierdeau principalul atu: frica celor din jur. În loc să fie intimidați
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
slovaci, consumat pașnic și amical la 1 ianuarie 1993. La prima vedere, scindarea Cehoslovaciei este un caz clasic de erupție a sentimentelor etnice În vidul postcomunist: „Întoarcerea istoriei” ca resurecție a națiunii. și chiar așa a fost trâmbițată de propriii protagoniști locali. Dar, la o privire mai atentă, divizarea țării În două state separate, Slovacia și Republica Cehă, demonstrează Încă o dată, la scară provincială și În inima Europei, limitele acestei teorii. Nu lipsea „istoria” invocată În astfel de cazuri. Cehii și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
regiune la Paris, de unde urmau să fie deportați. Pentru acest act - considerat acum, conform legislației franceze, o crimă Împotriva umanității -, el a fost adus În 1997 În fața tribunalului. Procesul Papon, care a durat șase luni, nu a adus revelații, cu excepția protagonistului Însuși, care a demonstrat o lipsă stupefiantă de compasiune sau remușcări. Bineînțeles, procesul avea loc prea târziu: prea târziu pentru a-l pedepsi pe octogenarul Papon pentru crimele săvârșite; prea târziu pentru a le răzbuna pe victime; prea târziu pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
tiraje uriașe. În al doilea rând, importanța acordată mai nou Holocaustului În versiunea oficială a trecutului Europei comporta pericolul unui alt tip de distorsiune. Fiindcă trăsătura cu adevărat incomodă a celui de-al doilea război mondial e că, pentru majoritatea protagoniștilor, ce au pățit evreii Între 1939 și 1945 nu era nici pe departe atât de important pe cât ar fi dorit contemporanii, cu susceptibilitățile lor. Mulți europeni au izbutit să ignore zeci de ani soarta vecinilor lor evrei nu fiindcă Îi
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Barbalissos unde se presupune că s-ar afla mormântul lui Bachus, apoi în Roma, și de acolo în Galia, începând cu secolul al VI-lea. În Jouques, un sătuc din regiunea Provența în Franța, circulă o legendă care are ca protagonist un anume sfânt Baqui (sau Bacchi). Ar fi vorba tot despre un ofițer roman convertit la creștinism care, după ce a creștinat populația, s-ar fi făcut pustnic. Pe locul unde a murit, se presupune că a fost construită o capelă
by JEAN-FRANÇOIS GAUTIER [Corola-publishinghouse/Science/973_a_2481]
-
li se impune totuși din afară, ca o „armonie prestabilită” a monadelor, care, altfel, se consumă izolat. „Armonia” este însă fragilă, căci în cele din urmă acțiunile converg spre un incident menit să distrugă echilibrul leibnizian constituit. De exemplu, Felecan, protagonistul din Singuri, moare călcat de camionul șoferului Panait. Accidentul devine însă posibil în urma conjugării a numeroase acte aparent disparate ale personajelor. Maxim, mergând cu bicicleta, întâlnește camionul și șoferul vrea să-l ocolească, dar nimerește peste Felecan, căruia tocmai atunci
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288301_a_289630]
-
granulocite eozinofile; 3. limfocite; 4. plasmocite; 5. plasmoblast; 6. macrofag; 7. celule epitelioide, 8. celulă giganta. Granulocitele polimorfonucleare (PMNĂ se situează pe primul plan. În cadrul lor se deosebesc: neutrofilele, pseudoeozinofilele, bazofilele/ mastocitele și eozinofilele/ eozinocitele. Granulocitele neutrofile sunt parteneri și protagoniști activi ai reacțiilor inflamatorii acute (Rainard, 1993Ă. Granulocitele neutrofile sunt cele mai numeroase leucocite 25-40% la bovine, 50-60% la cabaline, 3045% la ovine și caprine, 40-60% la suine, 50-80% la pisică, 60-75% la câine, etc. (Cotea V. Corneliu, 2001Ă. Sunt
PROBLEME DE PATOLOGIE GENERALĂ by IOAN PAUL () [Corola-publishinghouse/Science/91479_a_92289]
-
deceniu” unei abordări diferite, aparent mai democratică. În atmosfera închisă a activiștilor de partid este urmărită evoluția câtorva conștiințe în paralel cu desfășurarea unor evenimente istorice (colectivizarea, destinderea ideologică temporară, înlocuirea unei generații de nomenclaturiști cu alta mai puțin închistată). Protagoniștii sunt intelectuali, dar și activiști de partid care nu pot rămâne pasivi față de încărcătura etică a faptelor proprii și ale semenilor. Caracteristic este primul roman, Conul de umbră. Personajul principal, Micu, individ din stirpea lui Niculae din Marele singuratic de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290702_a_292031]
-
întâmplare neprevăzută îl face pe Cremene să descopere - cu puțin înainte de a muri sub dărâmăturile blocului Scala, în cutremurul din martie 1977 - erorile propriei existențe. Finalul, deși ușor neverosimil, este semnificativ: legile implacabile ale destinului acționează în mod tragic asupra protagonistului. Careul de fugă tinde a fi un roman de moravuri, în care politicul este voalat de un șir nesfârșit de aventuri galante și de fire epice încâlcite. Ziaristul Mihai Bratu trece prin nenumărate experiențe erotice, la fel cu prietenul, dar
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290702_a_292031]
-
finețe și înregistrează cu umor discret vorbirea personajelor din diverse medii. Pe fundalul cvasimonografic al orășelului de provincie dobrogeană în curs de a-și pierde ritmul patriarhal, în anii ’70-’80 ai secolului trecut, grupează câteva personaje și detașează un protagonist, tânărul inginer Octavian Vâlcu. Tensiunea rezultă din contrastul între mediocritate și o anume inadaptare, frapantă mai cu seamă la personajul central. Acesta își părăsește condiția de soț dezamăgit și de om lipsit de vocație profesională pentru o viață marginală pe
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290138_a_291467]
-
autorul și eroii săi se transpun în miezul realului, străluminându-l din interior. Vămile prin care trec personajele, tentate să se împlinească în virtutea unor porniri umane firești, reprezintă întrebări obsesive, uneori chiar chinuitoare. În felul de a fi al lui Delaoancea, protagonistul romanului Vămile, se recunoaște o trăsătură proprie prozei moderne: tendința de a înfățișa un erou în formare. Delaoancea este confruntat cu „vămile” vieții de toate zilele, cu multele și măruntele probleme ale cotidianului. Știe că nu mai poate rămâne „un
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289438_a_290767]