10,141 matches
-
am acasă un bonsai micuț care vrea să se-apuce de culturism, dar n-are spațiul necesar. Începem să tocăm subiectul, mărunt-mărunt. Îi spun că, după câte știu eu, un ghiveci are nevoie de o gaură prin care să se scurgă apa. Altfel rădăcinile nu mai au cum să respire și mucegăiesc. Analizăm posibilitatea de a găuri ghiveciul fără ca acesta să se spargă. Îmi etalez toate cunoștințele în materie. Pentru câteva minute omul rezistă cu stoicism, apoi e salvat de telefonul
Opere cumplite-vol. 2 by Florin Piersic junior. () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1343_a_2707]
-
și eu, că-mi place Murakami, nu știu, vreo lozincă de-asta. Nu ca să intru-n vorbă, ci doar ca să nu par un voyeurist de doi lei. E prea liniște. Se aude zgomotul făcut de picăturile de apă care se scurg de pe mine. Și după aia un foșnet cu ecou, atunci când femeia dă pagina. Exact când mă hotărăsc să ies din apă și să plec, femeia pune cartea pe o măsuță de lângă șezlong, se ridică și-și prinde părul cu un
Opere cumplite-vol. 2 by Florin Piersic junior. () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1343_a_2707]
-
constituie acvaticul , într-una dintre multiplele sale ipostaze: lac, mare, rîu, izvor, iezer, rouă, vîrtej, ploaie, fîntînă, lacrimă, aburi, șipot etc. Verbele însele descriu acest Prag mișcător, cu o varietate lexicală apreciabilă: a curge, a spălăci, a lăpta, a se scurge, a se topi, a se revărsa, a bea. Acest spațiu se construiește și se definește în permanentă opoziție cu cel transcendent; nu e numai o opoziție „jos”-„sus”, ci un preaplin al terestrului, în dauna transcendentului. Terestrul, dominat de acvatic
Poetica apei în teatrul blagian. In: Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Elena Agachi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1379]
-
la nivel guvernamental, anumite urmări benefice. Vom vedea. Ciudat a fost că primul meu colaborator nu a avut nici un fel de reacție față de cele petrecute pe parcursul interviului. Nu am mai revenit niciodată asupra acestui subiect, am lăsat evenimentele să se scurgă în logica lor firească. Persistența umbrelor trecutului Din această perioadă a apărut și o preocupare specială, care a fost de natură să umbrească și mai mult imaginea destul de deteriorată a țării, moștenită de la ultimele zvâcniri ale dictaturii, urmate de conflictele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1524_a_2822]
-
ani, cu nimic mai prejos decât multele civilizații dispărute din orice parte a lumii, că Sfinxul de pe culmea Bucegilor este o probă, insuficient studiată, mai ales în contextul polivalențelor interacțiunilor dintre Om și Divinitate, dintre Om și natură. Timpul se scurgea cu repeziciune, intrasem în al treilea an de activitate intensă în Cipru, unde mă simțeam util și fusesem receptat ca o persoană potrivită specificului muncii de relații și necesităților implicării permanente în orice aspect al vieții celor pe care trebuia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1524_a_2822]
-
și nu am mai avut nici-o tangență cu cazarma mea adorată din copilărie. Este cam dureros, am un sentiment de nostalgie,când trec pe lângă ea, nu știu dacă după perioada petrecută între aceste ziduri, ori după anii care s-au scurs atât de repede, cărora nu iam luat în seamă și am lăsat multe lucruri neterminate. Acum îmi dau seama că nu este bine să lași treaba de azi pe mâine,că s-ar putea să o pierzi și să ai
Fapte şi evenimente ce nu trebuie uitate by Ioan Duduc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1270_a_1902]
-
de-a lungul albiei sale. În ținutul meu natal era o zicală, ridicată la rang de superstiție, care spunea că, orice deplasare sau treabă începută vinerea nu ține mult. Eu însă am ignorat această superstiție iar timpul, care s-a scurs până în prezent, mi-a demonstrat că nu am greșit. Atunci când am ajuns pe aceste meleaguri, eram ferm hotărât să îmi asigur viitorul, prin propriile mele forțe, deoarece cale de întoarcere în agricultură, de unde am plecat, pentru mine nu mai era
Un nou început. In: Caravana naivilor by Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/436_a_1101]
-
regăsim unitatea locului clasic, dar Beckett exprimă prin acestea inerția exasperantă a vieții celor patru vagabonzi, faptul că eroii sunt prizonierii unei zadarnice așteptări. Singurul element al decorului este un arbore care crește în decursul piesei, semn că timpul se scurge inevitabil, antrenând personajele către moarte. Spectacolul de teatru nu se poate dispensa de muzică, „dintre toate artele, muzica îi stă artei teatrului cel mai aproape”, având o funcție valorizantă (Tairov). Ea poate fi atribuită actorului însăși, care trebuie să aibă
Textul şi spectacolul - ecuaţia dramaticului în metafora literaturii. In: Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Mihaela Doboş () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1356]
-
voia necunoscutului, dar... în mâna lui Dumnezeu, precum de nenumărate ori, în încercări disperate, grele, fără ieșire, când adevărate miracole s-au produs, spre uimirea multora, iar în mine accentuându-se căldura binefăcătoare a credinței. Și timpul continua să se scurgă, aproape o oră de când staționam. Gardienii mei coborau pe rând, făcând câțiva pași, dezmorțindu-se, fumând și schimbând între ei câteva cuvinte, bineînțeles, supraveghindu-mă permanent (ca nu cumva să le scape "periculoasa pradă"). Din când în când, îmi atrăgeau
Dan Vizanty. Destinul unui pilot de vânătoare by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/1389_a_2631]
-
speranță. N-am dormit toată noaptea. Nu m-am dezbrăcat și m-am învârtit prin celulă. Prea obosit, târziu, mi-am pus o cuvertură pe umeri și m-am așezat pe marginea patului. Plin de nerăbdare așteptam dimineața. Timpul se scurgea atât de greu. N-aveam astâmpăr. Totul era de necrezut. Cum e posibil? De ce? Se făcuse deja ziuă când am auzit mișcare pe culoar. Acum nu aveam în minte decât că trebuie să scriu, scurt și clar, Dnei Alice Văitoianu
Dan Vizanty. Destinul unui pilot de vânătoare by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/1389_a_2631]
-
că erau de la Alice Văitoianu, și deci, domnul cu biletul și-a făcut datoria... I-am mulțumit și l-am binecuvântat în gând. Pentru prima oară, aveam acum o speranță bazată pe un lucru palpabil. Și timpul începu să se scurgă din nou, zilele se scurtau și frigul se făcea din ce în ce mai mult simțit în cameră. Eram doar în octombrie. O singură consolare o aveam, prin prezența d-lui Hingst, profesorul vienez, ne înțelegeam, ne unea o afinitate în idei și gusturi
Dan Vizanty. Destinul unui pilot de vânătoare by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/1389_a_2631]
-
acestor biete familii a căror singură dorință era să revină acasă, în adevărata lor patrie. În general, mentalitatea, caracterul, temperamentul meu nu mi-au permis niciodată să regret ceea ce am făcut. Și cu această ocazie, după 32 de ani (timp scurs între evenimentele povestite și data sosirii mele în Franța, în 1977), 32 de ani grei, cu multe umilințe și suferințe îndurate, nu pot spune că am făcut ceva ce să regret. Consider că așa a trebuit să se întâmple și
Dan Vizanty. Destinul unui pilot de vânătoare by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/1389_a_2631]
-
mă stropea, făcându-mă să scot țipete de plăcere proaspătă, iar pe mine, gol goluț, mă prindea între picioarele lui, așezat și eu ca dânsul, cu spatele lipit de pântecele lui cald și ocrotitor, bucurându-mă de apa care se scurgea parcă prin noi, unindu-ne, limpede și răcoroasă. Mă simțeam atât de bine, atât de fericit, cuprins de o tihnă dulce, care venea din rădăcinile ființei, în situația asta ce o doream prelungită la nesfârșit: nu-mi mai doream nimic
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
mreje, pe care a vrut s-o ducă cu el pe pământul italic, dacă femeia nu s-ar fi opus din răsputeri: se pare că era dulce pe-atunci țara de baștină, Valahia turcilor, a grecilor și-a tuturor neamurilor scurse pe la poalele Carpaților. S-a încurcat cu muza asta balcanică încă de pe când trăia Gheorghe Negoițescu (ultimul său copil, Mihai, al treilea dintre cei care-i purtau numele, era, în realitate, răsadul lui Godini) și menajul lor a constat în
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
într adevăr arbitrare - pentru noi, în acel moment, ca și pentru cei mai mulți români, o singură evidență se impunea: armata română nu va admite ciuntirea uriașă a frontierei, va lupta. Când însă primele trupe venind dinspre vest au început să se scurgă în retragere pe străzile lui, Clujul a intrat într-o agitație nemaipomenită, de nebunie și descompunere. Lumea strânsă pe străzi, multe femei cuprinse de furii și bătrâni ieșiți din minți amenințau cu pumnii și scuipau soldații care nu știuseră să
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
a acutizat problema locuințelor pentru tinerele familii, într-un cadru cultural în care coabitarea generațiilor sub același acoperiș nu era bine văzută. Modelul familiei "nucleare" era la apogeu: el încuraja tinerii ca, odată căsătoriți, să părăsească locuințele părinților. Viața se scurgea după scenariul următor: aflarea unei slujbe, căsătoria, obținerea unei locuințe, copii. Exodul rural s-a accentuat la mijlocul anilor 1950. Micile proprietăți, din cauza rentabilității reduse, erau condamnate la dispariție; un număr mare de țărani și alte persoane din mediul rural, în
Guvernarea orașului by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]
-
Zarva ia din nou avânt, sporește, prinde ființă ca să zic așa din ea însăși, pentru că poporul nu mai este destul de stăpân pe el nici măcar pentru a înțelege că trebuie să tacă o clipă pentru a atinge obiectul patimii sale. Se scurge un răstimp lung; în fine, Barbès se avântă, urcă la tribună sau mai bine zis sare pe ea. Era unul dintre acei oameni în care demagogul, nebunul și cavalerul se împletesc atât de bine încât n-ai putea spune unde
ANTOLOGIA PORTRETULUI De la Saint-Simon la Tocqueville by E.M. CIORAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1321_a_2740]
-
Podișul Moldovei era acoperit de apele Mării Sarmatice. Datorită unei înălțări tectonice, apele mării s-au retras spre sud-est, spre actualul bazin al Mării Negre. Pe câmpia înălțată a fostului fund de mare s-au instalat, treptat, văile pe care se scurgeau apele ploilor: mai întâi văile Siretului și Prutului, apoi cele din generația Tutovei (Zeletin-Berheci, Pereschiv, Simila, Bogdana etc.) colectate de către Valea Bârladului, urmate de generația văilor afluente de tipul văii Iezerului, Studinețului etc. și de cea mai tânără generație de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1460_a_2758]
-
din lectură stors de vlagă, sătul, descurajat de lipsa de persepctivă, fiindcă neexistând un prezent solid, viitorul devine inutil. Prezentul Desperado este, cum am spus, un prezent trecut, un prezent de gradul doi, trei, depinzând de generație. Prezentul real se scurge programat în alte momente, cândva prezente și ele, pe care autorul vrea ca lectorul să le retrăiască. Așa se naște labirintul prezenturilor trecute. Acesta este punctul forte al lui Peter Ackroyd. Hawksmoor, English Music, Chatterton, sunt toate alunecări de teren
Literatura contemporană britanică: literatura Desperado by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
repara ce au distrus cincizeci de ani de comunism într-o țară ce abia începea să construiască edificiul capitalist în ajunul celui de-al Doilea Război Mondial. Burgess descrie în A Clockwork Orange o posibilă lume a violenței ce se scurge din estul rusesc, scriind o carte în care amestecă engleza cu rusa într-un amalgam de crimă și pedeapsă. Honey for the Bears face o incursiune și mai explicită în lumea comunistă a sărăciei și însingurării, adăugând și ideea că
Literatura contemporană britanică: literatura Desperado by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
îndemna Dylan Thomas mai târziu, adică nu a intrat "cu blândețe în noapte". Când încărunțește și trupul se apropie de schelet, Fainlight își strânge puterile într-o flacără. La lumina ei, mâna continuă să scrie mult după ce viața s-a scurs, sau cel puțin aceasta este impresia lăsată de aceste poeme despre apropierea neființei. Iubirea nu e tocmai tema esențială a poeziei lui Ruth Fainlight cum nu e nici pentru alți autori Desperado, prozatori sau poeți dar tandrețea este cu siguranță
Literatura contemporană britanică: literatura Desperado by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
existența combinată a celor patru elemente, ci și pe progresele de până atunci ale anatomiei recepției. La acea vreme nu se cunoștea rolul central și integrator al funcțiilor creierului. Gândirea se producea în întregul organism, având loc acolo unde se scurgea sângele, adică acolo unde elementele primare sunt cel mai bine combinate. Oamenii la care cele patru elemente sunt în stare densă și intensă sunt cei care pornesc mai multe lucruri dar termină puține totul depinzând de modul de combinare al
Istoria psihologiei : altar al cunoașterii psihologice by MIHAI -IOSIF MIHAI [Corola-publishinghouse/Science/970_a_2478]
-
cei de legătură cu mușchii, cei "tari", care răspund de mișcările efectuate cu control voluntar. 4. Organele senzoriale și pneuma Pneuma, la Galenus, a fost raportată la activitatea nervilor. Traseele nervilor au fost asemănate cu albiile râurilor, prin care se scurge apa asemenea aerului încins, pneuma. El a lăsat posibilitatea eruperii prin crăpături a acestei pneume, posibilitatea unirii acesteia cu aerul. Această soluție a fost imaginată pentru a putea explica proiecția și proprietățile lucrurilor reflectate senzorial. După Galenus, pneuma de vedere
Istoria psihologiei : altar al cunoașterii psihologice by MIHAI -IOSIF MIHAI [Corola-publishinghouse/Science/970_a_2478]
-
cuvântului. Soarta, nevoia voiau ca noi să trăim urmarea, acei ani ’50, pentru a cunoaște totul, pentru ca legăturile strânse și îndoielile să dispară. Pentru ca experiența să ne învețe că nu există altă ieșire pentru noi. Doisprezece ani aveau să se scurgă până la plecarea definitivă, doisprezece ani ce au cuprins obsedantul deceniu, atât de bine numit, rămas în memoria colectivă ca epocă a marii întorsături, când totul s-a prăbușit în era totalitară care a dus cu ea definitiv o anumită imagine
Sã nu plecãm toți odatã: amintiri din România anilor ’50 by Sanda Stolojan,Vlad Stolojan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1378_a_2706]
-
de sonerii meșterite pe măsură ce noii chiriași se instalau. Soneriile astea legate la întâmplare cu tot felul de fire, de către chiriașii statului, au însemnat sfârșitul casei Zamfirescu* din Strada Pietății, așa cum o cunoscusem în vremea celor câțiva ani ai tinereții voioase, scurși între sfârșitul războiului și instaurarea regimului comunist. Faptul că părinții mei n-au apucat să cumpere casă la București, la întoarcerea lor în România, s-a dovedit, mai târziu, un mare noroc. Norocul de a nu aparține, după Revoluția din
Sã nu plecãm toți odatã: amintiri din România anilor ’50 by Sanda Stolojan,Vlad Stolojan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1378_a_2706]