9,583 matches
-
ușă. Se oprise probabil în capul scărilor, iar din sala de jos i s-a spus ceva, că Marica își auzi soțul spunând pios: — Pomenește-l, Doamne, întru împărăția Ta, că a fost un domn mare. Mare jale pentru țară! Tremurând, femeia deschise ușa și-și arătă doar capul în legătura albă de noapte. Constantin o simți și-i șopti ca să nu audă cei de jos: Plec în grabă la Curte, să nu-și piardă doamna Maria capul, apoi cu glas
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
până se întrunește divanul cel mare, poruncește sfinția sa mitropolitul Ungrovlahiei și marele logofăt, adică eu, care răspundem cu capul de tot ce se întâmplă rău țării. Brâncoveanu se opri. Îi numără pe cei prezenți în sală. Erau: doamna, domnița Casandra, tremurând speriată, grămăticul cel slut, doi cafegii îmbrăcați grecește și încă două slugi de pe la Curte. Deci aceștia și dorobanții care or să iasă din post erau aceia care puteau să poarte vorba prin târg că vodă a fost ucis de frații
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
fata, fără să-și clintească privirea și fără să-și oprească înaintarea, ar fi răspuns: „Cu soarta de a fi doamna Moldovei”. Cât era de copilă, într-un fel era ceea ce-și spunea în gând, în timp ce, palidă, fără să tremure, trecea prin mulțimea ce se despicase în două. „Încă puțin, mai puțin de un ceas și or să ne pună cununiile în cap și o să ajung doamnă, doamna Moldovei!” Doi ani a ținut domnia domniței Maria Brâncoveanu în scaunul de la
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
al creștinilor din partea răsăritului, iar Valahia este reazemul bisericii dreptcredincioase și că, aflând cele ce se pun la cale pentru pierzania noastră, să nu zăbovim și să ne apărăm. Pe tortul alb al feței de masă, doamnei Marica, palidă, îi tremurau mâinile; beizadea Constantin se sculase de la locul lui și se plimba, încălcând întru totul orice regulă de protocol; Ștefan își schimba direcția privirilor de la unul la altul cu un aer vinovat; Ianache Văcărescu frământa între degetele mâinii stângi un cocoloș
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
apariția imediat cum doamna și cei doi fii ai ei părăsiră locul. Afară se lăsase noaptea. Lumânările înalte din dreptul oglinzii venețiene luminau toată încăperea. În odaie era răcoare și vodă ceru să se pună focul în sobă. Începu să tremure. Slugile întețiseră focul, dar Pylarino știa că domnul nu tremura de frig. — Măria ta, în jumătate de ceas v-aș fierbe un leac pe care, dac-o să-l beți fierbinte, o să vă liniștiți. — Ce mai aștepți? Și vodă rămase singur
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
părăsiră locul. Afară se lăsase noaptea. Lumânările înalte din dreptul oglinzii venețiene luminau toată încăperea. În odaie era răcoare și vodă ceru să se pună focul în sobă. Începu să tremure. Slugile întețiseră focul, dar Pylarino știa că domnul nu tremura de frig. — Măria ta, în jumătate de ceas v-aș fierbe un leac pe care, dac-o să-l beți fierbinte, o să vă liniștiți. — Ce mai aștepți? Și vodă rămase singur în cămășoiul alb din pânză de in, sprijinit în perne
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
umărul drept. Aud aiureli. Parcă boierii din divan ar râde în hohote: „Cum să nu te doară umărul, Brâncovene, dacă ți-a pus Kuciuk Selin năframa neagră pe el?! Ha, ha, ești mazilit, Constantin bei”. Domnul începu iar să zgâlțâie. Tremura de-i clănțăneau dinții în gură. Marica mai întinse un macat peste el. Ușa se deschise, lăsându-i să intre pe Constantin, Stanca și Ștefan. Vodă-i zări prin semiîntunericul odăii și, încercând să le zâmbească, scoase un vaiet de
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
dar nu afla decât comori de galbeni și arginți măiestrit lucrate din raze de lună înconjurând propria-i umbră. În mijlocul lacului, liniștea brusc s-a spart. De undeva de departe, din codru se înălța un tril de privighetoare, plin, puternic, tremurând în văzduhul aproape înghețat. De peste lac, din parcul domnesc, alt tril îi răspunse la început grav, apoi urcând spre cele mai înalte acute și rămânând suspendat, susținut, până când altă și altă privighetoare îl reluă. Selin privea vrăjit spre reședința domnească
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
clopotele bisericilor, dar Selin pașa era convins în acel moment că toate clopotele din lume băteau ca să-l înnebunească pe el. Ah, cât de mult ar fi vrut să se roage, să se poată ruga, dar... Mâinile începuseră să-i tremure și-i venea să plângă, el care fusese crescut de la șase ani în școala de ieniceri de la Brusa și nu-și mai aducea aminte cine i-a fost mamă. Nimic despre tată, nimic despre satul natal. Înfometat de dimineață până
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
pus eu piedică? — Și dacă încălecam eu? — Nu încălecai, Ștefane. În întunericul cortului, așezați pe spate pe matrațuri umplute cu iarbă de mare imitând divanele, cei doi bărbați întinseră mâinile să și le întâlnească. A prințului era rece, umedă și tremura ușor, a domnului era caldă, bună și mângâioasă. — Să-i judeci și să-i pedepsești, taică! — Pe cine, pe slugă sau pe cel care i-a poruncit? — ... — Așteaptă..., așteaptă să-i prind și să-i dau în vileag pe cei
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
dacă greșește. Anul acesta 21 mai a căzut când erau pe drum. Apropie cărțile de lumânare și rămase pe gânduri: 29 mai, azi este 29 mai 1703, se împlineau două sute cincizeci de ani de când a căzut Constantinopolul. Simți cum îi tremură fluierele picioarelor. Azi este Sfânta Teodosia. Suflă în lumânare și închise ochii. Se vedea mic, el era cel mai mic dintre toți. Stăteau înșiruiți după mărime în picioare, sprijiniți de peretele alb al chiliei de la mânăstirea Curții de Argeș, și
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
le luase pofta de mâncare și de vorbă. Beizadeaua era cel mai tânăr boier din suita voievodului, iar ei, oameni maturi, răbdaseră atâtea zile duplicitatea aceasta. Din mijlocul mesei, vodă îi analiza rând pe rând. Lângă el, lui Ștefan îi tremurau mâinile și cu greu și le stăpânea ca să nu se audă zăngănitul tacâmurilor pe tipsiile de argint aurit. Dintre toți comesenii, simțea că era singurul optimist. Îl simțea alături pe Pană Negoescu, mereu cu rugămintea pe buze. „Să scriem, măria
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
acolo Constantin, împăratul Bizanțului, nădejdea tuturor creștinilor din stăpânirea padișahului, e om bogat și o să faci negoț bun?” Să fi greșit marele rabin? „Du-te să-l vezi pe ultimul împărat al Bizanțului, Constantin”, așa mi-a spus. Voievodului îi tremura mâna cu care tocmai luase un safir, spătarul făcuse ochii mari și înghițea din când în când ca să-și stăpânească o tuse nervoasă, Ștefan se întreba dacă este vis sau trăire aievea toată întâmplarea asta cu pietre scumpe nemaivăzute. Ochii
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
nu a făcut sorocul și umblă vorba că mi-aș însuși ce nu este al meu. Toată averea din foaia Bălașei și ce i-a mai rămas pe deasupra de la taica socru rămâne Măriuței. Aci glasul lui Ștefan înce puse să tremure și lacrimi se rostogoliră spre barba neagră. Își șterse urmele de pe obraji cu o batistă cu dantele de Flandra, se ridică și cu un gest curtenitor își conduse oaspeții spre masa așezată paralel cu peretele nordic al încăperii. Înainte de a
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
era scris marele vizir, câteva nume ale boierilor băjeniți în Ardeal și în sfârșit ultimul, Constantin Știrbei, cel ce furase în vremea lui Șerban Vodă banii pentru ovăzul cailor. Numele lui Știrbei era subliniat cu trei linii. Mihai cu mâna tremurând dădu la o parte prima foaie; dedesubt, un teanc cam de douăzeci, treizeci de foi scrise mărunt conțineau un fel de transcriere a actelor de propri etate pentru moșiile lui Brâncoveanu, doar că la fiecare era adăugată istoria pe scurt
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
atunci mergând măreț ca un împărat spre Odrii, ziua stând falnic în caleașca trasă de patru armăsari arăbești, dar noaptea în cort, cu lumânări și candele aprinse, bătând mătănii în fața icoanelor. Păzit de Kuciuk Selin și de doftorii lui, cine tremura ca un copil căruia i se năzare în somn Marțolea? Veneau din toate părțile iscoade plătite care-i înfățișau starea drumurilor, obiceiurile locurilor pe unde treceam, numărul ienicerilor de prin cetăți, înțelegi, tot, iar el tremura. — Asta este, dragă Mihai
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
de doftorii lui, cine tremura ca un copil căruia i se năzare în somn Marțolea? Veneau din toate părțile iscoade plătite care-i înfățișau starea drumurilor, obiceiurile locurilor pe unde treceam, numărul ienicerilor de prin cetăți, înțelegi, tot, iar el tremura. — Asta este, dragă Mihai, pe cine nu lași să moară nu te lasă să trăiești. Crezi că lui îi este milă de noi? Spătarul părăsi pupitrul. Zgribulindu-și mâinile reci ca ghiața în mânecile caftanului, se îndreptă spre fereastra prin
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
sfinției tale, pleacă și redă-mi împăcarea sufletului. Când vei fi departe îmi va fi mai ușor să te iert. Cred că tot pentru că este un lucru anevoios a spus Dumnezeu să-ți iubești aproapele.” L-am așezat în jilț. Tremura tot și i-am făgăduit că o să plec. Era prea mult zbucium în sufletul lui. Mi-am dat seama că știe tot despre cum am urzit noi să-l scoatem din scaun și atunci l-am întrebat cum o să fie
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
treaz, verifică fiecare depeșă, fiecare mesager, atent la cei ce se cred mai marii lumii asumându-și dreptul hotărârii soartei altora, de zece ani cu taica zâmbind blajin încearcă, încearcă mereu să facă ceva ca domnii țării să nu mai tremure când aud că un oarecare bumbașir trece Dunărea la Giurgiu. I se pare că o aude pe Bălașa implorându-l: „Ștefane, rogu-mă domniei tale, lasă grijile politicii că au înflorit pomii la Târgoviște și prea stau mult singură”. — Bălașo
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
străbătuți de cârcei în toate mădularele. Pe drum nu mai opriseră decât la mânăstirea Slănicului, cea în care poslușnicii citesc psalmii fără oprire, ziua și noaptea. Oprirea nu fusese pentru odihna lor, ci a dobitoacelor cărora începuseră picioarele să le tremure de atâta mers. La Hurezi, Ștefan se rugă de ieromonah să se odihnească pentru a putea pleca sâmbătă înapoi spre Târgoviște și București, dar în zadar, ieromonahul făcea numai ce știa el. Sâmbătă în zori - era Sâmbăta lui Lazăr -, urmat
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
plece și să meargă în alai înaintea imbrohorului împărătesc. Suntem păziți de lefegiii lui Mustafa Aga; trebuie să sosească mama și Matei cu ceilalți. — Aș vrea să mă îmbraci frumos, ca la sărbătoare. Pleoapa dreaptă a lui Ștefan începu să tremure ușor. O să mă îmbrac singur, culcă-te aici în patul meu, pari foarte obosit. Toți suntem, și Constantin, și Radu... — Eu am dormit bine, zâmbi blând domnitorul. Nici un răspuns. Era atâta milă în ochii lui Ștefan încât tatăl nu mai
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
cuvântul meu oprește năvala lor. Cuvântul meu vă apără viețile și averile, pentru că știți bine că dacă vă răsculați sultanul vă dă pe mâna lor! Spaima începu să se facă simțită. Primii s-au așezat boierii cei mari. Unora le tremura buza de jos, altora mâinile. Dacă nu știți să fiți înțelepți și să alegeți domn după vrerea sultanului, ei bine atunci îl numesc eu pe cel ce este vrednic de asta: să fie domn vel logofătul Ștefan Cantacuzinul. Fusese imbrohorul
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
cea care stăpânea în sala mare a divanului. Amuțiseră cu toții. Marele logofăt Ștefan Cantacuzinul, alb la față, se ridică în picioare. Imbrohorul îi făcea semn cu mâna să se apropie, dar el, bărbat de patruzeci de ani, nu putu. Îi tremurau picioarele și simțea că dacă face un pas ar fi căzut jos. Imbrohorul fu cel care se apropie de el, îi puse cu milă mâna pe umăr ca să-l proclame domn, dar își dădu seama că nu are caftan pentru
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
nu se prăbușească jos ca un mal. Vodă Ștefan se repezi să-l ajute și amândoi, susținându-l, îl așezară într-un jilț. Bătrânul respira greu, fără să poată scoate nici un cuvânt, fața îi era roșie vineție, iar buzele palide tremurau sacadat. — Neică Mihai, să-l tragem colo spre laviță, să-l întindem pe spate. Aș, nu, ajută-mă să-i țin capul așa în sus, să i se scurgă sângele în jos, că dacă nu i se liniștesc vinele damblagește
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
pe brațul lui Gherasim. — De mai bine de două săptămâni mi-am pierdut somnul... Nu mai pot adormi în nici un fel. La început am crezut că din cauza durerilor trupului acestuia păcătos. Preotului îi era frică să nu înceapă să-i tremure mâinile și să mărească astfel suferința schingiuitului. Îi era groază de ce urma să audă, știa că unii oameni își pierd somnul când revolta pune stăpânire pe sufletul lor în așa măsură încât ajung să-și piardă credința. Văzuse că alții
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]