7,855 matches
-
coboară, se îmbrățișează și Hoveida îl întreabă admirativ: "Mai șofezi Jeane, mai șofezi?". Eram în spatele lor și l-am auzit pe Maurer răspunzând: "Nu numai că șofez, dar mai și conduc!".) Au fost două personalități cu sfârșituri stranii Maurer în uitare, Hoveida executat în pușcărie de partizanii lui Khomeiny. așteptam într-o seară la Otopeni cursa TAROM de la Amsterdam cu care urma să sosească un ziarist olandez, de la o publicație importantă, oaspete al MAE. Aterizează avionul, îmi reperez "omul", un tip
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
concentrată, de atenție continuă pentru tot ce e În jur și În sine Însuși, e o condiție la fel de necesară ca și practica zilnică a meșteșugului, fără de care tradiția transmisă neîntrerupt de secole, din tată În fiu, s-ar topi În uitare. Atitudinea față de emoție e un aspect esențial În care disciplina joacă un rol determinant. Știam că actorii Nô nu vorbesc ușor despre acest subiect, totuși mi-am Încercat norocul și am Îndrăznit să-l Întreb pe Kanze: „În școala de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
scrijelind cuvinte obscene pe bănci și porți. Procesul de dezintegrare continuă Încă, Într-un sens diferit, căci atunci când Încerc În prezent să urmez În memorie potecile șerpuitoare de la un anumit punct la altul, observ alarmat că există multe goluri, datorate uitării sau ignoranței, asemănătoare acelor zone de terra-incognita pe care cartografii de odinioară le numeau „frumoasele din pădurea adormită“. Dincolo de parcuri erau câmpuri pe care sclipeau permanent superbe aripi de fluturi pe deasupra florilor sclipitoare - margarete, clopoței, spice și altele - care acum
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
voia, așa va face..." Ion Neculce " Atâtea câte s-au 'tâmplat în vremile trecute... să le trecem în cununa cuvântului cu slove împletite cu aur a letopisețului... și să ne 'plinim datoria... ca ele să nu fie îngropate în mormântul uitării...". Macarie Sunt dator cititorului a desluși destinul romanului " Patimile după Ștefan" de frații Radu și Alexandru o lungă și tragică poveste... În perioada de timid dezgheț a vitregitei noastre istorii naționale anii '60 fratele Alexandru a scris o piesă istorică
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
leac de tămăduire. Lui i-au dat să bea oțet cu fiere, arată el cu degetul spre Iisus. Și... și n-a băut, a vrut să sufere durerea toată... Bea! Zău-așa! se îndârjește Daniil. Îți ostoiește durerea... Îți aduce uitarea... pacea... Barem să dormi... Să te hodinești... Ești... ești ostenit, ostenit... Ștefan, cu ochii mijiți de nesomn și oboseală: Să mă hodinesc? Să dorm? Ahh! Ce fericire să dormi! Dumnezeule! Când m-oi duce la culcare la Putna o să mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
numai cu pâine și apă ca să mă pedepsesc că n-am murit, m-am umilit desculț și m-am rugat pentru odihna sufletelor lor. Am jurat că voi înălța o biserică întru veșnica lor pomenire. Și-apoi, se va așterne uitarea... "Dumnezeu să-i ierte!" Vădanelor când le spui, își înăbușă gura cu basmaua, nu te cred, nu vor, nu pot să creadă... Pruncii se tot uită în susul drumului și taica nu mai vine... Dar răniții, ciungii rămășiță de om ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Moșiile? Cirezile? Conacele? Aurul? Plecăm goi-goluți, cum am venit. Cel mult, un giulgiu să nu ni se răspândească oasele. Ce rămâne după om? Un nume pe-o cruce. Și de ai noroc, un gând bun în amintirea oamenilor. Și-apoi... Uitarea... "Deșertăciunea deșertăciunilor, toate sunt deșertăciuni!", slujește mitropolitul, "Milostiviți-vă! Agonisiți comori în Ceruri! Acolo unde este comoara voastră, va fi și inima voastră." Boierii clipesc des, se închină, mormăie în barbă, dar tac. Ștefan izbucnește: "Bucurați-vă și veseliți-vă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
rană vie. Trăiesc în el. E singura mea viață. Nu pot scăpa... Nu pot uita... Eu sunt rănită pe viață. De moarte sunt rănită. Ce putem face, Maria? oftează el. Asta ne-a fost viața... Soarta... Destinul... Timpul... Poate timpul... Uitarea... Toate trec... Maria, sfârșită, răvășită, ca țărmul după furtună: Și viața noastră a și trecut. Dragul meu unchi, îl îmbrățișează ea cu căldură, cât îți datorez... Îmi amintesc, într-o noapte neagră cu tunete și fulgere, m-ai luat în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
nu se bucure de clipă? Că mâine, poate, se vor bucura viermii de el... Domnul e și el om ca toți oamenii. Și, omul e supus greșelii, numai Dumnezeu e fără de păcat. Dragostele lui vinovate nu sunt decât clipe de uitare, beție de-o clipă într-o viață infernală. De ce faci dintr-o clipă de rătăcire trecătoare... de ce faci un cap de țară, ca și cum ar fi săvârșit cine știe ce crimă? Maria, oarecum domolită: Sigur! "Corb la corb, nu-și scoate ochii!" Parcă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
rămânem neisprăviți. Scormonesc hrisoave, hronici, adun mărturii din bătrâni. Nu-i ușor, multe n-au fost scrise, adevărul nu-l afli ușor... Te pomeni c-ai ajuns chiar la "Descălecat", zâmbește ironic Ștefan. Zorește! Peste timp, peste istorie se așterne uitarea. Mi-e teamă de uitare, Ioane... Nu c-aș fi eu "Cel Mare", dar prea ne-am chinuit și-ar fi nedrept să nu se știe cum a fost, cât de greu ne-a fost. Înseamnă că n-am murit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
adun mărturii din bătrâni. Nu-i ușor, multe n-au fost scrise, adevărul nu-l afli ușor... Te pomeni c-ai ajuns chiar la "Descălecat", zâmbește ironic Ștefan. Zorește! Peste timp, peste istorie se așterne uitarea. Mi-e teamă de uitare, Ioane... Nu c-aș fi eu "Cel Mare", dar prea ne-am chinuit și-ar fi nedrept să nu se știe cum a fost, cât de greu ne-a fost. Înseamnă că n-am murit cu totul... Măria ta ai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
mai de preț cu peana decât cu spada... Cum așa?! Pentru ce mă surghiunești, Doamne?! Au nu-s vrednic de luptă?! protestează Tăutu revoltat. Tu, Ioane, tu trebuie să trăiești! Tu ești mărturia mea, Mărturia Moldovei. Mi-e frică de uitare... Prin tine, prin "Letopisețul Țării Moldovei", nu vom pieri cu totul. Cetățile mele se vor nărui, dar slovele letopisețului nostru vor dăinui în veac... Să scrii cum au știut moldovenii să lupte și să moară apărându-și libertatea... Să scrii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
mele se vor nărui, dar slovele letopisețului nostru vor dăinui în veac... Să scrii cum au știut moldovenii să lupte și să moară apărându-și libertatea... Să scrii, ca aieste fapte să stea mărturie, "să nu rămână îngropate în mormântul uitării"... Măria ta le-ai scris mai bine cu spada! Eu... eu, cu o biată peană de gâscă... Peana aiasta de gâscă cum o vezi e o armă nu mai puțin ascuțită. Cu ea lupți în alt fel, e o luptă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
înalță rugă Vlaicu. Cată în ele înțelesul adânc al acestor vremuri. Fii cronicarul timpului nostru viforos. Moaie peana în sânge și izvodește cu adevăr cum au fost toate și bune și rele... Scrie, scrie, să nu fim de tot dați uitării. Scrie, să se știe cât am vrut și cât am visat, și cât ne-am străduit, și cât de greu, cât de greu ne-a fost... Am vrut, am visat prea mult poate dar n-am putut, mai mult n-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Cu glas sugrumat, îngână: Doamne... Letopisețul și viața... Jur! Ștefan îi zâmbește, îl bate pe umăr: Îți mulțumesc, Ioane. Fii pe pace, Ștefane, zâmbește deschis Țamblac. Ai umplut Europa, ai umplut lumea cu "năzdrăvăniile" tale. Cum naiba să fii dat uitării? Crezi?... Europa m-a și dat uitării. Dacă a știut vreodată de Moldova... Acu, după... Știi cum sunt oamenii, nu aplaudă decât învingătorii. "Vae victis"... Ștefan surâde cu durere și dă din cap. Șchioapătă câțiva pași, pe gânduri... Scoate din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
viața... Jur! Ștefan îi zâmbește, îl bate pe umăr: Îți mulțumesc, Ioane. Fii pe pace, Ștefane, zâmbește deschis Țamblac. Ai umplut Europa, ai umplut lumea cu "năzdrăvăniile" tale. Cum naiba să fii dat uitării? Crezi?... Europa m-a și dat uitării. Dacă a știut vreodată de Moldova... Acu, după... Știi cum sunt oamenii, nu aplaudă decât învingătorii. "Vae victis"... Ștefan surâde cu durere și dă din cap. Șchioapătă câțiva pași, pe gânduri... Scoate din sertar un sul de pergament ferecat cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
să moară, de nu se poate altfel -, să moară frumos, cu sabia în mână... Rostul tău, Voichițo, este viața. Să iubești. Să zămislești pui, care să împlinească, poate, ce-am visat noi și n-am împlinit... Împreună, șoptește Voichița. Timpul... uitarea... vindecă totul... Niciodată! Voichița împietrită privește în gol, undeva, departe... Tăcere... Ștefan, o privește lung și grăiește încetișor, cu tristețe: Aiasta ne e soarta, Voichiță. Ce suntem? Pulbere de stele... de oase, mai degrabă... și o îmbrățișează cu o strângere
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
am fost eliminat, am eșuat (încă o dată). Pe fetița aceea n-am mai văzut-o niciodată și nici de gândit nu prea m-am mai gândit la ea. Și totuși, ce salt de balerină execută ea, dintr-o dată, țâșnind din uitare, ieșind la rampă! * Toată copilăria mi-a fost însoțită de un zvon sinistru, care când scădea în intensitate, când se amplifica iarăși: cum că Stalin însuși poruncise ca toți cetățenii originari din Basarabia să fie strânși și trimiși acolo... Amenințarea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
n-o visez deloc. Trebuia să merg la Paris ca să se întâmple minunea... Un vis confuz, dar cert. Și în care, pentru prima oară, visând-o pe mama, uit că ea este moartă. La aproape zece ani de la moartea ei, uitarea se strecoară în sufletul meu, pe ușa secretă a visului. * Uimire gogoliană. Cel mai tare m-a mirat, la Paris, faptul că și copii vorbesc... franțuzește. Așezat pe o bancă, într-un părculeț, îi observ cum se joacă: aleargă, țipă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
prieteni din prima tinerețe, cu care am regăsit imediat aceeași înțelegere perfectă și cordială de odinioară, chiar mai profundă mulțumită maturității. Dar am văzut în jurul meu cum schimbările pe care timpul le aduce în cadrul existențelor noastre fac să treacă în uitare persoane cu care am avut, probabil chiar ani de zile, obiceiul să ne petrecem răgazurile împreună : ne erau și le eram de fapt destul de indiferenți. Deși, cum spuneam, nu cred că proporțional prietenia era mai puțin rară în vechime decât
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
acesta, rămâne ceea ce Lovinescu numea „sentimentul labilității universale”. După câteva milenii, egale în definitiv cu o clipă în nesfârșitul vremii, până și numele lui Shakespeare va fi uitat. Cel mai uriaș geniu, cea mai colosală capodoperă ajung, în inexistență și uitare, totuna cu orice nulitate. Non omnis moriar - ce iluzie ! Cu toate acestea, insul stăpânit de demonul literaturii nu se lasă. Îndărătnică deșertăciune sau eroism? Egolatrie stupidă sau dăruire sublimă ? Forță creatoare, irezistibilă, sau automatism al platitudinii ? Orice ar fi, el
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
Noica și pe care multe le cunoștea desigur și Cioran, fiind vorba de episoade interbelice, cele ce aflasem despre Petre Țuțea din pușcărie. Nu-mi amintesc deloc când, unde și prin cine am făcut cunoștință (și mă mir de această uitare : a fost prima întâlnire cu un om legendar și fabulos, întâlnire ce venea după o îndelungă pregătire, ca intrările în scenă ale lui Stavroghin și Versilov în Demonii și în Adolescentul - sau a lui Cațavencu în Scrisoarea pierdută). Cred că
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
născut din mamă franceză, imaginația și visarea : „ce-ai căutat pe unde plânge doina... Simplul fapt de a releva inscripția funerară și de a recompune în filigran pe marginea ei icoana imaginară a unei domnițe dispărute de veacuri în tainița uitării e în sine un fapt poetic. Radu Boureanu, închipuindu-și viața de supunere și răbdare a domniței străine în umbra castelanului de la Sâmbăta de Sus, îl anticipează pe Lucian Blaga, care o va cânta mai târziu pe Uta, al cărei
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
corodeze fără de rest esența „cicadică” a vieții. Și Ezechiel întrevedea o reînviere a Ierusalimului, după prăbușire, printr-o radicală reformare morală a fiecărui ins în parte. Pentru ca morala greierului să nu fie total discreditată și să nu cadă într o uitare fără urme, trebuie să ne-o asumăm fiecare din noi, în chip radical și proclamat. Pentru ca să nu fie redus la tăcere și uitare, greierul nu trebuie cu nici un preț să tacă. Depinde de el. Un artist În acest moment începu
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
ins în parte. Pentru ca morala greierului să nu fie total discreditată și să nu cadă într o uitare fără urme, trebuie să ne-o asumăm fiecare din noi, în chip radical și proclamat. Pentru ca să nu fie redus la tăcere și uitare, greierul nu trebuie cu nici un preț să tacă. Depinde de el. Un artist În acest moment începu trecutul... G. Ibrăileanu (Adela) Profit de prilejul comemorării ca să spun, cu privire la Ibrăileanu, câteva lucruri ce-mi stăteau pe suflet. Acum câțiva ani, când
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]