7,560 matches
-
rol. "Scrisori esențiale" consemnează câteva îndrăzneli pe laturile sentimentului și ale confesiunii, prin peisajul acvatic, care nu rareori atinge sublimul. Un exemplu îl poate oferi descrierea furtunii, în care se măsoară cu gradele, așa cum se măsoară puritatea alcoolului, rătăcirea de zări, de faruri, de vele. Dar "Scrierile esențiale" se îndreaptă oficial și reverențios către "Republica socialistă", păstrând însă același ton emoțional. "Eu plâng scriind a X-a esențială către Republica socialistă/ de parcă aș scrie către tine îngenunchiat lângă țărm" O ciudată
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
căruță cu flori vii și o faraoancă". Satul, pământul sunt așezate undeva între fantastic și real, în mitopee, într-o atmosferă cultică cu datini și credințe, anunțându-l pe Ion Gheorghe din volumele publicate mai târziu. Exemplele sunt numeroase: "Apa zării", "Serile vedeniilor", "Legenda". Pământul este surprins și în ritmica anotimpurilor, astfel că poemele devin stenograme ale vieții zilnice din perspectiva mișcărilor naturii într-un joc de linii și de culori care trădează impetuozitatea sentimentului. Peisajul este tandru, întunecat și dramatic
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
divin/ aștri pulsând la tine în testicule/ rațiunile lui seminale te prefac în destin". Actul împreunării este identificat în dimensiuni cosmice: "Alți stropi te ascultă dintre galaxiile nebuloase/ prin flux de foc legându-te încă din mare/ și acum calci zările veștede sticloase/ și te cununi cu iarba salivând sfânta umoare". Sau: "Berbecul mirosind-o impudic/ își balansa desaga de prăsilă/ mare cât un copil în scutec". Peste tot erup forțele de germinație, valuri de căldură de fructe în fermentație, de
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
de autor: * “Nevasta înțelegea ceva, dar era bănuitoare ca orice femeie și despinsă să sară la orice înțepătură” * “Ochii ei căprui, în care parcă se răsfrângea lumina castanie a părului, erau duși departe... acei ochi aprigi și încă tineri căutau zări necunoscute” * “Vitoria se uita ascuțit și cu îndârjire căci era dragostea e de douăzeci și mai bine de ani. Așa-I fusese drag în tinerețe Lipan, așa-I era drag șiacum. Fiind ea așa de aprigă și îndârjită, Lipan socotea
LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ GHID DE PREGĂTIRE PENTRU EXAMENE ŞCOLARE by CRINA- MIHAELA CHIRIAC () [Corola-publishinghouse/Science/625_a_1292]
-
eroinei, naratorul conturând, la început, trăsăturile din exterior spre interior. Gândindu-se la soțul său, plecat la Dorna să cumpere oi, Vitoria trece printr-un proces de interiorizare, întreaga sa viață devenind lăuntrică, "acei ochi aprigi și încă tineri căutau zări necunoscute", ceea ce sugerează o autoizolare de lumea din jur. Neliniștea femeii este cauzata de întârzierea "peste obicei", de 73 de zile, a Iui Nechifor Lipan și ea încearcă să intuiască ce s-ar fi putut întâmpla cu bărbatul ei: "în
LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ GHID DE PREGĂTIRE PENTRU EXAMENE ŞCOLARE by CRINA- MIHAELA CHIRIAC () [Corola-publishinghouse/Science/625_a_1292]
-
înalt decît noi, elevii de clasa a patra liceală, care îl adoram, dar era slab ca un ogar!...”7) Și-n cazul celui ce-a scris Plumb contrastul e, de asemenea, mare. „Bacovia” e un nume luminos, parcă deschide o zare, o poartă către ceva promițător. E potrivit (cum a și fost) mai mult pentru reședința unui ținut decît pentru o persoană. Or, cel care l-a adoptat n-avea înfățișarea vioaie și nici siguranța unui stăpînitor de pămînturi. Dimpotrivă, semăna
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
de colțurile de provincii. Catedrala din poezia lui poate fi orice catedrală, ea este însă catedrala Sf. Neculai din Bacău; grădina - este grădina publică a orașului; școala este școala domnească la care am învățat, codri sînt de la Hemeiuș(i), din zare; abatorul este cel de pe malul Bistriței, moara... pînă și ploaia și toamnele sînt ale Bacăului”.1) în „Toamnă”, primele două „colțuri de provincii” din enumerarea profesorului sînt amintite în strofa a treia: „Se uită în zări catedrala/ Cu turnu-i sever
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
14 etaje. Catedrala nouă care se ridică alături, la nord vest, va fi de două ori mai înaltă și de zece ori mai încăpătoare. în tinerețea lui Bacovia, fundalul era aproape gol și doar o clădire din vecinătate avea etaj. Zările erau libere și se putea privi adînc în ele pînă la linia orizontului. Impresia poetului că ea „se uită” cu severitate și trufie e legată și de alte elemente decît cele strict fizice. Trebuie de admis că nu doar talia
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
mari efecte sufletești, întrun tablou cu fond luminos: „Și corbii croncănesc și zboară-n fală/ în aer clar ca pete de cerneală”7). Dar, mai tîrziu, invocarea lor se face dramatic: „Și cînd se va întoarce pămîntul în pămînt./ (...)/ Din zarea depărtată răsar-un stol de corbi,/ Să ntunece tot cerul pe ochii mei cei orbi”8). în lirica de la sfîrșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX, prezența corbilor se îndesește. îi întîlnim la socialiști (D. Th. Neculuță, Ion
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
după temperamentul autorilor și după opinia pe care o au despre viață. Pentru Mihai Codreanu, de pildă, corbii sînt proiecții ale unei dureroase confruntări interioare, provocate de mulțimea aspirațiilor eșuate: „Din iarna sufletului meu pornește/ Un stol de corbi spre zările cernite:/ Sînt dorurile mele nemplinite;/ Și-n iarnă cugetarea-mi viscolește.// în gemete pustii se prelungește/ Ca-n golul unei vetre părăsite;/ ...Și corbi sporesc în cete înmiite.../ Și stolul tot mai jalnic croncănește!...// Nu văd nici zări nici urma
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
ai schimbării ori ca semne ale unor emoții mai adînci: „Dar ce fior prin noapte trece./ Șoptesc copacii îngroziți./ Un tainic murmur, - ca o apă/ Coboară-n codrii adormiți.// Vin freamăte nelămurite,/ Prevestitoare de furtună,/ Și nouri vineți colo-n zare,/ Deasupra munților s adună...” 10) Cuvîntul e prezent, de asemenea, la prozatorii epocii: la Sadoveanu, care publică o povestire cu titlul „Fiorul”11), la Hortensia Papadat Bengescu 12), la Gala Galaction 13). Tot acum îl utilizează prima dată și Bacovia
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
la Nimfenburg, o localitate satelit a celui dintîi: „tot acest drum este lucrat cu alee de tei și plopi”3). Apoi plopii se întîlnesc, ici-colo, în scrierile unora dintre patruzecioptiști: la Alecsandri („Ca fantasme albe plopii înșirați se perd în zare”), la Constantin Negruzzi („După prînz, ne-am dus în grădină, și ne-am tologit sub un bătrîn plop ce ne umbrea cu tufoasele lui ramuri”), la Alecu Russo („Stînca asta încununată cu plopi și mesteacăni”)4). însă cel care a
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
Pentru generația lui Bacovia și pentru cea imediat următoare, alcătuită din inși obișnuiți să facă lungi plimbări, în interiorul și la marginea orașelor, plopii sînt „semnele” cele mai des întîlnite, producătoare de comparații și metafore care-i evocă grandoarea („Străjuiește n zare plopul/ Ca un mîndru voievod” - G. Tutoveanu, sau: „Plopii mișcă turnuri albe/ în adîncul clar de lună” - Constantin Mironescu), elasticitatea („Se-ndoaie coapsa plopului pe culme” - Octavian Goga), vibrația („Poleitu-și-au bănuții/ Sunătorii plopi din poartă” - G. Șt. Cazacu Delarast)10
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
acestuia în mintea sa: Iisus salvatorul moral, Iisus revoluționarul, Iisus al patimilor. Prima apare în „Imn”: „Crengi subțiri cu flori albe.../ Spre mai sus/ Mă ridică din erori/ Idealuri ce au apus.../ Cu flori roze crengi subțiri.../ Isus!// Flori pe zări, în iarbă flori.../ Spre mai sus/ Am trăit de mii de ori.../ E destul că tu te-ai dus.../ Flori pe zări, în iarbă flori.../ Isus!”9) „Imn” e un excelsior de ins trecut printr-o fază atee (ca aproape
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
mai sus/ Mă ridică din erori/ Idealuri ce au apus.../ Cu flori roze crengi subțiri.../ Isus!// Flori pe zări, în iarbă flori.../ Spre mai sus/ Am trăit de mii de ori.../ E destul că tu te-ai dus.../ Flori pe zări, în iarbă flori.../ Isus!”9) „Imn” e un excelsior de ins trecut printr-o fază atee (ca aproape toată generația), apostat reîntors la credință. în eseul „Isus în poezia cultă”, Ion Pillat îi citează pe Crainic, Blaga, Voiculescu 10), dar
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
să stau în cîmpia întinsă și goală. De aceea, desfac o umbrelă și plec la șosea. Nimeni, nimeni , nimeni. (subl. m.) Boschetele stufoase de pe vară, teii înfloriți din mai încremenesc în tristeță desfrunzită și sură. înaintez pînă departe, la Hipodrom... Zările sînt moarte. (subl. m.) Numai glas de ciori și de crengi vuind în vînt” . ( Jurnal, I, ediție citată, p. 99. însemnare din 28 noiembrie 1898). 6. O asemenea scenă e menționată în „O alergare de cai”, de Constantin Negruzzi: „Domnul
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
din fund”, sau: „Imensitate, veșnicie/.../ Cu ce supremă ironie/ Arăți în fund un cimitir”, sau: „E toamnă... metalic s-aud/ Gorniștii, în fund, la cazarmă”), Voiculescu („Din fund amara sevă suind, se îndulcește”), Neculuță („Prin codri adînci, prin fund de zări”), însă nu și pe Șt. O. Iosif, în versurile căruia „fund” apare de mai multe ori: „O turlă luce tocma-n fund”, „Glas de bucium sună-n fund/ Ca o rugăciune...”, „Și vijelios se-nalță/ Pulberea departe-n fund” etc.
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
aud:/ - La muncă!” („Un cîntec”). Față de cei ce alcătuiesc „eroua lume muncitoare”, Bacovia are mereu o atitudine empatică. Uneori într-o singură imagine el surprinde condiția unei întregi categorii: „La geamul unei fabrici o pală lucrătoare/ Aruncă o privire în zarea de azur”. Alteori dă dovadă că înțelege atît „voioasele vechi moravuri” de Arminden, „plăcerile de o zi”, cît și starea de „post festum”, cu întoarcerea „Spre necesarul randament/ Din monotona Muncă”. în fine, munca îl deprinde cu anonimatul („voi fi
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
să-și amintească din cînd în cînd această frază a lui Grigore Tabacaru: „Catedrala din poezia lui poate fi orice catedrală; ea este însă catedrala Sf. Neculai din Bacău; grădina este grădina publică a orașului, codrii sînt de la Hemeiuși din zare; abatorul e cel de pe malul Bistriței, pînă și ploaia și toamnele sînt ale Bacăului”. Deși presupun un lung șir de nuanțări, afirmațiile acestea sînt încă valabile. Apoi, mai e și Casa Bacovia, statuia Bacovia, Școala Bacovia. Dar toate împreună nu
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
casa părintească, poetul a căutat să se îndepărteze de Ipotești, ca să se poată liniști cumva, dar chipul Casandrei îl însoțea peste tot, după ce se des părțise de ea atît de dureros, pentru totdeauna. Ea a murit-am îngropat-o-n zare Sufletul ei de lume este plîns, Am sfărîmat arfa-și a mea cîntare S-a înăsprit, s-a adîncit, s-a stins. O, de-aș orbi, de-aș amuți odată, Că-n lume nu văd lumea căutată." (Aveam o muză
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
ca să nu mai apară pe hîrtie numele Casandrei. Rămîi nedumerit că Eminescu a căutat cu tot dinadinsul să țină ascuns numele Casandrei. Cînd, după moartea ei, a compus poezia Aveam o muză, pe care zice el "am îngropat-o în zare", referindu-se la frumusețea ei, a scris: "O dată-n viață muritorul vede În visul său un chip așa d-ales! Eu fericit c-amant al blondei Lede Nebun de amor, eu o vedeam ades." Iar într-o însemnare fugară, din
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
acopere cu florile și cu aducerile aminte... Se simțea atît de străin, atît de bătrîn și atît de singur! O dată cu vînzarea Ipoteștiului, fusese și el jefuit! Pierduse tot! Unde ești copilărie, cu pădurea ta cu tot?..." Pierdut e totul în zarea tinereții Și mută-i gura dulce a-altor vremuri." Mormîntul Casandrei, pentru el, devenise definitiv pierdut, dar chipul ei încă îi era viu, în minte. Iat-o, pe Casandra, apărîndu-i Din valurile vremii, în toate cele zece versiuni, lucrate după
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
cărui șold "se-nfiora/ de cântec pe-ntinderi limpezi" la porțile cetății (Răsuflarea femeii), pescarul ce "ridică spre păsările apei păgânul năvod/ învins de speranță se întoarce și se roagă,/ mai sărac decât străbunii săi,/ mai sărac decât umbra din zare,/ bătrân și cu mâinile goale,/ proiectat în asfințitul de soare,/ lumină de purpură caldă" (Păgânul năvod), orbul care "clatină-n mână/ toiagul de ceară topită" pentru a întârzia dansul fatal al Viperei cârne, în sfârșit, Cel Dintâi, "așezat anume la
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
se elibera de tirania cititului autarhic: "caută bătrâne un doctor/ că-mi încărunțesc degetele pe cărți/ caută bătrâne un doctor/ și uită supărările/ că suntem europeni și aproape medievali/ costume cu pene avem și frumoase cu sâni/ cântați" etc. (ca zarea rotundă). Chiar și împinsă, altădată, până la limita insuportabilului, a izbucnirii, cu o patimă abia estompată, în elanuri autodistructive (într-un text ironic din Punțile Stalinskaya, intitulat Paul Valéry a spus-o cel mai bine: totul se schimbă, în afară de avangarde, mărturisește
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
de taine conține o serie bine definită de metafore-simbol ale aceleiași explorări în fața absconsă a lumii; intrigat de misterul ocultat "sub trepte-n desăvârșire, sub trepte/ în adâncuri ca-n oglinzi siderale,/ în recile oglinzi/ ca în tomnatice focuri sub zare" (Taina a douăsprezecea sau despre trudita zidire), protagonistul scenariilor mistice luându-și, cel mai adesea, identitatea Grădinarului se învăluie în cutele mantiei înroșite sau în hlamida albă a îngerului, descoperă "un manuscris intangibil" în cripta de taină, unde participă la
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]