73,403 matches
-
a evreilor reîntorși sub steagul sionismului în Țara Israelului de la începutul secolului al XX-lea și până astăzi. Romanul are șapte părți: „Eroica”, „Hipnotica”, „Acustica”, „Mistica”, „Erotica”, „Narcotica” și „Optica”. Ideea cărții pornește de la o întâmplare relatată de Cicero despre poetul Simonide, care a trăit în secolul I î.e.n.. Autor al unei teorii a memoriei, Simonides, a fost odată invitat să declame o poezie la petrecerea organizată de unul din oamenii bogați din Tesalia. Poetul a recitat poezia, închinată gazdei, dar
Yotam Reuveni () [Corola-website/Science/334742_a_336071]
-
o întâmplare relatată de Cicero despre poetul Simonide, care a trăit în secolul I î.e.n.. Autor al unei teorii a memoriei, Simonides, a fost odată invitat să declame o poezie la petrecerea organizată de unul din oamenii bogați din Tesalia. Poetul a recitat poezia, închinată gazdei, dar a inclus în ea și laude la adresa eroilor-zei Castor și Polux. Potentatul a reacționat cu mânie, spunând că îi va plăti poetului doar pentru jumătate din versuri, pentru rest neavând decât să-și ceară
Yotam Reuveni () [Corola-website/Science/334742_a_336071]
-
o poezie la petrecerea organizată de unul din oamenii bogați din Tesalia. Poetul a recitat poezia, închinată gazdei, dar a inclus în ea și laude la adresa eroilor-zei Castor și Polux. Potentatul a reacționat cu mânie, spunând că îi va plăti poetului doar pentru jumătate din versuri, pentru rest neavând decât să-și ceară plata de la zei. La scurt timp dupa aceea, cineva l-a chemat pe Simonides în afara casei, unde i-au spus că îl așteaptă doi tineri. Dar el nu
Yotam Reuveni () [Corola-website/Science/334742_a_336071]
-
Siretului (în „Vânători de lupi, în veacuri vechi”) sau ultima expediție pe munte a unui bătrân vânător (în „Când a căzut moș Calistru, pe Deleleu”). "Țara de dincolo de negură" cuprindea în ediția originală din 1926 o dedicație intitulată „Mirajul” (adresată poetului George Topîrceanu) și 18 capitole numerotate cu cifre romane. Capitolele sunt independente unul de altul, dar legate intim prin același subiect: vânători diverse organizate în bălți, în păduri și la munte, prilej pentru autor de a descrie o natură luxuriantă
Țara de dincolo de negură () [Corola-website/Science/334710_a_336039]
-
atât prin subiectul său vânătoresc, cât și prin asemănarea între țăranii lui Turgheniev și țăranii moldoveni, a căror viață și soartă l-au preocupat încă de la începuturile sale literare. Unul dintre tovarășii de vânătoare preferați ai lui Sadoveanu a fost poetul ieșean George Topîrceanu, căruia i-a fost dedicat cuvântul înainte de la volumul "Țara de dincolo de negură" și pe care romancierul îl considera în capitolul „Sitarii, când prietinii mei se ceartă” al aceleiași cărți „un sprinten și ager poet, foarte cunoscut
Țara de dincolo de negură () [Corola-website/Science/334710_a_336039]
-
a fost poetul ieșean George Topîrceanu, căruia i-a fost dedicat cuvântul înainte de la volumul "Țara de dincolo de negură" și pe care romancierul îl considera în capitolul „Sitarii, când prietinii mei se ceartă” al aceleiași cărți „un sprinten și ager poet, foarte cunoscut prin umor, prin avânt și imaginație. Frânturi din versurile lui îndrăznețe zboară de pe toate buzele. În chestiile de vânătoare însă e spiritul cel mai realist cu putință, strângând totul în cleștele unei logici înfricoșate”. Topîrceanu i-a întors
Țara de dincolo de negură () [Corola-website/Science/334710_a_336039]
-
care o fondase în noiembrie 1924 împreună cu Tudor Arghezi și George Topîrceanu. Povestirile au fost adunate într-un volum intitulat "Țara de dincolo de negură", care a fost tipărit în 1926 de către Editura Cartea Românească din București. În cuvântul înainte dedicat poetului George Topîrceanu, Mihail Sadoveanu îl dojenește pe acesta că a uitat de moș Procor (pescar lipovean evocat în povestirea „Oameni din bălți, lângă ostrovul lui Caliniuc”), precum și de alte persoane pe care le-au întâlnit mai demult cu prilejul expedițiilor
Țara de dincolo de negură () [Corola-website/Science/334710_a_336039]
-
moș Procor (pescar lipovean evocat în povestirea „Oameni din bălți, lângă ostrovul lui Caliniuc”), precum și de alte persoane pe care le-au întâlnit mai demult cu prilejul expedițiilor cinegetice din „Țara de dincolo de negură” aflată în bălțile din Delta Dunării. Poetul a scris un răspuns intitulat „Țara de dincolo de negură” pe care l-a publicat în volumul de proză umoristică și pesimistă "Scrisori fără adresă" (1930); acel fragment de proză scurtă rememorează o vânătoare petrecută la începutul primăverii în „împărăția trestiilor
Țara de dincolo de negură () [Corola-website/Science/334710_a_336039]
-
în povestirea „Pasaj de rațe, sara” din volumul sadovenian. Topîrceanu afirmă că a notat chiar a doua zi amintirile de la acea vânătoare, care l-ar fi inspirat pe care Sadoveanu în scrierea volumului „Țara de dincolo de negură”. Într-un post-scriptum, poetul afirmă că povestirile sadoveniene sunt „pagini de strălucitoare poezie”, recunoscând în același timp că îl uitase de mult timp pe moș Procor, cu care stătuse de vorbă într-una din călătoriile lor prin Delta Dunării, deoarece nu avea „un aparat
Țara de dincolo de negură () [Corola-website/Science/334710_a_336039]
-
sa originală, fie în varianta adăugită. Temele principale ale acestui volum sunt descrierea naturii și trăirea de către oameni a unui sentiment de comuniune cu natura. Criticii literari au afirmat în mai multe rânduri că Sadoveanu ar fi cel mai strălucit poet al naturii din literatura română. Criticul Tudor Vianu constata că „creația literară a d-lui Sadoveanu nu este rodul unei lucrări de cabinet și a unei imaginații operând cu datele unei experiențe reduse. Ca mai înaintașii săi realiști și naturaliști
Țara de dincolo de negură () [Corola-website/Science/334710_a_336039]
-
voluntari polonezi sub comanda generalului Józef Bem și Corpul V al Armatei Ruse comandat de generalul Alexander von Lüders, sprijinit de câteva unități austriece conduse de generalul Eduard Clam-Gallas. Bătălia a fost câștigată de către armata ruso-austriacă și se presupune că poetul și eroul național maghiar Sándor Petőfi ar fi murit pe câmpul de luptă, deși trupul său nu a fost niciodată găsit. Bem a revenit în Transilvania la 28 iulie 1849, după o expediție în Moldova împotriva forțelor ruse aflate sub
Bătălia de la Albești () [Corola-website/Science/334756_a_336085]
-
Mai loial decât As-Samaw'al) Mama sa era din tribul nobil Ghassan, în vreme ce tatăl său era din ginta Banu Alrayan, care făcea parte din tribul Banu Harith bin Ka'b din Qahtan, Yemen. Samaw'al s-a făcut vestit ca poet, între altele, prin poezia in care a replicat la remarca unei prințese care și-a afirmat disprețul pentru seminția sa sub motivul că este puțin numeroasă. În aceasta poezie, Samaw'al se laudă cu trecutul gintei sale Banu Alrayan, și
Samaw'al ibn 'Adiya () [Corola-website/Science/334771_a_336100]
-
conducerea tribului. Înainte de a părăsi Yemenul, ginta sa dăduse regi Nadjranului și la un moment dat, a deținut supremația în Yemen, înainte de anii cand o parte din membrii ei au trecut la religia iudaică și au migrat spre nordul Arabiei. Poetul își urmărește genealogia până la tribul Banu Aldayan. Samaw'il deținea un castel lângă Taima (la 8 ceasuri nord de Medina), pe care l-a construit bunicul sau patern 'Adiya. Clădirea, care din cauza culorii ei mixte se chema Al-Ablaq, se înălța
Samaw'al ibn 'Adiya () [Corola-website/Science/334771_a_336100]
-
și găzduia drumeți în drumul spre și dinspre Siria (Sham) În versurile sale nu apar aluzii sau mărturii despre legătura sa cu iudaismul. Mai mult decât prin talentul sau poetic, faima lui Samaw'al s-a datorat legăturii lui cu poetul luptător și prințul Imru' al-Qais, ceea ce i-a adus epitetul de „cel fidel” și a generat expresia arabă „mai fidel decât Samaw'al”. Imru' al-Qais a fost abandonat de oamenii săi în lupta sa cu tribul Banu Assad, care era
Samaw'al ibn 'Adiya () [Corola-website/Science/334771_a_336100]
-
a retras, înțelegând ca nu mai avea ce face în fața așa unei îndărătnicii. Au rămas câteva versuri transmise de mai mulți autori arabi, în care Samaw'al își comenta fapta. O descriere a castelului Al-Ablaq a rămas scrisă de condeiul poetului A'sha (Yaqut, 96), care credea că e vorba de însuși Templul lui Solomon. Se povestește ca odată A'sha a căzut prizonier împreună cu alți arabi și a fost dus la castelul de la Taima, care aparținea în vremea aceea fiului
Samaw'al ibn 'Adiya () [Corola-website/Science/334771_a_336100]
-
-l pună în libertate. Shuraih l-a slobozit și i-a permis sa plece, nu înainte de a-i dărui o cămilă dintre cele mai agile. Shuraih însuși, fratele său Djarid, precum și nepotul lui Samaw'al, Sa'ba, au fost cu toții poeți. citând:
Samaw'al ibn 'Adiya () [Corola-website/Science/334771_a_336100]
-
(în ebraică:ישראל פנקס; n. 28 ianuarie 1935) este un poet israelian de limbă ebraică, laureat al Premiului Israel (premiul de stat al Israelului) pentru poezie în anul 2005. În argumentele juriului care i-a conferit premiul se menționează că „de la primul sau volum de versuri, „Paisprezece poezii” care a apărut
Israel Pincas () [Corola-website/Science/334794_a_336123]
-
2003). Poeziile sale au apărut in mai multe cicluri în suplimente literare ale unor ziare și periodice. Multe din versurile sale au fost publicate în revista literară „Siman Kriá” (în traducere - „Semn de exclamație”) după mulți ani în care creația poetului a fost necunoscută publicului. El a publicat opt volume de versuri, multe din ele în editura „Siman Kriá” A tradus în afară de piese de teatru, mai multe cărți de gânditorul mistic israelian Shlomo Kalo (1928-2014) din limba bulgară, în care au
Israel Pincas () [Corola-website/Science/334794_a_336123]
-
grădinii. S-a spus că a angajat optsprezece mii de muncitori și că l-a costat 16 milioane de livre. Castelul și patronul său au devenit, pentru o perioadă scurtă de timp, un centru de sărbători fine, literatură și arte. Poetul La Fontaine și dramaturgul Molière au fost printre artiștii apropiați de Fouquet. La inaugurarea Vaux-le-Vicomte, s-a jucat o piesă a lui Molière împreună cu un eveniment cină organizat de François Vatel și un spectacol impresionant de focuri de artificii. Castelul
Castelul Vaux-le-Vicomte () [Corola-website/Science/334831_a_336160]
-
naștere, Piotr Velicikovski s-a născut la 21 decembrie 1722 în orașul Poltava din Malorusia, în familia preotului Ivan (preot la catedrala orașului) și a preotesei Irina. Piotr era al unsprezecelea din cei doisprezece copii ai familiei. Bunicul său era poetul Ivan Velicikovski. Tatăl său murind de tânăr, mama sa l-a trimis pe micul Piotr să urmeze studii teologice. A studiat la Academia duhovnicească din Kiev (1735-1739), întemeiată de mitropolitul moldovean Petru Movilă, apoi a rătăcit mai mulți ani pe la
Paisie Velicicovschi () [Corola-website/Science/334869_a_336198]
-
se apropie fericiți. Gianni Schicchi se adresează în mod glumeț publicului, arătînd că pentru această faptă a fost pedepsit cu alungarea sa în infern. "Cum ne-o arată însuși Gianni Schicchi, întâmplarea aceasta este relatată în Divina Commedia a ilustrului poet italian Dante Alighieri (1265 - 1321) și anume în cîntul XXX din Infernul. Acolo găsim ideea de bază a acțiunii din care s-a inspirat auorul libretului. Pe lîngă efectele comice, opera Gianni Schicchi ne prezintă și o satiră reușită a
Gianni Schicchi () [Corola-website/Science/332203_a_333532]
-
dar nu o caută. "Han"-ul stă în inimă sperând și așteptând dar niciodată nu e agresiv. Acesta devine o pate din sângele și răsuflarea persoanei. Este un sentiment de jale și ocară față de soarta care a adus atâta mizerie. Poetul coreean Ko Un descrie Han-ul ca o experiență coreeană universală: ,"Noi coreenii ne-am născut din pântecele mamei lui Han și am fost aduși în pântece de Han.” Han"-ul semnifică disperarea la recunoașterea nedreptăților din trecut și acceptarea
Han (cultural) () [Corola-website/Science/332502_a_333831]
-
noiembrie același an, sicriul cu rămășițele mortuare a fost adus în țară și depus la biserica Sfântul Gheorghe Nou din București. Patru zile mai târziu, la 22 noiembrie, a fost reînhumat la Cimitirul Bellu din București, în apropiere de mormintele poeților Mihai Eminescu și George Coșbuc. A fost ales membru de onoare post-mortem al Academiei Române la 28 octombrie 1948.
Așa a fost el: Ion Luca Caragiale by Magdalena Popa Buluc () [Corola-website/Journalistic/105825_a_107117]
-
Simfonia i-a fost comandată de Carnegie Hall, pentru a sărbători cea de-a 65-a aniversare a compozitorului. Premiera a avut loc cu același Dennis Russell Davies, care a dirijat American Composers Orchestra. Nu este singura colaborare a marelui poet beat cu Philip Glass, dacă ne gândim la opera de cameră Hydrogen Jukebox compusă de Glass care și-a ales ca titlu o sintagmă dintr-un vers al poemului Howl: “listening to the crack of doom on the hydrogen jukebox
Philip Glass la 80 de ani și premiera mondială a Simfoniei a 11-a, la Carnegie Hall by DOINA URICARIU din New York () [Corola-website/Journalistic/105802_a_107094]
-
teatru? Am crescut într-o familie de artiști, de oameni de teatru, tatăl meu, Tompa Miklos, era director fondator al Teatrului din Târgu Mureș, mama, actriță care a jucat până la 82 de ani, bunicul meu, László Tompa, a fost un poet interbelic cunoscut. Am fost influențat de muzica ascultată în casă, cât și de lecturi. La începutul anilor 70 am avut șansa să vin la București să văd marile spectacole ale acelui moment, Nepotul lui Rameau, în regia lui David Esrig
Magdalena Popa Buluc în dialog cu Tompa Gabor: „În alertă, omenirea caută un loc în care să poată trăi în pace și liniște” () [Corola-website/Journalistic/105799_a_107091]