KorAP: Find »[drukola/base=mondial & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...2916 2917 2918 ...2967 >

74,167 matches

Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286

internațională aparent comparabilă cu evoluțiile din Vest, asta a fost numai pentru că Moscova le-a forțat să aibă instituții și schimburi „frățești”. Istoriile celor două jumătăți ale Europei postbelice nu pot fi relatate separat. Moștenirea celui de-al doilea război mondial - și deceniile dinainte, și războiul care le-a precedat - a obligat guvernele și popoarele din estul și vestul Europei să facă alegeri dificile privind afacerile interne, pentru a evita cu orice preț situațiile din trecut. Inițial, o opțiune populară În

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
afirmație era un mit sau, În cel mai bun caz, doar o parte din adevăr. Dar mitul comunist dezvăluie fără voie cât de important (și de dificil) era În ambele jumătăți ale continentului să administrezi o moștenire apăsătoare. Primul război mondial a distrus vechea Europă; al doilea a creat condițiile pentru o Europă nouă. Dar Întreg continentul a trăit zeci de ani după 1945 În umbra războaielor și a dictatorilor din trecutul recent. Este una dintre experiențele care Îi unesc pe

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
arici”. În paginile ce urmează nu propun o mare teorie asupra istoriei Europei contemporane, nu detaliez o temă generală și nu dezvolt o narațiune unică și atotcuprinzătoare. Nu fiindcă aș considera că istoria Europei de după cel de-al doilea război mondial nu are o formă tematică. Dimpotrivă: are chiar mai multe. Ca o vulpe, Europa știe multe lucruri. În primul rând, aceasta este o istorie a „retrogradării” Europei. Statele constituente nu mai puteau aspira la un statut imperial sau internațional după

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
o Europă mai curată și cu mai puține probleme. Din motive de război, ocupație, ajustări teritoriale, expulzări sau genocid, fiecare european trăia acum În țara lui, cu neamul lui. Timp de 40 de ani după cel de-al doilea război mondial, europenii din Est și Vest au trăit În enclave naționale ermetice, unde minoritățile etnice sau religioase supraviețuitoare - evreii din Franța, de pildă - reprezentau un procent infim din totalul populației și erau perfect integrate În viața politică și culturală. Iugoslavia și

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
și În Vest până În anii ’60, după care a fost invocat numai cu privire la exterminarea evreilor de către germani. Cu câteva excepții controversate, dosarul altor criminali - și cel al victimelor lor - a rămas Închis. Istoria și memoria celui de-al doilea război mondial se limitau de regulă la obișnuitul repertoriu de convenții morale: Bine versus Rău, antifasciști contra fasciști, partizani Împotriva colaboraționiștilor și așa mai departe. După 1989 - prin depășirea unor vechi inhibiții -, s-a dovedit că este posibil să recunoști (cu riscul

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
ca și restul Europei, este mai conștientă ca oricând de istoria ei din secolul XX. Ceea ce nu Înseamnă că alunecă Înapoi. Fiindcă acea istorie a fost mereu prezentă. Cum Încearcă să arate această carte, umbra celui de-al doilea război mondial apăsa greu asupra Europei postbelice. Însă nu putea fi acceptată pe deplin. Obnubilarea trecutului recent a fost condiția necesară pentru construcția unui viitor european. Astăzi - după dezbateri publice dureroase În mai toate țările europene - pare cumva firesc (și, În orice

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Niciodată structura vieții nu a fost astfel distrusă, pulverizată... Anne O’Hare McCormick Toată lumea tânjește după miracole și vindecări. Războiul i-a trimis pe napolitani Înapoi În Evul Mediu. Norman Lewis, Naples ’44 Europa de după cel de-al doilea război mondial era un adevărat spectacol al sărăciei și dezolării. Fotografiile și documentarele vremii Înfățișează cortegii jalnice de civili neajutorați traversând orașe În ruină și câmpuri pustiite de bombardamente. Copii orfani se Învârt disperați pe lângă pâlcurile de femei epuizate care scormonesc pe sub

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
În care soldații, trupele speciale și polițiștii au dictat traiul zilnic și Însăși supraviețuirea zecilor de milioane de oameni captivi. În unele țări, ocupația a durat aproape tot războiul; pretutindeni, ea a adus teamă și sărăcie. Așadar, spre deosebire de primul război mondial, al doilea - războiul lui Hitler - a fost o experiență cvasiuniversală. și a durat mult: aproape șase ani În țările implicate până la sfârșit (Germania, Marea Britanie). În Cehoslovacia a Început chiar mai devreme, În octombrie 1938, când naziștii au ocupat regiunea sudetă

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
pe socoteala populației locale, terorizând-o) dăinuie Încă, după 300 de ani, În basme și povești. În Spania anilor ’30, bunicile Încă Îi mai linișteau pe copiii obraznici cu amenințarea că vine Napoleon. Dar În cel de-al doilea război mondial, experiența ocupației a fost de o intensitate aparte, În mare măsură din cauza atitudinii naziștilor față de popoarele supuse. Armatele de ocupație din trecut (suedezii În Germania secolului al XVII-lea, prusacii În Franța, după 1815) trăiau pe seama localnicilor, pe care Îi

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
sau ucidere În masă pentru a-și forța victimele să se supună. Dar la ei acasă, europenii nu mai văzuseră astfel de metode din secolul al XVIII-lea, cel puțin nu la vest de Bug și Prut. Al doilea război mondial a mobilizat pentru prima oară statul european modern la capacitate maximă, În principalul scop de a cuceri și de a exploata alți europeni. Ca să lupte și să Învingă, britanicii și-au consumat până la epuizare resursele proprii: spre sfârșitul conflictului, războiul

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
murit din cauza războiului (cât toată populația Franței În 1939) - iar acest număr nu include morțile din cauze naturale sau numărul copiilor care nu au mai fost concepuți ori născuți, atunci sau mai târziu, din cauza războiului. Rata mortalității din primul război mondial, deși extrem de ridicată, pălește pe lângă numărul stupefiant de morți din cea de-a doua mare conflagrație (iar cifrele de mai sus nu includ victimele americane, japoneze sau de altă naționalitate noneuropeană). Nici un alt conflict din istorie nu a ucis atât

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
șapte luni de la declanșarea ofensivei antisovietice, În iunie 1941. Dintre ei, 3,3 milioane au murit de foame, frig și maltratare În lagărele germane: Între 1941 și 1945 au murit mai mulți ruși În prizonierat decât În tot primul război mondial. Dintre cei 750.000 de soldați sovietici capturați la căderea Kievului În septembrie 1941, numai 22.000 au apucat Înfrângerea Germaniei. La rândul lor, sovieticii au luat 3,5 milioane de prizonieri, În majoritate nemți, austrieci, români și maghiari; după

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Unite pentru Refacere și Restabilire (United Nations Relief and Rehabilitation Administration - UNRRA) și armatelor aliate de ocupație, contractarea de boli contagioase sau epidemiile pe scară largă au fost evitate - amintirea gripei asiatice care a decimat Europa imediat după primul război mondial era Încă vie. Dar situația era destul de gravă. În 1945, populația Vienei subzista cu 800 de calorii/zi; În Budapesta, rația oficială În decembrie 1945 era de numai 556 de calorii/zi (800 pentru copiii din creșe). „Iarna foametei” din

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
de amploarea fără precedent a crizei refugiaților, fenomen inedit În Europa. Toate războaiele tulbură existența noncombatanților, cărora le distrug pământurile și locuințele, le perturbă mijloacele de comunicație, le răpesc soții, tații și fiii. Dar În cel de-al doilea război mondial cele mai mari pagube au fost provocate nu de conflictul armat, ci de politica de stat. Stalin și-a continuat politica antebelică, transferând populații Întregi de-a latul imperiului sovietic. Între 1939 și 1941, peste un milion de oameni din

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Nürnberg: există o diferență crucială Între expulzările postbelice și lichidarea unor populații din timpul războiului, când „executorii Îi Însoțeau pe expulzați ca să se asigure că ajung În ghetouri și sunt fie omorâți, fie puși la muncă silnică”. Sfârșitul primului război mondial a creat sau a ajustat frontiere, lăsând populațiile neatinse 6. După 1945, s-a Întâmplat exact invers: cu o singură excepție majoră, granițele au rămas relativ intacte, În timp ce oamenii au fost mutați. Politicienii occidentali Împărtășeau senzația că Liga Națiunilor și

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
centrele IRO din Germania, fie direct din România, Polonia ș.a. Alți 165.000 au emigrat În Franța, Marea Britanie, Australia și America de Nord sau de Sud. Acolo li s-au alăturat persoanele strămutate și refugiații care mai rămăseseră din al doilea război mondial, cărora li s-a adăugat, Între 1947 și 1949, un nou val de refugiați politic din țările Europei Centrale și de Est. În total, Statele Unite au primit În acei ani 400.000 de azilanți, plus alți 185.000 În 1953-1957

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
177.000 de oameni - bătrânii și infirmii pe care nu-i voia nimeni. Ultima tabără de refugiați din Germania, cea de la Foehrenwald, În Bavaria, a fost desființată În 1957. Refugiații și strămutații din Europa trecuseră nu numai printr-un război mondial, ci și printr-o serie de războaie civile mai mici. Între 1934 și 1949, Europa a fost scena unei serii nemaivăzute de conflicte sângeroase, În interiorul granițelor statale. În multe cazuri, ocupația străină a germanilor, rușilor sau italienilor care a urmat

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
și „rezistență”. De exemplu, unii flamanzi din Belgia ocupată s-au lăsat ispitiți de promisiunea autonomiei (o ocazie de a scăpa de monopolul elitei francofone asupra statului belgian) și au sprijinit ocupația germană, repetând astfel o greșeală din primul război mondial. Aici, ca și În alte părți, naziștii au jucat cu plăcere cartea alianței, câtă vreme le-a convenit: belgienii flamanzi care erau prizonieri de război au fost eliberați În 1940, la Încetarea ostilităților, În timp ce valonii francofoni au rămas În lagăre

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
și 1948. În Ucraina ocupată de sovietici, ultimul comandant partizan, Roman șukevici, a fost asasinat lângă Lvov În 1950, Însă activitățile antisovietice au continuat sporadic alți câțiva ani, Îndeosebi În Ucraina și Estonia. În Balcani, cel de-al doilea război mondial a fost resimțit preponderent ca un conflict civil, și Încă unul extrem de nimicitor. Pentru Iugoslavia, semnificația etichetelor convenționale - colaboraționist, partizan - rămâne impenetrabilă. Ce era Draža Mihailoviæ, liderul sârb al partizanilor cetnici 9? Un patriot? Un partizan? Un colaboraționist? Ce-i

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Înălțime. Mi-am dat seama că asta era tot ce mai rămăsese din toate teoriile și viziunile noastre despre lupta țăranilor și a muncitorilor Împotriva burgheziei”. Mai la sud, pentru Grecia (ca și pentru Iugoslavia), cel de-al doilea război mondial a Însemnat simultan invazie, ocupație, rezistență, represalii și război civil, culminând cu cinci săptămâni de confruntări, În decembrie 1944, la Atena, Între comuniști și forțele britanice aflate de partea monarhiștilor. După armistițiul semnat În februarie 1945, luptele au reizbucnit În

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
a naziștilor și, mai târziu, cu ocupația sovietică, ele au erodat Însăși structura statului european. După ele, totul s-a schimbat. În adevăratul sens al unui cuvânt utilizat de multe ori abuziv, ele au transformat cel de-al doilea război mondial - războiul lui Hitler - Într-o revoluție socială. În primul rând, faptul că diferite puteri străine au ocupat succesiv o țară a erodat inevitabil autoritatea și legitimitatea conducătorilor locali. Deși pretins autonom, regimul francez de la Vichy - ca și statul slovac al

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
cel puțin până În 1944, numai În acele țări aliate cu naziștii (Finlanda, Bulgaria, România și Ungaria) și lăsate, din acest motiv, să se autoguverneze. Cu excepția Germaniei și a miezului Uniunii Sovietice, fiecare stat european continental implicat În al doilea război mondial a fost ocupat de cel puțin două ori: mai Întâi de inamici, apoi de armatele eliberatoare. Unele țări (Polonia, țările baltice, Grecia, Iugoslavia) au fost ocupate de trei ori În cinci ani. Cu fiecare invazie, regimul anterior era distrus, autoritatea

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
impune regulile Într-un teritoriu dat. Acest lucru era limpede În regiunile mai sălbatice din Grecia, Muntenegru și spre granița estică a Poloniei, unde autoritatea statală nu a fost niciodată foarte fermă, dar spre sfârșitul celui de-al doilea război mondial se aplica și unor părți din Franța și Italia. Violența a alimentat cinismul. Ca forțe de ocupație, atât naziștii, cât și sovieticii au declanșat o stare de război generalizată. Ei au descurajat nu numai loialitatea față de autoritatea defunctă a regimului

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Era important ca actele acestora din urmă să fie identificate drept crime și pedepsite corespunzător. Bazat pe un solid raționament politic și legal, impulsul punitiv venea și În Întâmpinarea unei nevoi interioare. Pentru cei mai mulți europeni, cel de-al doilea război mondial a Însemnat În primul rând nu o bătălie eroică, ci o degradare progresivă a vieții, În care oamenii au fost trădați și umiliți, Împinși la delicte și josnicii mărunte; fiecare a pierdut câte ceva, iar unii au pierdut chiar totul. Mai

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
eroică, ci o degradare progresivă a vieții, În care oamenii au fost trădați și umiliți, Împinși la delicte și josnicii mărunte; fiecare a pierdut câte ceva, iar unii au pierdut chiar totul. Mai mult, În contrast cu amintirea Încă vie a primei conflagrații mondiale, În 1945 sentimentul predominant nu era mândria, ci un amestec de jenă și vinovăție. După cum am văzut, majoritatea europenilor au avut un rol pasiv În război - Învinși și ocupați de un rând de străini, apoi eliberați de altul. Singura sursă

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]