KorAP: Find »[drukola/base=mondial & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...2917 2918 2919 ...2967 >

74,167 matches

Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286

de război. În orice caz, puțini erau pe atunci dispuși să-și acuze compatrioții de crimele cele mai sângeroase. Responsabilitatea acestora, considerau toți la unison, le revenea integral germanilor. Ideea că vina supremă pentru ororile celui de-al doilea război mondial trebuie să cadă pe umerii Germaniei era atât de răspândită, Încât până și Austria a fost exceptată. Printr-un acord al Aliaților din 1943, Austria era declarată oficial „prima victimă” a lui Hitler, urmând să aibă parte de un tratament

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
a uita trecutul și a o lua de la capăt - cum spunea Isocrate atenienilor, la sfârșitul războaielor peloponeziene, „Haideți să guvernăm Împreună ca și cum nimic rău nu s-ar fi Întâmplat”. Cea mai importantă moștenire nevăzută a celui de-al doilea război mondial În Europa a fost această subminare a memoriei recente și căutarea unor mituri comode ale antifascismului - pentru o Germanie antinazistă, o Franță a Rezistenței sau o Polonie a victimelor. În varianta sa pozitivă, ea a facilitat redresarea națiunilor, permițându-le

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
sistem social și politic, pe care Îl considerau direct responsabil de nenorocirea abătută asupra țării lor. De vină erau politicienii, bancherii, afaceriștii și soldații din perioada interbelică: ei Își târâseră patria În pragul catastrofei, trădând sacrificiile eroilor din primul război mondial și deschizând drumul pentru un al doilea. Ei erau „Vinovații”, decreta o broșură britanică, arătându-i cu degetul pe conservatori, care promovaseră Înainte de 1940 politica de reconciliere. Ei și sistemul lor erau ținta planurilor schițate În timpul războiului cu privire la perioada postbelică

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
fie planificată. Se consideră uneori că această credință În planificare, o veritabilă religie politică a Europei postbelice, se baza pe exemplul Uniunii Sovietice: o economie planificată care ocolise aparent traumele Europei capitaliste, rezistase asaltului nazist și câștigase al doilea război mondial grație unor detaliate planuri cincinale. E complet eronat. În Europa Centrală și de Vest de după război, numai comuniștii Își puneau speranța În planuri de tip sovietic (despre care nu știau mare lucru) și nici ei nu aveau idee cum s-

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
de producție și puterii centralizate le era complet străină adepților occidentali ai planificării. Aceștia - de orientări foarte diferite - se inspirau din alte surse. Moda planurilor și a planificării a Început cu mult Înainte de 1945. În timpul crizei dintre cele două războaie mondiale, din Ungaria până În Marea Britanie, mai multe voci au venit În sprijinul unei economii planificate de un fel sau altul. Unele propuneri, mai ales În Austria și În rândul Societății Fabiene din Marea Britanie, derivau dintr-o mai veche tradiție socialistă, dar

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
considerabil. Ca de obicei, Germania era cea mai avansată, având deja un sistem de pensii, asigurări medicale și de accidente instituit pe timpul lui Bismarck, Între 1883 și 1889. Alte țări au Început să recupereze Întârzierea În anii premergători primului război mondial și imediat după 1918. Guvernele liberale ale lui Asquith din primul deceniu al secolului trecut au introdus În Anglia un sistem incipient de asigurări și pensii la nivel național, iar ministere ale sănătății au apărut atât În Anglia, cât și

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
ale lui Asquith din primul deceniu al secolului trecut au introdus În Anglia un sistem incipient de asigurări și pensii la nivel național, iar ministere ale sănătății au apărut atât În Anglia, cât și În Franța imediat după primul război mondial, În 1919, respectiv 1920. Asigurarea de șomaj obligatorie, introdusă pentru prima dată În Anglia În 1911, a fost apoi instituită În Italia (1919), Austria (1920), Irlanda (1923), Polonia (1924), Bulgaria (1925), Germania și Iugoslavia (1927) și Norvegia (1938). România și

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Anglia În 1911, a fost apoi instituită În Italia (1919), Austria (1920), Irlanda (1923), Polonia (1924), Bulgaria (1925), Germania și Iugoslavia (1927) și Norvegia (1938). România și Ungaria aveau sisteme de asigurări de accidente și boală Încă dinainte de primul război mondial, iar toate țările est-europene au introdus sisteme naționale de pensii În perioada interbelică. Alocațiile familiale reprezentau un element-cheie pentru creșterea ratei natalității (o adevărată obsesie În țările care suferiseră pierderi masive În război) și au fost introduse mai Întâi În

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-și demonstreze sărăcia. Nicăieri nu era stipulată obligația statului de a garanta un anumit sistem de servicii tuturor cetățenilor, fie ei bărbați sau femei, angajați sau șomeri, tineri sau bătrâni. Războiul a schimbat această stare de fapt. Așa cum primul război mondial fusese un catalizator pentru apariția legislației cu caracter social - fie și numai pentru văduvele, invalizii și șomerii din anii imediat postbelici -, tot astfel, al doilea război mondial a transformat atât rolul statului, cât și orizontul de așteptări al societății. Această

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
tineri sau bătrâni. Războiul a schimbat această stare de fapt. Așa cum primul război mondial fusese un catalizator pentru apariția legislației cu caracter social - fie și numai pentru văduvele, invalizii și șomerii din anii imediat postbelici -, tot astfel, al doilea război mondial a transformat atât rolul statului, cât și orizontul de așteptări al societății. Această schimbare a fost izbitoare În Marea Britanie, unde Maynard Keynes anticipase corect „un apetit postbelic pentru securitate socială și personală”. Dar pretutindeni (În cuvintele istoricului Michael Howard) „războiul

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
renaștere a fascismului În Europa avea să Înceapă la țară. Chestiunea agrară avea așadar două fațete: prin ameliorarea situației economice a țărănimii, se evita pericolul ca ea să cedeze tentației autoritariste. Primul obiectiv fusese deja atacat imediat după primul război mondial printr-o serie de reforme agrare - mai ales În România și Italia, dar, Într-o oarecare măsură, cam peste tot. Scopul lor a fost redistribuirea marilor proprietăți și reducerea numărului de parcele mici și ineficiente, dând astfel fermierilor șansa de

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
atins scopul - În parte deoarece, În condițiile economice dezastruoase din Europa interbelică, când prețurile scădeau chiar mai rapid decât Înainte de 1914, noii fermieri-țărani independenți erau mai vulnerabili ca oricând. Reforma agrară a fost readusă În actualitate după al doilea război mondial. În România, reforma din martie 1945 a expropriat 1.400.000 hectare de pământ de la „chiaburi” și „criminali de război” și le-a Împărțit la peste 600.000 de țărani săraci sau fără pământ. În Ungaria, unde regimul interbelic al

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Partidul Popular Catolic. Însăși creștin-democrația era o idee mai veche, cu origini În reformismul catolic de la Începutul secolului XX și În mișcările catolice de centru care Încercaseră - fără succes - să-și croiască o identitate În anii tulburi de după primul război mondial. După 1945 Însă, raportul de forțe s-a inversat. În primul rând, aceste partide - În special Uniunea Creștin-Democrată (UCD) În Germania de Vest, Creștin-Democrații (CD) În Italia și Mișcarea Republicană Populară (MRP) În Franța - aproape monopolizaseră electoratul catolic. În Europa

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Gasperi cu cinci ani mai devreme, iar Churchill Însuși În 1874 - și aceasta nu este o simplă coincidență biografică. Până În 1945, multe țări europene pierduseră deja două generații de lideri potențiali: cei din prima - victime sau invalizi ai primului război mondial; cei din a doua - seduși de tentația fascismului sau asasinați de naziști și simpatizanții lor. De unde calitatea În general mediocră a tinerilor politicieni din acești ani (Palmiro Togliatti, care petrecuse ultimii douăzeci de ani ca activist la Moscova, era o

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
pentru intelectuali. În lumina crudă a păcii, compromisurile terne ale democrației constituționale au căpătat subit o strălucire nouă. Desigur, În 1945, cei mai mulți erau dornici de progres social și reînnoire, Însă numai prin reforme politice stabile și familiare. Dacă primul război mondial s-a dovedit un factor politizant și radicalizant, al doilea a avut exact efectul contrar: oamenii tânjeau după normalitate. În consecință, oamenii de stat a căror experiență Își avea rădăcinile dincolo de agitatele decenii interbelice, În epoca mult mai calmă și

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
din nou În decembrie 1945, Viena tot nu avea cărbuni. Cel mai șocant era impactul vizual: multe țări arătau răvășite și zdrobite, fără speranță de refacere. și e adevărat că, În mai toate țările europene implicate În al doilea război mondial, economia națională a stagnat sau regresat În comparație cu (mediocra) performanță din anii interbelici. Dar războiul nu reprezintă Întotdeauna un dezastru economic; dimpotrivă, poate fi un stimul puternic, generând creșteri rapide În anumite sectoare. Mulțumită războiului, Statele Unite au dobândit o Întâietate comercială

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
ani. În Italia, numai industria aeronautică și cea de construcții navale au fost serios afectate. Firmele constructoare de mașini situate În Nord (departe de confruntările cele mai intense din timpul campaniei din Italia) au prosperat - ca și În primul război mondial -, investițiile și productivitatea din timpul conflagrației compensând din plin eventualele pierderi. Industria constructoare de mașini din viitoarea RFG și-a pierdut În război doar 6,5% din echipamente. În alte țări, desigur, nu existau pagube de război. Irlanda, Spania, Portugalia

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
și 40% din industria constructoare de mașini produceau pentru nemți și erau remunerate În aur. În aprilie 1945, firma de arme ușoare Bührle-Oerlikon Încă mai producea pentru Wehrmacht arme automate. Cifrele spun totul: pe durata celui de-al doilea război mondial, banca națională a Germaniei a depus În Elveția echivalentul În aur a 1.638.000.000 de franci elvețieni. Iar autoritățile elvețiene au fost cele care au solicitat, Înainte de izbucnirea conflictului, ca pașapoartele germane să indice dacă posesorii erau evrei

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
convinși că reconstrucția postbelică inițială și planurile reformiste din anii 1945-1947 au pus bazele viitoarei prosperități europene. și, cel puțin pentru Europa de Vest, 1947 a fost Într-adevăr anul salvator. Dar pe atunci nu era deloc evident. Dimpotrivă. Al doilea război mondial și urmările sale ar fi putut la fel de bine să precipite declinul final al Europei. Pentru Konrad Adenauer și mulți alții, haosul european părea chiar mai adânc decât În 1918. Bântuiți de amintirea greșelilor de după primul război mondial, mulți europeni și

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Al doilea război mondial și urmările sale ar fi putut la fel de bine să precipite declinul final al Europei. Pentru Konrad Adenauer și mulți alții, haosul european părea chiar mai adânc decât În 1918. Bântuiți de amintirea greșelilor de după primul război mondial, mulți europeni și americani se gândeau la ce era mai rău. În cel mai bun caz, credeau ei, continentul avea să Înfrunte zeci de ani de sărăcie și conflicte. Locuitorii germani din zona americană nu credeau că țara lor se

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Totuși, această lipsă de altruism era una temperată de inteligență. La urma urmei, așa cum observase directorul CIA, Allen Dulles, „Planul pleacă de la presupunerea că dorim să sprijinim revirimentul unei Europe care va putea intra În competiție cu noi pe piața mondială și care, exact din această cauză, va fi capabilă să cumpere produsele noastre În cantități substanțiale”. În câteva cazuri existau Însă și beneficii imediate: În SUA, sprijinul sindicatelor pentru Plan a fost obținut În schimbul promisiunii că toate transporturile de produse

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
conțin obiective tactice sau zone situate strategic, care au potențial industrial substanțial, care posedă efective civile și militare organizate În număr semnificativ sau care, din motive politice sau psihologice, pot ajuta SUA să exercite o mai mare influență pentru stabilitate mondială, securitate și pace”. Acesta este contextul mai larg al Planului Marshall - un peisaj politic și militar În care interesele americane erau indisolubil legate de cele ale unui subcontinent european fragil și bolnav. Cei mai bine informați destinatari europeni ai ajutorului

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
observatori din SUA vedeau salvarea Europei În integrarea economică și investiția În capital. și tot În anii ’20, europenii priveau și ei peste Atlantic, căutând soluții de viitor și sprijin practic pentru prezent. Marea diferență este că, după primul război mondial, Statele Unite au oferit doar Împrumuturi, nu ajutoare, iar acestea erau În general furnizate prin piața de capital privat. Erau, prin urmare, scumpe și acordate pe termen scurt. Când a trebuit să fie returnate, la Începutul Marii Crize, efectul a fost

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
un jurnal, era Saul K. Padover, psihologul din armata americană cu care ne-am Întâlnit În capitolul III. Orice relatare a scindării Europei după război trebuie să țină cont de această observație. În Europa, scopul celui de-al doilea război mondial a fost Îngenuncherea Germaniei; orice alt considerent era minor câtă vreme lupta continua. În timpul războiului, principala grijă a Aliaților a fost să se susțină unii pe alții. Americanii și britanicii erau permanent Îngrijorați că Stalin ar putea Încheia pace separată

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Încurajat În acest sens de la Washington. Lui Churchill Îi surâdea un asalt vestic al Berlinului, dar Roosevelt lua În calcul atât temerile generalilor săi privind posibilele pierderi omenești (o cincime din pierderile umane ale armatei americane În al doilea război mondial se Înregistraseră numai la bătălia din Ardeni, În iarna precedentă), cât și interesul lui Stalin pentru capitala Germaniei. Prin urmare, În Germania și În Cehoslovacia (unde armata americană a avansat inițial până la 27 de kilometri de Praga și a eliberat

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]