7,830 matches
-
Întîlnim la francezi umor senin sau sentimentalism suplu și fragil. și apoi, povestirea este una exclusiv interioară, a trăirilor și gesturilor unui personaj: În cazul lui Toussaint, al naratorului. Este vorba, la autorul Melancoliei lui Zidane de un minimalism tensionat. Întins. Dacă În romanele anterioare, din anii 1990, naratorul romanelor lui Toussaint era autoironic, subtil dar arareori dramatic - ca Într-un fel de pariu orgolios cu sine, foarte masculin În același timp - Începînd cu Faire l’amour (Să faci dragoste, 2002
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
Înseamnă automat rost, adică sens, iar scris Înseamnă mereu mediere, amînare, Înșelăciune. Postulatul de la care pornesc toți cei care mizează pe autenticitatea spunerii este că autenticitatea este cu atît mai mare cu cît suprafața de expunere a intimității este mai Întinsă. În unele situații, Însă, intimitatea nu este absorbită fără rest de construirea unor identități sexuale. Expunerea este mai puțin a cărnii sugerate, reprezentate, vorbite de cuvinte, cît a textului Însuși. Avem, cu alte cuvinte, o proză vorbită a trupului, care
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
sculptat în picioare. La călărețul lui Marino Marini (figura 19), arcul de curcubeu al picioarelor, gâtului și cozii calului accentuează organizarea centrică în jurul masei corpului, iar silueta călărețului, ridicându se de pe locul său, cu partea din spate ridicată și picioarele întinse, susține tema compozițională. Suspendat liber în aer, corpul animalului con stituie o provocare la adresa tiraniei solului. O abstracție geometrică poate desfășura, cu o anumită claritate, o mulțime de forțe dinamice care constituie o compoziție sculpturală. La prima vedere, aspectele excentrice
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
operă pentru a fi accesibilă vizual. Deoarece lumina se deplasează numai prin linii drepte, un obiect precum o pictură nu poate fi văzut în întregime dacă lungimea care pornește din toate părțile nu ajunge la ochi în același timp - planul întins al pânzei pictate fiind cea mai de seamă atestare a faptului ca atare. Către sfârșitul secolului al XIX-lea, respectiva cerință de a servi confortului vederii noastre era resimțită atât de tare, încât teoreticienii și artiștii au pretins ca și
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
și cel al morții. Ciclul "Stâlpii" se afundă în folclor, deși problematica rămâne aceeași: moartea, nostalgia depărtării, soarta, iubirea. Formula estetică este expresionistă. George Alboiu nu este un poet expresionist propriu-zis, dar imaginile lui creează relații cu cosmicul. "Iată-ne întinși, unul de altul/ Nu ne putem ascunde: țâțele tale două gemene turnuri, genunchiul meu ridicat/ Stâlpul de lacrimi de care se reazimă/ învingătorul, acela care-și termină sufletul/ luminând înălțimea unei singure morți". Să ne naștem în univers, dar să
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
fi citate pentru plasticitatea sau noutatea imaginii: astfel noaptea și zorii vin ca mirii, lumina este mai caldă ca o haină, iubești mereu pe cel ce moare, iubirea te-alungă de pe lume. Poetul este bolnav de melancolie: "Sunt bolnav de întinsă și nemernică Melancolie/", ea se plimbă pe covoare de inimă, pe chilimuri de sânge; într-adevăr volumul este plin de aromă și culoare. Imaginile însă nu realizează poeme care să reziste; ele sunt diluate, simple notații de imagini și sentimente
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
proclamă ideea indiferenței schopenhauriene. În lume există un principiu al răului și orice încercare de eliberare este inutilă: "E-atâta gol în sus încât tot ce se-ntâmplă/ jos, pe pământ, nu are un sens,/ nu clătina, savantule, râvnita tâmplă/ întinsă pe butucul văzduhului imens ("Plafon cu pâlnii"). Suferința poetului provine din nevoia de purificare. Pentru a ajunge să se purifice, Iov va trece prin suferință ("Iov era plin de guri"). Dialogul devine biblic, suferința este un har divin, cel sortit
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
De trei zile ncoace/ Gura nu-ți mai tace!/ Ori iarba nu-ți place,/ Ori ești bolnăvioară,/ Drăguță mioară?” Partea a treia a baladei, care corespunde celorlalte motive (motivul testamentului, al nunții cosmice și al măicuței bătrâne), este cea mai întinsă și cea mai bogată în semnificații, fiind totodată caracterizată printr-un lirism profund, răscolitor. Autorul anonim transformă totul într-un sfâșietor monolog liric prin care ciobanul moldovean își exprimă ultimele dorințe înaintea morții ipotetice. Dispozițiile testamentare ale baciului pun în
LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ GHID DE PREGĂTIRE PENTRU EXAMENE ŞCOLARE by CRINA- MIHAELA CHIRIAC () [Corola-publishinghouse/Science/625_a_1292]
-
fără să vreau, îmi ridicasem capul de cîteva ori, ascultînd nemișcat în mijlocul tăcerei nesfîrșite. Odată, un strop mărunt de ploaie lovise în geam și geamul răsunase ușor, iar mie mi s-a părut că aud aiurirea unui freamăt de aripi întinse - și o clipă a tremurat parcă pe podele, umbra unui corb... Și iarăși într-o clipă mi s-a înșirat în minte tot sfîrșitul trist al acelei iubiri din cartea lui Poe. - Se vorbea parcă de dragostea mea acolo și
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
de la șosea la rondul al doilea pentru călăreți...” 7). Versurile lui Bacovia înfățișează un havuz cu arteziană, cu „șadîrvan”, cum ar fi spus Dinicu Golescu, primul scriitor romîn care descrie o astfel de instalație 8). Un havuz cu o suprafață întinsă: lacul pe care plutesc lebede, din strofa a doua. Parcul, havuzul și lebedele constituiau o atracție, îndeosebi pentru provincialii și străinii descinși în București. Personajul principal al unui roman postbelic își duce iubita, o prințesă rusă emigrantă, de la cea dintîi
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
mai fi o problemă culturală în epoca școlarității lui Bacovia, dar oroarea de pedantism (în conținut și în manieră) nu dispăruse, și nu va dispărea nici după aceea. Mai cu seamă la cei obligați să frecventeze ultima și cea mai întinsă rezervație a sa: învățămîntul. Autorul poemului „Liceu” nu e, în epocă, singurul care simte încărcătura de sarcasm acumulată în cuvîntul „pedant”. Topîrceanu, mai tînăr decît el cu cinci ani, vede, de asemenea, pedantul sub chipul „fosilei” didactice, al „maestrului” steril
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
cu multe reverberații, e declanșator de reverii, îmbată simțurile, devine suport pentru tot felul de gînduri: „Din vremi reînvie basmul, și-mi torn palate iarăși” (Vlahuță)3); „Ce dulce-i cînd doarme în suflet mîhnirea/ Și chinul... alene pe iarbă întins/ Să cugeți la basme... și-n gol necuprins/ Să stai cu privirea” (D. Th. Neculuță)4); „Și-adorm cu gîndul fermecat/ La basmul vechi: Au fost odată/ Trei mîndre fete de-mpărat...”; „Se spune-n basme c a trăit/ Demult
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
-n dimineața zilei de aprilie/ Simțeai plutind în aer, pretutindeni,/ Fiori, adînci fiori de fericire,-”). 11. Viața romînească, 2, vol.7, 1907, p. 63-70. 12. „Dorința”, în Viața Romînească, 8, vol.29, 1913, p. 31: „șiam rămas așa, cu brațele întinse, sorbind glasul care, ca un fior, picura din sufletul lemnului în sufletul meu”. 13. „Gratie și Palamon”, în Viața Romînească, 8, vol.31, 1913, p. 88: „Pe sub sprîncenele lui stufoase, călugărul privea rostogolirea rară și măreață de pe Arșiță, clădăraia din ce în ce mai
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
urmă par rupte din Bacovia, pe care de fapt îl anticipează: „...Azi plouă mărunt. Ziua e cenușie; lucrurile au o înfățișare îmbătrînită și amară. E spre seară. Pe vremuri ca aceasta, îmi place în chip deosebit să stau în cîmpia întinsă și goală. De aceea, desfac o umbrelă și plec la șosea. Nimeni, nimeni , nimeni. (subl. m.) Boschetele stufoase de pe vară, teii înfloriți din mai încremenesc în tristeță desfrunzită și sură. înaintez pînă departe, la Hipodrom... Zările sînt moarte. (subl. m.
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
i-a animat. „Motivul, motivul indubitabil” a fost că „Gray, poet înnăscut, a nimerit într-o epocă de proză”. (p. 248) Analiza aceasta se potrivește, în mare parte, și la explicarea sterilității lui Bacovia, poet cu resurse, probabil, ceva mai întinse decît a arătat. Un senzitiv, cu înălțări și căderi, el a fost mereu frînat de proza societății în care s-a născut și a trebuit să trăiască. în afară de mijlocul primului deceniu postbelic (de după Primul Război Mondial) nici o altă epocă nu
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
și-a închiriat casele de lîngă Uspenia spătăresei Smaranda Varlaam, pe perioada 23 aprilie-26 octombrie 185151 și s-a mutat, cu foarte mare îndrăzneală, la Ipotești. Nu trebuie să ne închipuim că la Ipotești familia Eminovici era așteptată cu mese întinse și făclii aprinse. Era acolo o casă de țară, veche de 62 ani, care mai mult stătuse pustie decît fusese locuită, iar acum părea o ruină. Dar, ca să cîștige 96 galbeni, din chiria casei de la oraș, Eminovici trebuia să stea
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
1864, deci într-un peisaj de iarnă, cu ninsoare și promoroacă. În prima versiune a poeziei, cu titlul inițial Tristeță, iar mai tîrziu Melancolie, tînărul poet scria îndurerat despre ea: "Cu multele-i icoane stă lumea risipită Ninsoarea viorie acopere-amorțită Întinsele ei plaiuri... și ca unse cu var Lucesc zidiri, ruine, pe cîmpul solitar. Și țintirimul doarme și crucile stau strîmbe O cucuvaie sură sună-n streine limbe .................................................................... Clopotnița plesnește, în stîlpi izbește toaca, Aripa unui demon sfîșie promoroaca ........................................................................ Și în
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
a împrospăta subiectele, demersul care merge la esențe și capacitatea așezării operelor de artă în contextul propriu. Caracterizată drept "unul din cei mai talentați critici literari din secolul XX", scriitoarea posedă cum afirmă comentariul traducătorului atât virtutea înțelegerii celei mai întinse, cât și calitatea suverană a obiectivității, ceea ce îi permite să nu cruțe păcatele marilor confrați pe care-i citește; urmărind cu har formele specifice cele ale gravorului Piranesi, de exemplu , ea excelează totuși în apropierea de ansamblu a artelor, sesizând
by George Rousseau [Corola-publishinghouse/Science/1102_a_2610]
-
până la nevoia conservării, în eternitate, a percepției hiper-, de fapt trans-senzoriale, nu e decât un pas, cel din Underground, aventură eroico-erotică "în cloaca augustă, dedesubt, în intermundii". Dar textele înregistrează, simultan, o mișcare de recul a subiectului poetic "cu nervii întinși, cu mintea tocită de fantasme", căruia i se revelează, neașteptat, spectrul pierderii propriei identități, și așa fragile. Erosul se va dovedi, până la urmă, un mijloc eficace de cizelare a identității poetice. Actantul prins în vârtejul istoriei de dragoste va experimenta
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
semnele agresiunii cu schița unei confesiuni amare: "într-o parte,/ creierul fumegând.// în cealaltă,/ elitrele aurii/ ale unei seri de iarnă./ coaja zilei trecute/ caldă, încă păstrând/ forma coatelor.// dar de departe, / de foarte departe venim,/ aerul vibrând/ în jurul mâinii întinse.// iar dincolo, fulgeră, fulgeră// lumina de gheață a singurătății..." (poem despre dragoste (II). Calitățile majore ale poeziei de debut scrise de Mariana Codruț (prospețimea și delicatețea imaginilor, acuratețea desenelor care instituie un real modelat după chipul propriei sensibilități poetice, austeritatea
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
marile ploi căzute peste cartierele ce,/ mai apoi, trebuiau renovate din temelii și care,/ devenind de nerecunoscut, își pierdeau treptat locuitorii,/ aceștia, rătăciți, ajungând mereu/ să iasă din oraș și să nu se mai întoarcă niciodată)// anul fusese un câmp întins, o capcană a somnului,/ doar cele câteva poeme aruncau lumini slabe/ pe zăpada ca obrazul unui copil,/ printre ele umbra se subția, ajunsese cât umbra unui creion,/ patinând peste procesul verbal al secolului,/ cine ar crede că a devorat munții
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
cravată și șosete care "își vând jobenul pentru/ domnișoarele cu plete" (Pasăre, abandon) și vipera ce se strecoară, malefic, în mai multe poeme. Eroina care le dilată, uneori până la coșmaresc, dimensiunile printr-o capacitate aproape vizionară este la rândul ei întinsă "pe muchia de cuțit a infernului/ cu trecutul în brațe" (Vineri 13), cântă "liturghia agoniilor/ despărțirea, vidul, despicătura,/ vocea cu țigle roșii" (Cu cele șase porunci ale despărțirii), bea din Cupa demoniilor sau dansează, sălbatic, samba și tango. Ritualuri menite
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
a patru decenii, poezia lui Nicolae Ionel este de o rară și derutantă unitate. Practic, indiferent dacă alege ca manifestare metrica populară sau cea ermetică, dicțiunea epurată de rigori formale sau, dimpotrivă, concentrată în forme fixe tip haiku ori sonet, întinsa și substanțiala sa creație lirică se hrănește dintr-un filon unic. Ea intenționează să redea parcă exclusiv bucuria transsubstanțierii, a înălțării la Spirit, la Esență. Majoritatea poeților (auto)declamați religioși sau mistici de azi visează să dea măcar o carte
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
adu-mi un măr...). Pe măsură ce parcurge astfel de versuri în care, prin ricoșeu, apare din ce în ce mai des și profilul ideatic al celui care contemplă fața întunecată a existenței diurne, cititorul își amintește că semnatarul lor este un legis peritus. Pe spații întinse, discursul textual se construiește aproape exclusiv din judecăți morale rostite cu dispreț sau cu un sarcasm vecin cu cinismul. Sau, dacă vreți, dintr-un fel de denunțuri mai mult sau mai puțin voalate ale unei stări de fapt îngrozitoare, pe
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
tristeții/ să-mi apese ochiul/ dreptul/ stângul/ cum se lasă peste umeri nostalgia/ când prin pustiul stepei/ se adună pașii/.../ de ziua celei care nu mai este/ scriu cartea desăvârșitei tristeți./ cu inima frântă și mâna-nghețată/ direct pe pielea întinsă a sufletului/ cu o peniță bine ascuțită/ înmuiată într-un sânge gâlgâitor/ ca izvorul când vine dimineața// de ziua Mamei a sosit Abadon". Deși poetul simte în permanență "chinuitoarea apăsare/ teascul vișiniu al pustietății", el întoarce împotriva chemării neantului armele
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]