7,946 matches
-
și unic, bătut de valuri, mucegăit de neguri, excitat de nopțile albe; împărtășeau cu el umorile și trezirile lui dureroase, iar el le hrănea iubirea. În acest punct se aflau când tatăl Margaretei muri de un stop cardiac. Citind telegrama, țipă: "Și eu nu eram acolo!" Moartea, evident, profitase ca să lovească de faptul că ea stătea cu spatele, dar de ce stătuse întoarsă cu spatele? Margareta se prăbuși pe pat urlând. A trebuit să se întoarcă acasă numaidecât. Formalitățile lui Arcadi pentru
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
de el cu o mișcare de umăr, moștenită de la mama ei, și iese trântind ușa. "Ce are?" Nevastă-sa, care ieșise din cameră, mănâncă în bucătărie. În picioare, tot cu bereta roșie pe cap. S-a săturat de diminutivul rusesc!", țipă prin ușa întredeschisă. "S-a săturat de un diminutiv tolstoian?" "Mai lasă-mă în pace cu titanul de la Iasnaia Poliana!" " Dar poți fi de partea socialismului național fără a-ți renega admirația pentru marele boier scrântit întru Hristos, nu?" "Nu
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
Vrabie, Rodica Avasiloaie, Elena Conțescu, Gheorghe Blănaru, Aurel Scobioală, Marcela Gafton. Și enumerarea cu dragii confrați de peste Prut este vizibil incompletă. Au venit din Basarabia de suflet, poate cu gândul la ceea ce a spus cândva Mihai Eminescu: "Însuși numele "Basarabia" țipă sub condeiele rusești. Căci Basarabia nu însemnează decât țara basarabilor, precum Rusia înseamnă țara rușilor, România țara românilor". Sunt acum mai bogat cu câțiva prieteni, iar Iașul este și al lor după cum Chișinăul este și al nostru. Dar sufletul este
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
petreacă, plănui să fure banii servitorilor. Surprins în timpul operației, îi omorî pe amândoi. Dar zgomotul luptei și țipetele victimelor deșteptă pe bătrâna mamă a lui Venescu, care ieși să vadă ce se întâmplă. Bătrâna, văzând înfiorătorul spectacol, începu, firește, să țipe. Venescu pierdu capul și alergă după femeie, pe care o ajunse în camera de culcare, și-i înfipse cuțitul de mai multe ori. Copilul, deșteptat din somn, văzând drama, începu să plângă și să roage: — Nene, nu omorî pe mama
Bucureştii de altădată by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1329_a_2712]
-
de prim plan. Când am întors capul spre ea mi-a zâmbit cu oarece subînțeles și a continuat să își vadă de îndatoririle de serviciu, rezervându-și dreptul de a trage cu urechea la tot ce se vorbea...ce se țipa. Mă aștepta pentru a mă conduce la locul unde trebuia să îmi las îmbrăcămintea de acasă și să o îmbrac pe aceea a instituției, așa după cum scrie ,,la regulamentul de ordine interioară'' scris la computer pe un petic de hârtie
FOAIE DE OBSERVAŢIE -jurnalul unei conştiinţe- by VIRGIL ANDRONESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/274_a_499]
-
de 17 și respectiv 18 ani. Directorul îl privește atent și vorbește generalizând, bate șaua...să înțelegem noi...toți! Infirmierele sunt de vină, în opinia sa, pentru nerespectarea de către pacienți a ,,regulamentului spitalicesc’’. Directorul stă pironit în fața mustăciosului și îi țipă în față. ,, De ce ai trainingul peste pijama? De ce ai comentat când doamna infirmieră ți-a atras atenția în mod repetat?’’ Fostul sportiv stă nemișcat și destul de nepăsător în fața tornadei iscate ca din senin. Îl privea de sus la propriu și
FOAIE DE OBSERVAŢIE -jurnalul unei conştiinţe- by VIRGIL ANDRONESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/274_a_499]
-
Marian. Tremură de frig și trag toți, pe rând, dintr-o țigară aproape ajunsă la filtru. Au făcut-o ,,poștă’’ iar acum se pregătesc să urce în camere. Urcarea se face zgomotos ca de obicei. Îi aud...Unii aleargă și țipă, alții merg domol după cum îi țin oasele. * * * Sunt momente în care nu mai pot sta fără o țigară, sunt momente în care nu îi mai pot suporta fumul. De multe ori ies cu ei pe balcon și îi urmăresc atent
FOAIE DE OBSERVAŢIE -jurnalul unei conştiinţe- by VIRGIL ANDRONESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/274_a_499]
-
aș fi vinovat de crizele-i de cleptomanie pe care nu i le pot ierta, indiferent ce este! Cînd eram mai tînăr am citit că Thomas Chatterton a murit la 18 ani din cauza mizeriei. Era poet! Am plîns și am țipat în singurătatea mea. Și, mai mult ca niciodată înainte de acea dată, am simțit că singura speranță a lumii vine dinspre ARTĂ. Și că, deci, ea nu trebuie făcută oricum. De aici intoleranța mea față de necinste! Nu demult, Augustin Buzura spunea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1459_a_2757]
-
pentru el. Sava venea de la Canal cu o floare în dinți. [...] Radu e încă în concediu, aici. Lungi plimbări pe coclauri. Și pe el mi-e ciudă că nu se apucă de-nvățat. Vrea să se însoare! Ca să nu mai țipe la mărăcini. Am lecturi minunate! Trăiască Luca Pițu! O să mai vorbim. Ai grijă de tine! Poezie! Poezie! Poezie! E destul! Te îmbrățișez, Aurel (Dumitrașcu) Borca, 19 octombrie 1985 Dragul meu, Vestea ieșirii tale cu carte în sfîrșit, Slavă Domnului, este
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1459_a_2757]
-
fost teribil de emoționată, dar slavă Domnului că pot întotdeauna să-mi păstrez calmul în situațiile de urgență. Dar, când în final, copilul a fost scos (în acel moment, eu o țineam pe Sitta de un picior), l-am auzit țipând și am văzut că e băiat, am simțit cum mi se umplu ochii de lacrimi și l-am sărutat pe bătrânul Louros, care fusese foarte iscusit în supravegherea acestei sarcini dificile. La un moment dat, ne-am temut groaznic cu toții
Jurnalul regelui Mihai I de România : Reconstituit după acte şi documente contemporane Vol. 1. : 1921-1940 by Traian D. LAZĂR () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101020_a_102312]
-
la Denii. „Joi au venit la liturghie, ca să se cuminice toți membrii ortodocși ai dinastiei (prințul moștenitor) Carol, soția sa Elena și micuțul prinț Mihai, care s-a uitat pe rând la toți, la biserică, și când a început să țipe, încât pe el l-am cuminecat mai întâi, apoi pe tatăl său”, menționa mitropolitul primat Miron Cristea. Miercuri, 28 martie. A fost promulgată Constituția, ce prevedea că în fruntea României Mari se afla o monarhie constituțională. Luni, 28 mai. În
Jurnalul regelui Mihai I de România : Reconstituit după acte şi documente contemporane Vol. 1. : 1921-1940 by Traian D. LAZĂR () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101020_a_102312]
-
țâțâni și s-a repezit la sertarul de la masă. Când l-a tras și n-a găsit banii s-a făcut foc și pară. A trântit o pe bătrână jos și-o lovea fără milă cu picioarele. Biata femeie a țipat o dată din răsputeri și milițienii au tăbărât asupra infractorului. I-au scos masca imediat, i-au luat cuțitul, imobilizându-l. Nu mare mirarea le-a fost când l-au recunoscut pe nepot, căruia i-a făcut mult bine, ani de-
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
atenția. Nu știam ce poate fi. Oltea a sărit repede lângă mine și râzând mi-a zis: E o șopârlă, nu ți fie frică! Dar unde-i este coada? Trăgând piciorul sub mine am zărit între morcovi ceva... nemaipomenit. Am țipat și m-am speriat pe loc. Tot sora m-a lămurit și de astă dată. E coada șopârlei, pe care ai călcat-o cu piciorul gol! Să știi că șopârlele își lasă uneori coada, când sunt atinse. În curând, organismul
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
au aterizat în iarbă râzând, m-am urcat și eu. Din glumă, Vasile a mișcat cumpăna și eu am aterizat brusc peste știubeiul fântânii. Capacul s-a mișcat și un picior a atins apa, care era la nivelul maxim. Am țipat și Maria m-a apucat de mâini, să mă tragă spre ea. Neavând prea multă forță, nu reușea să mă miște din loc. Ion, fratele ei șchiop, cosea niște iarbă în livadă și ne-a văzut zbătându-ne, deasupra fântânii
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
mai aude. Iar noi, camerista, bătrâ nul slujitor și cu mine, care așteptam În odaia ală turată, dădeam Îngrijorați din cap... Așa a trecut parte din noapte. Spre ziuă s-a născut pruncul, un băiețel dolofan și puternic, care a țipat cu putere de cum a văzut lumina lumii. La do rința mamei lui, care a rostit numele Bodo Înainte de a leșina, arhiepiscopul l-a botezat În aceeași dimineață cu acest nume. știam că Bodo fusese fratele iubit al doamnei Bertranda, care
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
draperie. Trase fulgerător draperia, deschise ușa din spatele ei și se po meni Într-un budoar tapițat cu aceeași mătase vișinie. O femeie Încerca să părăsească ascunzătoarea, pășind de-a-n dăratelea. Când se Întoarse și dădu cu ochii de tânărul prinț, țipă speriată. Conrad fu și el surprins. Nu se așteptase s-o vadă pe Ingrid, frumoasa soție a vasalului Siegebert din Solden, pe care Bertold Îl numise de curând maestru de vânătoare. — Nu știam că sunteți la castel, frumoasă doamnă! V-
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
mai ascund! Atât de siguri sunt de victorie! Le sticlesc cuțitele În soare, iar ei se bucură că ne au În mână! izbucni Eglord. — Încă n-au pus mâna pe noi, urlă furios Adalbrecht. Se aplecă peste parapetul zidului și țipă: — N-o să puneți mâna pe noi, mișeilor! Nimeni nu poate cuceri cetatea mea, o să vedeți! Da, Conrad, hai mai aproape, ca să vezi cu ochii tăi cum se leagănă În spân zurătoare drăguța ta prințesă! — Nu mai răguși de pomană, prietene
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
zăcea Adelheid cu mâinile și picioarele legate de stâlpul baldachinului. Hai nele Îi erau sfâșiate, pătate de sânge și fața tumefiată. Nu-l recu noscu pe Simeon și, când cei doi bărbați Începură să-i dez lege legăturile, Încercă să țipe. Dar puterile n-o ajutau, așa că țipătul se preschimbă Într-un vaiet scurt, care le frânse inima. — Domniță Adelheid, nu-ți fie frică! Sunt eu, Simeon, pietrarul! Nu mă recunoști? Am venit să te eliberăm! Tăiară frânghiile care-i Însângerau
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
de arme și blesteme cumplite. Oamenii Îi priveau Îngroziți pe cei doi cavaleri care-și trăseseră săbiile, Încrucișându-le. Toți se Întrebau uluiți cum de prietenia lor sfârșea Într-o ură atât de cumplită. Vrei să ne spânzure pe amândoi? țipă Adalbrecht, după ce tocmai parase o lovitură furioasă a prietenului său. Eglord, te-am crezut mai chibzuit! Așteaptă să treacă ziua de azi... O capeți Înapoi. Ei și? O voiai oricum numai de dragul moștenirii. O s-o ai. O să fie nevoită să
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
pe acolo, la care el m-a consolat că dacă nu m-a pișcat, e bine. În această a doua parte a drumului treceam prin sate frumoase, cu (lucru care mă interesa) cofetării și magazine. De acolo a început "să țipe” bicicleta la vale. La Bran n-am mai oprit la castel, știindu-l de altă dată. Așa a rămas și Tohanul (știam că acolo se fabricau biciclete) în urmă. Eram mulțumit că măcar vremea nu mai părea a fi ploioasă
Periplu pe bicicletă by Mihai Ştirbu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1781_a_92271]
-
mâncat bine. Cât așteptam ciorba, am telefonat acasă, am spus unde sunt și că, probabil voi ajunge a doua zi la Roman (era o măsură de precauție, starea tehnică a bicicletei mă îngrijora). Până la Măgura, a fost cum a fost: țipa bicicleta, însă nu mai țineam cont de asta, deși eram conștient că frecarea uscată între două metale produce căldura, care poate ataca orice cauciuc. Când să cobor (din nou) serpentinele prin pădure, pedalele se mișcau odată cu roțile (cred că din
Periplu pe bicicletă by Mihai Ştirbu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1781_a_92271]
-
următor. Într-unul din numere, neîmblânzitul Logofăt a scris pamfletul Cretinul uriaș,care viza paranoia de politruc bolșevic a lui Mihai Beniuc. Cum se cunoaște, piticania, care nu era mai înaltă de o jumătate de cot, făcea o gălăgie infernală, țipând complexat "eu sunt însecol o necesitate". În aceeași tonalitate de respingere a festivismului bolșevic va scrie și un alt coleg de grupă, Marin Șt. Sorescu, două epigrame care vizau lozincăria găunoasă a timpului. Nu știu dacă Sorescu va fi fost
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
-o la televizor. Părea dintr-o altă lume. La școală auzisem în treacăt, profesorul meu de limba română îmi dăduse două poezii, cu împrumut, să le citesc. Nu înțelesesem prea multe atunci, cuvintele zburau nebune, personaje necunoscute mie vorbeau încâlcit, țipau aproape. Îmi aduc aminte că era vorba de poezia "Variații", nu știu din ce volum, însă expresia liberă, joaca rimelor, îndrăzneala cuvintelor mi s-au părut atât de fascinante. Firește, nu i-am mai dat înapoi poeziile profesorului, le-am
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
a cerut lui Constantin Zamfirescu și încă unui deținut să dea declarații cu privire la ceea ce au ascuns în anchetă. Cei doi au refuzat, așa că Prisăcaru, Sobolevschi și Ion Țigău i-au bătut. S-au oprit când cei agresați au început să țipe, dar, a doua zi, Prisăcaru le-a adus hârtie și cerneală, iar cei doi, timorați, au acceptat să scrie. După o săptămână de la acest prim episod au fost aduși în cameră Ion Ismana și Miricescu. Primul a fost bătut în
Piteşti: cronica unei sinucideri asistate by Alin Mureşan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/617_a_1345]
-
se întâmpla la Pitești, din cauza regimului diferit de la Târgu Ocna. Grupul lui Pătrășcanu și Munteanu a încercat să îl bată și pe Radu Ionescu, pe 14 septembrie 1950, dar s-au oprit în momentul în care acesta a început să țipe. Totuși, Pătrășcanu i-a dat două palme, iar Munteanu a reușit să îl convingă să li se alăture. Tot prin luna septembrie au avut loc diverse mutări stabilite de conducerea penitenciarului, care au repartizat în jur de doi agresori la
Piteşti: cronica unei sinucideri asistate by Alin Mureşan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/617_a_1345]