8,127 matches
-
peste tot - și iată-mă acum măritându-mă și Încercând să las În urmă candelabrele, și totuși candelabrele se țineau după mine, Își amintea Lauren. Nimic nu era cum trebuie, se Înfioră ea de neplăcere. Totul era o nebunie. Lauren alunecă languros din hamac și Începu să scotocească În geantă. După câteva secunde, scoase o superbă pereche de cercei din camee victoriană. Și i-a pus În ureche ca o expertă, spunând: — Îmi place la nebunie să port bijuterii pe plajă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
Salome. Îmi place mult rochia ta. —Mersi, i-am răspuns. Trebuia să o sun pe Salome În săptămâna următoare și să o fac să vină la atelier. Trebuia să fiu mai deșteaptă cu ea decât fusesem cu Alixe. Un chelner alunecă pe lângă noi purtând o tavă cu pahare de șampanie. Vrei unul? am Întrebat-o pe Salome. Nu. Șampania nu-mi face nimic. Eu beau doar tărie. O votcă, te rog, Îi ceru ea chelnerului. — Imediat, răspunse el și se Întoarse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
voiaj, care, cu siguranță, nu era a lui. — Fii amabil, l-am chemat pe hamal, poți să scoți geanta asta de aici? Oui, răspunse, Începând să ridice geanta ca să o scoată din mașină. În timp ce făcea asta, o etichetă de bagaje alunecă dintr-o parte a genții. Pe ea scria SOPHIA D’ARLAN. Am rămas Înmărmurită. —Hunter - am Început să spun În timp ce mă Întorceam să mă uit la el, dar m-am oprit. Sophia era acolo, pășind spre mine, făcându-mi cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
cumva acel coleg este cineva pe nume Sophia? zise Marj, privindu-mă cu milă. Mă bucur că nu e colegul soțului meu! Ha, ha, ha! Toată lumea râse, dar n-aș putea spune că mie Îmi făcea plăcere panta pe care alunecase discuția. Simțind strâmtoarea În care mă aflam, Lauren i-o reteză lui Valerie, spunând: „Au Început! Repede!“ și se năpusti spre balconul de unde se putea privi afară, care deja se umplea de lume. Am privit cu toții cum opt ponei lucioși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
urmă, nici măcar cele multiple. Nimic nu e mai bine, să știi, decât să fii o fostă proaspăt divorțată. Bineînțeles, sunt un pic dezamăgită de mine Însămi. —De ce? am Întrebat-o. Lauren se jucă cu inelul de pe inelar, făcându-l să alunece Înainte și Înapoi, Înainte de a-mi răspunde. Avea o privire răutăcioasă. Apoi, pe un ton imperturbabil, zise: — Am eșuat lamentabil În maratonul Provocare la Cuplare. M-am uitat la ea, nedumerită: —Cum adică ai eșuat? Nu plănuiam să mă aleg
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
rutina dură a schimburilor de câte douăsprezece ore, s-a văzut tot mai puțin motivat să caute alt loc de muncă. Temporarul a început să aibă aer de permanent și, deși o parte a lui știa că se lasă să alunece pe o pantă descendentă, o alta se gândea că poate slujba asta o să-i facă bine, că, dacă acorda atenție lucrurilor pe care le făcea și motivelor pentru care le făcea, taxiul îl putea învăța lucruri pe care nu le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
plictisit și s-au întors pe rând în casă. Nu și eu, încăpățânatul, tenacele Nathan Glass. Când am înțeles, în fine, că orice speranță era pierdută, am luat un baros și am făcut toaleta țăndări. Invincibilul aparat de ras a alunecat ușor pe pământ. L-am oprit, l-am băgat în buzunar și i l-am înmânat îmbujoratei mele fiice când am intrat în casă. Nu m-aș mira ca ticălosul să funcționeze și astăzi. După ce-am aruncat povestirea în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
-l sub nas - rahatul ăsta n-ai decât să-l mănânci mâine la micul dejun. L-a apucat cu ambele mâini și, dintr-o smucitură scurtă a încheieturilor, a rupt lanțul de aur în două. O parte a pietrelor au alunecat și au căzut țopăind pe tăblia de plastic laminat a mesei; altele i-au aterizat în palmă și, în timp ce se ridica să plece, mi le-a aruncat în față. Dacă n-aș fi purtat ochelari, aș fi putut încasa una
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
m-a izbit o primă transformare, de-acum socială : printre citadini, Crăciunul nu mai era sfînta sărbătoare a familiei, rudele fiind tot mai mult dublate (sau chiar înlocuite) de prieteni, iar prietenii erau tot mai frecvent colegi. Al cui ești aluneca încet-încet spre unde lucrezi. Cred că prin 1999 s-a produs o ruptură care, la acea vreme, m-a lăsat perplex : un fost student, convertit vreo cîțiva ani prin India, ne-a gătit de Crăciun cîteva excelente mîncăruri în cel
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
de pretext, de dezlegare la cumpărături și entertainment diluat în „luna cadourilor”, tot mai lungă și mai marketizată. Vreo doi-trei ani la rînd am scris deci despre vitrine, vînzări, consumerism și alți înlocuitori ai Sărbătorii. Întrebările jurnaliștilor au început să alunece și ele tot mai mult de la „Spuneți-ne, cum se sărbătorește Crăciunul la români ?” spre „Dumneavoastră, ca specialist, ce părere aveți, a mai rămas ceva din sărbătorile românești ?”. Și în prezent ? Care mai e povestea porcului și ce ne mai
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
cîmp public de luptă ? De ce trebuie să o transfigurăm acum în rezistență împotriva comunismului ? Termenul însuși de „rezistență” are astfel două sensuri complementare, dar distincte, de rezistență privată a individului și de opoziție publică a colectivităților. De ce trebuie atunci să alunecăm pe sensuri ca pe o coajă de banană și să ne-o revendicăm pe a doua dacă n-am practicat-o decît pe prima ? De ce ? Pentru că nu putem să nu ne comparăm (emoțional, și nu istoric) cu ceilalți, cu polonezii
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
Nu peste mult timp l-am și văzut, dar rîpa care mă despărțea de rîu era prea abruptă pentru încălțările mele de oraș. Am ocolit așadar prin dreapta unei buturugi acoperite pe jumătate de mușchi și m-am lăsat să alunec spre prundișul din stînga apei. Apoi am privit apa. Era limpede, atît de limpede, cu mici păienjenișuri albe de spumă cînd aluneca peste cîte o piatră. Pe partea cealaltă se apleca deasupra apei o tufă de omag. La cîțiva metri
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
oraș. Am ocolit așadar prin dreapta unei buturugi acoperite pe jumătate de mușchi și m-am lăsat să alunec spre prundișul din stînga apei. Apoi am privit apa. Era limpede, atît de limpede, cu mici păienjenișuri albe de spumă cînd aluneca peste cîte o piatră. Pe partea cealaltă se apleca deasupra apei o tufă de omag. La cîțiva metri în fața mea era un ochi de apă în care mi-am clătit fața, ca în copilărie. Apoi m-am așezat pe o
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
deprinsese însă de când se știa, pentru că, spre marele lui necaz, n-avea frați, cum au alți copii. S-ar fi mulțumit și cu o soră, la o adică. Își scutură zăpada de pe surtuc, privi cu ciudă spre ghețușul pe care alunecase și ajunse, tropăind, lângă ceasul cu dorobanț, plasat peste ușa ziarului L’Indépendance Roumaine. La ora 12 fix, carillonul începea să cânte. Nicu se străduia să prindă întâlnirea cu dorobanțul. Nu era ușor, pentru că se orienta numai după soare și
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
capră își găsea el singur răspuns la toate întrebările, știa tot. Om masiv, cu mustăți lungi care se vărsau în mari favoriți creți, ușor încărunțiți, îmi inspira și încredere, și spaimă. Dar spaima era mai puțin agresivă decât curiozitatea. Avansam alunecând încet. — Cât e ceasul? Iată-mi și vocea, pentru prima dată. Răgușită la cât și înfundată la ceasul. De un’ să știu? E devreme! M-am sculat cu noabtea-n cab. Mata’ n-ai ceasornic? L-ai bierdut la cărți, ca
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
rană mai jos de umăr. Ochii mi s-au lipit de îmbrăcămintea lui: un costum elegant, ale cărui piese nici nu le-aș fi putut numi exact, care părea nou-nouț, și cizme înalte, negre, bine lustruite. Alături era o pălărie alunecată într-o parte, în rest nimic. Am văzut că respira. Nici o îndoială, era viu. Naiba m-a bus să fug azi de-acasă, cât mai debarte, de gura nevestii, și chiar de naiba am dat, Doamne iartă-mă, a zis
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
gheții, lângă catargul cu steag, stăteau câțiva aghiotanți. Așa o să facă și el când o fi mare, o să se facă patinator sau marinar. Într-adevăr, perechile începeau să se adune. Venise și fanfara militară, în chioșc, iar patinatorii încercau să alunece în ritmul muzicii. La-la-la-la la... la-la... la-la... la-la-la-la-la... la-la... la-la. Făceau piruete, luau viteză, iar un domn ofițer mergea cu spatele. Nicu râdea și țopăia când cădea vreunul, prea era caraghios cum dădea cu fundul de gheață și ridica picioarele
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
de clipa din urmă. Dar Popescu? Un popă sau un urmaș de popă... De ce, totuși, i-o fi rostit băiatul numele? Trebuia găsit un Popescu, acel Popescu care îl cunoștea pe sărmanul copil. Gândindu-se la durerea mamei lui, Agata alunecă pe drumul cel rău, pe care nu-și îngăduia aproape niciodată s-o ia. Nici Iulia și nici Jacques nu știau că mai existase o surioară, înaintea lor, rămasă acum în urma lor, fiindcă murise răpusă de meningită cu câteva zile
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
apoi îl părăsi, de parcă ar fi ajuns la o vamă nevăzută a lumii. Primăria dăduse ordin ca toți proprietarii și chiriașii să curețe zăpada din fața caselor și să pună cenușă, ca să nu-și rupă oamenii picioarele. Dar ghetele lui tot alunecau, așa că se dădea pe ghețuș de câte ori avea ocazia. Ajunse în stația de tramvai și se opri să aștepte. Văzu o fată care venea de mână cu mama ei și simți ca o scânteie electrică - nu simțise de fapt niciodată o
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
era cu capu-n nori, și mergea încet, uitându-se cu mirare la țurțurii lungi și groși care ieșeau de sub streșini. În felul ăsta merg oamenii care n-au pe nimeni care să-i aștepte. Înainte să-l depășească, bărbatul alunecă pe un soi de ghețuș, păru un moment să-și recâștige echilibrul, dar apoi se întinse pe trotuar cât era de lung. Alexandru opri caii și sări jos, ajungând într-o secundă lângă omul care avea dificultăți să se scoale
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
pare că ieri de asta ne-am nimerit în același loc, o căuta pe ea. Adevărul e c-am căzut din cauza lui, am auzit caii în spatele meu, m-am întors să văd, fiindcă mereu mă sperie tropotul ăsta, și-am alunecat pe gheață. Medicinistul pare un om cam înfumurat, grav, iar Alexandru are ceva de copil căruia i s-a permis totul și orice în viață. Și ceva de fiu de bani gata. Cu toate astea m-a luat prin surprindere
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
ștrengarul de Nicu, la a cărui ținută contribuise toată familia: arăta ca scos din cutie. Băiatul era roșu la față, îi era cald, și avea privirea lui de fugă sub sprâncenele în unghi ascuțit. Jacques se chinuia să nu-i alunece cârja, dar pe trepte feciorul îl luă pur și simplu în brațe și-l depuse ca pe un fulg la ușă. Alexandru, care își făcuse tocmai atunci de lucru la intrare, deși părinții lui erau cei care-i primeau pe
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
fie doi ani, de când l-am găsit în spatele casei lungit pe iarbă. La început am crezut că doarme. Doctorii spun că a murit de inimă, dar eu știu că de la bătaie. Pe măsură ce continua firul povestirii, ascultătorii deveneau din ce în ce mai îngrijorați. Discuția aluneca pe o pantă periculoasă. Ea însă înșira în continuare, fără a se adresa cuiva anume. Mai bine m-ar lua Dumnezeu și pe mine și pe copii! Să știu una și bună! Poate că sus, unde este El, o fi
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
rândul lui, trebuia să petreacă noaptea, tot obligatoriu, în impunătoarea clădire din Piața Romană, era ceva de neconceput. Bucuria unei asemenea întâlniri era reciprocă. Salut, bobocule, cum ai reușit să evadezi? îl întrebă Bidaru mirat la culme, în timp ce privirea îi alunecă peste umărul interlocutorului și se fixă spre o anumită direcție. Fără a aștepta răspunsul la întrebare și fără a schița nici cel mai discret gest, îl făcu atent: Privește în spatele tău, mai mult spre stânga, dar nu te întoarce brusc
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
valurilor precum și alunecușul înșelător de pe suprafețele încărcate cu vegetație acvatică ale grinzilor și a bolovanilor de granit care-i trăgeau înapoi, se strecurau încet și înaintau până la baza cascadei. Acolo, după ce-și primeau recompensa, un duș scurt însă răcoritor, alunecau obligatoriu în ghiol de unde înotând, ajungeau din nou la mal. Lupta aceasta cu valurile se repeta în zilele lungi și însorite de vară de mai multe ori la rând până la epuizare, după care veneau alte și alte năzdrăvănii. În schimb
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]