7,673 matches
-
îi poate încătușa în rețeaua crescîndă a raționalității instrumentale, cușca de fier a lui Weber. În acest context a apărut o nouă comprehensiune de sine a individului, o nouă subiectivitate. Ea își are originile în ceea ce Aron (1969: 287) numea ambiție prometeică a modernității timpurii, adică ambiția de a deveni stăpîni și proprietari ai naturii cu ajutorul științei și tehnologiei. Într-o lume în care raționalitatea nu are ultimul cuvînt în alegerile morale, subiectul este deopotrivă purtătorul progresului și marele pericol la adresa
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
a raționalității instrumentale, cușca de fier a lui Weber. În acest context a apărut o nouă comprehensiune de sine a individului, o nouă subiectivitate. Ea își are originile în ceea ce Aron (1969: 287) numea ambiție prometeică a modernității timpurii, adică ambiția de a deveni stăpîni și proprietari ai naturii cu ajutorul științei și tehnologiei. Într-o lume în care raționalitatea nu are ultimul cuvînt în alegerile morale, subiectul este deopotrivă purtătorul progresului și marele pericol la adresa Luminismului. Pericolul pîndește la două niveluri
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
literară. Materia a fost prelucrată, și dacă în multe locuri cititorul va regăsi caracterizări din ediția mare, asta vine de acolo că un adevăr nu poate fi exprimat decât cu aceleași cuvinte. Am crezut că aș proceda greșit dacă din ambiția totalei noutăți aș fi răsucit frazele inutil. De altfel, încă o dată, aceasta nu e o altă operă ci un indice critic la cea dintâi. Acum, eliberat de obligația documentației integrale, am privit literatura română din avion, încercînd a stabili altitudinile
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
Alecsandri începe cu De-spot-vodă, piesă cu mult din maniera lui V. Hugo, fără beția lirică și retorica aceluia, cu o viziune a lumii în schimb mai pozitivă. Conflictul fundamental, consacrat în teatrul istoric românesc, este nu între indivizi, ci între ambiția voievodului pe de o parte și rezistența tradiției și a corpurilor constituite pe de alta. Vechiului cor din tradiția elină îi ia locul țărănimea, factor ostil și totdeauna spectator impasibil al agitației eroului, în spiritul unei religii a deșertăciunii. Criteriul
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
am avut nici un vodă... știi!... Țara o să cârtească, Ce să-i faci!... Mai bine hatman. Să nu fi fost tată-tău!... Drama rămâne oricum foarte originală și nu figura de femeie bărbătoasă a Vidrei, care împinge pe erou pe calea ambițiilor, oferă problema centrală. Răzvan însuși e un om de voință și dacă ezită, face aceasta din cauza unei măsurări juste a condițiilor. El știe că un țigan nu poate pătrunde și noi înșine vedem că ori de câte ori un dezacord se ivește între
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
izbutește prin bunul exemplu mai mult decât prin ocară. Întrupare a spiritului de colonizare, Popa Tanda e o figură de neuitat. În Budulea taichii se tratează misterul psihologic al unor ființe cu înfățișare neînsemnată în copilărie și un caz de ambiție în clasa de jos. Pe Huțu, care ținea cimpoaiele tatălui său, învățătorul îl îndeamnă să meargă la scoală și copilul prinde așa gust, încît fiecare treaptă îi dă ambiția să meargă și mai sus și ar fi ajuns mitropolit, de
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
unor ființe cu înfățișare neînsemnată în copilărie și un caz de ambiție în clasa de jos. Pe Huțu, care ținea cimpoaiele tatălui său, învățătorul îl îndeamnă să meargă la scoală și copilul prinde așa gust, încît fiecare treaptă îi dă ambiția să meargă și mai sus și ar fi ajuns mitropolit, de n-ar fi intervenit autorul cu o considerație de ordin etic. Mai puțin compusă și de aceea trecută cu vederea, Moara cu noroc e o nuvelă solidă, cu subiect
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
nu sunt indivizi cu viață unică, ci exponenți ai clasei și generației. Precum Achile și Odiseu reprezintă, respectiv, criza erotică și războinică și intrepiditatea matură. Ion e simbolul țărănimii care vrea pământ dintr-un instinct puternic de apărare. Noțiunea de ambiție e prea complicată pentru cazul său. Actele lui Ion au aerul unor efecte ale deliberației și nu sunt de fapt decât viclenii ale unei ființe reduse. Ion seduce pe Ana ca să silească pe viitorul socru să-i dea pământ, negîndindu-se
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
prin participarea lui Stănică, tip jovial de escroc sentimental, de intermediar interlop și de intrigant pe mai multe fronturi, avocat fără procese și om de afaceri suspecte, arivist aprig, fără scrupule. Colportor de vești imaginare, născocite din interes și din ambiția de a fi informat, măsluitor de situații și profitor de pe urma tuturora, Stănică se așează în galeria profitorilor caragialieni și e plămădit din pasta lui Pirgu din Craii de Curtea-Veche... Cel mai interesant cuplu în care pasiunea erotică se desfășoară în
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
fost înfrântă în 1954 de o alianță între gauliști și comuniști și alții care se temeau că suveranitatea națională franceză va fi serios amenințată dacă aceste măsuri vor fi acceptate. Înfrângerea CAE i-a forțat pe europeniști să-și reducă ambițiile și s-au hotărât să se concentreze mai degrabă asupra dimensiunii economice decât asupra celei politice a integrării. Acest fapt a favorizat acceptarea Comunității Europene Economice (CEE) înființată în 1957 prin Tratatul de la Roma. Acesta a fost, indiscutabil, o înfrângere
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
precum și un roman despre Eminescu și Veronica Micle - Simfonia venețiană. Romanul unei mari iubiri (1936), biografie romanțată, în fapt un monument de prost gust, scris pe bază de așa-zise „documente postume: scrisori, manuscrise și memorii”, evident dubioase. A avut ambiții de editor: Vasile Conta, Opere complete (1914), Teatru inedit de I.L. Caragiale (1926) ș.a. Aceste lucrări abundă în biografism simplist, comentarii anoste, vădind lipsă de cultură. În afara câtorva documente a căror autenticitate trebuie și ea verificată, activitatea lui M. este
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288151_a_289480]
-
reprezentat întot-deauna ideea generală a coruptibilității întregului, precum venirea unei boli, a unui rău ce te ia progresiv în posesie și te devastează. A căuta să învingi sau să încetinești, să amâni pe cât posibil procesul devastării, a fost întotdeauna marea ambiție a oamenilor, loc adevărat al iscusinței lor, mai întâi rudimentare, dar azi foarte rafinată prin intermediul aparatului celor mai sofisticate tehnologii. Termenul însuși de „corupție” a avut deci prima sa gestație pe câmpul ființei în general și, în particular, al ființei
Corupţia by Lorenzo Biagi () [Corola-publishinghouse/Science/100970_a_102262]
-
său. De fapt, mare parte a vieții sale a fost dedicată pentru a da contur idealului său etico-politic, dar de fiecare dată a experimentat cum acest ideal putea ușor deveni pradă corupției banului, puterii cu scop în sine, obiceiului și ambiției exagerate a oamenilor. Într-un oarecare sens, Platon este primul care ne-a învățat toată severitatea și toată greutatea corupției (ontologică, antropologică, morală) în istoria noastră umană. Tot după Platon, conștiința condiției corupției este direct proporțională cu dorința de căutare
Corupţia by Lorenzo Biagi () [Corola-publishinghouse/Science/100970_a_102262]
-
de jurnalist: Suntem comedianți cari ne batem de florile mărului pentru petrecerea și câștigul străinilor ce trăiesc aci? Suntem păpuși, îmbrăcate când roșu când alb, cari azi pun o etichetă, mâne alta, numai să ne meargă nouă personal bine, numai ambițiile noastre să fie satisfăcute? Suntem bărbați noi sau niște fameni, niște eunuci caraghioși ai marelui Mogul? Ce suntem, comedianți, saltimbanci de uliță să ne schimbăm opiniile ca cămeșile și partidul ca cizmele?"523. Rămânând fidel propriilor concepții politice, chiar și
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
relațiile necamaraderești existente între aleșii muzelor, spiritul de coterie, lipsa de responsabilitate a criticii ș.a. Procedeul întrebuințat frecvent este parodia. Se parodiază poezia epocii, stilul cronicarilor dramatici și al criticilor literari, stilul publiciștilor sau al politicienilor, sunt ridiculizate mai ales ambițiile nejustificate, reputațiile nemeritate. Deseori, simpla reproducere a textului unui articol, a unei poezii din gazete ca „Vocea Covurluiului”, „Vocea Botoșanilor” și chiar „Literatorul” devine un mijloc de provocare a ilarității. M. r. are, în mod obișnuit, pe copertă o caricatură
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288205_a_289534]
-
lucru îl face să fie postmodern. Este un postmodernism care se definește pe sine nu ca un refuz al modernismului, ci mai curând ca o lectură retrospectivă care, în anumite cazuri, este pe deplin conștientă de limitările postmodernismului și de ambițiile ei politice eșuate"75 (în fr. în original, s. a.). Odată realizată această relaționare a poststructuralismului cu postmodernismul, mai ales în sensul includerii primului termen în sfera celui de-al doilea, a fost introdusă și argumentată în dezbaterile culturale expresia "cotitură
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
541. Și această distincție conceptuală ascunde lupta dintre mecanismele de ordinul raționalității (care duc la convingeri) și mecanismele de ordinul afectivității (care duc la persuadări), relevând încă o dată vechile "neliniști" ale retoricii. În aceeași ordine de idei, Lionel Bellenger subliniază ambiția întregii filosofii de a uni rațiunea cu afectele, de a găsi un maximum de garanții sau probe și pentru o "bună" persuadare, de a legitima "pasiunile" în terminologia lui Descartes alături de rațiune și știință. În acest context, proiectul Noii Retorici
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
trimitea frecvent în Franța din motive comerciale. De fapt, se spune că numele său de Francisc ar proveni tocmai de la această legătură avută cu Franța. Tânăr înțelept, ce dispunea de un caracter bun, a cultivat, după cum se obișnuiește printre negustori, ambiția pentru lucrurile pământești. Cu toate acestea, din profitul comerțului pe care i l-a încredințat tatăl său, ajuta cu generozitate bisericile și pe cei săraci. S-a întâmplat odată să se întoarcă în orașul său; tatăl l-a întâmpinat cu
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
ei care să predice. Dar fiindcă au devenit nedemni pentru aceasta din cauza vieții lor foarte rele și fiindcă nu posedau știința necesară, Domnul a pus în locul lor pe alții mai buni... (p. 596). ...Dar nu cred aceste lucruri cei cărora ambiția le-a îngrășat inima... Așa sunt preoții și clericii din aceste timpuri, care nu vor ca frații minori si frații predicatori să trăiască. Iar acest fapt este o mare cruzime, mai ales că aceștia sunt mai folositori Bisericii decât ei
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
fost de ajuns tribunatul, curia (senatul) fiind o apăsare prea mare pentru forțele sale; corpul său nu ar fi suportat, iar spiritul său nu ar fi fost potrivit pentru o astfel de muncă: într-un cuvânt, fugea de acea neliniștitoare ambiție: Sollicitaeque fugax ambitionis eram140 Dacă se ținea departe de a cânta în versuri faptele eroice ale lui Augustus și ale politicienilor lui, era pentru că îi lipsea talentul poetic necesar unor asemenea acțiuni grandioase: (eventuală) acuzație cu totul falsă, câmpul pe
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
la o obiecție care i-a fost făcută orice culpă, ci-i precizează proporțiile și felul. Cu se va vedea felul acestei culpe ne este sugerată de mai multe ori prin termeni precum: a îndrăzni, a fi cutezător, a avea ambiție, a sfida, menite să specifice propria-i vină, apelând la comparația cu unele personaje mitice. Cât despre acțiunea în sine, Ovidiu subliniază că propria sa atitudine de îndrăzneală, curaj, ambiție, sfidare nu s-a concretizat în niciun gest de ostilitate
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
prin termeni precum: a îndrăzni, a fi cutezător, a avea ambiție, a sfida, menite să specifice propria-i vină, apelând la comparația cu unele personaje mitice. Cât despre acțiunea în sine, Ovidiu subliniază că propria sa atitudine de îndrăzneală, curaj, ambiție, sfidare nu s-a concretizat în niciun gest de ostilitate adevărată împotriva împăratului și membrii casei imperiale. Așadar, comportarea lui nu a dăunat nimănui în afara propriei persoane. Mai mult: nu pot fi numit decât neînțelept (non sapiens) și timid (timidusque
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
Evadne s-a rușinat de soțul său? Și când regele lumii (Jupiter) a stins focul cu fulgerele sale, Phaeton nu trebuia să fie renegat de ai săi? Semele nu s-a înstrăinat de tatăl ei Cadmus, pentru că a pierit datorită ambiției rugăciunilor sale? Nici ție concluzionează Ovidiu pentru că eu sunt lovit de fulgerele nemiloase (saevis ignibus) ale lui Jupiter, roșeața purpurie să nu-ți invadeze dulcele chip, ci, mai degrabă, aleargă să mă protejezi, fii pentru mine exemplul soției bune și
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
poetul sunt în măsură să ne sugereze și natura cauzei exilului ovidian. Acestea nu au absolut nicio legătură cu desfrânarea Iuliei minor. Capaneu, Phaeton, Semele, trecuți în revistă, își datorează tragicul, dar insinuează poetul mărețul lor destin temerității (temerarius Capaneus), ambiției nemăsurate (ambitiosa Semele). Ovidiu intenționează să-și compare propria situație cu acești eroi și nu cu aceea a unui "mediator de iubiri nepermise". Cum se știe, Capaneu, unul din cei Șapte împotriva Tebei, îl însoțise pe Polinice la asedierea acestui
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
de aceea, a fost făcută cenușă de fulgerul lui Jupiter. În contrast absolut cu "timiditatea" erorii ovidiene, din natura exemplelor citate cu care se compară sulmonezul, reiese aici, parcă pentru a ne deruta și mai mult, atitutudinea sa de "temeritate, ambiție, provocare" față de Jupiter (= Augustus). E ciudat că, în ochii poetului, o asemenea atitudine de "temeritate, ambiție, provocare, orgoliu" nu reprezintă un păcat propriu-zis, o vină, ci aproape un act de virtute, de risc necesar față de o autoritate totalitară și tirană
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]