8,321 matches
-
exclud suferința și abuzul la care sunt supuse. Al treilea stadiu al violenței reprezintă doar o virtualitate a cărei concretizare este blocată. Disponibilitatea de a exercita violența pe care o demonstrează acest mic funcționar din categoria nevrico- șilor caragialieni cu aparență benignă stupefiază. Lefter este pregătit să tortureze pentru a scoate de la cele trei femei sau doar de la cea însărcinată adevărul, adică recu- noașterea presupusului furt, pentru care funcționarul nu are nicio dovadă. „- Ia, dă-mi- le, mă-nțelegi, la discreție, să
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
ci îl va cultiva cu obstinație, până la delir și oroare, de la avangardiști la misticii revoluționari. Acest trucaj literar este însă evocat într-un alt text care configurează o estetică prin refuzul alteia, un articol care prin titlu se înconjoară de aparențele modestiei : „Câteva păreri”. Caragiale apelează atât la anecdotă, cât și la exem- plul decupat din textul literar a ceea ce până la el a constituit un model exemplar, ne referim la drama roman- tică și la un scriitor care o ilustrează exponențial
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
suficiente absurdul afirmațiilor sale. Uităm că acest discurs exaltat și-a făcut efectul și și-a câștigat publicul. Uităm că falimen- tul logicii tradiționale nu exclude însă rețelele alternative de recuperare a sensului din paradox, din minciună sau chiar din aparența de nonsens. Modernitatea poate fi reven- dicată și prin categoriile negative, ceea ce o bună parte din literatura cea mai bună o face fără a fi trasă la răs- pundere, și prin această formă de exces care basculează plinul în gol
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
teatrului lui Caragiale”. Să nu uităm că Radu Stanca este și dramaturg, ceea ce adăugă un simț în plus receptării artei dramatice. În opinia sa, avem de-a face în comediile lui Caragiale doar cu iluzia teatrului de moravuri, cu o aparență a socialului, cu alte cuvinte cu o formă înșelătoare care îmbracă haina comicu- lui, pentru ca fondul să fie alocat tragicului. „[...] naivitatea sublimă a încornoratului ăJupân Dumitracheă are proporții tragice.” Argumentul forte în favoarea tragicului este pla- sarea într-o grilă esențialistă
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
humaine, de la déshu- maniser.” „Nu numai că pictorul nu s-a orientat mai mult sau mai puțin stângaci către realitate, ci a mers împotriva ei. El și-a propus, cu hotărâre, s-o deformeze ăs.n.Ă, să-i șteargă aparența umană, s-o dezumanizeze.” (trad. mea, A.M.) Deformările sunt deja prezente în opera lui Caragiale, nu atât de pregnant ca la cei care îl vor urma. Refuzul romantismului și al simbolismului se face nu doar din lipsa de aderență la
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
generală” a ei, bășcălia con- stituie însă ceea ce o fixează în orizontul identității româ- nești fapt pentru care Caragiale, „cu tot ce este reprezentativ în el pentru spiritul românesc, trebuie invocat” . Reflexul acatholiei asupra persoanei empirice Caragiale constă într-o aparență a lipsei de sfințenie, bineînțeles nu în sens teologic. De la Caragiale, Noica deduce un fapt identitar fundamental, zeflemeaua, în măsură să-i caracterizeze pe toți românii, ca „exercițiul suveran al deșteptăciunii”. „S-au zeflemisit în trecut prea multe lucruri, stări
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
adoptă o atitudine de denigrare generalizată, critica devine un joc gratuit care nu produce nimic în afară de subminarea propriului punct de plecare. (...) Fără con- traponderea sa pozitivă, discursul critic se învârte în gol. Scepticismul generalizat și deriziunea sistematică nu sunt decât aparența unei înțelepciuni ; deturnând spiritul Lumi- nilor, acestea creează un serios obstacol în calea acțiunii lor.” (trad. mea, A.M.) În pierderea spiritului critic în bășcă- lie mai există un fapt esențial și anume dizolvarea oricăror ierarhii nu numai în ceea ce privește ponderea evenimentelor
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
nu survine accidental, nu caracterizează atât limbajul, cât pe utilizatorul lui, personajul, și societatea din care face parte, iar această caracterizare vizează întregul. Această deformare nu repre- zintă efectul îndelung utilizat în comedia clasică a unui defazaj între esență și aparență recuperabil în practica socială a unor indivizi cu un clasament cultural diferit. Deformarea se naște dintr-un transfer defectuos, bruiat al limbajului fabricat la Centru. „Or, la Caragiale, deformate cum sunt, cuvintele nu mai sunt la ele acasă, sunt xeno-
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
făcut explozie. Este adevărat că și cei pe care i-am însoțit erau niște adevărați profesioniști, care nu s-ar fi pretat "să mă bage în cerneală" în mod gratuit și nemotivat, cu atât mai mult cu cât nu aveam aparența și prestația unui "aparatcic" supus orbește regimului și lăsam impresia unei culturi și informații bine puse la punct, putând conversa cu ei pe orice temă. Însoțindu-i permanent, dispunând de condiții de transport (Mercedes, Opel Admiral), cazare și masă excelente
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
dușmanii s)i. Când Își va da demisia - și o va face curând -, Îl vor regretă chiar și cei care acum Îl atac). Domnul Kissinger are dexteritatea unui maestru p)pușar, Ins) Îi simt atingerea, deși e subtil). Dup) toate aparențele, el vrea totuși s) m) conving) de atitudinea să cald). În aceast) c)ldur) este Ins) ceva de gheaț) - ameninț)ri pe care, probabil, obișnuiește s) le sugereze atunci când le vorbește evreilor americani: ei trebuie s) Înțeleag) c), l)sându-se
Până la Ierusalim și înapoi by Saul Bellow () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2110_a_3435]
-
Îl va remonta și În plus intuiam că realitatea americană va avea puterea să-i modifice opiniile. Spiritul candid de pionierat și curiozitate, predilecția tipic americană pentru aventură și risc aveau să-l cucerească, potrivindu-i-se de minune. Sub aparența de severitate formală și rece, natura lui ascundea o naivitate copilărească (pe care am preluat-o și de care cu greu mă despart), iar plăcerea cu care pleca În fiecare an să se piardă prin Munții Făgăraș mă făcea să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
Butoiul acesta e un refugiu ca să mă apăr de săgețile Sorții. Există o noblețe a spiritului ce ți-o păstrezi și în cea mai neagră mizerie. Asta nu ți-o poate lua nimeni. Și, totuși, să nu te iei după aparențe. Mulți cred că sunt tare! Că sunt teribil! Ce-am ales de viață? Râd, ca să nu plâng: "Joci teatru, bătrâne! Măscăriciule!" Îmi bat joc de toți și de toate, începând cu mine, ca să nu se vadă că de fapt mi-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
plăcerea trudnică a scrisului, plăcerea cafelei deocamdată neatinse, aburind promițător în ceașcă, plăcerea singurătății asistate, prin prezența discretă, în apropiere, a mamei nu se lasă umbrite de problemele și suspinele prietenei venite într-o vizită de consolare, izbutită după toate aparențele. * O după-amiază de noiembrie total nereușită, compromisă, fără șansa cât de cât probabilă a unei redresări. Nici un semn că ceva ar mai putea să mă scoată din indispoziția sufletească în care mă aflu. Asemenea stări nu par de nimic motivate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
1977, în orice caz, căci sediul Uniunii Scriitorilor se mai afla pe Kiseleff, în autobuzul 34, în care m-am urcat din stația 1 Mai, ca să mă întorc acasă, mi-a fost dat să văd doi tineri, frați după toate aparențele, elevi în ultimele clase de liceu sau poate chiar deja studenți. Această „întâlnire” am interpretat-o apoi, de-a lungul anilor, invariabil, ca un cadou de Anul Nou, ca un dar neprețuit. Cei doi erau atât de „reușiți”, atât de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
mai rău: în „ciorapi” de noroi „patinam” într-un chip și mai catastrofal. Așa ceva nu ni se mai întâmplase! Și doar trecusem de atâtea ori prin acel loc... A fost, într-adevăr, un semn. Un semn de rău augur, în ciuda aparenței de pățanie hazlie. * Cutremur (decembrie 1986) în timpul unei lecturi cutremurătoare (Războiul sfârșitului lumii de Llosa). * O însemnare într-un caiet: „azi, 11 februarie 1990, a fost eliberat Mandela”; în paranteză, două inițiale, și un reper cronologic: „Crăciun, 1986”, ca să nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
de impresionant, sutele, miile de oameni concentrați asupra spectacolului, a cărui parte sonoră o asigură spontan - totul e în așa măsură viață, o formă de viață, uitată și retrăită acum cu un soi de cutremur al întregii ființe, doar în aparență disproporționat. Frumusețea lumii mă izbește dureros cu una din fețele ei înșelător banale, intensitatea viului mi se pare insuportabilă, de parcă aș fi într-adevăr un înviat, iar groapa învierii mele - stadionul. Senzația pe care o am e că, după un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
chiar eu am îmbătrânit; ele, în schimb, au rămas intacte, în cutiile nedesfăcute, ai zice nou-nouțe (unde zac totuși, frumos așezate în straturi, de o jumătate de veac), dintre care doar câteva au fost deschise și folosite. Și după toate aparențele vor rămâne, rezistând cu succes timpului, ca și până acum: invincibilă falangă a precarității astuțioase; încât n-ar fi exclus ca la ospățul de înviere să ne servim tot de scobitorile „Sun”! * Pe la sfârșitul anilor ’70 am scris și am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
-se peste umăr, ea observă că soțul ei lucrează, ajutându-se de mai multe dicționare, la o traducere din Esenin. - Ce mai face V.M.? - Face rău! Partea a treia. Câteva luni mai târziu. Un individ bizar, bolnav psihic după toate aparențele, face vâlvă prin cartierul pe unde colindă ceasuri întregi, uneori de dimineața până seara, hrănind câinii vagabonzi. Poartă la șold o traistă țărănească, încăpătoare, din care scoate tot ce le place câinilor să mănânce. Când traista se golește, intră în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
li se cuvine, și nefiresc: scriitorul rus fiind creatorul unei adevărate umanități. Am încercat în Dicționarul meu să combat prejudecata reducerii lui Dostoievski la Stavroghin, Kirillov, Raskolnikov și la alți câțiva «mari» acordând atenție fiecărui personaj, oricât de neînsemnat în aparență. Cred că în bună măsură am reușit în această tentativă de reabilitare a «umiliților și obidiților» operei dostoievskiene, încât aș putea propune cititorului o lectură a Dicționarului «pe firul personajelor mici». O lectură, îndrăznesc să sper, nedezamăgitoare (dacă e adevărat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
poate însemna reziduul, „restul” unor ani întregi de reverie, de reflecție, de acumulări. În momentul în care lucrurile ajung insuportabile și impun actul material de a le pune pe hârtie, sau când o întâmplare accidentală, de obicei una minoră în aparență, dar decisivă în acest proces complicat, declanșează actul acesta, abia atunci se produce adevărata transmutație, sau, cu un termen impropriu dar acreditat, „creația”. Gândurile nu contează decât în expresia lor, adică devenite text. Transmutația aceasta e cadoul pe care ți
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
lipsește simțul divinului. Există și credincioși practicanți cărora le lipsește simțul acesta. Simțul divinului, dacă îl ai, te face să recunoști fără greș, instantaneu, luminos și exaltant prezența a ceva „sfânt și însemnat”. Poate fi un semn imperceptibil, evanescent, în aparență cu totul oarecare. Bunăoară, în Jurnalul fericirii al lui N. Steinhardt, momentul perceperii, în sordida celulă a închisorii Jilava, a unei fracțiuni infime de cer însorit reflectat într-o mică băltoacă de apă murdară, printr un interstițiu al oblonului ce
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
simpatic de oameni cu bunăvoința împrăștiată e prin natură inapt pentru virtutea eliminatorie, răspunzătoare și perseverentă care e prietenia. Cred, dimpotrivă, mult mai capabil de prietenie genul mai distant, mai rezervat, mai puțin doritor de a plăcea, poate chiar în aparență mai egoist, poate uneori cu un caracter mai dificil. Nu e de pus multă nădejde în prietenia altruiștilor fără astâmpăr, maniaci ai negării de sine și idealiști nerăbdători ; aș crede chiar că o oarecare nuanță de mizantropie e mai curând
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
chip șocant și scandalos în care Eugen Ionescu se manifestase la 25 de ani în critica românească - sub semnul lui nu, al lui anti. Un comic burlesc împins la extrem, mai exact o comicărie trasă de păr, care sfida în aparență toate normele genului (și ale literaturii în genere), niște piese de teatru date ca „antipiese” și socotite în primul moment ca aparținând tipului canular, bătăi de joc enorme, de o neseriozitate flagrantă, stârnind la început indignare în public și la
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
și pe Mateiu Caragiale ca pe unul din aceeași tagmă. Mai probabil este că îl socotea un tip neserios, snob și poseur, nu în ultim resort poate și „pește” (asupra acestui ultim punct problema îmi pare absolut injust pusă, deși aparențele sunt împotriva lui, iar publicarea recentă a scrisorilor către Boicescu dă apă la moară versiunii incriminatorii). În acel timp au fost numiți, din afara „carierei”, în posturi de miniștri plenipotențiari, o mulțime de inși reputați ca serioși, de regulă economiști sau
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
premeditat și urmărit cu tenacitate încă din tinerețe. Dar cele patru rânduri din scrisoarea către Marica citate aici arată că pentru ei doi acesta nu era un subiect jenant și de evitat. Asta ne dă dreptul să afirmăm că, în ciuda aparențelor, situația maritală a lui Mateiu Caragiale era în realitate onestă, întemeiată pe o înțelegere mutuală asupra căreia terții nu au de fapt calitatea de a se pronunța. Se știe azi, din surse mai autorizate, că între ei exista o reală
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]