KorAP: Find »[drukola/base=apleca & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...291 292 293 ...443 >

11,066 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393

DOILEA BĂRBAT.): L-a prins? AL DOILEA BĂRBAT (Privind în groapă.): Nu știu. Cred că da. PRIMUL BĂRBAT (Ușor nervos.): De ce nu începe? De ce? BRUNO: Nu e încă timpul. (PRIMUL BĂRBAT își scoate pălăria, își desface cravata de la gât, se apleacă și soarbe din apă; își reia locul.) PRIMUL BĂRBAT: Întotdeauna sunt nervos când e să înceapă. AL DOILEA BĂRBAT (Către BRUNO și GRUBI.): Așa e el. GRUBI: Nu trebuie să vă enervați, domnule. Așa enervați și pe alții. AL DOILEA

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-ncurcă ăștia... BRUNO (Către FETIȘCANĂ.): Hai, aruncă drăcia aia și cară-te! (FETIȘCANA aruncă peste capetele personajelor conținutul găleții; face câțiva pași de retragere dar, nemulțumită, îmbufnată, se întoarce și aruncă și găleata în groapă; fuge; personajele din jurul gropii se apleacă brusc deasupra gropii, ca să urmărească efectul aruncăturii; câteva secunde de tăcere; apoi urmează bufnitura, care poate produce o mișcare teribilă a scenei, astfel încât personajele sunt cât pe ce să cadă în groapă, salvându-se cu greu, ținându-se unii de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
de ceva irezistibil.) BRUNO (Gâfâind.): Ce vrei să faci? VIZITATORUL (Care a rămas cu bâlbâituri de pe urma spaimei.): S-s-să nu cad-d-d-dă... MAJORDOMUL: Grubi! (Încearcă să-l tragă înapoi.) Las-o! (E prea speriat ca să se apropie mai mult.) GRUBI: Ssst! (Se apleacă ușor peste marginea gropii; secunde de încordare.) Hai... Haide... Ușurel... (Vorbește cu groapa; o mângâie, o calmează.) Gata, gata... Gataaa... (Se apleacă și mai tare, ia un pumn de apă și-și răcorește fața.) Hai, fetița tatei, hai... (Culege tot

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
Încearcă să-l tragă înapoi.) Las-o! (E prea speriat ca să se apropie mai mult.) GRUBI: Ssst! (Se apleacă ușor peste marginea gropii; secunde de încordare.) Hai... Haide... Ușurel... (Vorbește cu groapa; o mângâie, o calmează.) Gata, gata... Gataaa... (Se apleacă și mai tare, ia un pumn de apă și-și răcorește fața.) Hai, fetița tatei, hai... (Culege tot mai multă apă în pumni, se spală, soarbe, stropește în jur vesel și radios.) Hi-hi! VIZITATORUL: Ce-ce-ce să fie? ZMAJORDOMUL: Urâtă treabă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
din apă, se spală.) Era cât p-aci... GRUBI: N-ați știut cum s-o luați... BRUNO: Uite ce mi-a făcut. (Îi arată picioarele.) VIZITATORUL (Încă speriat.) Do-do-domnilor... (Jalnic.) Apă... GRUBI (Îi aduce apă în pumni.): Na! (VIZITATORUL se aplecă să bea iar GRUBI desface pumnii.) Hi-hi! Vino și ia! VIZITATORUL (Cu prestanța pierdută, umil și transparent.): B-b-boule! (Ceilalți pufnesc în râs.) MAJORDOMUL: N-are nimic, domnule. Puteți veni liniștit. VIZITATORUL (Încercând să-și refacă demnitatea.): Eu... Ridică un deget

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
Enervat.): Ia dă o fisă! BRUNO: N-am! GRUBI (Către MAJORDOM.): Aveți o fisă? MAJORDOMUL (Căutându-se.): N-am. GRUBI (Către VIZITATOR): Aveți o fisă? VIZITATORUL (Căutându-se absent, total absorbit de jocul său amoros.): Poftim. GRUBI: Mulțumesc. (GRUBI se apleacă, introduce fisa într-un dispozitiv invizibil, undeva în adâncul gropii, reacție de tonomat; o melodie penibilă.) BĂRBATUL CU TOMBERONUL (Așezându-se și el pe marginea gropii.): Cântă! MAJORDOMUL (Revoltat.): Ce fel de muzică-i asta? BĂRBATUL CU TOMBERONUL: Hm! GRUBI

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
MAJORDOMUL (Revoltat.): Ce fel de muzică-i asta? BĂRBATUL CU TOMBERONUL: Hm! GRUBI: Asta e! MAJORDOMUL (Către BĂRBATUL CU TOMBERONUL.): Asta e? BĂRBATUL CU TOMBERONUL: Nu-mi amintesc! VIZITATORUL (Deranjat vizibil de muzica violentă.): Dă-l mai încet! GRUBI (Se apleacă și răsucește un buton în adâncul gropii.): Da, domnule. VIZITATORUL (Se apleacă din nou la urechea fetei; apoi.): Așa. MAJORDOMUL (Încercând să atragă atenția VIZITATORULUI.): Ei? (Pauză.) Ei?! (Personajele sunt vădit întristate de pe urma acestei lipse de atenție din partea VIZITATORULUI..) Ați

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
GRUBI: Asta e! MAJORDOMUL (Către BĂRBATUL CU TOMBERONUL.): Asta e? BĂRBATUL CU TOMBERONUL: Nu-mi amintesc! VIZITATORUL (Deranjat vizibil de muzica violentă.): Dă-l mai încet! GRUBI (Se apleacă și răsucește un buton în adâncul gropii.): Da, domnule. VIZITATORUL (Se apleacă din nou la urechea fetei; apoi.): Așa. MAJORDOMUL (Încercând să atragă atenția VIZITATORULUI.): Ei? (Pauză.) Ei?! (Personajele sunt vădit întristate de pe urma acestei lipse de atenție din partea VIZITATORULUI..) Ați înțeles? VIZITATORUL (Formal.): Da, da... Continuați. MAJORDOMUL (Indignat.): Domnule, e păcat, tocmai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-l privește în față.) Umbli cu tâmpenii? PARASCHIV: Jur! MAOABEUS: Pe mine? PARASCHIV: Du-te și te uită. Au făcut foc. MACABEUS: Pe mine vrei să mă prostești? (Îl lasă brusc, PARASCHIV cade.) Pe mine! (Pentru sine.) Pe mine! Se apleacă și bea apă din găleată.) Poate pe tine! (Bea.) Pe tine te caută! PARASCHIV: Ba pe tine! Ai să fii spânzurat! Iar eu am să te țin de picioare... MACABEUS (Își revine, râde.): Nu fi bleg. Nu ne caută nimeni

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
Stins.): Maco... (Mai stins.) Prostule... MACABEUS (De dincolo de deschizătură.): Psst! (MACABEUS a dispărut din scenă; PARASCHIV, singur, învârtindu-se prin încăpere; își pune trompeta în cui; alege câțiva cartofi; îi așază pe masă; încearcă să-i curețe; se oprește; se apleacă peste masă și vomită.) (Pauză.) (PARASCHIV își ridică încet capul, se șterge pe gură, se ridică în picioare și se repede spre scară; de sus se aud tropăituri, un fel de goană, un răcnet, câteva împușcături.) PARASCHIV (Urcând scara, îngrozit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
taci? (Caută printre lucruri.) De ce taci, mă? (Chicotește; încearcă să iasă dintr-o eventuală farsă.) Știu eu că taci... (Găsește ce-i trebuie; aprinde câteva bețe de chibrit până să reușească să mențină flacăra lumânării.) Maco... (Pauză; lumină ușoară; PARASCHIV aplecat peste MACABEUS; îl trage ușor de un umăr; apoi îl scutură nervos.) PARASCHIV: Ce ai? (Îl întoarce cu greu cu fața în sus.) Ce-i? Ia lumânarea de pe masă și o apropie de fața lui MACABEUS.) Ce-i cu tine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
DOAMNA CU VOAL: Tot așa toarnă? BĂRBATUL CU ZIARUL: Tot. BĂTRÎNUL CU BASTON: La mine e deja apă-n pivniță. DOAMNA CU VOAL: Și la mine e umed. (Pauză. BĂRBATUL CU VIOLONCELUL continuă să cânte repetitiv, obsedant.) BĂRBATUL CU ZIARUL (Aplecându-se discret către cei doi și schițând un gest către BĂRBATUL CU VIOLONCELUL.): Dumnealui așteaptă și el? BĂTRÎNUL CU BASTON: Nu știm. DOAMNA CU VOAL: Noi, de când am venit... dumnealui cântă. BĂRBATUL CU ZIARUL: De un ceas! BĂTRÎNUL CU BASTON

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
să ne îmbete... (Arătându-i CĂLĂTORULUI cheile.) Știți de unde sunt cheile astea? Știți? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Brusc, atras de mulțimea cheilor, privindu-le cu o admirație de copil în fața unui lucru nespus de ciudat și frumos.): Ce de chei! HAMALUL (Aplecat spre CĂLĂTOR, la urechea acestuia.): Sunt de la dulap... de la dulapul cu băuturi... CASIERUL: S-a hotărât să ne dea de băut.. He, he... HAMALUL: E un zgârcit. Niciodată nu ne dă de băut... CASIERUL: Domnule, încercați să-i țineți piept

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
existența acestor... acestor călători prin ploaie. Adică, voiam, să spun că n-am crezut în existența lor reală... că un om ca dumneavoastră de pildă... este o ființă reală... Domnule! Sunteți o ființă reală? (Moment de încordare; ȘEFUL GĂRII stă aplecat deasupra călătorului, așteptând răspunsul; se privesc drept în ochi; călătorul este crispat și încurcat în primele secunde; apoi fața i se destinde și devine zâmbitor; în loc de răspuns îi dă ȘEFULUI GĂRII o palmă ușoară, demonstrativă; ȘEFUL GĂRII o primește nelămurit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
sus.) în fiecare zi... am treabă... cu astea... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Astea mor în fiecare zi? HAMALUL: Mor peste noapte. (Pauză; HAMALUL își continuă treaba; CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE se plimbă de-a lungul peronului și se uită la păsări; se apleacă, ridica una din păsările care se zbat și începe s-o încălzească în pumni, suflându-i aer cald.) HAMALUL (Amuzat.): Hă-hă! Degeaba. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Furios.): Ce știi tu? (Continuă să încălzească pasărea în palme.) HAMALUL (Plin de milă pentru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
a mai stat ceasul gării.... CASIERUL: S-ar putea să fie... să fie... (Către ȘEFUL GĂRII.): Nu vedeți că apune soarele? IOANA: A bătut și vântul... HAMALUL: Au tremurat șinele, au tremurat câteva minute în șir... S-au zbătut... Se apleacă și pune urechea pe șine.) Auziți? Se zbat tot timpul... ȘEFUL GĂRII: Nu știu, nu știu... (Ceilalți îl privesc implorator pe ȘEFUL GĂRII așteptând să ia o hotărâre.) CASIERUL: Amintește-ți cum ți-au tremurat mâinile dintr-odată. Nu degeaba

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676

se șterg cu șorțul. Bine că nu l-a văzut! Dar inima tot începe să-i bată repede-repede, parcă ar ciocăni la o poartă zicând deschideți, deschideți! Și în seara asta, cum merge el așa lunecând cu gumarii pe potecă, aplecat în sine pentru a vedea cât mai puțin din Uriașa, Iliuță simte că poarta chiar i se deschide și intrând înăuntru, dă de căldură. În căldura asta, teama se topește, iar pe copil îl prinde un fel de plăcută dulceață

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
mai mult întuneric. Întuneric, lumină, greu de spus ce e, mulțumită felinarelor nici rare nici dese, nici aprinse nici stinse, cu care s-a desăvârșit electrificarea țării noastre de dincoace de Doamna Ghica. Un cireș amar, bătrân și rămuros, se apleacă ud către Iliuță. Ulița, pe jumătate pietruită, pe jumătate îngropată, lucește alb-negru, parcă-i fier, parcă-i os? Ilie o ia la picior cu găinile după el. Doamnelor și domnilor, bună seara. Vă invităm să urmăriți un nou grupaj informațional

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
și lipindu-și gâtul de piatra umedă, înțelege totul. ─ Ce faci?! murmură Iliuță. Hai, scoală-te de-acolo. Scoală-te măi, ai să-ți faci blana harcea parcea. Uite ce blană frumoasă ai, nu-i păcat de ea? Iliuță se apleacă spre câine și încet, cu grijă, îl mângâie pe grumaz, pe piept, pe burtă, apoi cu amândouă mâinile îl trage în sus de labele de față. Câinele se supune și se ridică, dând din coadă. Ochii îi scânteiază a joacă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
mare. Rozul ăla, ăla era cu adevărat rozul pe care și-l dorea! Și fără să vrea se întristează. Își pune halatul de baie și începe să-și aplice cu mișcări încete masca de castraveți. După amiaza trece. Soarele se apleacă dincolo de plopul din fața blocului V 4. Se îndreaptă cu graba vărsătorului către orizontul nevăzut, dincolo de oraș, trăgând după el cerul rose argent. Totul se scaldă într-o lumină roză, movă, arămie, de pe altă lume, mai strălucită, iar din pietre și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
întotdeauna la tine câțiva pesmeți, când te prinde tristețea să-i ronțăi pe îndelete și să prinzi inimă, și de atunci urma întotdeauna acest sfat. Așa se face că avea mereu prin buzunare pâine uscată. ─ Cuțu, cuțu, întinde el covrigul, aplecându-se înspre arătarea lihnită. Nu, îl oprește Iulia, punându-i o mână pe braț. Nu te apropia de ea. E slăbită, a fătat pui mulți și are mințile rătăcite. Acum omul n-o mai poate ajuta. A ajuns la Dumnezeu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
răzbate glasul unei guguștiuc, viu ca o literă sângerie pe alb-cenușiul fundalului din hârtie de orez. Părintele Ieronim face semn celei dinaintea lui să se apropie. Femeia se închină și îngenunchiază la picioarele părintelui. ─ Părinte, murmură femeia. Însă bătrânul se apleacă și-i atinge umărul drept, făcându-i semn să se așeze lângă el, pe cufărul cu psaltiri. Draga mea, spune părintele. Renumitele sale tăceri au umplut tot orașul, împărțindu-l în două tabere: fidelii părintelui susțin că o vorbă de-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
valoarea uneia, alții, mai isteți, dau cu subînțeles din mână sau scot câte un oftat cu tâlc, adică deh, ce mare lucru să taci când n-ai de spus nimic! Femeia așteaptă. Cine ești tu? o întreabă părintele. Și se apleacă puțin înainte, ca și cum ar vrea să fie sigur că va auzi bine răspunsul. Femeia îl privește așa cum o privește și părintele. Ochiul său limpede n-a prins pojghiță, cum se întâmplă multor oameni în vârstă. Strălucește senin și fără fund

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
Hai că poate iese bine totuși, își zice Mihaela. După-amiaza de februarie se îngustează. Azi-noapte a nins din nou, nu prea tare, dar tot s-au pus câțiva centimetri de zăpadă, mai ales pe nasurile și brațele statuilor. Soarele se apleacă spre Militari și formele capătă o pojghiță care le face translucide. Mai târziu, după ce va cădea întunericul, vor fi și mai albe, niște hieroglife pe fața unei mări îmghețate. Străbătând orașul cu troleibuzul pe care-l ia de la Universitate, va

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
o bagă de seamă. Închide cartea, o pune la loc pe raft, se apropie de pasărea care-l privește cu ochii ei perfect rotunzi. Stingherită, ea se foiește, dă din aripi și zburătăcește de pe stinghie pe cutia de semințe. Își apleacă puțin capul într-o parte și cotcodăcește. Ești prea aproape de mine, nu-ți dai seama că ești imens iar eu sunt numai de-o șchioapă? Și nici nu se poate spune că ai fi cine știe ce frumusețe. Pascal își vâră un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]