7,814 matches
-
de multe ori de ne apuca 1 după miezu nopții. Spuneau ei că pe timpul obăgiei, iobagul era obligat să lucre la curte 3 zile cu caru, 3 zile cu brațul de fiecare poartă, restul erau liberi să lucre pentru iei, bieții oameni s-au unit mai multe familii la un loc și ieșeau pe o singură poartă și claca la curte o făceau pe rând . Mai erau obligați a duce la curte diferite alimente ca lapte, ouo, brânză, găini, miei și
Cârţişoara: monografie/ vol. I: Satul by Traian Cânduleţ, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/411_a_1126]
-
drept, decât să muncească la câmp, dar întâi la curte, apoi pentru iel, nu aveau drept nici să se mute la altă curte, dar grofu avea drept și putere să-i mute pe iei. De frica asta că i mută, bieții oameni se supuneau la toate greutățile și la toate poruncile, pentru că știau că-i mută prin ungurime, și aci aducea unguri ca să-i mestice și să-i maghiarizeze. Iobagii nu aveau dreptul să facă mori ori crâșme, ori prăvălii sau
Cârţişoara: monografie/ vol. I: Satul by Traian Cânduleţ, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/411_a_1126]
-
români de ori ce vorbă vorbeai contra Ungariei. În 1916 când a intrat România în război, mulți români de la noi au fost duși și închiși la Cluj, pârâți de unguri din sat că au susținut armata română. Așa au suferit bieții oameni mai bine de un an închisoare, dar să vezi că românul nostru îi bun că nu a mai trecut mult și Ardealul neam unit cu țara. Și oamenii aceștia toți, care au fost închiși și au suferit, afară de Ion
Cârţişoara: monografie/ vol. I: Satul by Traian Cânduleţ, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/411_a_1126]
-
în cartea funduară pe numele fiecăruia. O parte de pădure întreagă atât de la nemți cât și de la unguri era de 2 jugăre, la fel le-a luat statul când a luat și ale Foștilor Coloni și cele Comunale. Le grijiau bieții oameni, nu prea trăiau din iele, ca să le avă la timpuri grele. 18 aprilie, 1973 .... Și acuma să vă arătăm cum se lucra pământulmai înainte. Era împărțit hotarul comunei în trei părți cam egale, adică trei hotare și se rânduia
Cârţişoara: monografie/ vol. I: Satul by Traian Cânduleţ, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/411_a_1126]
-
mărăcini. Apoi au ieșit grape tot din lemn, dar colții erau puși de feraru din sat. La cultivatul prășitoarelor era o muncă nespus de grea și asta era lucrată mai mult de femei, căci bărbații se ocupau cu păduritu. Săpau bietele femei cinci, șase săptămâni nu lăsau sapa din mână decât noaptea. Cum se semănau porumbul și cartofii. Dacă se gunoia locul cu gunoi de grajd ori se gunoia cu oile, să ara locul, să semăna porumb așa cum se seamănă secară
Cârţişoara: monografie/ vol. I: Satul by Traian Cânduleţ, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/411_a_1126]
-
o dus cu ea în spate apropape să intre în Arpaș. Atunci văzând arpășenii, s-au speriat că se duce cu ea până în sat, să vorbia că un arpășan i-ar fi pus piedică la omul cu crucea și așa bietul om ar fi căzut și s-o împlântat piatra în pământ și acolo a rămas granița de hotar și-n ziua de azi, lângă drumul ce duce la Arpaș Tot acolo la crucea aceia între hotară ieșeau a doua zi
Cârţişoara: monografie/ vol. I: Satul by Traian Cânduleţ, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/411_a_1126]
-
Romania country, Budapest capital!» și-a ațipit mulțumit că în cinci secunde a tranșat o problemă prin care ne-a hotărât soarta aruncându-ne în marasmul comunist pentru cel puțin 50 de ani. Aproape 50 de ani de acuma încolo, bieții țărani din Cârțișoara, ca de altfel din toată România vor scruta cerul întrebându-se: «Când vin americanii?». Americanii, o nație, un popor din care 99 de locuitori dintr-o sută, nu știau atunci, după cum nici astăzi nu știu că undeva
Cârţişoara: monografie/ vol. I: Satul by Traian Cânduleţ, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/411_a_1126]
-
ales pe boresele care se mai întâmpla să le arunce și câte un lighean cu lături în cap, despre superioritatea lucrării pământului în colectiv. Tovarășii activiști Mârza, Greavu, Cristian Cornel și încă mulți alții deveniseră personalități notorii, în sat, spaima bieților oameni care nu mai știau cum să procedeze ca să nu dea ochii cu aceste belele căzute pe capul lor ca să-i convingă că musai trebuia să ia în serios faptul că societatea comunistă trebuie să se edifice și în agricultură
Cârţişoara: monografie/ vol. I: Satul by Traian Cânduleţ, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/411_a_1126]
-
suportat). Chiar și-așa, Liviu n-a fost prea fericit. După doar două fumuri, i-a venit să borască, ceea ce a și făcut - ne spunea el -, pe țîțele unei gagici pe care o ținea pe genunchi. Cu toții îi deplîngeam soarta bietului băiat, dar îl invidiam în secret pentru țîțele pe care avusese fericirea să le boteze (oare ce făcuse gagica - își dăduse imediat bluza jos ? ; oricum, era clar că lui Liviu nu-i mai arsese de nimic, și astfel ne mai
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
se uitau cu fețele îngrijorate într-acolo. Cîțiva foloseau și binocluri. Dănuț voise să se ducă și el, dar mama îi interzisese. Unii oameni care veneau de acolo spuneau că era umflat de apă și vînăt. Dănuț era îngrozit că bietul om avea să sufere același tratament ca și delfinul și ura din tot sufletul lumea aceea care se îngrămădea în jurul îne catului. Dănuț se distra foarte bine la mare. Construia castele, cu gărdulețe din bețe de chibrit sau din mucuri
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
1989, fiind pătrunsă, până în temelii, de spiritul și de practicile capitalismului autohton, neaoș dâmbovițean. A înflorit nemunca, bine plătită de Statul social din bani publici, s-au înmulțit speculanții de toate felurile, au proliferat dughenile, barurile, discotecile, năucindu-i pe bieții truditori ai pământului, atâți câți au mai rămas... Duminică însorită și caldă de mai. Orele de meditație (studiu individual) la Liceul Pedagogic „Vasile Lupu” din Iași s-au încheiat. Elevii interni, în mici grupuri, stau relaxați de vorbă pe băncile
Ediţia a II-a revizuită şi îmbogăţită. In: CHEMAREA AMINTIRILOR by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/504_a_769]
-
mea împingând pe colegul adversar peste soba enormă, cu stâlpii albi, veche și slabă ca o măsea stricată, aceasta s-a prăbușit cu zgomot în uimirea și entuziasmul clasei. Amețit de lovitura primită, plin de moluz, de var, de funingine, bietul meu camarad se uită cu spaimă în jurul său, percepând intuitiv, pentru prima oară, sensul dureros al cuvintelor pe care le auzea câteodată în ora de Istorie sau de Latină: vae victis! Victoria aceasta însă a făcut din mine un învins
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
altul ursuz ca o bufniță, altul vorbăreț ca o gaiță... În unul din cupletele aceste, Poenaru prezenta pe omul politic, oportunist, nestatornic, plimbându-se din partid în partid, care, în prima sa existență, n-a putut fi altă decât un biet porumbel, un porumbel vagabond. Versul final al cupletului era: ...Un porumbel a fost. Cuvintele aceste aveau darul să provoace, regulat, invariabil fără greș, aceeași zgomotoasă manifestație la galerie. Și iată cum: În loja rezervată comitetului Teatrului Național asista, foarte adesea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
după secoli, generații de-a rândul, cu credință, cu entuziasm, cu geniu. Florența e o operă terminată, în farmecul și prestigiul căreia e greu să ne închipuim că timpul ar mai putea adăoga mare lucru. Iașul nu e decât un biet oraș sărac și trist, părăsit încă de la începuturile formațiunei sale, deci mult înainte de a fi atins al-său-propriu, care i-ar fi permis să înfrunte secolii cu demnitate, dar fără care n-o poate face nici măcar cu decență. Iașul e un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
acesta "grozav dar frumos", grație căruia micul râu de culoarea mâlului pe care-l târa greoi cu el către vagul său destin, se reabilitase cu totul în ochii mei. Odată, îmi povestea cineva, pe timpul unor asemenea inundații, de demult, un biet locuitor bolnav, surprins de apele care pătrunseseră până în tinda casei lui, a murit. Când a trebuit să-l așeze pe năsălie și să-l ducă la locuința de veci, popa chemat să oficieze, creștin cu frica lui Dumnezeu, n-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
numărul acestora a fost întotdeauna mic. Oricât de greu de purtat era jugul acesta, când instituția aparilor a trebuit să lichideze, cei care-l purtau l-au regretat totuși și l-au plâns. S-ar fi pus și în grevă, bieții apari săraci, dar mijlocul acesta de a-și afirma drepturile ținea de regimul nou, iar ei erau ultimii reprezentanți ai celui vechi. Cu siguranță că nici nu cunoșteau celebrele versuri ale lui Bolintineanu: "Cei ce poartă jugul, și-a trăi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
câțiva cunoscuți și prieteni, din care unii mult mai în vârstă decât mine. Discutam cu un tânăr poet pe care tovarășii mei îl câștigaseră mișcării. (Pe atunci Romanul era, grație lui V.G. Morțun, un centru de mișcare socialistă destul de activ). Bietul preot, care în toată sinceritatea credea că a găsit în socializm ceva din generozitatea creștinismului primitiv, înviorat și întinerit, opunea o blândă și totuși hotărâtă rezistență celor care îi vorbeau de credința lui. Nu, spunea el. Nu permit gândului meu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
primar să conduc pe unii oaspeți străini, cari doreau să cunoască împrejurimile Iașului, am trecut cu ei (nu se putea evita acest lucru) prin asemenea cartiere și asemenea străzi. Mașinele noastre înaintau cu greu prin gropi și noroaie, ca niște biete bărci pe o mare agitată. Peste tot, locuințe sărace, oameni zdrențăroși și murdari, femei desculțe, copii anemici și palizi... Tiens, tiens! exclamă, la un moment dat, soția unui deputat francez, care zărise pe aproape un porc bălăcindu-se într-o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
pe care cei care o loveau credeau că le răzbună; în sărăcimea lui, tot atât de nefericită ca și propria noastră țărănime (la acea epocă mai ales) la ridicarea căreia nimeni dintre agitatori nu se gândea. Privind, în noaptea aceea grozavă, la bietele cocioabe devastate, la mizerabilele gospodării distruse, la tristele urme ale violențelor săvârșite, îmi aminteam cum, ori de câte ori noaptea târziu (cât de târziu să se fi întâmplat) mă-ntorceam de la vreun spectacol, de la vreun bal, de la vreo petrecere, fără greș trebuia să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
a face gesturi care nu le aparțin, pe nimeni nu interesează că, de fapt, elefantul ăla se chinuie când merge în două picioare sau când stă în șezut. Și până la urmă, nimeni nu mai vede umilința la care sunt supuse bietele animale pentru a ne distra pe noi. În fond, ce știu ele? Emisiunea Copiii spun lucruri trăsnite nu este departe de un spectacol de circ. Copiii sunt aduși acolo de fapt ca să ne facă plăcere nouă, oamenilor mari. Ei nu
UMBRE PE ECRANUL TRANZIŢIEI by CEZAR PAUL-BĂDESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/579_a_1033]
-
ce e nefericirea... Ar trebui, poate, să astup cu țărînă gura acestui sfinx nesățios, ori să Încep să rîd ca un nebun, să-mi bat joc de rătăcirile mele și să uit. Însă ce ar rămîne din mine atunci? Un biet vagabond surîzÎnd fără noimă ca zeii, uitînd că a fost odată tînăr, a visat să fie curajos, În stare să-și privească destinul În față și să strige adevărul. Nu, singura mea glorie e sfinxul care mă va ucide. Din
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
Figuri. Dacă Don Quijote este un nebun frumos și eroic, Sancho Panza este capabil să-și asume lucid o iluzie. Don Quijote vede monștri malefici În locul morilor de vînt și se avîntă Împotriva acestor monștri; vede un coif de aur În locul unui biet lighean de bărbier și castele În locul hanurilor. El se comportă normal În nebunia lui, acțiunile sale sînt ilogice numai pentru luciditatea noastră care vede altceva decît el și de aceea vehemența iluziei ne tulbură urmărindu-l cum se Îndreaptă cu
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
și celebrul, dar prea Îndulcitul Hermes al lui Praxitele de la muzeul din Olimpia care anunță o decadență ce nu va mai ști să regăsească superba demnitate a statuilor lui Policlet. SÎnt destine care nu ne propun nimic. Paris rămîne un biet băiat frumos și nimic altceva. Soarele arde atît de tare Încît aș spune ca poate cicatriza orice rană. Mai precis, ar putea-o ajuta să dispară. Jean Grenier observă că pentru greci frumusețea se dobîndește nu prin adiționare, ci prin
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
ar fi Întins brațul spre Acropole: Priviți, visul lui Fidias va ajunge Între ierburi putrezite prin care mișună șopîrlele! Priviți acele coloane prăbușite și sfărîmate pe jumătate dacă vreți să vedeți cum va arăta frumusețea elină! Zeița frumuseții e o biată fecioară de marmură pe care o vor spăla ploile pînă ce-i vor șterge trăsăturile! Voi care cîntați Între marmurile Parthenonului, opriți-vă o clipă să auziți cum șuieră vîntul printre ruine!... (Dar de ce s-ar fi oprit? Ruinele Parthenonului
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
soarele care se joacă În coroanele măslinilor și praful cald care mi-a mîngîiat tălpile cîtă vreme am rătăcit cu tatăl meu, nu pot să Înfrunt umilința de a le pierde altfel decît murind. Presărînd țărînă pe trupul mort al bietului meu frate, n-am făcut-o numai pentru el. Poate că am făcut-o În primul rînd pentru mine. Am vrut să mă apăr de rușinea de a ocoli adevărul. Trupul lui Polinice Îmi cerea să nu-l las pradă
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]