10,108 matches
-
M-a rugat să-mi avertizez soțul pentru ca răspunsurile să fie cele care să poată fi transmise. Ne-a făcut mai multe asemenea vizite. La câteva zile după moartea Domnului Petrașcu, în timp ce lucram împreună, m-a rugat să ieșim pe coridor, pentru a vorbi ceva. Mi-a spus că are sarcina de a discuta cu mine, pentru a-mi cunoaște părerea în legătură cu această moarte. I-am răspuns că nu poate fi vorba de sinucidere, dar în situația respectivă ne putem aștepta
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
tem de moarte, însă mă tem de chinurile dinaintea ei”. „Tavi Voinea trecuse prin chinuri îngrozitoare la Pitești și apoi la Rm. Sărat, după condamnarea sa la moarte și neexecutarea sentinței timp de cinci ani, tremurând la fiecare mișcare pe coridor la ușa celulei, crezând că a sosit momentul execuției. Toți care au auzit de această culme a barbariei psihice, se mirau ce rezerve interioare a avut acest om de a putut suporta totul și nu a înnebunit; poate sângele babei
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
legume, pomi și animale pentru uzul elevilor. Dar această școală fusese ocupată de armata sovietică și școala normală de învățători se mutase la Facultatea de teologie. înainte de a intra în clasa I-a care era la etajul doi, ultima pe coridor, tata s-a oprit să stea de vorbă cu inginerul agronom al fermei Școlii normale, Constantin Statov, pe care îl cunoștea de când era profesor la școala normală. Băiatul inginerului, acum coleg de clasă, nu a vrut să se mai despartă
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
însemna reluarea legăturii dintre cele două spații. Și mai însemna și faptul că am ajuns la destinație. Mi-am întrerupt mișcarea degetelor din buzunare și mi-am concentrat atenția asupra a ceea ce se întâmpla afară. Dincolo de ușile liftului era un coridor și pe coridor stătea o femeie. O tânără durdulie îmbrăcată într-un costum roz și cu pantofi roz cu toc. Costumul avea o croială superbă și era dintr-un material puțin lucios. Îi venea foarte bine. Tânăra m-a privit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
dintre cele două spații. Și mai însemna și faptul că am ajuns la destinație. Mi-am întrerupt mișcarea degetelor din buzunare și mi-am concentrat atenția asupra a ceea ce se întâmpla afară. Dincolo de ușile liftului era un coridor și pe coridor stătea o femeie. O tânără durdulie îmbrăcată într-un costum roz și cu pantofi roz cu toc. Costumul avea o croială superbă și era dintr-un material puțin lucios. Îi venea foarte bine. Tânăra m-a privit de parcă dorea să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
Vă rog să poftiți după mine“. Am renunțat la număratul banilor, am scos mâinile din buzunare și am ieșit din lift. Ușile s-au închis imediat, de parcă așteptaseră doar să ies eu de acolo. Am stat câteva clipe locului, pe coridor, și am privit în jur, dar nu mi-am dat seama unde eram. Tot ce știam era faptul că mă aflam în interiorul unei clădiri, dar atâta lucru putea să spună și un copil de școală primară. Un interior ciudat și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
o atmosferă apăsătoare. În jur, totul de bună calitate, fără nici un semn de uzură. La fel ca liftul. Pardoseala era acoperită cu marmură sclipitoare. Pereții erau crem, ca brioșele pe care le mâncam la micul dejun. De ambele părți ale coridorului se vedeau uși masive de lemn, cu plăcuțe din metal pe care era scris numărul încăperii. Numai că numerele erau alandala: lângă 936 se afla 1213, apoi urma 26. Ciudat, chiar anormal, aș zice. Tânăra nu vorbea. Se întorcea din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
sunat destul de normal, nu ca în lift. Deci nu aveam probleme cu urechile, așa că mi-am recăpătat încrederea. Auzul meu era perfect. Se pare că tânăra avea probleme cu vorbitul. Mergeam în urma ei. Tocurile înalte și ascuțite răsunau strident pe coridorul gol. Parcă ne aflam într-o carieră de piatră în toiul zilei. Purta dresuri, iar gambele i se reflectau în marmura sclipitoare. Era durdulie, am mai spus. Tânără și frumoasă, dar cam dolofană. Ciudat. Mergeam în urma ei și-i priveam
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
ceață de nedescris. Depinde de modul în care s-au îngrășat. Partidele de sex cu femei grase sunt adevărate provocări. Fiecare se îngrașă în felul lui, așa cum fiecare moare în felul lui. Cam la asta mă gândeam pe când mergeam pe coridor, în spatele tinerei grase și frumoase. Își asortase o eșarfă albă la costumul roz, șic. La urechi, de altfel dolofane și ele, îi atârnau cercei din aur, lungi și dreptunghiulari. La fiecare pas, aceștia sclipeau ca niște luminițe. Era destul de sprintenă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
să le definesc. Sau mai degrabă două feluri de amintiri, incompatibile practic, dar legate printr-un fir nevăzut, într-un ungher neștiut. Nu pot să explic, dar mi s-a mai întâmplat și aproape întotdeauna mirosurile au fost cauza. — Ce coridor lung! am zis eu ca să rup tăcerea. Mi-a aruncat o privire, dar și-a văzut de drum. După părerea mea, avea douăzeci sau douăzeci și unu de ani. Nasul și ochii frumos conturați, fruntea lată, tenul proaspăt. „Proust“, a zis ea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
să spună altceva. Am pronunțat în sinea mea tot felul de cuvinte fără noimă: brusc, vetust, etrusc. Nu se potriveau și pace. Am tras concluzia că spusese chiar „Proust“. Ce nu înțelegeam eu era legătura dintre Marcel Proust și acel coridor interminabil. Probabil că l-a citat pe Marcel Proust ca metaforă a lungimii coridorului. Chiar dacă lucrurile stăteau așa, nu mi se părea deloc potrivită asocierea, ca să nu mai spun că o consideram și o impolitețe la adresa scriitorului. Mă rog, dacă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
brusc, vetust, etrusc. Nu se potriveau și pace. Am tras concluzia că spusese chiar „Proust“. Ce nu înțelegeam eu era legătura dintre Marcel Proust și acel coridor interminabil. Probabil că l-a citat pe Marcel Proust ca metaforă a lungimii coridorului. Chiar dacă lucrurile stăteau așa, nu mi se părea deloc potrivită asocierea, ca să nu mai spun că o consideram și o impolitețe la adresa scriitorului. Mă rog, dacă era vorba doar de o asemănare între lungimea coridorului și mărimea operei lui Proust
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
Proust ca metaforă a lungimii coridorului. Chiar dacă lucrurile stăteau așa, nu mi se părea deloc potrivită asocierea, ca să nu mai spun că o consideram și o impolitețe la adresa scriitorului. Mă rog, dacă era vorba doar de o asemănare între lungimea coridorului și mărimea operei lui Proust, mai înțelegeam, dar altfel comparația mi se părea cu totul deplasată. Coridor lung ca Marcel Proust? Am continuat să merg în urma ei. Coridorul era cu adevărat interminabil. Am cotit de câteva ori, am coborât și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
ca să nu mai spun că o consideram și o impolitețe la adresa scriitorului. Mă rog, dacă era vorba doar de o asemănare între lungimea coridorului și mărimea operei lui Proust, mai înțelegeam, dar altfel comparația mi se părea cu totul deplasată. Coridor lung ca Marcel Proust? Am continuat să merg în urma ei. Coridorul era cu adevărat interminabil. Am cotit de câteva ori, am coborât și am urcat câte cinci-șase trepte. Era de cinci sau șase ori mai lung decât coridorul unei clădiri
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
scriitorului. Mă rog, dacă era vorba doar de o asemănare între lungimea coridorului și mărimea operei lui Proust, mai înțelegeam, dar altfel comparația mi se părea cu totul deplasată. Coridor lung ca Marcel Proust? Am continuat să merg în urma ei. Coridorul era cu adevărat interminabil. Am cotit de câteva ori, am coborât și am urcat câte cinci-șase trepte. Era de cinci sau șase ori mai lung decât coridorul unei clădiri obișnuite. Aveam impresia că descinsesem într-o gravură de Escher, cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
totul deplasată. Coridor lung ca Marcel Proust? Am continuat să merg în urma ei. Coridorul era cu adevărat interminabil. Am cotit de câteva ori, am coborât și am urcat câte cinci-șase trepte. Era de cinci sau șase ori mai lung decât coridorul unei clădiri obișnuite. Aveam impresia că descinsesem într-o gravură de Escher, cu iluzii optice sofisticate. Dar oricât mergeam, peisajul din jurul nostru rămânea neschimbat. Pardoseala din marmură, pereții de culoarea oului, numerele încăperilor așezate alandala, ușile de lemn cu mânere
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
Trebuia să-i port tot timpul, cu excepția momentelor în care dormeam. Astfel am fost eu lipsit de lumina zilei. Am deschis ușa bibliotecii la câteva seri după aceea. A scârțâit groaznic. Era o ușă masivă. În fața mea se întindea un coridor lung. Aerul era îmbâcsit și în jur totul plin de praf, de parcă n-ar mai fi călcat nimeni pe-acolo de ani de zile. Dușumeaua din scânduri scârțâia la fiecare pas, iar tencuiala era îngălbenită de vreme. Erau uși de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
îmbâcsit și în jur totul plin de praf, de parcă n-ar mai fi călcat nimeni pe-acolo de ani de zile. Dușumeaua din scânduri scârțâia la fiecare pas, iar tencuiala era îngălbenită de vreme. Erau uși de ambele părți ale coridorului. Mânerele erau prinse cu lanțuri peste care se așternuse un strat gros de praf albicios. Singura ușă fără lanț se afla în capătul coridorului. Părea mai fragilă din pricina sticlei mate. Prin ea se zărea lumina becului. Am bătut de câteva
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
scârțâia la fiecare pas, iar tencuiala era îngălbenită de vreme. Erau uși de ambele părți ale coridorului. Mânerele erau prinse cu lanțuri peste care se așternuse un strat gros de praf albicios. Singura ușă fără lanț se afla în capătul coridorului. Părea mai fragilă din pricina sticlei mate. Prin ea se zărea lumina becului. Am bătut de câteva ori, dar nu mi-a răspuns nimeni. Am apucat mânerul din alamă ce-și pierduse de mult strălucirea și l-am învârtit ușor. Ușa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
mai sta și noi de vorbă. Nu, nu mai pot bea nici o picătură. Am băut prea multă acolo jos. Și abia aștept să ajung acasă să mă culc. — Păcat! — Îmi pare rău, dar... — Nu-i nimic. Te conduc la lift. Coridoarele sunt foarte întortocheate și nu cred că te descurci singur. — S-ar putea să ai dreptate. A luat de pe birou ceva care semăna cu o cutie pentru pălării și mi-a întins-o. I-am apreciat greutatea dintr-o ochire
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
se afla un cec. Mi l-a întins. Suma era mai mare decât mă așteptasem. Am băgat cecul în portofel. — Nu-i nevoie să semnez undeva pentru primirea lui? — Nu, răspunse ea. Am ieșit din încăpere și am străbătut același coridor lung și întortocheat până la lift. Tocurile ei înalte răsunau la fel ca și la venire, dar nu mă mai deranja deloc faptul că era plinuță. Așa cum mergeam, unul lângă altul, nici măcar nu mai băgam de seamă lucrul ăsta. — Ești căsătorit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
un disc, am auzit soneria. M-am uitat pe vizor și am văzut-o pe tânăra de la bibliotecă cu două cărți la subsuoară. Am crăpat puțin ușa fără să scot lanțul și am întrebat-o dacă mai era cineva pe coridor. — Nu e nimeni, zise ea. Am scos lanțul, i-am deschis și am poftit-o înăuntru. Am închis imediat ușa după ea și am încuiat-o. — Miroase tare bine! exclamă ea. Pot să arunc o privire prin bucătărie? — Te rog
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
mai puțin timp decât mi-ar fi trebuit mie să spăl o batistă. Mi-am pus tenișii. Nu apucasem să spăl decât unul. Am luat rucsacul la subsuoară și am ieșit din cameră. Nu era nici suflet de om pe coridor. Am decis să nu folosesc liftul, așa că am coborât pe scări. Nu se luminase încă de tot. Era o liniște desăvârșită în clădire. Nici în parcare nu m-am întâlnit cu nimeni. Liniște. Mult prea multă liniște. Dacă îi interesa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
încredere în mine. Și nu aveam. Or, fără așa ceva nu se punea problema unei transformări vizibile. În timp ce gândeam astfel, liftul s-a oprit și s-au deschis ușile. Am ieșit după ea. Mergea repede și tocurile pantofilor ei răsunau pe coridor. Ca și prima dată. Îi priveam șoldurile ondulându-se și cerceii sclipitori. Presupunând că accept oferta, eu ce-ți pot oferi? Nu mi se pare normal ca tu să-mi pui totul pe tavă și eu să n-am nimic
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
singurul supraviețuitor. După trei ani n-ai avut nici o problemă majoră care să-ți împiedice activitatea de Computator. Tot te mai consideri un om obișnuit? Ascultă-mă pe mine! Ești o persoană extraordinar de importantă. Am mers mai departe pe coridor cu mâinile în buzunare. Nu știam ce să mai zic. Tot ce mi se întâmpla mi se părea ieșit din comun și surprizele se țineau lanț. Oare până unde? Habar n-aveam. — De ce-au murit ceilalți? Nu știu, răspunse
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]