9,562 matches
-
degetul, care nu rareori tremură de furie, cei care trebuie să ispășească, singurii vinovați! 5 Ne sperie cumva acest cuvânt - vinovăție?! Oare ne mai poate uimi, speria ceva după ce am traversat iadul social și uman, „groapa cu lei”, mai degrabă „groapa cu hiene”?! De altfel, oamenii, de oriunde și de oricând, sunt responsabili de ceea ce li se’ntâmplă și această „vinovăție”, acest sentiment de responsabilitate, de participare activă și lucidă la propriul destin este, de fapt, semnul adânc al modernității noastre
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
e capabil. - Chiar...așa? l-am auzit pe grădinar murmurând. - Am găsit ceva straniu pe câmp astă-noapte. Am pășit peste o lespede joasă de beton și acum ne aflam acolo unde fusese piatra de mormânt și unde cineva săpase o groapă (scenariul meu cel mai opimist). I-am arătat brazda neagră și cleioasă pe care alunecasem și care acum se întindea din locul unde fusese piatra până aproape de lespedea de beton, unde se sfârșea brusc. Grădinarul lăsă jos mașina de frunze
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
preponderența nuanței bej în prelungirea celei verzi era deranjantă, camera nu mai era susceptibilă unor interpretări ciudate. După care am ieșit pe câmpul din spate pentru a verifica brazda umedă de pământ; spre satisfacția mea aproape că se uscase, iar groapa începuse să se umple singură, și în timp ce priveam peste întinderea care ducea spre liziera întunecată a pădurii, trăgând adânc în piept aerul proaspăt de toamnă, m-am gândit câteva clipe că poate Jayne avea dreptate, că era un plai și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
lui Polynike de către Antigona, și-l duce În câmpul tragic. Simbolul este mult mai puternic decât dacă i-ar fi fost aduse oasele, și din nou, crește tensiunea când din ce-ați scris se știe că a fost aruncată În groapa comună de la Jilava. Am citit cartea În momente de așteptarea Învierii. Și mi-a sporit speranța că nu ne vom prăbuși. Prefața scrisă de Domnul Constantin Severin este a unui scriitor, care cunoaște ce Însemnează Estetica și cunoștințele filosofice. Din
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1279]
-
de mojic și privirea abstrasă) e prezent cu o proză și cu un interviu, acesta din urmă intitulat elegant-semnificativ, „Dacă postmodernismul rus înseamnă Viktor Erofeev și Vladimir Sorokin, atunci ne aflăm nu doar pe un drum înfundat, ci într-o groapă puturoasă”. Asemănarea cu invectivele unor înverșunați adversari ai postmodernsimului de la Chișinău este perfectă. Mihail Kuraev, cu nasul veșnic roșu, ne propune un jurnal de drum imaginar, „De la Leningrad la Sankt-Petersburg”, iar Valentina Soloviova - doamna exaltată, pe care concetățenii săi din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
an, care se pot vedea în pozele din standurile muzeului. Ororile au continuat sub ocupația nazistă: iulie 19418 mai 1945. Exterminați: 70.000 de evrei la Riga și Liepaja. Trupele SS îi împușcau, ordonându-le să stea pe marginea unor gropi pline cu cadavrele conaționalilor lor. Oribil. Un regiment de legionari letoni a luptat în rândurile armatei germane, dar nu au făcut-o de bună voie, cum i-a zugrăvit propaganda sovietică, ci luați cu forța. Pentru a escamota prevederile Convenției
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
pentru că nu ai fi bănuit un asemenea „buzunar” de vid căscându-se la picioarele tale. Lumea noastră se adună cu sentimentul datoriei împlinite, venind de la cele trei reading-uri din oraș, care angajaseră scriitori baltici, scandinavi, francezi și ex-iugoslavi. Aici, în „groapa teatrală”, atmosfera e de chermeză veselă, striată cu mici lecții de istorie și lingvistică estonă, predate chiar de doamna ministru al Culturii, care, precum orice demnitar de țară mică, se străduiește să atragă atenția oaspeților străini asupra nestematelor identității locale
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
care, precum orice demnitar de țară mică, se străduiește să atragă atenția oaspeților străini asupra nestematelor identității locale. Cunosc modelul. Dar este parcă mai benign și mai simpatic la Tallin decât la Chișinău, unde e mult mai greu să ascunzi „gropile” din caldarâmul statalității, iar rusticul are iz de bălegar. VITALIE CIOBANU: Presupun că întâlnirea cu președintele Lennart Meri, scriitor și el, la reședința prezidențială, a fost gândită ca o nestemată a sejurului nostru, așa cum se obișnuiește în țările mai mici
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
Berlinului, un oraș în care se construiește non-stop, zi și noapte, dintr-o nevoie aproape nebunească de a recupera întârzierile istoriei. Plecăm pe jos spre stația de metrou, până la care trebuie să traversezi câmpul roșiatic, marțian, înțesat de canale și gropi de excavație. Linia de metrou e suspendată cam la o înălțime de 10 metri deasupra solului. Un escalator te urcă până la peron, unde pe niște suporturi metalice sunt afișate rutele trenurilor. De cealaltă parte îl zăresc pe Lasca Bakradse, attendent-ul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
devenit un adevărat imperiu, care se întindea din Sicilia până la Lima și chiar până în Filipine. Acest imperiu s-a menținut patru secole, după care a urmat o lungă perioadă de cădere, când am pierdut toată puterea, trezindu-ne într-o groapă pe care ne-o săpaserăm singuri. Astăzi, Spania este pe deplin vindecată de acel spirit imperial. Din fericire, istoria tumultuoasă prin care a trecut Spania n-a schimbat nimic din așezarea sa geografică extrem de favorabilă. Am rămas la fel de bine plasați
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
când trebuia să ne întâlnim la „doamna Candrea”, după ce m-a anunțat victorios că a terminat lectura, el a sosit într-adevăr cu sutele de pagini sub braț și... cu piciorul rupt, călcase, în drum spre restaurantul scriitorilor, într-o groapă și-și fisurase peroneul. În loc să se întoarcă acasă sau să fugă la urgență, el și-a continuat drumul, a venit la întâlnirea cu „înfometatul autor” și, stând apoi ore întregi cu piciorul rupt întins pe un scaun, pe care i
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
fapt pe care-l ignoră răuvoitor un P. Dumitriu, sau alții care nivelează grosolan istoria și istoria literaturii, ea, creația, nu a fost doar „punctuală”, ca în excesiv de dura perioada stalinistă (un Moromeții, un Bietul Ioanide, Cronică de familie sau Groapa, ca să cităm doar realele, dar puținele texte care au ilustrat un deceniu și mai bine, sufocate, atunci, sub tone de maculatură și mai ales sub povara infectă a unei „critici de partid”!Ă, ci cărțile, textele valoroase au apărut grupate
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
Eugen Barbu, iată, eu m-am conformat și am scris un roman de uzină, un roman bun, de succes! Astea sunt faptele șiii... nu vorbe din ședințe!... - Păi... și tovarășul Barbu a scris un roman bun, a bâlbâit Stoian, romanul Groapa. - Da, am zis eu, dar el se referă la perioada de dinainte de război și nu e zugrăvită clasa noastră muncitoare... hai, ce ziceți?! De altfel, dumneavoastră aveți cunoștință de romanul meu Francisca? - Cum să nu, a replicat personajul, zâmbind șiret
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
clipă, pe băftosul de Kirk Douglas. Se zice că șmecherul și-a cumpărat, plătindu-l cu aur, un loc de veci chiar în fața zidului lui Saladin, în cimitirul speranței mesianice. Asta ca să fie sigur că va ieși printre primii din groapă în ziua supremă. Și să înceapă și o nouă carieră cinematografică, nu? Ei haide, haide, fără resentimente. Și cu Hollywoodul în frunte! Doar trei pași mari separă lumea nouă de lumea veche: poți risca această săritură cu prăjina, periculoasă pentru
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
șaizeci de mii la arabi și de numai o mie două sute în cartierul armenesc. Nici în partea exterioară a zidurilor n-ai nevoie de hartă pentru a afla unde te afli. Partea arabă a "Ierusalimului reunificat" este acolo unde ai gropi în asfalt, bene-pubele al căror conținut se revarsă, becuri sparte pe stâlpii de iluminat, trotuare nemăturate, nori de fum negru ieșind din țevile de eșapament ale autobuzelor și ale maxi-taxiurilor, pungi de plastic atârnând pe cablurile electrice, deșeuri de tot
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
de credința religioasă. Vreau un guvern pluricultural. Asta-i ceva ce ține de Jules Verne, o să-mi spuneți. Ei bine, fie! Este călătoria mea în Lună. Și voi ajunge acolo, având alături Hezbollahul, care nu-i vinovat aici de nicio groapă comună și n-a atacat niciodată decât invadatori, nu și compatrioți. Despre care alt partid politic putem spune același lucru? Mă gândesc: poate că, în Occident, noi aparținem prea adesea tendinței "eu unul"; în Orient ei sunt prea "noi ăștia
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
prin iarba verde a poenii pătată de flori și fragi, printre care din loc în loc se ridică buchete mari de ferigă verzi deschise bătând puțin în galben, aplecându-și spre iarbă cotorul de pană lung. Ne lăsăm spre băi, pe lângă groapa bursucilor; dăm de otel, de băi, de "restaurant cușer" într-o minunată poeană liberă, înconjurată de păduri care se înnalță măreț în jur. Drumul îndărăt prin fânețe, pe lângă fântâna de Slatină a lui Beliboi, prin Pometea Neamțului. Mai târziu trecem
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
morții. Înmormântarea s-a făcut după trei zile în cimitirul din Șipote, cu toți ofițerii garnizoanei, cu generali, cu muzică, cu o companie de paradă. Peste câmpul pustiu și sărac am trecut spre cimitir, l-au coborât câțiva caporali în groapă, compania a tras salve, căpitanul Pastia a ținut un discurs un discurs cum se ține, foarte slab, un clișeu, care a avut totuși o calitate, că a fost scurt, și totul s-a sfârșit. Căpitanul Nicolaescu când comanda, băga de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
se poate și ce nu se poate!" Atuncea băiatul, simțind că trece dincolo, îl chiamă spre el. Îl vede venind, îi ia mâna, i-o sărută, apoi se întoarce cu fața la părete și moare. E înmormântat. Când se întoarce, aiurit, dela groapă, bătrânul aude într-o odaie și pe al doilea copil tușind cum tușea cellalt. Atunci are intuiția pedepsei pentru crima pe care a săvârșit-o și vede că trebuie să se predea justiției. Se duce la judecător. Dar nu îndrăznește
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
să se afle cine-i, decât mai târziu. Furtuna își umflă vocea grozavă Nour zdrențuit de vânt Un uragan negru năvăli asupra codrilor Un cimpoeș cânta în sat la Rădășeni Cum au trecut tatarii în ziua patra de Paști pe deasupra gropii Rădășenilor fără să vadă satul, și deatuncea ziua aceia se sărbătorește. Bogdan se duce la o mănăstire în munții Neamțului, acolo, la o prisacă, vorbește c-un călugăr, care-i povestea, pe când era el copil, bătălia dela Războeni. Scoate o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
27 zile peveț cântăreț de biserică pevețoaie A clocit un ou subsuoară (r.t.)* din care a ieșit un diavolaș (r.t.) pe care îl ține în steclă (r.t.) curături soroc (r.t.) siliște cisla satului (r.t.) poieni gropi de pâne (r.t.) " Molifta ta preute Costandine dela Crămășani, fericită sănătate și tot binele de folos îți poftim dela Domnul-Dumnezeu. Astăzi Duminică toți răzeșii sunt strânși aici la mine pentru purcesul la războiu și să vie molifta ta îndată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
noastră populară și literară? Asemenea limbaj trivial nu e nici măcar naturalist. Oamenii noștri muncitori, cu excepția declasaților și bolnavilor alcoolici, nu vorbesc astfel. Asemenea limbaj e un neadevăr și devine o calomnie pe care suntem în drept s-o respingem. Retorica Gropilor lui Ouatu nu are ce căuta în literatură. Iubite camarade, îi spun eu aceluia care îmi obiectează că nu vrea să i se pretindă o artă cu tendință; s-a produs oare, în desfășurarea timpului nostru, o artă valabilă străină
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
neamuri limba noastră populară și literară? Asemenea limbaj trivial nu e nici măcar naturalism; oamenii noștri muncitori, cu excepția declasaților și bețivilor, nu vorbesc astfel. Asemenea limbaj e un neadevăr și devine o calomnie pe care se cuvine s-o respingem. Retorica Gropilor lui Ouatu nu are ce căuta în literatură. * Cântecul Mioarei* S-aude, s-aude departe, la munte gomăn gomănind oile pornind. Suie și coboară zi lungă de vară ziua până-n sară, din vărsat de zori pân-la sâniori; de la sâniori pân-la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
-le lor, baciului vrâncean și lui ungurean ca să mă îngroape aicea aproape, în strunga de oi, să fiu tot cu voi, în dosul stânii să-mi aud cânii, în șoapta teilor în jocul mieilor... Și când m-or răpune pe groapă mi-i pune flueraș de fag mult zice cu drag, flueraș de os multe zice duios flueraș de soc mult zice cu foc. Vântul a sufla și ele-or cânta, oile s-or strânge pe mine m-or plânge cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
locuitorii inapți de luptă. Femeile, bătrânii și copiii sunt puși la adăpost în adâncul codrilor sau în munte. Ținuturile, pe unde vor trece turcii, sunt pârjolite. Hrană nu se găsea nici pentru oameni, nici pentru animale. Numai moldovenii știau semnele gropilor arse, unde se păstra grâul. Pentru dușman, țara era un pustiu - tăcut, primejdios. Moartea pândea din toate părțile. Cei ce se despărțeau de grosul oastei nu se mai întorceau, de parcă-i înghițea pădurea, pământul. O asemenea înverșunare nu le mai
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]