7,663 matches
-
a nimicirii. Îngrijorarea sa principală o constituiau situația socială și consecințele unei masive imigrări evreiești în Moldova"280. Poetul însuși oferă explicații în cadrul articolelor sale, susținând că este departe de a-i urî pe evrei, fiind preocupat mai degrabă de instinctul de conservare al nației din care face parte. Anul 1881 este cel în care Eminescu dedică un număr impresionant de articole chestiunii evreiești, intrând în polemică cu o serie de publicații evreiești precum Fraternitatea, Cumpăna sau Apărătorul. Remarcăm că în ceea ce privește
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
celelalte nații, mai ales în materie de comerț: Cine știe cât de departe suntem de-a urî pe evrei - și aceasta o poate pricepe orice om cu privirea clară acela va vedea că în toate măsurile noastre restrictive numai dreapta judecată și instinctul de conservare au jucat singure rolul principal"289; "Evreul e într-adevăr harnic, inteligent, econom dar el [e] o natură eminamente "comercială" bănească"290. d. Viziunea despre stat și teoria "păturii superpuse". Un alt aspect reflectat de publicistică îl constituie
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
după climă și e în țările calde un obiect de lux, supus unor schimbări foarte fantastic, pe când la nord devine un apărător foarte neschimbat contra frigului, adaptându-se agenților naturii, tot astfel legile și instituțiile nu sunt decât espresia acelui instinct de conservațiune al popoarelor"373; "Precum nu se poate vorbi de monoteiști fără Dumnezeu, de școli fără dascăli și fără elevi, tot așa nu poate fi vorba de boieri fără instituția militară aristocratică a boeriei"374. Sintaxa frastică a publicisticii
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
când vedem nulitatea și ignoranța servind ca titlu de recomandație pentru înaintare pe scara socială nu ne convingem că suntem arhibarbari?"436. "Se știe că copiii rahitici cari au nevoie de var pentru formațiunea oaselor mănâncă varul de pe pereți prin instinct, neștiind pentru ce. Tot astfel rasa etnic rahitică a noilor fanarioți a început să mănânce la românism"437. Observăm în rândurile de mai sus că "acel care detecta stofa fabulatorie în relatările altora alunecă el însuși pe panta ce conduce
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
în adresarea directă, în formulările familiale, care instaurează un soi de complicitate între jurnalist și cititor, în demersul evaluativ al clasei politice: Credem că cititorul care e deprins cu Țara Românească, cu mecanismul ei administrativ de-o perfectă onestitate, cu instinctele generoase ale subprefecților, cu independența aproape legendară a colegiului al IV-lea, nu-și vor face (sic!) iluziuni în privirea aceasta"526. Textele publicistice construiesc în mod explicit două tipologii la nivel de recepare: cititorul tendențios, care atribuie jurnalistului concepții
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
conceperea noțiunii de teorie, precum și a propriului discurs, care nu vrea să satisfacă criteriul corespondenței cu realitatea, ci, mai degrabă să o provoace pentru a descoperi și un alt tip de sens decât cel linear și manifest. Așa cum unul dintre instinctele omului pare a fi cel de a intra în conflict cu realul, la fel, consideră Baudrillard, teoria trebuie să se instituie într-o formă de agon cu principiul realității. Întrebat dacă nu s-ar putea susține afirmația conform căreia, prin
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
ai săi, se străduiește să imite libertatea interioară a lui Dumnezeu, înfrânându-și orice fel de impulsuri pasionale, pentru a nu deveni sclavul acestora 72, Ovidiu se gândește că poate realiza libertatea exterioară a zeilor săi, dând frâu liber tuturor instinctelor și pasiunilor josnice ale sale (și ale altora)73. Este vorba de două lumi spirituale contrastante care se ciocnesc frontal: lumea încă păgână, care, apelând la divinitățile tradiționale, implicit și practic le neagă, devenind sclava pasiunilor; și lumea creștină ante
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
Erau dulci acele ceasuri de extaz și de gîndire, Șoptele, adînci murmure ce iau viața În pustii, A mormintelor tăcere ce domnea În mănăstire, Loc de zgomot altădată, de politici vijălii. Noaptea, totul astei scene colosală de mărire, Două nobile instincte cu putere deștepta; Unu-, a cerului credință, altu-a patriei iubire, Ce odată-n aste locuri pe strămoși Îi insufla. Munții noștri-au fost adesea scump azil de libertate, Și din vîrful lor românii, torent iute furios, S-aruncau: mulțimi barbare
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
scris de toate, cu o fertilitate inocentă, nepăsătoare^... ], masă literară ieșită dintr-o ușoară și neobosită bunăvoință” (Revista Fundațiilor Regale, nr. 5, 1936) - și criticul mizantrop nu greșește prea mult. Numai că inocența, bunăvoința, spontaneitatea se bizuie la Bolintineanu pe instinctul său liric. Disprețuiește regulile În artă („A strînge arta-n reguli credea că-i o sclavie” - Conrad) și, cum spune un bard din poemele lui, el cîntă: „Cum fîșÎie plopul, cum vîjÎie valul, Cum vuvue un vînt”* adică după ureche
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
că ele se repetă și nu părăsesc aproape niciodată sfera abstracțiunii. Cuvintele dematerializează imaginea. Ființa „albă și serafică” plutește Într-o indeterminare absolută. Îngerul n-are gen, serafia este o stare de beatitudine În care poftele trupului nu pătrund. Agresiunea instinctului se oprește (se topește) În „raiul fierbintei sărutări”. În rest o castitate totală. Erotica alecsandriană nu cunoaște nici latura demonică. Îngerul nu formează, ca la Eminescu, un tandem cu demonul, adesea sub același chip. Puținele poeme În care este vorba
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
intră În conflict cu sentimentul datoriei. Iubirea nu-i o problemă În sine. Poți omorî din gelozie (pentru că a fost lezat sentimentul onoarei), dar nu poți muri din dragoste. Noțiunea de viață sexuală și, În genere, tot ce atinge lumea instinctelor, nu constituie subiecte de meditație. Nu discutăm aici verosimilitatea acestor ipoteze, le luăm numai ca puncte de referință Într-un studiu ce nu se ocupă propriu-zis de erotism, sexualitate, ci de expresia literară a erosului Într-o epocă În care
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
poezie care În galanteria ei desuetă exprimă ceva din neliniștile omului care Începe să se descopere pe sine. Prețuirea și devotamentul față de femeie sînt semne ale timpului nou. Organizarea vieții interioare În jurul slăvitei ibovnice este o dovadă de socializare a instinctelor. În ordine retorică, discursul erotic se caracterizează printr-un mare devotament față de obiectul erotic. „Discursul Îndrăgostit - zice Barthes, - este În mod obișnuit o anvelopă linsă care se lipsește pe Imagine, o mănușă moale și tandră În jurul ființei iubite. Este un
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
drept consecință inevitabilă nu doar disoluția narațiunii de tip silogistic-cauzal, ci și alterarea identității "eului", abolirea distanței dintre "subiect" și "obiect". În treacăt fie spus, pentru Bergson, conjuncția dintre "materie" și "spirit" în unitatea conștiinței privilegiază intuiția (manifestare sublimată a instinctului însuși) ca tip de cunoaștere superior intelectului, pentru că intuiția e gândire instantanee, fiind legată de viața elementară a spiritului și de timpul-durată, pe când intelectul ține de "materie", de "spațiu", ca un fel de gândire desfășurată, ce solicită atitudinea contemplativă și
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
adică de lupta pentru supraviețuire și pentru putere), fie acestea "individuale" sau "colective". În termeni lovinescieni, literatura tradiționalistă (situația 2) se vădește a fi manifestarea estetică primară, în context istoric, a creativității "rasei", pe coordonatele unei psihologii reductibile la mecanica instinctului vital (situația 1), pe când literatura propusă de autorul lui Bizu (situația 4) stă sub semnul reflexivității (situația 3), o reflexivitate ancorată totuși în "istorie" printr-o determinare existențială concretă ce leagă din nou pe insul contemplativ (devenit "creator") de "realitate
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
speculație intelectuală" sau de "revoltă (în care vorbește simțul acut al vieții)". Abandonând de la început orice fel de luptă cu viața, eroul lovinescian se dovedește un reflexiv și un contemplativ, cu precizarea că activitatea sa intelectuală "nu pornea dintr-un instinct de continuitate în timp" (ca în cazul lui Eminescu, care exalta trecutul glorios și istoria neamului din acest motiv poetul fiind revendicat de curentele tradiționalist-naționaliste), ci numai "din jocul superior al unor forțe spirituale, ce-și găseau satisfacția în simpla
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
de "realitatea" (perceptibilă vizual) a amorului în altă parte, "dincolo" de orizontul lumii sensibile. Lăsându-se fascinat doar de "sufletul", de "iradierea" feminității (care se exprimă prin "zâmbet", "atitudini", "privire"), Bizu ignoră deliberat "detaliile amănuntului plastic" și își alege "din instinct" obiectul pasiunii sale "cât mai îndepărtat și deci mai greu de atins". Din dorința de a iubi numai un "ideal", o "icoană" intangibilă, Bizu se îndrăgostește de mama unui băiat de aceeași vârstă cu el, pe care o spionează în
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
oamenii nu erau oameni" ori "cadavre în putrefacție ca la înmormântarea lui Truțu, ci schelete". Nunta (alt ritual "de trecere") e celebrată așadar ca un "pact" sinistru prin care oamenii subscriu la condiția lor de viitoare schelete, de robi ai instinctului van ce perpetuează răul. Cu asemenea "filosofie" pesimistă pleacă în lume Anton Klentze, omul "fără însușiri". El se desparte de locurile copilăriei și de casa părintească abia după moartea mamei ("coana Lina"), când nefericitul armurier se simte obligat să-i
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
Îl apucase un dor aprig de târgul lui; ar fi voit să se reîntoarcă cu orice preț acolo, chiar dacă n-ar fi fost decât pentru a muri". După cum se observă, atașamentul față de locurile natale e pus de Lovinescu pe seama unui instinct primar, pe care veritabilul intelectual (insul reflexiv, precum Bizu) se vede constrâns să și-l reprime pentru a nu repeta destinul nedemn al animalului uman, fără conștiință de sine. Chiar dacă "impulsiunile inconștientului sunt mai puternice decât raționamentul", chiar dacă "egoismul vital
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
neavenitele mărturisiri ale nefericitului amant virtual ("-Te doresc când nu te văd, și nu te doresc de îndată ce te văd", "-Nu te văd când te văd, și te văd când nu te văd" etc.) placida și versata femeie se conformează din instinct situației și, când propria indiferență e pe punctul de a fi interpretată corect, ca semn al lipsei totale de afecțiune (ceea ce ar fi dus la inevitabila ruptură), ea știe să prelungească foarte eficient agonia erotică a victimei sale. Bizu se
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
afirmă Ibrăileanu, "este serva supusă a sentimentului. Ea nu are alt rol decît să exprime sentimentul. De aici caracterul de imaterialitate al poeziei sale lirice, idealitatea ei", care nu-i decât un "efect al muzicii din suflet, ca produs al instinctului poetic, și nu al voinței conștiente"82 (al "temperamentului", ar fi spus Lovinescu). Prin urmare, poezia lui Eminescu "scoate din enormul inconștient stări nebănuite de suflet și, exprimînd inexprimabilul, ne face cunoscut, în clipe de fulger, profundul sufletului nostru"83
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
de rost, versurile (mai exact: Venere și Madonă). Eminescu îi citește, la rândul său, câteva poeme, printre care și strofele unei variante, care plac femeii mai mult decât forma finală pentru că în ele "se regăsi" mai curând "pe dânsa", cu instinctul ei "de felină disponibilă dragostei". Merită reținută, cred, observația că Eminescu impune celor două femei un comportament diferit, în funcție de forma mai mult sau mai puțin prelucrată a poemelor "dedicate": lui Mite, care îl voia geniu, îi închină doar două texte
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
ochiul bărbatului nu vede niciodată "întregul") desemnează de fapt, spune Culianu, o mentalitate magică, ceea ce conferă "obiectului" pasiunii o aură sacră, intangibilă, astfel că "numai ritualul privirii furișe conferă interes iubirii" (altminteri, un sentiment obștesc, reductibil în ultim resort la instinct). Scurt spus, privirea îndrăgostită e o privire "perversă", de voyeur. O scurtă explicație e, pe moment, necesară. Printre mulți alții, același Culianu atribuia mecanismului psihologic al "vederii" un rol fundamental, de "moment" esențial în dinamica pasiunilor și în psihologia iubirii
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
alt loc, autorul faimosului eseu atrage atenția că "sunt totuși momente în opera vastă a lui M. Proust, care arată preocupări de semnificativ și perenitate, specific fenomenologică, deși e puțin probabil că a cunoscut această gândire, dar dovedind astfel un instinct adânc al cunoașterii" (p. 22). Observația rămâne însă neargumentată. 25 Idem, p. 34. 26 "Swann explicat de Proust", în op. cit., p. 215. 27 Camil Petrescu, "Noua structură... ", în op. cit., p. 35. 28 În tradiția filosofică occidentală s-a acreditat ideea
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
lumi noi ce așteaptă să fie explorată". 132 Constantin Dobrogeanu Gherea, "Eminescu", în op. cit., p. 183. 133 Caius Dobrescu evidențiază funcția civilizatoare a poeziei de dragoste, înțeleasă ca "o formă de rafinare continuă a manierelor, de îmblânzire a pasiunilor și instinctelor". Ca atare, Eminescu "e și un poet al frumuseții vulnerabile și totuși viguroase a intimității domestice, al sociabilității detașate și inteligente, al încrederii în consensul spontan al persoanelor educate și rezonabile" (p. 130). Vezi și confesiunea lui Alexandru Paleologu din
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
și nările tremurânde. * Maimuțele manifestă semne de agitație mare cam cu o zi înainte de un seism puternic, sunt nervoase, sar din copac în copac și provoacă un zgomot asurzitor. * Animalele sălbatice sunt mai sensibile la cutremure decât cele domestice, deoarece instinctele lor nu sunt estompate, diminuate și nici modificate, așa cum se întâmplă în cazul animalelor domestice, ca rezultat al menținerii lor, timp îndelungat, sub tutela și influența omului. Din păcate, până în prezent, aceste “seismografe biologice” nu sunt încă sufficient de bine
Animalele prevestesc cutremurele! by Vasile Văsâi () [Corola-publishinghouse/Science/825_a_1572]