12,849 matches
-
urmare a invitației mele, împreună cu soții Pavel, la restaurantul din Grădina publică aflat în apropierea malului înalt ce domina fluviul ce curgea în vale cu puținele ambarcațiuni locale și un șlep sub pavilion egiptean - înainte de război era o nebunie, acum luminat în înserarea crescândă de câteva becuri singuratice. Toți cinci ne aflam la o masă dreptunghiulară (rezultat a două mese pătrate puse una în prelungirea celeilalte, anume pentru noi) de către unul din cei doi băieți care efectuau diverse servicii pentru clientela
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
motivații, pentru ieșirea din absurdul sau nedreptățile legii, fără a se rosti acestea fiecare preîntâmpinându-și riscul cu motivări juridice în favoarea legii, eventual în elogiile ei, ca un fum de acoperire - am văzut asemenea hotărâri - pentru ca apoi s-o demonteze, luminând-o cu justificarea pretinsei ocrotiri individuale, ajungându-se astfel la umanizarea raporturilor juridice și sociale, pe care legea nu le avusese în vedere în finalitate adică în ceea ce se cheamă scopul ei. - Bine că s-a nimerit să ies la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
zilei era vinovată, gândesc acum, - ne prăbușirăm necontrolați pe divanul acoperit cu o cuvertură plușată, de culoare bej, pe care trupurile noastre, ajutate de căderea roșiatică a soarelui, aveau să plutească învingătoare ca pe apa unui ocean nesfârșit. Ea se lumină de-o fericire rară, eu asemeni, încât, privind, sau numai exultând, trupul ei se dezgoli imaginației mele ca-n prima zi a Facerii lumii. Încetase să mai vorbească, i se auzea doar respirația caldă, uitată ca de mii de ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
-ne pierzania. Ceasul acela aș fi vrut să țină cât o viață, dar ea se lăsă în voia sfârșitului, căci peste noi începu o adiere ca de pe alte tărâmuri, nebănuite lumi exotice cerându-și îndreptățirea. Amețit de vrăjile orei mă luminam trupului ei gol și nimic nu ne-ar fi putut clinti mântuirii acelui ceas. Târziu, nici unul din noi n-ar fi putut spune la ce oră, oricum înainte de miezul nopții, poarta se auzi scârțâind, apoi închizându-se și îndată pașii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
și chiar dacă aș fi avut vreun temei n-aș fi făcut-o - era lumea ei, ideația în care a străbătut timpul dintre cele două războaie, din vremea României Mari și a tinereții ei, și vremea de-acum, după ultimul război. Luminat pe umeri de ultimele raze ale apusului, el se ivi în după-amiaza aceea lângă mine. Prezența lui născu o mare plăcere, amintind bucurii trecute. - Adu-ți aminte, vorbii, când stăteam pe banca din curtea casei părinților mei - avem 18 ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
să fi văzut Parisul măcar o dată în viață. Vorbirile noastre se lungiră în seara aceea până târziu, eram în afara timpului, călători fără noimă; doamna Pavel ne privea pe amândoi, iradia de bucuria de a ne vedea în casa ei foarte luminată în seara aceea, o sărbătoare, prima după atâția ani de singurătate ai ei. - Cât timp ai să stai acolo? - Depinde. O lună... două cel mult. Zâmbi. Pe dată fața îi fu adumbrită de o tristețe vagă în mod absurd mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
lângă mine și rosti: - Mă scuzați vă rog; mă mai cunoașteți? Nu ați fost judecător - nu vă mai țin mint numele - în anul l945? Acum nu știu cu ce vă ocupați. - Sunt tot judecător. - Deci nu v-am confundat. Se lumină la față și-mi întinse mâna, dar nu-și spuse numele. Eu am plecat de atunci, la începutul anului următor, în martie 1947, continuă el. Locuiesc la București. Acum am venit la moartea unei rude; nu mai știu ce s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
reuși, poate, aducerea Rusiei în lumea Europei, cu marea izbândă în misiunea civilizatoare pe care o are occidentul, de întronare a statului de drept care să ajungă chiar până la Vladivostok. Alții, care sunt mai tari la istorie, ar putea să ne lumineze în această brambureală de relații supermoderne, referindu-se la ceea ce era obișnuit să se întâmple de veacuri în această zonă și la obsesia bolnăvicioasă a Rusiei, din cele mai neguroase vremuri, de a ajunge la apele calde (strâmtorile Mării Negre) sau
[Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839]
-
da! zise popa. Apoi, după o tăcere, adăogi: Dacă moare? Cine, părinte? Popa făcu semn spre străin. Dă, eu știu ce-i de făcut? îngână primarele. Popa împroșcă iar, vânturând filele unsuroase: — Dacă moare, cu ce-l îngropăm? Calul! vorbi luminat primarele. De bună-samă, calul! răspunse popa. În tăcerea nopții de toamnă, veni de afară, iar, nechezatul jalnic al roibului. Apoi, sub lumina tristă a lămpii, necunoscutul gemu din adâncuri, un fior greu păru că-i umblă prin lăuntru, pe când trupul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
său! sfârși popa, înșfăcând paharul și dându-l de dușcă. Târziu, când treburile fură puse la cale și mortul fu îngrijit creștinește, roibul străinului fu adăpat de Petrache; iar părintele și primarul porniră spre casele lor, clătinându-se. Luna plină lumina grădinile adormite și căsuțele pitite în livezi. Dealurile se înălțau negre dincolo de apă și iazul sta neclintit, ca o oglindă uriașă, cu luna în fund și c-o dâră de lumină albă din fund până la mal. O pace întinsă stăpânea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
simțea. Am umblat multă vreme pe miriști, prin mlaștini, am sărit pâraie mâloase care curgeau pe sub sălcii neclintite, m-am încurcat într-un făgițel tufos, apoi am dat de fânețe cosite, pe care înnoia otava. Pășeam drept înainte, la întâmplare. Lumina scădea; negurile se întunecau. Și tocmai când însera, într-o tăcere de moarte, deodată izvorî din neguri, ca din pământ, o clădire mare înaintea mea și un pâlc de copaci. După înfățișare, am cunoscut că e un rateș boieresc. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
sute de închipuiri care de care mai stranii, mă tulburasem de-a binelea și n-ajungeam la nici un capăt. Tăcerea și pâcla întunericului măreau jalea clădirii mute. După un răstimp, mi s-a părut că negura nopții de toamnă se luminează puțin. Aceeași tainică lumină ca și ziua, însă foarte slabă, umplea singurătatea și noaptea de-afară, intra pe geam și punea o pată slabă, ca o părere, pe dușamelele înnegrite ale odăii. Eram ațâțat și - spun drept - îmi era frică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
sus un freamăt de aripi sau un țipăt scurt, singuratic. Chiva mă aștepta, în rochia-i de stambă, în ghetele-i cu tocuri nalte, pieptănată strâns cu cosițele în cunună, cu ochii lucind. Cum mă alăturam de dânsa, zâmbetul îi lumina toată fața, și întindea spre mine amândouă mânile cu palmele întoarse, ca spre apărare. Nimeni nu bănuia nimic. Locurile bătute de pasul calului meu erau fără sate, fără oameni - și nimeni nu putea să bage de samă venirile și plecările
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
pe deasupra ierbii dese, în care începeau să se îngrămădească miresme calde. Și într-un covru scurmat în pământ, între frunze și păiuș, sta un iepure roșcat, pitit pe labe, cu urechile lăsate pe spatele gheboșat. În mângâierea căldurii, dormita; își lumina ochii deodată, apoi îi întuneca încet și-și mișca botul crăpat, ca-ntr-un vis. Pe cărări, înlăuntru, era încă umezeală. Numai ici-colo, mișcarea vieții: răzbătea o chemare nedeslușită, moale, stânsă; o gârneață subțire se clătina încet; foșneau un timp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
în Dunăre... Ș-apoi Dunărea cine știe unde îi ducea!... Moș Gheorghe tăcu. Flăcăuașii așteptară un timp, apoi unul trase de mânică pe celălalt, îi făcu semn de îndemnare cu capul și plecară. Așa stăturăm o vreme. Soarele asfințea departe, deasupra Siretului, luminând pâcla zării, împrăștiind pe luciu și înaintea noastră ca o pulbere aurie. Podarul se sculă, scuipă într-o parte, apoi se dezbrăcă de suman. Cu luare-aminte se plecă spre înecat, îl întoarse pe spate și-i îndreptă capul cu fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
oarecare - abia putea să cugete. Am luat dulceața într-o mână și paharul în alta. Îmi beam liniștit apa - și cum ridicam capul, i-am întâlnit privirile fixe. Deodată m-a străbătut fiorul fierbinte. În umbra odăii, ochii i se luminaseră, firele de argint parcă i se răsfrângeau toate în pupilele mărite... Rămăsei privind-o așa, cu paharul uitat în mână. O văzui zâmbind cu teamă. După aceea zâmbetul i se deschise; parcă se lumina. Făcu o mișcare îndărăt, o mișcare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
În umbra odăii, ochii i se luminaseră, firele de argint parcă i se răsfrângeau toate în pupilele mărite... Rămăsei privind-o așa, cu paharul uitat în mână. O văzui zâmbind cu teamă. După aceea zâmbetul i se deschise; parcă se lumina. Făcu o mișcare îndărăt, o mișcare lină și nesimțită. Și ochii, ochii mă priveau ciudat acuma. Dintrodată aveau înțelesuri și dorinți; parcă ardeau plini de altă viață. Nu, nu era o deșteptare a simțurilor mele, asta o pot spune cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
și îndreptă într-un oftat mijlociul subțire, încins strâns pe sub sâni cu brâul îngust. —Hei, ce știi dumneata! încă n-ai dat de nacaz! Dumneata ești ca mierla ceea, care a cântat ș-a tăcut... Și un zâmbet iute îi lumină fața și ochii și răspunse ca un fulger în sufletul meu. Dumneata n-ai auzit, zise ea domol după câteva clipe, de ce-a pățit Ileana lui Ion Macovei... Să vezi ce-a pățit femeia aceea, saraca - ș-apoi să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
mai văd o dată bolțile sărăcite de podoaba întunecoasă de frunze. Poate mă chemau și alte doruri spre Prisaca lui Ion, poate mă chemau, dar de atunci au trecut ierni multe și primăverile tinereței s-au dus cu soarele care le lumina atunci. Măriuca robotea prin căsuța întunecoasă și tăcea, cum o știam. Din umbră nici fața nu i se deslușea bine și îi luceau numai ochii, când se întorcea spre ferestre. Voinea îmi ascultă liniștit dorința, își luă dintr-un colț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
și să vedem ce-ai să mai zici? Asta s-a întâmplat acu trei ani... Iaca, așa stam într-o sară aici, la focuri, sub plopi... și ca acuma focurile se potoleau, se potoleau, și pe urmă, odată s-au luminat ferestrele hanului... Iar oile ungurului erau în dosul hanului... Poposiseră cu ele ciobanii: i le aduceau de la munte. Și cum stam, dintrodată auzim clopotele sunând, și prind a se frământa oile... Stau o leacă, iar sună un clopot, altă frământare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
lumină de pe muncel, de departe - și a început a face lin drumul îndărăt, pe coama dealului. Apoi, într-un târziu, luminile de la trei geamuri, scurt pieriră; o perdea de neguri grele se întinse peste valea Siretului. Încet-încet apoi negurile se luminară, o lună roșie izvorî din răsărit; ape scânteiau în depărtări, pădurile se lămureau pe zare ca dungi de cărbune; și călărețul mergea gânditor, pe murg, spre hanul Aniței, prin visul negurii. Ajunse, la vreme târzie. Nu se mai simțea nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
de departe: —Oameni buni! nu mă zdrobiți! Nu mă zdrobiți! Nu mă omorâți, măi fraților... O înfiorare se strecură parcă prin umbra cenușie. Omul începu a geme, închise ochii; apoi tăcu. Într-un târziu, șopti lin: —Bade Gavrile, dă-mi lumina... Din casa cea mare se auzi înecat în lacrimi plânsultremurat al nevestei pădurarului. Gavril aprinse lumânărica de ceară; bolnavul o cuprinse strâns cu mâna dreaptă, apoi șopti foarte încet: —De-acu rămâne femeia... Cine plânge? - Să-i duci boii și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
mai departe. „El e...“ se gândi ea, și încremeni în loc. Îi bătea inima. Ascultă pașii cum se depărtează, apoi porni și ea după el, se lăsa la vale, spre casa lui Ion Rusu. Se opri în drum, întăi. Ferestrele erau luminate, perdelele lăsate. Se apropie de cerdac, cercă să strecoare o privire prin vreo crăpătură, pe la colțurile geamurilor. Apoi ocoli casa și se apropie de părete. Cercă să tragă cu urechea. N-auzi nimic. Se întoarse iar în drum, stătu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
ca prin vis aminte de maică-sa, o femeie voinică și veselă, harnică foc, care ținea o gură când intra bărbatul în casă, și-și îngrijea copiii cu dragoste; apoi o văzu târziu, în noapte, îndreptată spre iconița afumată, slab luminată de candelă... Ca prin vis își aducea aminte cum povestea maică-sa că a crescut la o călugăriță, la mănăstirea Varaticului; și dintr-o carte veche prindea să cetească istorii lungi, în legănarea cărora copiii adormeau... „Mama poate a fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
apropiate. Înainte de a adormi, auzi afară prin văzduh chemări jalnice de paseri străine, rătăcite... După o săptămână se domoliră ploile, dar vremea rămăsese tot umedă. Pâcle alburii stăpâneau întinderile; soarele nu se mai arăta, parcă trecuse în alte zodii, să lumineze alte lumi. Prin jurul curții, bordeienii umblau călări, ducând vitele la adăpost și întorcându-le înapoi în șoproane. Pe la hambare și coșere, slujbașii umblau greoi, cu sumanele înflorite de bura negurilor. Numai glasul lui Faliboga răzbătea cu putere prin toate dosurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]