7,953 matches
-
șterse rapid, fără regrete, ultimul paragraf, ținând degetul mijlociu apăsat pe delete. Era un paragraf prost. Gândit prost, scris prost. Apoi, ca printr-un vis la fel de prost, auzi soneria de la intrare. Rosti cu voce tare: - Pe vremea asta numai un nebun umblă din ușă în ușă, dă buzna peste tine, îți invadează intimitatea și te scoate din procesul de creație pentru a-ți introduce pe gât miraculoasele șampoane împotriva mătreții de care oricum nu scapi niciodată... Țârâitul devenea supărător. - Vin acum
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
După ce îl depuse în balansoar, alergă pe alee și își recuperă geanta. În spatele ei, legănându-se, scriitorul împunse aerul cu degetul arătător:Te-ai ascuns, Magicianule? Fricosule! Află de la mine că nu ești decât un sal... timbanc. Și mai află, nebunule, că sunt un iepure curajos începând din acest moment, n-am să-ți mai permit să mă tragi de urechi atunci când ți se... scoală ție. Nuuuuu, nu mai permit asta... Gata! Lucia se opri pentru câteva secunde în ploaie, iar
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
că Magicianul a pocnit din nou cele două degete, mijlociul și degetul mare, declanșând un nou coșamr sau, poate, revenirea în realitatea nebănuită...), și tu? Aaahhh... Nu mă așteptam la asta, Lucia, în pofida marilor mele defecte te iubesc ca un nebun, Lucia, cum de nu ți-ai dat seama de asta? Cum? Era așa de greu să înțelegi cum poate iubi un scriitor ratat? Dintr-un difuzor invizibil răbufniră acordurile melodiei Volare... Își duse mâinile la urechi. Nu pentru că ar fi
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
chiar și astfel de situații paradoxale... Se îndreptă către baie, cu gândurile vraiște. Normal că ți se vor pune cătușele. Cine aude o astfel de poveste se convinge în doi timpi și trei mișcări că ești suspectul de serviciu ori nebun de legat. Nu va mai dura multă vreme și vei auzi (poc, poc!) cum bate cineva la ușă. Cu mandat de percheziție. Sertare trântite, cărți aruncate de pe rafturile bibliotecii, hârtii care zboară prin aer, ce aveți aici?, o debara, ușa
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
ciudat pe cap, duse degetul arătător la buze. - Nu țipa... După câteva secunde, Scriitorul trecu în viteză, ca și cum nu ar fi observat dispariția femeii. Lucia îi auzi vocea, un pic mai nervoasă, deja: - Lucia, te iubesc, te iubesc ca un nebun și te voi ajunge! Te voi ajunge și te voi întrece! Cine va trece primul linia de sosire, Lucia? Eu! Cine va lua premiul cel mare, Lucia? Eu, eu, eu!!! Femeia icni și izbucni în plâns. Magicianul, galant, îi oferi
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
viața de Scriitor, prima zi dintr-o viață normală. Lucia, dragostea mea, te aștept așa cum nu te-am așteptat niciodată! Apoi, ca printr-un vis la fel de prost, auzi soneria de la intrare. Rosti cu voce tare: - Pe vremea asta numai un nebun umblă din ușă în ușă, dă buzna peste tine, îți invadează intimitatea și te scoate din procesul de creație pentru a-ți băga pe gât miraculoasele șampoane împotriva mătreții de care oricum nu scapi niciodată... Țârâitul devenea supărător. - Vin acum
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
banchet inițiatic devine expresia supremă a comunicării fiorului firesc al vieții. „Noi suntem aici În tablou și voi vă uitați cu uimire la noi. Vă uitați fără să Înțelegeți ce vă atrage spre această dărăpănătură În care ne-a fixat nebunul de Leonardo.“ E adevărat că noi, cei din afara tabloului, ne uităm febril, cu ochii măriți de spaimă, să nu ne scape ceva foarte important. De fapt, ce-a vrut să spună pictorul cu aceste fețe mirate, ce sunt privite de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
când credea că am adormit, iar eu doar mă prefăceam; cum venea ea tiptil, se apleca și mă săruta pe obraji sau pe gât, fiind Întotdeauna Însoțită de acel miros proaspăt de busuioc revărsat din sânul ei, pe care eram nebun de dorință să-l ating cu buzele, dintr-o pornire incestuoasă, rezolvată de falnica psihanaliză. Iată Încă o imagine de beatitudine Într-un câmp Însorit: eu alergam, alergam cu sufletul plin gata să-mi spargă pieptul, să expire de atâta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
mă Înec.“ „Fugi bă!“ „Da, te-am chemat de mai multe ori“ „Nu te-am auzit“ „Am urlat de s-a auzit până la mama acasă!“ „Ți se pare!“, „Ai vrut să mă lași să mă Înec!?“ „Nu e adevărat, ești nebun, cum dracu’ era să te Îneci când ai părul uscat În cap?“ Pun mâna, mă pipăi, părul este neudat În vârful capului. Ce s-a Întâmplat oare? Reușisem să rămân În tot acest timp la suprafața apei pe o lungime
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
apoi la Mălăiești și numai eu știu câte lacrimi m-a costat această vacanță. Fredy nu s-a ocupat deloc de mine, În schimb a antrenat-o mereu pe Anca, aceasta destăinuindu-mi În clipe grele că a fost victima nebunului Fredy. Acest porc bătrân mi-a făcut și mie propuneri. Vocea naratorului Citesc și nu reușesc să umplu golurile Între aceste texte regăsite, năvălește alt timp peste cuvinte și mă oprește să decodez ceea ce este adevărat. Contextul mă obligă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
Învăț, iar mă obsedează chipul acela frumos și atât de drag... De ce ne-am cunoscut, Petre? 23 octombrie 1961 (luni) Privea zăpăcit În toate părțile... ștreangul atârna liniștit În față, netulburat de adierea ușoară a vântului... Nu auzea sentința, privea nebun În mulțime, doar va putea distinge chipul drag... Apoi l-au dus lângă ștreang. A simțit Îmbrățișarea rece și aspră În jurul gâtului. Atunci și-a dat seama că va muri. Dar, În același moment, un glas din mulțime s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
că Îmi place foarte mult să fiu alături de el pe gheață. Mi-aduc aminte că azi am simțit vibrând În el vigoarea unei tinereți minunate, a fost cu ocazia unei plăci frumoase la public, când ne-am avântat amândoi ca nebunii, eram Îmbătați, orbi, fericiți. Ca sportiv, este foarte bun și are o perseverență grozavă. Am spus numai calități pozitive. În orice caz, lângă mine simt un om care trăiește, simte, Îl simt, pe când Petre era o stană de indiferență, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
căzătoare. Ce mult l-am iubit! 15 iulie 1962 (duminică) Patru luni de când n-am scris! Ce interesant! Până acum, scriam despre dragostea mea pentru Petre, acum a intervenit o persoană supusă total voinței mele, care mă iubește ca un nebun! Îl cheamă Cornel. E foarte bolnav, am fost cu el pe munte de 1 Mai și m-a speriat cu o criză cardiacă, Îmi dau seama că atașamentul lui formidabil, la care eu nu pot răspunde, poate să-mi strice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
voi fi și eu, dar cel puțin acum nu pot Înțelege de fel. Nu vreau să ne Întâlnim la București; Lora poate ar afla și ar fi distrusă, pe de altă parte, știu eu la ce mă pot aștepta de la nebun? Ne vom scrie și ne vom duce poate la același cenaclu. Tu trebuie neapărat să intri Într-o astfel de asociație, bineînțeles, dacă ții la talentul tău. Și, În ceea ce mă privește, pot afirma fără rezerve că cenaclul mi-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
nu va putea să-mi spulbere acest punct. Niciodată și cu nici un mijloc! 20 octombrie 1964 (marți) Lui Martin: Să mergem, dragul meu, acolo unde mai cântă Încă straniu lăutarul și unde, ridicat prin râs și plânset, stăpân ne e, nebun de dor, paharul... Să mergem, dragul meu, prin lumi nespuse de nici un dor, de nici o amintire, spre-o lume-a noastră... stranie minune ce-o să se cheme veci de veci iubire... 4 noiembrie 1964 (miercuri) Îmi place mult să merg
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
puritate; ea dă un sens precis unei psihologii prolixe a purificării“ț. Ideea este inteligentă, dar aplicațiile pe care le oferă criticul sunt insuficiente. Cine va analiza apa din visele mele?! (ieri) Toți spun că sunt teribilist, că fac pe nebunul. A face pe nebunul nu este, Însă, chiar un lucru la Îndemâna oricui, căci asta Înseamnă că, În subconștient, simți o chemare, fie ea cât de ușoară, ca să devii nebun sau să te faci că ești nebun. Nebunia este cea mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
sens precis unei psihologii prolixe a purificării“ț. Ideea este inteligentă, dar aplicațiile pe care le oferă criticul sunt insuficiente. Cine va analiza apa din visele mele?! (ieri) Toți spun că sunt teribilist, că fac pe nebunul. A face pe nebunul nu este, Însă, chiar un lucru la Îndemâna oricui, căci asta Înseamnă că, În subconștient, simți o chemare, fie ea cât de ușoară, ca să devii nebun sau să te faci că ești nebun. Nebunia este cea mai profundă formă de existență
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
visele mele?! (ieri) Toți spun că sunt teribilist, că fac pe nebunul. A face pe nebunul nu este, Însă, chiar un lucru la Îndemâna oricui, căci asta Înseamnă că, În subconștient, simți o chemare, fie ea cât de ușoară, ca să devii nebun sau să te faci că ești nebun. Nebunia este cea mai profundă formă de existență. Toți marii oameni au fost puțin... nebuni sau au făcut pe... nebunii! (mâine) Nu am Încă organ pentru Mozart; mi se pare prea grațios, prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
teribilist, că fac pe nebunul. A face pe nebunul nu este, Însă, chiar un lucru la Îndemâna oricui, căci asta Înseamnă că, În subconștient, simți o chemare, fie ea cât de ușoară, ca să devii nebun sau să te faci că ești nebun. Nebunia este cea mai profundă formă de existență. Toți marii oameni au fost puțin... nebuni sau au făcut pe... nebunii! (mâine) Nu am Încă organ pentru Mozart; mi se pare prea grațios, prea efeminat, prea de salon. Poate tocmai pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
Lăsase acolo, fără Întoarcere, jocul de-a Înălțimea al mulțimii de semeni. El fusese alungat și rănit, pentru că le arătase tuturor cu degetul undeva, departe, Muntele din el. În cele din urmă, i-a fost dat pasului său mărunt ca, nebun de extenuare, să supună trufașul vârf. Și acum, sus, deasupra, singur, simțind că muntele cel adevărat rămăsese În urmă, culmea Muntelui din el nu i se arăta Încă nicăieri. Gerul Îi Înghețase pe obraz neputința din lacrimi. Copleșit, se așeză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
al meu. 5 august 1965 E trupul tău, dar tu ești prea departe, e mâna ta gesticulând străin, e râsul tău, ecou plecat aiurea, e gândul tău agonizând senin. Nu te găsesc, oricât de mult te-aș strânge, printre femei, nebun, te fugăresc. Ascunsă-n trupul lor, tu fugi scârbită, când ele, din instinct, te murdăresc. 6 august 1965 E numai turbare gestul oamenilor de a urca spre esențe. Ei sunt făcuți doar pentru a trăi esențele, ca și când le-ar mânca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
și-și bate joc de fasoanele balcanice, al dracului nea Jenică, nu se lasă până n-o dă cu iaurtul roumain. Mă rog, nu m-a făcut să-mi sară pălăria din cap de admirație. Dacă erai tu, cum ești nebun, te-ai fi ridicat să pleci la mijlocul spectacolului. Oricum, avem noi un Ionescu la Paris!? Asta-i chestia, că altfel nici nu s-ar băga de seamă că suntem În Europa. Am devenit deșteaptă, ca să vezi! Eu Misoginule, Mă refer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
să-l sfâșie. Din cerdacul îmbrăcat cu viță sălbatică îi coborî într-ajutor o țărancă sprintenă, care alungă câinele. ― Aici șade, mă rog, domnul învățător? întrebă Titu nehotărât. ― Aici, aici, poftiți!... N-aveți frică, nu mușcă, dă-i încolo de nebun! Face și el gălăgie ca să-și plătească viața! adăugă femeia, văzând că străinul trage cu coada ochiului spre dulăul care, până să se potolească, mai hămăia din când în când neîncrezător și răgușit. În cerdac apăruse un bărbat de vreo
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
care era una cu grădina. Îi ținea ceaunul cu lături și-l îndemna: "Mănîncă, băiețelul mamei, hai mănîncă!" Porcul însă își scoase deodată râtul din zeama de tărâțe și trecu la celălalt ceaun gol, scormonind după rămășițe. Baba se supără: "Nebun ești, ori nu ți-e bine, măi porcule?... Na, aici, crapă, mînca-te-ar cîinii!" în vreme ce porcul își scufunda iarăși râtul până-n ochi în lăturile grase, câinele cel alb, cu mari pete negre, îndrăzni să se apropie de ceaunul gol, să vază
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
șase luni, care sărea pe la spatele babei și hămăia arar, ca un copil jucăuș. Când văzu baba Ioana că porcul, în loc să soarbă, mai mult se hîlborește, îi luă ceaunul, mormăind: ― Văd că te-ai săturat și-ți arde de joacă, nebunule, și mă ții aplecată de mă dor vinele de la picioare!" Drept răspuns, purcelul grohăi mulțumit și începu să caute pe jos dacă n-o fi căzut vreo bucată mai bună. Negăsind nimic, vru să plece după stăpîna-sa, dar legat cu
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]