8,144 matches
-
oxigenat, ochii căprui, inexpresivi, și o față plină de negi. Mi-a zîmbit galben (dantură aurită!), viclean: „Am auzit că vreți sămi spuneți ceva...” Cînd i-am văzut de-aproape halatul plin de pete, am renunțat, anihilînd în mine orice poftă. „N-are”, am mințit-o pe A., care aștepta. *Părinții lui Gheorghiță îmi par uneori două figuri desprinse din cărțile prozatorilor scandinavi: singuratici, autarhici, secreți. Cînd trec pe lîngă blocul în care locuiesc, mă izbește faptul că, aproape de fiecare dată
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
cîte am văzut. De aceasta e legată o mică poveste, de care-mi amintesc, contrariat, ori de cîte ori trec pe acolo. Pe scurt, iat o. La ultima vizită a Ceaușeștilor în Bacău, seara, ei i s-a făcut, nitamnisam, poftă de alune sălbatice. De la Casa de Oaspeți, securiști și activiști au sunat în toate părțile: la Gospodăria de Partid, la Direcția Silvică, la Stațiunea de Cercetare de la Hemeiuși. Au sculat mai multă lume din somn, dar degeaba. Nimeni n-avea
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
și dacă În final, voi găsi și Înțelegerea unei edituri spre drumul tiparului. Deocamdată lucrul În sine mă pasionează și, pentru mine asta este suficient, chiar În cazul când totul va rămâne În manuscris. Sunt cel puțin mulțumit că am poftă de lucru și mai ales tăria de a trece peste momentele mai deosebite, refugiindu-mă În preocupări care sunt deconectante. Chiar zilele trecute am dat peste un vechi caiet cu unele Încercări literare, dacă poate termenul nu este prea pretențios
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1277]
-
B e r d i a n. și așa mai departe. Norocul ar fi să vă evoce dvs. pe cineva știut, și astfel să avem vreo revelație. Greu de sperat, căci, precum vedeți, nici Gorovei Însuși „nu știe nimic și e fără poftă de vorbă”... 3. Pe fila cu Jenică Tatos (În treacăt fie spus, văzând acum din nou autograful, mi se pare că poate fi citit și Borizon; deci, variante: Barizon; Borizan; Barizan; dar tot nimic nu ne spune; de altfel, am
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1277]
-
putem face de mâncare soților, copiilor și nepoților noștri. Crede-ne, sunt zile, săptămâni chiar, când nu găsim absolut nimic în magazinele statului, iar când apare ceva, vai și de statul la rând și de ruptul oaselor, că-ți piere pofta, nu de mâncare, ci de trăit. Ne vine să ne luăm zilele, nemaiputând suporta mizeria și nedreptatea ce domină această biată țară. După sondajele făcute de noi în toate colțurile țării, ne-am convins că situația e aceeași peste tot
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
de peste ocean, România, prin textele și celebritatea sa... Am vorbit despre una-alta, fără să atingem subiecte delicate, cum nu făcusem nici la Maastricht. Nu aveam de ce forța dialogul, nu eram prieteni, să ne destăinuim sau să ne criticăm după pofta inimii. Contemplam, din nou, prudența și cumpătarea lui Sorescu, luciditatea cu care evalua specificul locului din care venea și dificultățile existenței scriitorului oriunde și oricând. Părea instruit de timpuriu de Marea Bestie, cum numea Simone Weil societatea, să-și păzească
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
te iau. N-ar avea voie să ajungă până aici, dar se mai întâmplă. Îmi dau mari bătăi de cap în asemenea situații. — Întunegri? — Nu cred că te-ar fi încântat să dai peste ei aici, spuse bărbatul râzând cu poftă. — Da, nu cred că mi-ar fi plăcut să dau peste Întunegri sau orice alți negri într-o beznă ca asta, am zis eu amuzat. Doar nu aveam întâlnire cu ei! De aceea am venit să te iau, repetă bărbatul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
dar părerea mea e că nu-i nimic rău în asta. Depinde cum se îngrașă fiecare. Dacă te îmbolnăvești sau îți pierzi frumusețea, atunci, da, contează. Dar dacă te îngrași frumos, nu-i nici un pericol. Trăiești ca lumea, îți satisfaci poftele trupești, îți păstrezi și mintea clară. Și eu eram gras când eram tânăr. Nici nu-ți vine să crezi, nu? Bătrânul izbucni în râs. — Îți plac sandvișurile, nu? — Da, sunt foarte bune. Erau într-adevăr foarte gustoase și nu fac
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
liniștit, spuse bătrânul, adunând cu muchia unei cărți poștale capetele de unghii tăiate. Le-a aruncat apoi în coșul de gunoi. Și-a mai luat un sandviș cu castraveți, a presărat pe el puțină sare și l-a mâncat cu poftă. — Nu se face să mă laud, dar trebuie să recunoști că sunt bune. Nepoata dumneavoastră face mâncare bună în general? — N-aș putea spune asta, dar în materie de sanvișuri este excelentă. Nu sunt rele nici celelalte mâncăruri, dar nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
whisky până la sunetul înfundat al unui ghiveci de flori imens. Și când mă gândesc că au avut și astea cândva piele și carne pe ele, până și creier - chiar dacă în doze diferite. Or fi știut și ele ce-i aia poftă de mâncare sau apetit sexual. Până la urmă au dispărut și n-au mai rămas din ele decât sunetele. E adevărat, cu tonuri și timbre diferite: de pahar, ghiveci de flori, creion, ceainic și multe altele. Am încercat să-mi imaginez
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
zis că nu-i bine să las asemenea energii să se acumuleze pentru că-mi pot afecta echilibrul psihic. — Da, mi-a ținut și mie o teorie în sensul ăsta. — O fi adevărat? Nu știu ce să zic, nu sunt biolog. Și-apoi, pofta de sex diferă de la persoană la persoană. E greu să faci o asemenea afirmație pe un teren necunoscut. — Tu te numeri printre cei pasionați de sex? — Nu pot spune că fac excese. — Eu habar n-am în ce categorie mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
trebuie să aștept, mai bine iau taxiul, mi-am zis. Am ațipit de câteva ori în taxi, dar am făcut eforturi disperate să-mi țin ochii deschiși. Ar fi fost prea periculos să adorm. Aveam timp de somn acasă. După pofta inimii. Ca să rămân treaz în taxi, am încercat să mă concentrez asupra meciului de baseball care se transmitea la radio în direct. Nu mă preocupa câtuși de puțin sportul acesta, așa că am decis pe loc să țin cu echipa care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
M-am așezat pe pat și le-am privit îndelung. Nu-mi stârneau deloc imaginația. Doar timpul se scurgea fără să-mi dau seama. Au trecut prin apropiere o ambulanță și o mașină care făcea propagandă aripii de dreapta. Aveam poftă de whisky, dar m-am abținut. Trebuia să-mi păstrez mintea limpede. S-a întors iar mașina cu propaganda electorală. Cine știe, s-o fi rătăcit! Sunt foarte întortocheate străzile pe-aici. M-am dus la bucătărie și m-am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
bătrânul se gândea la următoarea mișcare, am mai pus de-o cafea. Așa ne petreceam cele mai multe după-amieze. Oricum n-aveam ce face în orașul acesta împrejmuit de zidul cel înalt, mi-am zis eu. 9 În țara aspră a minunilor Poftă de mâncare, dezamăgire, Leningrad Am pregătit cina în timp ce-o așteptam. Am zdrobit în piuliță o prună murată ca să o folosesc la sosul pentru salată, am prăjit sardele și cartofi, am pregătit o mâncărică de țelină cu carne de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
acceptat o bere. O dată cu berea, am mai scos din frigider și niște cârnăciori pe care i-am pus între felii de pâine prăjită. Eu n-am apucat decât doi. Fata a băgat în ea ca într-un hambar. Avea o poftă de mâncare înspăimântătoare. Am văzut cum se topesc în fața ochilor proviziile pe care le făcusem pentru o săptămână. Avusesem de gând să-mi fac o mâncare specială din cârnăciori, dar nu mai aveam din ce. Am mai pus pe masă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
și de alte întrebări. — Dacă-ți suprasoliciți creierul, acumulezi și mult stres, așa că ai grijă să n-o iei razna. — Ai dreptate. Pe lângă oboseală, în ultimele două zile am tot avut parte de lucruri ciudate... ca să nu mai vorbesc de pofta ei de mâncare ieșită din comun. Cred că și-a adus și ea contribuția la starea mea de încordare. Normal că mi-a dispărut apetitul sexual... Sper că doar temporar. Era o individă aparte: avea stomac dilatat, păr lung și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
mi-a venit să sar în sus pur și simplu. — Povestea ta se repară repede, îmi șopti ea la ureche. Am eu grijă de asta. Dar deocamdată nu mă grăbesc. În viața noastră ar trebui să acordăm mai multă atenție poftei de mâncare decât dorinței sexuale. Pentru mine sexul este ca un desert bun. Dacă este, bine, dacă nu, iarăși bine. — Desert? am repetat eu iar. — Da, desert. Dar despre asta am să-ți vorbesc amănunțit data viitoare și-ți explic
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
complicate. Duceau o viață cât se poate de obișnuită. M-am gândit la crevete, la mușchiul de vită, la sucul de roșii care se dezghețau toate pe pardoseală. Ar fi trebuit să le mănânc azi pe toate, dar nu aveam poftă de mâncare. Nu-mi trebuia nimic. Poștașul s-a apropiat de intrare pe scuterul lui Supercub. A distribuit corespondența. Unele cutii primeau tone de scrisori, altele rămâneau chiar goale. De cutia mea nu s-a atins. Nici măcar nu i-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
nimic în gură. Numai dacă mă gândeam la mâncare, mi se întorcea stomacul pe dos. Eram prea obosit, dormisem prea puțin. În plus, eram rănit și camera se afla în starea jalnică lăsată de nemernicii ăia. Cum să mai am poftă de mâncare! Cu niște ani în urmă, citisem într-un roman științifico-fantastic că în foarte scurt timp lumea se va îngropa în propriile ei gunoaie, în propriile ei ruine. Afirmația era valabilă pentru cum arăta apartamentul meu în momentul de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
zis. Le-am dus în pat și, în timp ce-mi vedeam mai departe de Roșu și negru, am încercat să sorb toate picăturile rămase. Simțeam nevoia să-mi domolesc cu alcool tensiunea acumulată în ultimele trei zile. Aveam o poftă nebună de somn. Nu știam ce necazuri mă mai pășteau și în ziua următoare - mă pândeau cu siguranță. Aș fi vrut să pot dormi măcar atât cât i-ar fi luat lui Michael Jackson să facă un turneu prin lume
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
Bătrânul a luat oala de pe foc și a umplut un bol. M-a ajutat să mă ridic și să mă sprijin de tăblia patului. Scârțâia sub greutatea mea. — Mai întâi înghite ceva, spuse Colonelul. Gândurile și scuzele... pe urmă. Ai poftă de mâncare? — Nu. Mă durea totul și când respiram. Da, dar trebuie să bei puțină supă. Măcar trei înghițituri. Hai... trei înghițituri și gata. Te rog. Mi s-a părut atât de amară, încât îmi venea să vomit. Am reușit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
învăluind Zidul și aruncând în jur o lumină puternică. — Stai liniștită. Oricum, nu e vina ta. 19 În țara aspră a minunilor Hamburger, Skyline, termen limită Am decis ca mai întâi și mai întâi să mâncăm ceva. Nu prea aveam poftă, dar m-am gândit că era mai bine să mănânc totuși, pentru că nu se știa când mai apucam să bag ceva în gură. Fata mă anunțase că n-avea bani decât pentru o ciocolată, dar că murea de foame. Mi-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
depășea mărimea unui bilet de autostradă. Fata mânca încet, savurând parcă fiecare îmbucătură. Lua câte un cartof prăjit și mai sorbea din când în când din ciocolata caldă. — Nu vrei niște cartofi? mă întrebă ea. — Nu, mulțumesc. A mâncat cu poftă tot ce-a avut pe farfurie, a dat pe gât și ultima picătură de ciocolată, a lins muștarul și sucul de roșii de pe degete și apoi și-a șters gura și degetele cu șervețelul. Aveam impresia că i-au plăcut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
se cațere. M-am agățat cu ambele mâini de stâncă și m-am uitat la ea cum urcă, cu lanterna bălăngănindu-i-se pe spate. Arăta chiar ca un suflet derutat ce se întorcea în ceruri. Mi se făcuse o poftă nebună de o gură de whisky, dar sticla era în rucsac și nu mi s-a părut chiar înțeleaptă ideea de a mă răsuci, de a da jos rucsacul și de a o scoate de acolo. Așa că am început doar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
de când a venit iarna. Nu mă mai deranjează dacă vrei să o întâlnești. — Se simte rău? — Nu, nu e bolnavă. E cât se poate de sănătoasă. O scot afară câteva ore în fiecare zi, o pun să facă gimnastică, are poftă de mâncare... numai că iarna zilele sunt mai scurte și frigul durează. Oricât ar fi de zdravănă o umbră, tot n-are cum să se simtă excepțional. Nu e vina mea. De fapt, a nimănui. Asta-i soarta umbrelor. Am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]