8,185 matches
-
Toate exprimau aproape aceleași lucruri: „mi-a plăcut enorm piesa... purtarea scandaloasă a galeriei... rușinosul discurs al lui Alexander... sper că nu te vei descuraja și ne vei mai da și alte piese la fel de frumoase“. Erau pline de amabilitate, dar povara cumulată a compătimirii lor era doborâtoare și mai mult le frunzări, În loc să le citească. Luă The Times și Îl răsfoi, căutând să vadă dacă era și o cronică la Guy Domville - doar pentru a fi pregătit să dea repede pagina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
familie cu Charles Millar, și, după ce se opusese o vreme, Tree acceptase. Domnișoara Baird era, aparent, perfect potrivită fizic pentru rol, până la picioarele mari, dar frumos modelate, și făcuse o impresie extrem de bună la audiție, dar acum Du Maurier resimțea povara responsabilității pentru această alegere și aștepta cu teamă verdictul publicului. — Exact așa m-am simțit și eu când am distribuit-o pe Elizabeth Robins În rolul lui Claire Cintré din Americanul, exclamă Henry. Ai văzut-o la repetiții? — Nu, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
mai aparține. Era ca și cum ar fi eliberat un duh din sticla imaginației, care crescuse până la proporții alarmante, bătându-se cu pumnii În piept, mugind, dansând, săltând și rotindu-se ca un vârtej În jurul lumii, revenind pentru a-l Îngropa sub povara sufocantă a corespondenței, a bârfelor din ziare și a banilor. În ce-i privea pe scriitori, nici o altă poveste nu ilustra mai bine ideea de vanitate a aspirațiilor omenești sau de primejdie a dorințelor Împlinite. Cu excepția primelor luni de apariție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
fost un succes senzațional, care a ținut afișul timp de trei ani, În timp ce the High Bid s-a jucat doar de cinci ori, la matineu. Alte două piese comandate cam În aceeași perioadă nu au ajuns nici măcar până În acest stadiu. Povara cumulată a tuturor acestor dezamăgiri s-a dovedit a fi prea mare pentru el. În starea de depresie neagră menționată deja, a făcut primul foc de tabără În grădina de la Lamb House, alimentându-l cu scrisori, sub ochii slujitorilor Îngroziți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
dorință, spune Burgess repede și cele două femei murmură la unison, aprobându-l. — Mă bucur să aud, spune Harry. Am motive să cred că, plin de generozitate, unchiul Henry mi-a lăsat mie Lamb House și mi-ați lua o povară uriașă de pe suflet dacă aș ști că vă puteți Îngriji de proprietate până hotărăsc ce să fac cu ea. Nu pot locui acolo - atâta vreme cât războiul continuă, activitatea mea se va desfășura În Europa, după care am să mă Întorc În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
toate simțămintele puternice, în unele chestiuni gingașe, ce le privesc... și despre care nu-mi vine să cred că aș putea să nu-mi mai aduc aminte..." Gata... - Oh, inocentul, inocentul... scânci doamna mai plinuță și se prăbuși, cu întreaga povară a neconsolării ei, într-un pudel de berjeră, mobilă tapițată cu flamură desfășurată și cu coroană, care schiorțăi din toate încheieturile, dar o susținu și pe stăpână, și susținu și împuternicirile notariale, din care tradusese și care i se risipiseră
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
conducea foarte bine. Mirela a șoptit că Raicopol vădise mult caracter. Deși tot noi îl surmenasem, cu sălbăticie, săptămânile trecute. O împrejurare misterioasă a înlesnit ca individul cu scara să se apropie de un alt tip bizar, care înainta sub povara unui coteț de porumbei, iar, din spatele lor, noi să-i auzim conversând cum că Raicopol le furase inimile, vîrîndu-și-le în buzunarul cel mic. Și că măgarul (le era evident totuși că era un măgar) avea calitatea 304 DANIEL BĂNULESCU O
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
alte probleme nerezolvate și frustrări. Nu putea să le scoată la lumină decât la club, în acel refugiu unde nevestele numărul doi - obligate să simtă că nu aveau voie să se lamenteze din cauza circumstanțelor care le marcau căsniciile - își lepădau poverile sufletești în auzul prietenelor care gândeau la fel ca ele. Hai s-o lăsăm baltă, a concluzionat ea zâmbind cât putea de frumos și de curajos. Apoi s-a dus și s-a așezat pe genunchiul lui James. I-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
fiind, din nou, în siguranță, Julia a constatat că oamenii se îndepărtaseră de mese și se-apucaseră iar de stat la taclale. Fiind încă într-o stare euforică, datorită posibilității ca Deborah să înceteze să-i mai stea ca o povară în cârcă, Julia și-a schimbat planurile pentru seara respectivă. Avea chef să sărbătorească. Femeia și-a croit drum către centrul încăperii, măturând mulțimea de oameni cu privirea în căutarea lui James. Acesta stătea sprijinit de una dintre coloanele din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
nimic. —Nu asta e ideea, a intervenit Nick tulburat. Am fost așa de ocupat să mă gândesc la felul în care moartea lui Caitlin ne-a afectat pe mine și pe Milly, că n-am luat nici o secundă în considerare povara pe care tu ai acceptat s-o cari. Bărbatul a făcut o pauză. — Nu cred c-a fost deloc ușor. Acelea erau cuvintele pe care Susan așteptase atât de mult să le audă, iar acum, că ele fuseseră rostite, nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
sărăcăcioasă ca aceasta să creeze o atmosferă atât de confortabilă, de prietenoasă. Camera în care stătea era un pic mai arătoasă decât interiorul unei cocioabe. Două rogojini de papură plasate la o oarecare distanță, dintre care una purta în prezent povara trupului său slăbit, erau așezate pe o podea de pământ - dar o podea măturată meticulos. Mătura, un mănunchi de crengi, era rezemată leneș de un perete. Pereții erau făcuți din bușteni acoperiți cu noroi uscat, iar acoperișul la fel. Un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
ultimele trei. — Un gropar n-are cine știe ce treabă pe muntele Calf, spuse Virgil Jones. Așa că am revenit la dragostea mea adevărată - contemplația. — Și Dolores? întrebă Vultur-în-Zbor. — Ah, Dolores! Asta-i o poveste tristă. Să iubești atât de mult viața, purtând povara unui astfel de handicap fizic... Părerea mea e că locuiește singură, adică împreună cu mine, pentru că își dă seama că nu poate iubi ființele omenești decât în absența lor. — Ultima piesănu se potrivește, spuse Vultur-în-Zbor. Virgil Jones zâmbi satisfăcut. — Asta e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
demonilor ar putea fi posibilă. Liniile din palma cuiva ar putea spune adevărul. Simbolurile ar putea fi la fel de reale ca și oamenii. O teorie susține că în această dimensiune, ca și în a ta, ne suprapunem firile simbolice peste vasta povară obscurantistă a personalității. Astfel cunoașterea adevăratelor forțe care ne guvernează devine foarte dificilă. Dat fiind acest șuvoi nesfârșit de posibilități, îmi consider micile slăbiciuni o alinare. Vultur-în-Zbor stătea nemișcat, cu încheieturile albite de încordare, pumnii încleștați și gura strânsă într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
terminat, el rămâne și nimic nu se va schimba nimic nimic nimic nimic n-o să schimbe asta iar noi vom rămâne virgil și dolores stabili și neschimbați în cleiul dragostei. Scumpule, sărmane gropar jones, atâtea lucruri rămân uitate în el, povara trecutului și a faptelor sale face ca prezentul să nu se schimbe. Virgil, virgil, răspunde-mi că da. Uite, cufărul, închis, sigur, nemișcat, stabil. Mângâie-l așa și fii recunoscătoare. Acum aș putea s-o fac, să-l mângâi. îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
intrusul și l-a recunoscut. Revenirea la realitate. Era gol, hainele îi stăteau grămadă acolo unde le lăsase, pe pieptul lui Vultur-în-Zbor, pădurile îi înconjurau, iar trupul său încă mai desena mișcările metodice, circulare, ale Dansului Putinței. Simțea în membre povara cumplită a epuizării, dar mânia îl făcu să uite de ea. — Unde ești? strigă el. Unde? „Vocea“ gorfului nevăzut se auzi calmă dinspre pădure: — Salutare, domnule Jones. Virgil se îmbrăcă în grabă. Vultur-în-Zbor se trezi cu o durere de cap
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
Cale-Bătută Peckenpaw își petrecuse cândva secole din viață hăituindu-l pe corespondentul american al lui Yeti - Bigfoot. Nu-l prinsese niciodată. Istorisirile lui pline de melancolia agresivă a eșecului, erau născociri sterile despre felul cum uriașul reușea să scape. Acceptase povara nemuririi tocmai pentru a-l prinde pe Bigfoot. Certitudinea supărătoare că nu-l va prinde niciodată făcuse în cele din urmă din el un candidat pentru muntele Calf. — A existat un moment, povestea el, când am fost sigur că e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
păi asta-i nebunie curată, nebun ce ești! Să-mi seduci nevasta! Ai noroc că nu te cred. N-ai putea să seduci nici măcar un cârnat și asta te face să scapi viu. — Parcă spuneai că soția ți-era o povară, zise cu interes Puștiul De-Două-Ori. — Nu te băga, spuse O’Toole. Nevasta mea-i nevasta mea și n-o să permit nimănui să o insulte, pentru că, indirect, mă insultă și pe mine. E timpul ca domnul Jones să învețe bunele maniere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
Irina aproape că-și savura nefericirea, că dubla suferință a maternității și a golului din căsnicia ei deveniseră niște cârje emoționale, niște piedestale de pe care cerea înțelegere și admirație. Dacă avea să se apropie de ea, va trebui să poarte povara suferințelor ei. Mai era și sirenă, iar sirena e o devoratoare de bărbați. Cu toate astea, era o femeie frumoasă, care trezea dorința, și lăsase deja să se înțeleagă că și ea îl dorea. O astfel de disponibilitate i se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
uite, am spus-o, a murit în timp ce Alexei râdea și se juca. Femme fatale. Acesta e destinul meu. Mi-l accept. Suferința - acceptată. Durerea - acceptată. N-au decât să cadă toți în jurul meu. Eu nu voi cădea. Eu voi duce povara. Dar nu și vina. Vina să cadă asupra cui trebuie, asupra locatarilor rămași în viață în casa morții, asupra ei, mormânt zugrăvit, cu gura uscată, și asupra lui, vultur ucigaș. Contesa Irina nu-și ia nici o vină asupra ei. Anthony
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
-mi-o. — E imposibil, a spus Vultur-în-Zbor. Tocmai l-am îngropat. — Te iubesc acum, spuse Elfrida. în acest minut. în această secundă. — Nu acum, a spus Vultur-în-Zbor. Ea s-a smuls din îmbrățișarea lui, iar iubirea ei îi spori bărbatului povara vinovăției. PATRUZECI ȘI NOUĂ în ziua următoare Vultur-în-Zbor s-a dus în K pentru a cumpăra mâncare și alte lucruri de la magazinul domnului Moonshy. Din momentul în care a intrat în oraș, a înțeles că amenințările lui Peckenpaw nu fuseseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
dimensiunea! — Dacă o bucățică poate crea atât de multă dezordine, nu am fi și noi distruși inevitabil în caz că întreg Trandafirul ar fi spart? întrebă Vultur-în-Zbor. — Nu neapărat, spuse Virgil. O jumătate de pâine nu-i întotdeauna mai bună decât nimic. Povara vinovăției și sentimentul inutilității din sufletul său îl determinară pe Vultur-în-Zbor să accepte sarcina. Moralul său scăzuse constant de la moartea lui Ignatius Gribb. Acum, confruntat cu alternativele sumbre pe care i le oferise Virgil, atinsese nadirul. Dar ceva îl reținea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
lui Sindbad marinarul din O mie și una de nopți. în miturile din America de Nord Marea Țestoasă poartă în spinare Pământul. La indienii cheyenne Marea Țestoasă e singura care poate purta în spinare pământul pe care îl frământă Marele Spirit. Când povara devine prea grea, Țestoasa se mișcă și se întinde, provocând cutremure pe pământ. Vers din poemul lui T.S. Eliot The Four Quartets. în religia hindusă lingam este simbolul zeului Shiva, iar yoni cel al zeiței Shakti, dar, dincolo de semnificațiile religioase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
Adoptase neputința ca pe starea ei naturală, firească și continua să conviețuiască împreună ca două bune prietene. Proastă companie își alesese. Și cât de bine se simțise când, în florăria din fața casei bunicilor Anei, reușise să se elibereze de toate poverile care îi sufocau sufletul la fel cum și buruienile fuseseră înlăturate. Apoi Străinul. Nu, el nu era o nouă povară, dar venise să o bulverseze tocmai când se liniștise, când hotărâse să schimbe ceva în viața ei pentru a putea
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
alesese. Și cât de bine se simțise când, în florăria din fața casei bunicilor Anei, reușise să se elibereze de toate poverile care îi sufocau sufletul la fel cum și buruienile fuseseră înlăturate. Apoi Străinul. Nu, el nu era o nouă povară, dar venise să o bulverseze tocmai când se liniștise, când hotărâse să schimbe ceva în viața ei pentru a putea continua. Și fusese pe punctul de a o pierde, atât de ușor. „- Lașo! Mereu alegi calea cea mai simplă, abandonezi
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
ei. Lăsă sacul lângă pubelă, gândindu-se că în acest fel va fi ferit de mizerie și luat în condiții bune de unul din cei pentru care scotocitul prin gunoaie era singura sursă de supraviețuire, și se întoarse, eliberată de povară, acasă. - E o nouă modă? Auzi ca prin vis vocea bărbatului înalt, cu părul negru strălucind în lumina puternică a zilei, care îi bloca drumul. - Ce vreți să spuneți? întrebă Karina surprinsă și nedumerită de afirmația persoanei care apăruse brusc
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]