9,297 matches
-
a fi conștienți de păcatele lor și de a fi dispuși să le mărturisească, prin aceasta ajungând la smerenia creștină. În timpul primului război mondial, Rasputin a devenit ținta acuzațiilor de influență nepatriotică la curte. Nepopulara țarină era descendentă a unor principi germani, iar "prietenul" ei, Rasputin, era acuzat că ar fi spion german. Când Rasputin s-a arătat interesat să meargă pe front ca să binecuvânteze trupele la începutul războiului, Comandantul Suprem, Marele Duce Nicolae, i-a promis că-l va spânzura
Grigori Rasputin () [Corola-website/Science/300212_a_301541]
-
Hallstatt, 1200-450/300 î.C. și La Tène, secolul V î.C.- secolul I d.C.), epoca dacică (sec.I î.C.-sec.I d.C.) și epoca romană. Vechea mănăstire e amintită la 1636. La 6 mai 1636 poposesc în ea principele Gheorghe Rákóczi I și contele Haller. In 1711 egumenul mânăstirii greco-catolice era un anumit Ioasaf. In 1765 trăia aici preotul Gheorghe. În 1774 mănăstirea avea doi călugări. Averea: un loc arător de 5 găleți și fânaț de 2 care de
Daia Română, Alba () [Corola-website/Science/300237_a_301566]
-
Țării Românești din cei care aveau feude în sudul Transilvaniei, Radu cel Mare și Neagoe Basarab. Marele istoric Nicolae Iorga afirmă că primul ctitor al ei este Radu de la Afumați (1521-1529). În anul 1557 crăiasa Ardealului, Isabela, văduva soție a principelui Ioan Zapolia, numește ca episcop al Episcopiei Geoagiu de Sus pe Hristofor. În anul 1559 se amintește aici de un alt episcop pe nume Sava, cu binecuvântarea căruia diaconul Coresi tipărește la Brașov prima carte românească „Întrebare creștinească”. Ca și
Geoagiu de Sus, Alba () [Corola-website/Science/300243_a_301572]
-
era moșie fiscusească, care se putea dărui după bunul plac al Regelui sau Voievodului ardelean, cu toate acestea satul a fost totdeauna în stăpânirea fiscusească și mai ales în cea a Capitlului Episcopului latin din Bălgrad. La 1 septembrie 1614 principele Gabriel Bethlen a dăruit soției sale Susana Karolyi mai multe sate între care și Giomalul, în octombrie 1650 e iarăși fiscal, făcând sătenii robota la centrul din Alba Iulia. În anul 1678 fiind recolta slabă în Giomal, principele Apaffi dă
Geomal, Alba () [Corola-website/Science/300244_a_301573]
-
septembrie 1614 principele Gabriel Bethlen a dăruit soției sale Susana Karolyi mai multe sate între care și Giomalul, în octombrie 1650 e iarăși fiscal, făcând sătenii robota la centrul din Alba Iulia. În anul 1678 fiind recolta slabă în Giomal, principele Apaffi dă de pe moșia sa din Blaj, 20 cable de grâu românilor din Giomal. Prețul unei cable de grâu îl fixează la 55 denari deci cu totul 44 florini, sătenii îndată plătesc acest grâu, dând bani gata 25 fl. Și
Geomal, Alba () [Corola-website/Science/300244_a_301573]
-
o vreme, la credinciosul lor, Ioan Gálffy de Cucerdea (1581-1593). Înainte de a ajunge la mâna voievodului muntean Mihai Viteazul, edificiul mai trece printr-o stăpânire nobiliară efemeră. Posesiunea princiară este donată la 1620, prin grația lui Gabriel Bethlen, fiului fostului principe Moise Székely. În vremea domniei lui Mihai Apafi I, domeniul este preluat de către familia Mikes. De la familia Mikes au cumpărat edificiul cei din familia Teleki, abia către mijlocul secolului al XIX-lea".
Uioara de Sus, Alba () [Corola-website/Science/300277_a_301606]
-
Ioan Corvin de Hunedoara, iar apoi intră în stăpânirea regilor Ungariei. După preluarea controlului asupra Transilvaniei de către Imperiul Otoman, turcii donau - temporar - la diferiți nobili credincioși domenile cucerite. La 1561 Boros Megyer era în proprietatea a zece nobili, apoi a principelui Andrei Bathori. Împreună cu cetatea Șiriei va fi facut parte din posesiunile lui Mihai Viteazul. După alungarea turcilor de către austrieci, toate posesiunile au intrat în proprietatea coroanei habsburgice și a câtorva nobili care au putut dovedi că au fost proprietari. Nu
Măderat, Arad () [Corola-website/Science/300297_a_301626]
-
care au putut dovedi că au fost proprietari. Nu a fost cazul Măderatului, pentru care neprezentându-se niciun proprietar de drept, erariul a ținut satul în proprietatea sa, iar sub Carol al VI-lea a fost donat, cu tot ținutul, Principelui de Modena (11 decembrie 1732). În urma unor conflicte cu Maria Tereza (1740-1780), Ducele de Modena a renunțat la domeniu, acesta redevenind posesiune erarială. Sub Francisc I (1780-1790), domeniul a fost împărțit și donat mai multor demnitari, Maderatul intrând în posesia
Măderat, Arad () [Corola-website/Science/300297_a_301626]
-
populația românească se regrupează în voievodate și cnezate de mai mică întindere, păstrându-și identitatea politică și religioasă. - sec. XIV - XV - prima atestare documentară a localităților Iermata (1387) și Seleuș (1489); - 1508 - atestarea documentară a localității Moroda; - 1527 - lupta dintre principele transilvaniei Ioan Zapolya și țăranii răsculați, conduși de Ioan Nenada; - sec. XVII - XVIII - construirea podului turcesc peste Cigher (lungime 62 m, lățime 9 m, ănățșime 7 m); - 1796 - 1811 - a trăit în comună Nicolae Horga Popovici, reprezentant al școlii Ardelene
Seleuș, Arad () [Corola-website/Science/300303_a_301632]
-
ținutul Atelkuzu (în limba maghiară Etelköz, „Între râuri”) - una dintre patriile temporare ungare înainte de stabilirea în Pannonia pe Dunărea mijlocie - să se strămute pe teritoriul unde este Ungaria. Teritoriul supranumit "„Patzinakia”" era împărțit în opt provincii cu același număr de principi (hani): "Iavdiertim" (la Nistru), "Kuartsitsur", "(Kabukșîn)gila" (la Prut), "Sirukalpeis" (la Doneț), "Borotalmat" (la Don), "Charavon" (la Nipru și Bug), "Giazichopon" (la Dunăre), "Vulatsopon" (la Don). Numele propriu zis al tribului (a doua parte) este contopit cu numele unui șef
Pecenegi () [Corola-website/Science/301528_a_302857]
-
Rusiei Kievene, datorită controlului asupra rutelor comerciale de pe râul Volga spre Marea Baltică. În timpul declinului Rusiei Kievene, Novgorodul a devenit tot mai independent. Novgorodul era condus de o oligarhie locală. Principalele hotărâri erau luate de adunarea orășenească, tot această adunare alegând principele local și comandantul militar. În secolul al XII-lea, Novgorodul a dobândit propriul arhiepiscopat, ca semn al importanței și independenței politice. Prin structura politică și activitățile comerciale, Novgorodul se asemăna cu orașele nord-europene ale Ligii Hanseatice, alianța prosperă care a
Rusia Kieveană () [Corola-website/Science/301537_a_302866]
-
și priceperea în conducerea afacerilor statului din Europa de vest. A studiat tacticile și fortificațiile occidentale și a înființat o armată de 300.000 de miltari aleși numai dintre supușii săi, înrolați pe viață. În 1697-1698, al a fost primul principe rus care a vizitat Europa Occidentală, unde el și anturajul său au făcut o impresie profundă. După această călătorie, Petru și-a luat titlul de împărat iar numele oficial al țării a fost schimbat în Imperiul Rus în 1721. Petru
Istoria Rusiei () [Corola-website/Science/301491_a_302820]
-
în partea sud-vestică a districtului Chioar, a aparținut la sfârșitul secolului al X-lea și la începutul secolului următor voievodatului lui Menumorut. Ca localitate componentă a județului Solnocul de Mijloc, s-a aflat, pe tot parcursul evului mediu, sub autoritatea principilor Ardealului. Prima atestare documentară a satului Chelința este din anul 1423 sub denumirea ,"Villa Olacallis Gelenczemezeo"” ; așezarea aparținea la acea vreme, familiei Kusaly Iacsy Gheorghe, din cetatea Chioarului. Evoluția toponimică pentru secolele următoare este tot de factură maghiară: 1462 Kelenchew
Chelința, Maramureș () [Corola-website/Science/301572_a_302901]
-
unei pierderi a tronului. Teritoriile transilvane (inclusiv Lăpușul) rămân în posesia domnitorilor moldoveni până la Petru Rareș, care de altfel se refugiază la Ciceu între 1538-1541. În 1618, satul se găsește în proprietatea domnitorului transilvănean Sigismund Báthory. La 30 iulie 1661, principele Ioan Kemény, care tocmai declarase ieșirea principatului de sub suzeranitatea otomană, poposește aici cu un corp de armată. Este însă atacat de tătarii conduși de Ali-pașa, și, în urma unor pierderi însemnate, este nevoit să se retragă. Între anii 1850-1892, pe teritoriul
Lăpuș, Maramureș () [Corola-website/Science/301580_a_302909]
-
numărului locuitorilor din sat s-a datorat migrației populației, în special a tineretului la orașe. Tot același autor, Kadar arată că în decursul vremii s-au făcut tranzacții cu satul sau cu părți ale satului, astfel în 6 mai 1576, principele Bathory Kristof a donat localitatea voievodului Pasca Filip din Lăpușu Românesc. După această dată au avut loc numeroase vânzări, donații, înăbulari, litigi în legătură cu tranzacțile satului sau a unor părți din sat între nobilii maghiari sau persoane cu nume evreiești. Într-
Peteritea, Maramureș () [Corola-website/Science/301584_a_302913]
-
a județului Roman și era formată din localitățile Bâra-sat, Bâra-târg, Oțeleni și Balomirești, având în total 1865 de locuitori; în comună erau trei biserici. Anuarul Socec din 1925 consemnează alipirea la comună a satelor Călugărița-Negrești (fost în comuna Stănița) și Principele Carol; comuna făcea parte din aceeași plasă și avea 2246 de locuitori. În 1931, satele componente ale comunei erau Bâra, Călugărița-Negrești, Oțeleni, Principele Carol și Rediu (preluat de la comuna Doljești), iar spre sfârșitul perioadei interbelice, comuna devenise reședință a plășii
Comuna Bâra, Neamț () [Corola-website/Science/301618_a_302947]
-
biserici. Anuarul Socec din 1925 consemnează alipirea la comună a satelor Călugărița-Negrești (fost în comuna Stănița) și Principele Carol; comuna făcea parte din aceeași plasă și avea 2246 de locuitori. În 1931, satele componente ale comunei erau Bâra, Călugărița-Negrești, Oțeleni, Principele Carol și Rediu (preluat de la comuna Doljești), iar spre sfârșitul perioadei interbelice, comuna devenise reședință a plășii I.G. Duca a aceluiași județ. După instaurarea regimului comunist, satul Principele Carol a primit denumirea de "Satu Nou" În 1950, comuna a fost
Comuna Bâra, Neamț () [Corola-website/Science/301618_a_302947]
-
de locuitori. În 1931, satele componente ale comunei erau Bâra, Călugărița-Negrești, Oțeleni, Principele Carol și Rediu (preluat de la comuna Doljești), iar spre sfârșitul perioadei interbelice, comuna devenise reședință a plășii I.G. Duca a aceluiași județ. După instaurarea regimului comunist, satul Principele Carol a primit denumirea de "Satu Nou" În 1950, comuna a fost transferată raionului Roman din regiunea Bacău (între 1952 și 1956, din regiunea Iași). În timp, satul Oțeleni s-a separat, formând o comună de sine stătătoare; iar în
Comuna Bâra, Neamț () [Corola-website/Science/301618_a_302947]
-
a pribegit o vreme din pricina domnului Mircea Ciobanul, care i-a tăiat doi frați, pe marele stolnic Dragu și pe marele spătar, Stroe. Mai avea un frate, pe marele logofăt Tudor. În 1554 era solul lui Pătrașcu cel Bun pe lângă principele Transilvaniei. După moartea lui Pătrașcu cel Bun, la sfârșitul anului 1557, împreună cu soția sa, Neacșa, pribegește din nou (la domnie revenind Mircea Ciobanul pentru a treia oară), în Transilvania. Apoi nu se mai știe nimic despre el, dar soția se
Comuna Iordăcheanu, Prahova () [Corola-website/Science/301683_a_303012]
-
domeniul era unul ecleziast, ținând de călugărițele dominicane din Satu Mare (Mințiu). Ulterior satul face parte din domeniul (numele maghiar al nobililor români din familia voievozilor Dragoș/Dragoșești), apoi din domeniul cetății Satu Mare (cetatea împăratului habsburg), din 1648 din domeniul lui , principele Transilvaniei, iar din 1668 (prin donația regală a împăratului habsburg) din domeniul lui Csaky Istvan. Apoi satul a intrat o perioadă în domeniul Wesselenyieke, iar din 1711 până la unirea Transilvaniei cu România în 1918 o parte a ajuns în domeniul
Chilia, Satu Mare () [Corola-website/Science/301760_a_303089]
-
de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918. De asemenea, a fost un important memorandist și politician (ex. președintele Partidului Național Român din Transilvania). Familia sa a fost înnobilată (cu moșiile Băsești și Oarța de Jos din Țara Codrului) în 1678, principele Transilvaniei, Mihail Apafi, legitimând proprietatea. În disputele cu unii conducători maghiari, frecvente atunci, în perioada cristalizării națiunilor, aceștia spuneau că, deși este o prăpastie între ei și George Pop de Băsești în ceea ce privește viziunea politică/națională, el și-a apărat cauza
Chilia, Satu Mare () [Corola-website/Science/301760_a_303089]
-
1765]], satul avea două jurisdicții diferite, „partea scăunală” și cea „iobagită” , sub aspect confesional, chiar dacă existau și locuitori de alt rit, satul avea un singur lăcaș de închinare. Primul document cunoscut privind viața religioasă a racovicenilor este diploma dată de către principele [[Gheorghe Rákóczi I]] din 8 iulie [[1647]], prin care acesta numește pe popa [[Ion din Țichindeal]] ca [[protopop]] peste 17 sate din jurul [[Sibiu]]lui, printre care se numără și Racovița. Din conținutul acestei diplome se desprinde faptul că la acea
Comuna Racovița, Sibiu () [Corola-website/Science/301729_a_303058]
-
mică, locuită de oameni harnici si cinstiți. Locuitorii satului, în evul mediu, erau de origine nobilă, scutiți de dări anuale și și-au căștigat aceste privilegii prin credința cu care au apărat fortăreața lui Ștefan Báthory (rege al Poloniei și principe al Transilvaniei) din Șimleu Silvaniei. Prima atestare documentară a satului datează din anul 1213, lucru ce denotă că este unul dintre cele mai vechi sate românești din regiune. Biserica din sat a fost construită în 1705, ca biserică unită. Biserica
Bădăcin, Sălaj () [Corola-website/Science/301773_a_303102]
-
aria râului Mureș din zona Remetea se practică pescuitul sportiv, aici găsindu-se diferite specii: știucă, balin, marnă, scobar, mihalț, efectivul de pești fiind în creștere. Regiunea Munțiilor Gurghiului este o renumită zonă de vânătoare. A fost vizitată de regi, principi, și alte persoane care în acești munți au vânat urși sau cerbi. În anul 1366 regele Ludovic I cel Mare plănuia campania italiană, scriind de aici scrisori prințului venețian Marco Cornuzzo. Pe aici au trecut oameni din familiile Rákóczi, Bethlen
Remetea, Harghita () [Corola-website/Science/300484_a_301813]
-
alte persoane care în acești munți au vânat urși sau cerbi. În anul 1366 regele Ludovic I cel Mare plănuia campania italiană, scriind de aici scrisori prințului venețian Marco Cornuzzo. Pe aici au trecut oameni din familiile Rákóczi, Bethlen, Báthory. Principele Gheorghe Rákóczi I a marcat ca hotar între Remetea și moșia din Gurghiu cumpăna apelor din Muntele Vârful Crucii. Aceste locuri au fost vizitate - pentru vânătoare - de mai multe ori de prințul Rudolf moștenitorul tronului, fiul împăratului Franz Iosif; de
Remetea, Harghita () [Corola-website/Science/300484_a_301813]