7,992 matches
-
bărci de cauciuc și de pânză. O patrulă condusă de căpitanul William C. Cornelius a luptat cu circa 50 de japonezi, care s-au retras în cele din urmă. Căpitanul Cornelius, creditat cu uciderea a patru inamici, a fost grav rănit și a murit a doua zi. El a fost decorat post-mortem cu Crucea pentru Serviciu Distins. Din cauza recifului de corali, vehiculele convenționale de debarcare nu puteau fi utilizate la misiunea Papitalai. Cele cinci LVT-uri, unul de luptă și patru
Campania din Insulele Amiralității () [Corola-website/Science/320092_a_321421]
-
observat un buncăr bine camuflat și a aruncat două grenade în el. Când acestea au explodat, mortierele și mitralierele japoneze camuflate au deschis focul asupra patrulei și asupra vasului ei aflat în apă. PT-ul a fost lovit, comandantul său rănit, și vasul s-a retras. LCVP-ul s-a îndreptat către țărm, de unde a luat cinci oameni, între care și Robinson și Kaihu. LCVP-ul s-a retras și a început ieșirea în larg, dar a observat apoi un alt
Campania din Insulele Amiralității () [Corola-website/Science/320092_a_321421]
-
cei din apă, și un alt PT a fost trimis să-i salveze, acoperit de distrugătorul . După trei ore în apă, supraviețuitorii LCVP-ului au fost ridicați de PT. Opt americani, între care și maiorul Vaden, fuseseră uciși și cincisprezece răniți, între care întreg echipajul LCVP-ului. Kaihu dispăruse, iar Robinson se gândea cum să dea familiei vestea când Kaihu a venit și el, după ce înotase tocmai până pe Los Negros. Generalul Swift a amânat debarcarea pe Lugos și a ordonat escadrilei
Campania din Insulele Amiralității () [Corola-website/Science/320092_a_321421]
-
de apropiere, și lunetiști foarte preciși. A doua zi dimineața, un LCM a adus un tanc mediu, mișcare la care japonezii nu au avut răspuns, iar cavaleriștii au reușit să-i învingă pe apărători, pierzând opt morți și 46 de răniți; s-au numărat 43 de japonezi morți din personalul marinei. Batalioanele 61 și 271 Artilerie de Câmp au fost mutate la Hauwei, în vreme ce 99 s-a stabilit pe Butjo Luto. Atacul asupra Manusului a demarat la 15 martie. Înainte de răsărit
Campania din Insulele Amiralității () [Corola-website/Science/320092_a_321421]
-
aerian cu Kittyhawkuri și Spitfire-uri. Debarcarea nu a întâmpinat opoziție, dar s-au întâlnit apoi poziții japoneze puternice care au putut fi depășite doar cu ajutorul artileriei și tancurilor. Circa 59 de japonezi au murit, față de opt americani morți și șase răniți. Același tratament a fost aplicat și pe Ndrilo și Koruniat la 1 aprilie, dar Escadrila 1 din Regimentul 12 Cavalerie le-a găsit neocupate. Aceasta a fost singura operațiune amfibie a războiului efectuată în canoe cioplite în bușteni. Ultima debarcare
Campania din Insulele Amiralității () [Corola-website/Science/320092_a_321421]
-
2005 în Berlin și cea din 2009 programată în Bochum au fost anulate. Pe 24 iulie 2010, grabă mulțimii și spațiul restrâns destinat ediției din acel an, a provocat moartea a 21 de persoane, și alți cel putin 500 de răniți. Ca urmare a acestui fapt, organizatorul festivalului a anunțat că nu vor mai avea loc alte ediții și că festivalul a fost anulat definitiv. Parada a avut loc pentru prima dată în iulie 1989, cănd 150 de persoane au ieșit
Love Parade () [Corola-website/Science/320138_a_321467]
-
pe teritoriul aflat sub controlul unităților de gherilă șiite Hezbollah. Acțiunea a fost descoperită și unitatea de comando israeliană a fost "așteptată" la locul care urma să fie atacat, comandamentul Hezbollah din satul libanez Anțaria. Au fost mulți morți și răniți. Elicopterul „Iasur nr. 046” a primit ordinul să transporte spre focarul luptelor o echipă medicală din cadrul unității de ajutor aeropurtate „669” (unitatea care a venit să adune, să identifice și să transporte acasă pe cei 6 militari din Bucegi). Aparatul
Accidentul aviatic de lângă Brașov din 2010 () [Corola-website/Science/320152_a_321481]
-
unității de ajutor aeropurtate „669” (unitatea care a venit să adune, să identifice și să transporte acasă pe cei 6 militari din Bucegi). Aparatul a aterizat sub ploaia de obuze și gloanțe, salvatorii stabilizând (tratament de salvare a vieții pentru ca rănitul să poată fi transportat) pe loc pe ostașii răniți și preluând pe cei vii și pe cei căzuți. Elicopterul s-a întors la bază cu fuselajul ciuruit de gloanțe, purtând și corpul neînsuflețit al comandantului acțiunii de salvare, medicul aeropurtat
Accidentul aviatic de lângă Brașov din 2010 () [Corola-website/Science/320152_a_321481]
-
să adune, să identifice și să transporte acasă pe cei 6 militari din Bucegi). Aparatul a aterizat sub ploaia de obuze și gloanțe, salvatorii stabilizând (tratament de salvare a vieții pentru ca rănitul să poată fi transportat) pe loc pe ostașii răniți și preluând pe cei vii și pe cei căzuți. Elicopterul s-a întors la bază cu fuselajul ciuruit de gloanțe, purtând și corpul neînsuflețit al comandantului acțiunii de salvare, medicul aeropurtat dr. Dagheș. Odată cu încetarea legăturii prin radio cu elicopterul
Accidentul aviatic de lângă Brașov din 2010 () [Corola-website/Science/320152_a_321481]
-
a avut loc pe 5 iulie 2010 și a fost implicată o aeronavă tip Antonov An-2. Aeronava aprținea forțelor aeriene române. Accidentul s-a soldat cu 12 morți și 2 răniți. În 5 iulie 2010, un avion de tip An-2 care aparținea Școlii de Aplicație pentru Forțele Aeriene „Aurel Vlaicu” din Boboc și făcea un zbor de antrenament pentru parașutiști militari a avut probleme la decolare și după un zbor de
Accidentul aviatic de la Tuzla, Constanța () [Corola-website/Science/320161_a_321490]
-
muniția. Meridith a fost rechemat pe data de 10 decembrie iar raportul său susținea 986 de victime și 9.860 de role consumate, o medie de exact 10 role per emu doborât. În plus, Meredith susținea că 2500 de păsări rănite ar fi murit în urma vătămărilor provocate de armată. În ciuda problemelor cauzate cu ocazia operațiunilor militare de decimare a populației emu, fermierii din regiunile afectate au reiterat apelul către noi ajutoare militare în 1934, 1943 și 1948, însă au fost refuzați
Războiul Emu () [Corola-website/Science/320257_a_321586]
-
cavaleria mexicană în timp ce încercau să fugă. Cinci, maxim șapte texani s-au predat și au fost executați pe loc. Majoritatea martorilor oculari au relatat între 182 și 257 de texani morți, în vreme ce majoritatea istoricilor estimează 400-600 de mexicani morți sau răniți. Mai mulți necombatanți au fost trimiși la Gonzales să răspândească vestea înfrângerii texanilor. Veștile au declanșat panica și armata texană, formată mai ales din coloniști, împreună cu noul guvern al Republicii Texas a fugit din calea armatei mexicane. În Mexic, bătălia
Bătălia de la Alamo () [Corola-website/Science/320298_a_321627]
-
reîncarce, texanii, inclusiv Dickinson, Gregorio Esparza și James Bonham, au apucat puștile și au tras înainte de a fi uciși cu baionetele. Texanul Robert Evans, maestrul de muniție, avea misiunea de a-i împiedica pe mexicani să captureze praful de pușcă. Rănit, el s-a târât spre magazia cu praf de pușcă, dar a fost omorât de un glonte de muschetă cu torța la doar câțiva centimetri de pulbere. Dacă ar fi reușit, explozia ar fi distrus biserica și ar fi ucis
Bătălia de la Alamo () [Corola-website/Science/320298_a_321627]
-
și doar 70 de soldați mexicani au murit și 300 au fost răniți. Ulterior, secretarul său, Ramón Martínez Caro, a repudiat acest raport. Alte estimări ale numărului de mexicani uciși sunt între 60 și 2.000, cu încă 250-300 de răniți. Istoricii care tratează bătălia de la Alamo estimează numărul victimelor mexicane la 400-600. Aceasta reprezintă aproximativ o treime din numărul mexicanilor implicați în asaltul final, Todish remarcând că este „o rată uriașă după orice standard”. Martorii oculari au numărat între 182-257
Bătălia de la Alamo () [Corola-website/Science/320298_a_321627]
-
care este identică la revenirea înapoi pe Pământ: prima descindere are loc în urma unui accident de mașină, a doua după o lovitură la cap provocată de măsuța de cafea, iar a treia după îndepărtarea veninului unui șarpe cu ajutorul gurii sale rănite. De fiecare dată când ajunge pe Tărâm el este vindecat cu ajutorul argilei de leac dar, chiar înainte de a reveni în lumea reală, suferă un accident care îi face o rană identică. De asemenea, curgerea diferită a timpului în cele două
Cronicile lui Thomas Covenant, Necredinciosul () [Corola-website/Science/320367_a_321696]
-
2. Piloți ai armatei, Seabees și pușcași marini din Batalionul 5 Pionieri și din Regimentul 28 Pușcași Marini au luptat cu forța japoneză timp de 90 de minute, dar au suferit pierderi grele (53 de morți și alți 120 de răniți). Doi pușcași marini din Compania 36 Aprovizionare, o unitate în întregime afro-americană, au primit Steaua de Bronz. Locotenentul Harry Martin din Batalionul 5 Pioneri a fost ultimul pușcaș marin care a primit Medalia de Onoare în timpul bătăliei. Deși rămâne subiect
Bătălia de la Iwo Jima () [Corola-website/Science/320997_a_322326]
-
Ca întărire a sosit și regimentul 149, iar de data aceasta japonezii au suferit înfrângeri teribile. În 28 mai forțele lui Azouma au fost încercuite și au pierdut 63% din efectiv, cu 8 ofițeri și 97 soldați morți și 33 răniți. Pierderile sovieticilor au fost 138 morți și 198 răniți și 33 mongoli morți. Incidentul s-a terminat cu înfrângerea locală a japonezilor, pe care Armata Kuantung nu intenționa s-o accepte. Din mai 1938 la comanda trupelor de pe Frontul din
Bătălia de la Halhin Gol () [Corola-website/Science/321011_a_322340]
-
data aceasta japonezii au suferit înfrângeri teribile. În 28 mai forțele lui Azouma au fost încercuite și au pierdut 63% din efectiv, cu 8 ofițeri și 97 soldați morți și 33 răniți. Pierderile sovieticilor au fost 138 morți și 198 răniți și 33 mongoli morți. Incidentul s-a terminat cu înfrângerea locală a japonezilor, pe care Armata Kuantung nu intenționa s-o accepte. Din mai 1938 la comanda trupelor de pe Frontul din Extremul Orient a fost numitGrigori Ștern. Lucrurile devenind serioase
Bătălia de la Halhin Gol () [Corola-website/Science/321011_a_322340]
-
legătoare de cărți socialistă, și Élisabeth Dmitrieff, o tânără rusoaică exilată, membră a secțiunii ruse a Primei Internaționale, au înființat "Union des femmes pour la défense de Paris et les soins aux blessés" („Uniunea Femeilor pentru Apărarea Parisului și Îngrijirea Răniților”) la 11 aprilie 1871. Scriitoarea feministă André Léo, prietenă cu Paule Minck, a fost și ea activă în Uniunea Femeilor. Crezând că lupta lor împotriva patriarhatului poate fi efectuată doar printr-o luptă globală împotriva capitalismului, asociația a cerut egalitatea
Comuna din Paris () [Corola-website/Science/321033_a_322362]
-
fiind faptul că Nagasaki se află pe un teren deluros, numărul deceselor a fost mai mic decât cel produs de primă bombă. Între 20.000 și 39.000 de persoane au fost ucise instantaneu prin explozia nucleară, iar numărul de răniți s-a estimat la 25.000. Câteva mii de persoane au murit mai tarziu din cauza iradierii. Statele Unite ale Americii au produs un număr mic de bombe de tip "Fâț Mân" (în versiunea sa finală de după război numită Mk.3 a
Fat Man () [Corola-website/Science/321082_a_322411]
-
fost evidentă pentru toată lumea. În anul 1997, președintele german Roman Herzog a cerut scuze publice tuturor victimelor atacului pentru acest act barbar. Numărul oficial al victimelor, menținut de guvernul basc, era de 1.654 de morți și de peste 800 de răniți. Acesta se potrivește cu mărturiile jurnalistului britanic "George Steer", corespondent în acea vreme al publicației The Times, care estimase că la Guernica pieriseră între 800 și 3.000 din cei 5.000 de locuitori ai orașului. Potrivit BBC, istoriografia recentă
Bombardamentul de la Guernica () [Corola-website/Science/321222_a_322551]
-
Times, care estimase că la Guernica pieriseră între 800 și 3.000 din cei 5.000 de locuitori ai orașului. Potrivit BBC, istoriografia recentă vorbește mai degrabă de două sute până la două sute cincizeci de morți și de mai multe sute de răniți. În "España en llamas. La Guerra Civil desde el aire" (2003), Josep Maria Solé y Sabaté și Joan Villarroya estimează numărul morților la trei sute. Raúl Arias Ramos, în lucrarea sa "La Legión Cóndor En La Guerra Civil" (2003) estimează numărul
Bombardamentul de la Guernica () [Corola-website/Science/321222_a_322551]
-
le-au ordonat oamenilor lor să nu tragă, dar s-a tras, totuși, dintr-o sursă necunoscută. Conform unui voluntar din miliția lui Parker niciun american nu a tras cu muscheta în fața trupelor britanice. Britanicii au avut o singură victimă, rănită ușor, fapt coroborat cu o depoziție a caporalului John Munroe. Munroe a declarat: Unii martori dintre trupele regulate au raportat că primul foc a fost tras de un colonist privitor de după un tufiș sau de după colțul unei taverne. Unii martori
Bătăliile de la Lexington și Concord () [Corola-website/Science/321262_a_322591]
-
realizat care e situația, puțini voluntari au reușit să încarce armele și să răspundă la foc. Restul au fugit. Trupele regulate au șarjat apoi la baionetă. Jonas, vărul căpitanului Parker a fost depășit. Opt massachusettseni au fost uciși și zece răniți; un singur soldat britanic din Regimentul 10 Infanterie a fost rănit. Cei opt coloniști uciși au fost John Brown, Samuel Hadley, Caleb Harrington, Jonathon Harrington, Robert Munroe, Isaac Muzzey, Asahel Porter și Jonas Parker. Jonathon Harrington, rănit mortal de un
Bătăliile de la Lexington și Concord () [Corola-website/Science/321262_a_322591]
-
uciși și zece răniți; un singur soldat britanic din Regimentul 10 Infanterie a fost rănit. Cei opt coloniști uciși au fost John Brown, Samuel Hadley, Caleb Harrington, Jonathon Harrington, Robert Munroe, Isaac Muzzey, Asahel Porter și Jonas Parker. Jonathon Harrington, rănit mortal de un proiectil de muschetă, a reușit să se târască până la el acasă și a murit în pragul ușii. Un rănit, Prince Estabrook, era un sclav negru care lupta în trupele de voluntari. Companiile aflate sub comanda lui Pitcairn
Bătăliile de la Lexington și Concord () [Corola-website/Science/321262_a_322591]