8,070 matches
-
călăreț se apropie și se opri în fața lui. — Prieten sau dușman? strigă Yojiro, sfidându-l cu o lance pe care o folosea drept baston. — Prieten, răspunse omul, descălecând. Doar privindu-i mersul clătinat, Yojiro își dădu seama că era grav rănit. Se îndreptă spre el și-i oferi brațul. — Gyobu! spuse Yojiro, recunoscându-și tovarășul. Ține-te bine! Te sprijin eu. — Tu ești, Yojiro? Unde-i Seniorul Mitsuhide? — În jurul dealului. — Mai e aici? Locul a devenit periculos pentru el. Trebuie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
care-și ucisese propriul stăpân - mai existau oameni care nici acum nu rupeau legătura dintre senior și vasal. Negreșit, Mitsuhide era un om virtuos, iar acei oameni arătau legea de fier a samuraiului. Din acest motiv, numărul morților și al răniților era neobișnuit de mare, chiar dacă lupta nu durase mai mult de trei ore. Mai târziu, avea să se estimeze că armata clanului Akechi suferise peste trei mii de victime, câtă vreme forțele lui Hideyoshi pierduseră mai mult de trei mii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
de mare, chiar dacă lupta nu durase mai mult de trei ore. Mai târziu, avea să se estimeze că armata clanului Akechi suferise peste trei mii de victime, câtă vreme forțele lui Hideyoshi pierduseră mai mult de trei mii trei sute. Numărul răniților era incalculabil. Astfel putea fi înțeles marele spirit al soldaților clanului Akechi, prin nimic inferior celui al generalului lor. Ținând seama de dimensiunile reduse ale oștirii lui Mitsuhide - aproape jumătate din cea inamică - și de terenul dezavantajos pe care lupta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
jos, care-i acoperea toată vederea, se schimbase complet din felul cum arătase cu doar câteva minute în urmă. Armata clanului Sakuma numărase opt mii de oameni, dar mai rămăseseră doar vreo treime din ei. Ceilalți erau fie morți, fie răniți, fie dezertaseră. Cei rămași erau soldați în dezordine sau comandanți nedumeriți, iar urletele lor de derută făceau situația și mai nenorocită decât era. Se vedea clar că frații mai tineri ai lui Genba nu erau capabili să organizeze haosul. Majoritatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
zonă în aceeași zi la amiază și, cât timp soarele încă mai era sus pe cer, își retrăsese armata în Fuchu, castelul fiului său. — Slavă zeilor că ești nevătămat, spuse soția lui, când îi ieși în întâmpinare. — Ai grijă de răniți. De mine te poți ocupa mai târziu. Inuchiyo nici măcar nu-și scoase sandalele și nu-și descheie armura; doar stătea în fața castelului. Pajii săi erau și ei prezenți, aliniați în spatele lui, așteptând, cu solemnitate. În sfârșit, subunitățile de războinici începură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
bucătărese și chiar funcționari. Dar Doamna Maeda nu era o femeie care să nu știe cum să prepare o mâncare savuroasă cât ai bate din palme. Atât în ziua aceea, cât și în cea dinainte, îi îngrijise ea însăși pe răniți și ajutase la pregătirea meselor. Însă chiar și în zilele lipsite de evenimente, venea la bucătărie ca să prepare câte ceva pentru soțul ei. Acum, clanul Maeda guverna o provincie întinsă. Dar în sărăcia din vremurile când locuiseră în Kiyosu, când vecinul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
unele trupe păreau învingătoare, se prăbușeau; și tocmai când altele păreau răpuse, răzbeau înainte. Nimeni nu știa cine câștigase și, o vreme, fu o luptă oarbă. Unii oameni erau doborâți și uciși, în timp ce alții, victorioși, își strigau numele. Dintre cei răniți, unora li se spunea lași, în timp ce alții erau proslăviți ca eroi. Dacă un observator privea atent, însă, putea să vadă că fiecare se grăbea spre veșnicie, hotărându-și singur unica soartă. Rușinea era singurul lucru care nu-l lăsa pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
jumătate de zi și, pe tot câmpul de luptă, se numărau morții. Tabăra lui Hideyoshi pierduse peste două sute cincizeci de oameni, în vreme ce victimele din armatele lui Ieyasu și Nobuo numărau cinci sute nouăzeci de morți și alte câteva sute de răniți. — Această mare victorie nu e un motiv de a ne mândri peste măsură, avertiză un general. Clanul Ikeda nu era decât o ramură a armatei lui Hideyoshi, dar am luat toate forțele noastre de pe Muntele Komaki și le-am folosit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
peste câteva zile ca să-i schimbe pansamentul. Adevărul e că acesta începuse să-l deranjeze. Dată fiind localizarea rănii, Margoulies nu putuse să fixeze fașele prea bine. Încercase, în schimb, să treacă pansamentul pe deasupra și dedesubtul genunchiului. Chiar sedat și rănit, Bull era un tip zdravăn. Mișcările pe care piciorul lui cărnos le făcuse pe tot timpul zilei deplasaseră întru câtva bandajul, iar senzația plăcută, răcoroasă, dată de apa distilată și vaselină se estompase, apoi devenise sâcâitoare. Bull își dădea seama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
pe care le conținea, încât Mircea își dori să fi murit în clipa când își băgase din greșeală cuțitul în braț. Vroia să fie mort, nicicând născut, deja îngropat, iar remarcile celorlalți copiii îi înroșiră obrazul de rușine instantaneu, așa rănit cum era. - Ai dreptate, Elefterie... șopti el din rărunchi, țintuind cerul. - Eu mă joc, domnule Cârpenișteanu! strigă copilul deznădăjduit, crezând că marele scriitor va muri, lucru pe care nu-l dorea, căci îi părea rău de el. Îi prinse în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
marele scriitor va muri, lucru pe care nu-l dorea, căci îi părea rău de el. Îi prinse în mâini capul căzut. - Mă joc, pentru că literatura e încă o joacă pentru mine, domnule Cârpenișteanu! O joacă de copii! - Dumnezeule... făcu rănitul. Asta mi-a scăpat din vedere. După ce că scrii bine, mai scrii și în joacă... Ochii lui Cârpenișteanu aproape că se dădeau peste cap. Era atât de slăbit, încât părea că poate muri în orice clipă. - Bănuiesc că eu am luat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
Deosebit de timid, acesta vorbi cu voce pițigăiată de fată și declară că va interpreta un cântecel pentru mama sa. Cântecul care urmă, de o frumusețe stranie, îngrozitor de trist, împietri asistența. Elvețianul mierluia și guița cu mult suflet despre o căprioară rănită și apoi înșelată la alimentară, despre turiștii care aruncă gunoaie în munții săi și apoi, meschini și invidioși în fața măreției naturii, rup dintr-o mușcătură capacul de la veceu și se dau cu el pe pârtie. Ionescu fu atât de impresionat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
dintr-odată vocea lui Euripide răcnind atât de puternic, încât aproape că îmi sparse timpanele. L-am privit cu milă, fără să înțeleg cum de mai putea trăi mistuit de o asemenea ură. Răcnetele și zbieretele sale de animal groaznic rănit și suferind erau fără egal în panoplia ororii, pentru că erau absolut nefirești. - Ucideți-i pe ticăloooooși, își mai vărsă el teribila ură încă o dată, râzând și plângând în același timp. În acea clipă am simțit o durere cum nu am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
Angelicăi care se ivise sub zidurile cetății. De acolo ea a fost martora unei lupte între Agrican și Sacripant. La un moment dat, apărătorul ei părea în primejdie de a fi învins, dar circazienii rupseră cercul despărțind comatanții. Sacripant, greu rănit, profită de învălmășeală și s-a retras în Albracca unde Angelica l-a primit și l-a îngrijit cu dragoste. Bătălia continuând, circazienii au fost puși pe fugă și s-au retras sub zidurile cetății. Văzând aceasta, Angelica a poruncit
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
a repezit asupra lui cu lovituri de bâtă. Rinaldo se apără de ele și-i dădu, la răndul său una, care, dacă pielea adversarului n-ar fi fost dintre cele mai groase, ar fi pus capăt luptei. Dar uriașul, deși rănit, a scăpat și a dat drumul grifonului. Această pasăre monstru s-a ridicat în văzduh și de acolo se abătu asupra lui Rinaldo care, prinzând un moment prielnic,i-a făcut o rană mortală. Creatura ciudată a mai avut, totuși
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
ce o avusese, la un momentdat ,de a se uni cu Rinaldo și trufia sa urcă atât de sus, încât ajunse la convingerea că nici un muritor nu era vrednic să aspire la mâna ei. Cuprinsă de milă la vedera tânărului rănit și mișcată până la lacrimi când a aflat prin ce împrejurări ajunsese în această stare, ea și-a amintit repede de cunoștințele dobândite în India, unde virtuțile plantelor și arta lecuirilor făceau parte până și din educația prințeselor. Frumoasa domniță a
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
rugat s-o ajute să ducă un rănit la un adăpost sigur. Pe urmă, a pregătit plantele zdrobindu-le între două pitre și le-a pus pe rana lui Medor. Leacul acesta a refăcut curând, într-o oarecare măsură, puterile rănitului, care, înainte de a se lăsa ridicat de acolo, i-a pus să acopere cu pământ și iarbă trupul prietenului său și al prințului. Pe urmă lăsându-se în voia binefăcătorilor lui, le-a îngăduit să-l urce pe calul păstorului
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
noapte. Locuitorii săi, de cum l-au văzut, s-au grăbit și i-au ieșit în întâmpinare. Unul îi lua calul, altul scutul și platoșa, iar un al treilea îi scotea pintenii. Această căssuță era tocmai aceea unde Medor fusese adus rănit, unde Angelica îl îngrijise și după aceea se măritase cu el. Ciobanului, care trăia în ea, îi plăcea să spună fiecărui nou venit povestea acestei căsătorii și curând a depănat-o cu toate amănuntele, nefericitului Roland. Când termină ,el s-
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
pe el, cel mai viteaz dintre paladinii Franței, pe el care o scăpase din cele mai mari primejdii, pe el care de dragul ei susținuse atâtea lupte, să-l prefere în locul lui pe un tânăr sarzin ? Mândria nobilului conte era adânc rănită. În prada unei furii cu neputință de stăpânit el s-a repezit în pădure cu niște urlete înfricoșătoare. -Nu, nu! Striga. Eu nu sunt omul drept care mă ia lumea! Roland e mort! Eu nu sunt decât fantoma rătăcitoare a acelui
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
ah yuf guh suh muh fuh cuh. Și eu fac cam la fel când vorbesc cu mine însumi.) A treia, vocea îmbătrânirii și a vremii, a timpului ce trece de la o zi la alta, vocea tot mai slabă a rușinii rănite, a plictiselii triste și a protestului inutil... Numărul patru e adevăratul intrus. E cea mai recentă. E cea care mă abate de la lucru și mă împinge cu gândul spre lucruri la care nu m-am gândit niciodată. Are în ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
arcul. Ba mâna ce ține un condei e necesar să fie cu mult mai exersată decât aceea a oșteanului. Fiindcă arcașul, greșind, lasă unui om viața, ceea ce nu e puțin lucru dacă socotim că un vrăjmaș trebuie, în principiu, neutralizat - rănit, cel mult - și nicidecum omorât. Poate nu este bine ceea ce spun, dar, ținând seama de nenumăratele războaie dintre cetatea în care m-am născut și trăiesc și cetatea vecină, așa consider că ar fi drept să se petreacă totul. Îndeletnicirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
târnurile, cu ce găseau, neîndurători. Parcă oarbe, insectele pătrundeau și în case; picau în fântâni și în troaca porcilor epuizate, flămânde ori, poate, prea sătule. Trei zile a ținut povestea cu lăcustele; lăsând în urmă milioane de morți și de răniți, invadatorul, împins de un resort nevăzut, a pornit, umbrind pământul, spre altă zare. Data următoare, orologiul a bătut cu puțin înainte de a sosi vestea - printr-o telegramă fulger - că obștea și-a redobândit, judecându-se cu statul, izlazul cândva expropriat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
constituit, neatârnat”... La situația dramatică a României din acel timp, 1940, Românii mai trăiau și durerea cutremurului din 9- 10 Noiembrie când vestitul Bloc Carlton cu 11 etaje, cinematograf, etc s-a prăbușit. Un cimitir de morți. Spitalalele pline de răniți. Locuințele pierdute și altele nelocuibile aveau nevoie de sprijin complex concretizat în hrană, asistență medicală, medicamente, bani, adăpostirea sinistraților, etc și aceasta a realizat-o faptic și prompt generalul Antonescu. Începe războiul Între gândurile în cascadă, Gheorghiță Savel tresare, parcă
Amintiri ?ns?ngerate by CONSTANTIN N. STRACHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83873_a_85198]
-
Sărmană față palidă de Madonă! Câte lacrimi te-or fi brăzdat până ce te-a cuprins sicriul, până ce ai murit și te-ai înturnat în pacea neființei din care ieșiseși. Și cine-ți va plăti ție, martiră a capitalului; degetele tale rănite, plămânii tăi asfixiați, foamea, frigul, mizeria, cine a ști în lume că tu ai suferit, că ai esistat măcar? Naștere și moarte au trecut fără de urmă, puteai trăi bine și rău: tot atâta amintire, adică niciuna. Ai fost virtuoasă - ce
Opere 15 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295593_a_296922]
-
sica din mână, chemă un militar și simulă un atac. — Apoi te duci în spatele lui, vezi? Îi pui mâna stângă pe gură și-i ții capul nemișcat, iar cu dreapta înfigi arma în gât, unde palpită vena. Militarul se prefăcu rănit, se rostogoli pe jos, dând din picioare, și micuțul izbucni în râs, uitând de lacrimi. Tribunul îi explică: — Dacă vrei să te asiguri că adversarul tău e mort, pui degetul aici - îi puse degetul în dreptul jugularei celui căzut. Simți cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]