7,950 matches
-
comunitate veselă și lipsită de griji se declanșează într-o frenezie de nestăpânit... VITALIE CIOBANU: Dincolo de geam ne însoțește un peisaj mai mult arid, măslini presărați pe un teren argilos și ars de soare. Mici lacuri printre dealuri. Un castel răsare surprinzător, la o întretăiere de ape. Pare o jucărie plantată pentru deliciul privitorilor. Îl contemplu cu mirare, până dispare, la fel de subit, la prima cotitură a trenului, ca o nălucă. Închiși în acest „șarpe” alergător, suntem obligați să comunicăm unii cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
sau, se poate spune, în căutarea fericirii promise. Pentru că, să fim sinceri, tot ceea ce facem - la Paris, Chișinău, Londra sau Tirana - urmărește un scop hedonist, ambalat în fraze altruiste. Javier Galvez, traducătorul nostru din spaniolă, are o alură foarte „elastică”, răsare când în stânga, când în dreapta ta, râde și comentează cu un surâs persiflator în colțul gurii, care nu-i dispare, indiferent de subiectul conversației. Mă izbește asemănarea fizică a lui Javier cu Boris Buracinschi, un jurnalist basarabean stabilit la Tallin. Aflu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
general, o stilistică previzibilă, clasicistă: Le Palais de Chaillot, școala militară și uriașul Câmp al lui Marte. Dar, curios detaliu, la nord, în depărtare, învăluite într-o pâclă, se văd building-urile înalte ale unui city supermodern, care pare să fi răsărit peste noapte în preajma vechiului, pitorescului și culturalului Paris. Este Parisul financiar, care avansează într-un marș implacabil, amenințând tihna și dezinvoltura ușor iresponsabilă a urbei artistice. VITALIE CIOBANU: Suntem tentați să mergem pe jos de-a lungul Senei până în rue
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
la drum și poți cumpăra o „amintire” de la Paris. Printre grupurile de scriitori și localnici, prinși în ultimele discuții și schimburi de mesaje înaintea despărțirii, mișună fotografi și cameramani de la diverse posturi TV din Paris. Și pentru a închide butada, răsare în fața mea tipul rotofei de la RFI, cel care mă intervievase acum trei zile, la sosirea în Gara Montparnasse: îmi reținuse disponibilitatea discursivă și-mi face cu ochiul ca unei vechi cunoștințe. Vrea să-i spun pentru radio cum mi s-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
spre 7 seara începu să dea semne de oboseală. Din tot ce am trăit azi, mai rețin o secvență care m-a bulversat: arăboaica înaltă, cu fața acoperită de feregea, și copilul din brațele ei, înfofolit din cap până-n picioare, răsărind deodată la un colț de stradă. Ce căuta la Dortmund această făptură a deșertului? Întrebarea mea mărturisește o pură inadecvare estetică, revelația unei nepotriviri de decor, nu comportă implicații rasiste, Doamne ferește! O femeie musulmană în peisajul unui oraș german. Mi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
de conducere, în nomenclatură, adică era redactor-șef adjunct la revista, unică, de tineret literar Luceafărul. Unde, în acea vreme, redactor-șef, mi se pare, era Dan Deșliu, urmând să fie înlocuit nu peste multă vreme de viguroasa stea ce răsărea a prozei - dar și a naționalismului comunist! - Eugen Barbu. Depusesem la Gica Iuteș, responsabila cu proza a revistei și șefa tinerelului, blondului și îndrăcit de talentatului Fănuș Neagu, câteva schițe ce zăceau în sertarele secției când, spre uimirea mea, am
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
Manhattan: umorul evreiesc. 5. Eterna întoarcere Deșertăciunea deșertăciunilor, zice Ecclesiastul, deșertăciunea deșertăciunilor, toate sunt deșertăciuni! Ce folos are omul din toată truda lui cu care se trudește sub soare? Un neam trece și altul vine, dar pământul rămâne totdeauna! Soarele răsare, soarele apune și zorește către locul lui ca să răsară iarăși. Vântul suflă către miazăzi, vântul se întoarce către miazănoapte și, făcând roate-roate, el trece neîncetat prin cercurile sale. (Ecclesiastul, I, 2-6) "Din nou tensiune în Orientul Apropiat... Ieri, unsprezece morți
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
Ecclesiastul, deșertăciunea deșertăciunilor, toate sunt deșertăciuni! Ce folos are omul din toată truda lui cu care se trudește sub soare? Un neam trece și altul vine, dar pământul rămâne totdeauna! Soarele răsare, soarele apune și zorește către locul lui ca să răsară iarăși. Vântul suflă către miazăzi, vântul se întoarce către miazănoapte și, făcând roate-roate, el trece neîncetat prin cercurile sale. (Ecclesiastul, I, 2-6) "Din nou tensiune în Orientul Apropiat... Ieri, unsprezece morți și douăzeci și doi de răniți în Gaza. La
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
Bine, mămucă, o las la locul ei. Ce lași la locul ei? Cenușa precum mi-ai spus. Se-nțelege că s-o lași. Asemenea să nu uiți și despre gunoi, că nu trebuie să-l dai afară înainte de-a răsări sfântu Soare (...). Și câți flăcăi joacă-n horă, socoți tu că toți îs vrednici să poarte căciulă? Am să-i hotărăsc eu Paraschivei lui Balan să mai deie țâță lui Niculăieș al ei!" (vol. Mărturisiri, 1960). O Vitorie cu "harțag
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
frumuseți. Cel mai înalt ideal al artei este de a produce o emoțiune estetică de un caracter social. Poezia e cel mai frumos dintre visuri. Ea este ca o cărare strălucită care pare că se lungește pe mare când Sirius răsare, dâră lăptoasă de lumină care stă nemișcată pe tremurul valurilor și care prin infinitul oceanului și al cerului, leagă steaua de globul nostru, printr-o rază. Ars est homo additus naturae. CĂRȚI ÎMPRUMUTATE Iosif Jack Daudet Marinescu Propos littéraires Faguet
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
sălbătăciile astea, omul își mai pierde din minți." Ne depărtăm și intrăm în pustiu. E adevărat că trecem pe lângă proprietățile cucoanei Roza, dar nici-o ființă nu se zărește pe drum, ori în jurul curților moarte. Dar o ființă mică, un pitic, răsare ca din pământ și deschide o poartă a țarinei. E un băiat desculț, îmbrăcat în zdrențe. Târziu, pe drumul Hârlăului, îl vedem din nou în urma noastră, pășind prin praful drumului, ducând de funie boii moșneagului care duce o parte din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
vremea să te echipezi de războiu. Cu mult înnainte, însă, de adunare tu nu dormeai. Nu de gânduri și griji, dragă, dar din pricină că înnainte de revărsarea zorilor caprarii au obiceiul să-și plimbe în lungul corturilor mânia serviciului lor. Cum răsare soarele, ochii lui de flăcări văd cu mirare că întreg regimentul nostru, cu ranița în spate, așteaptă ceasul plecării, care se prelungește câte odată până la 7 și până la 8, și chiar și până mai târziu. Soldații aceștia cari stau atâtea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
obiceiu supt osânda celor mari, când, după ce au pornit în marș, umplu câmpurile și tufele. Vezi? vezi? până acuma n-a avut vreme măgarul! Uite țăranul! Uite soldatul român! Soldatul și țăranul acesta stă cu ranița în spate de cum a răsărit soarele. Glasurile căprarului izbucnesc în zori cu nemaipomenită energie: Pune ranița, mă! Pune ranița că trec prin tine!" Te-ai echipat de războiu, iubite frate, și ai plecat cu camarazii spre locuri necunoscute, trecând dealuri și văi. Ceia ce ți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
povestesc despre năcazuri și suferinți trecute. Îmbucă domol și vorbesc despre foamea și pânea mucedă; beau o gură de apă rece și spun despre cruntele zile secetoase și despre negrele umbre ale holerei; se închină apoi liniștiți cu fața cătră răsărit în palidul soare de început de toamnă. Acest soare blând luminează frumoasa noastră țară pe care ei au ridicat-o ș-au mărit-o, ei, umiliții și obijduiții de totdeauna, ei, flămânzii și nedreptățiții, vrednicii și vitejii soldați cari au
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
i-ar plăcea să audă vești rele despre vechiul său frate de cruce ceeace îndeamnă și mai mult pe Gogolea la lovitura lui (în care se amestecă și resentiment personal). Zice Ștefan V., după bătălie, ascultând pomelnicul morților Moldovei: Când răsare soarele avem să ne aducem aminte de ei, și am să-i jelim de asemeni când soarele asfințește; și când ne vom trezi la bătaia miezului nopții, avem să-i simțim în jurul nostru și ne vom afla nemângâiați de pieirea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
attendre qu'un ange T'apporte de la laine blonde Pour tricoter des bas à Dieu /Maurice Carème/ poète belge. 14, avenue Nellie (A sa mère, morte il y a trois jours) Melba-Bruxelles Voltaire, raportând o vorbă a unui baron: "Soarele răsare și asfințește, pe urmă se duce iar la răsărit pentru ziua următoare. Nu se vede cum se duce, pentru că e noapte." Numai Haldeenii, în vechime, puneau soarele în centrul universului și planetele în jur. Învățații lor au fost precursorii lui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
să mori? Sus în vârful muntelui subt cetina codrului. Și de ce moarte-ai picat? Fulgerul a fulgerat, trăsnetul m-a detunat! De spălat cin' te-a spălat? Ploaia când s-a revărsat. De-npânzit cin' te-a împânzit? Luna când a răsărit. Făclioară cin' ți-a pus? Soarele când a fost sus. De-ngropat cin' te-a îngropat? Brazii când s-au dărâmat. Cine ți-au fost bocitoare? Vânturile călătoare. Fluerașul un' l-ai pus? În furca bradului sus; adierea a sufla
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
tiare, e și "om". Eforie. Astăzi, 10 august Iubite amice, Comandamentul marinei a anunțat de asară că vremea va fi tulbure, cu o mare furtunoasă așa încât nu se poate ieși spre Portița, cum plănuisem. La ora 5 1/4 soarele răsare roș, pe o mare relativ liniștită. Spre nord zare limpede; spre sud ceață misterioasă. Vântul de uscat care a bătut cu violență noaptea cealaltă, a stat. Nici o frunză nu se mișcă în plopii tineri de Canada din apropiere. Ieri am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
este de ce în secolul al XV-lea, dar și după aceea, nu au fost ridicate în Țările Române clădiri puternice din piatră, mai ales că, în anumite zone, nu lipsea materia primă. În Apus, între 1050-1150 este secolul castelelor, care răsar peste tot și fac ca fărâmițarea feudală să atingă apogeul. Portughezii au ridicat castelul de la Guimaraes, în jurul căruia s-au dus luptele pentru independența Portugaliei, spaniolii nereușind să îl cucerească. Răspunsul la întrebare s-ar putea să îl găsim la
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
creștini, au fost dictate de domn în limba română, după care au fost traduse în latină și italiană. Atât în Letopiseț, cât și în pisania bisericii de la Războieni, ridicată întru pomenirea celor căzuți în după-amiaza zilei de 26 iulie 1476, răsare din inima și mintea domnului plânsetul, durerea stăpânită într-una dintre cele mai frumoase pagini de literatură. “Căci, scria Iorga, aceasta este literatură. Aici nu mai este subiect de împrumut și nici forma copiată, ci subiectul este durerea unui popor
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
imaginea divinității solare călare (asemenea cavale¬rului trac în care „se presupune că ar fi supraviețuit Hermes, zeul solar”) și cea a flăcăului aflat în prima fază inițiatică - separarea de mediul familiar: „De pe vale-n ceea vale/ Frumos soare mai răsare,/ Și nu-i soare răsărit,/ Și-i Ion împodobit,/ Călari pi-un cal gălbiu” (ȚepuGalați). Metafora negată, caracteristică pentru speciile cele mai arhaice, deschide dimensiunea fabuloasă prin sugerarea decodării diferite a lumii. Timpul prezent definește cele trei predicate din fragmentul
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
este un predicat verbal și instaurează un timp sacru, fără durată, a cărui importanță este augmentată de inversiunea „frumos soare”. Următoarele predicate au numele predicativ exprimat prin participii, ceea ce sugerează o anterioritate temporală față de curgerea istoriei. Numele predicativ dezvoltat, „soare răsărit”, conține echivalența dintre cele două figuri mitice și revelează încărcătura sacră a feciorului. Nu ni se spune nimic despre momentul pregătirii eroului, dar simpla lui apariție înlocuiește soarele prin luminozitate și grandoare. „Flăcăul din colind devine un succedaneu al soarelui
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
la inițiere, căci astrul luminos al zilei este considerat un hierofant ideal”. Identitatea solară a feciorului este revelată și prin punctul cardinal din care se face văzut lumii: „Lerui Doam’le/ Cată-n sus și cată-n jos,/ Cată-nspri soari răsare,/ Nu știu soare răsărea/ Sau îi Ionel gătit/ Cu contișu mohorât,/ Cu jubeaua vișânea” (Pogonești - Vaslui). Articolele de vestimentație îi dau flăcăului un statut superior și în plan mundan, atât contișul (< contuș), cât și jubeaua (< giubea) fiind haine ample, îmblănite
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
luminos al zilei este considerat un hierofant ideal”. Identitatea solară a feciorului este revelată și prin punctul cardinal din care se face văzut lumii: „Lerui Doam’le/ Cată-n sus și cată-n jos,/ Cată-nspri soari răsare,/ Nu știu soare răsărea/ Sau îi Ionel gătit/ Cu contișu mohorât,/ Cu jubeaua vișânea” (Pogonești - Vaslui). Articolele de vestimentație îi dau flăcăului un statut superior și în plan mundan, atât contișul (< contuș), cât și jubeaua (< giubea) fiind haine ample, îmblănite, purtate de boieri sau
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
indicativ deschide aici poarta către gesturile atemporale, ce au o continuitate în sacru. În plus față de proveniența estică, tânărul ce trece printr-o mutație ontologică preia de la soare mersul plutit pe calul uranian: „Pusei mâna, mâna-n zare/ Dincotro soare răsare,/ Nu știu soare-a răsărit-u/ Sau Gheorghiță frate-al nostru/ Pi-un cal negru alb de spume/ Singurel venea în zbor-u” (Smârdan - Galați). Perfectul simplu definește timpul martorului la hierofanie, obligat să înscrie evenimentele într-o succesiune dată de situarea
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]